Filtre active
Viața și carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acuratețe și simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă și însoțirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc.
Cartea de rugăciuni este recomandată tuturor oamenilor care doresc să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune: pentru cei care se roagă deja; pentru cei care nu știu să se roage; pentru cei care nu se pot ruga liber; pentru momentele de rugăciune personale sau comunitare, în familie, în diferite grupuri de rugăciune și în biserici la actele liturgice; pur și simplu pentru cei care doresc să învețe sau să revadă rugăciunile clasice sau chiar mai puțin cunoscute.
Din cuprins: Rugăciunile principale; Preasfânta Treime; Dumnezeu Tatăl; Dumnezeu Fiul; Duhul Sfânt; Preasfânta Fecioară Maria; Sfântul Iosif; cei mai cunoscuți Sfinți și îngeri; Rugăciuni pentru vindecare; Diferite binecuvântări; Sfânta Liturghie.
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Cu „Pasărea dragostei”, Gina Agapie propune o reîntoarcere la poezia autentic religioasă, cea izvorâtă din contemplație și oblație, din adorarea divinului și neliniștea cărnii, din simplitatea și naivitatea (în sensul de sinceritate purificată) vechilor mistici și profeți care și-au mărturisit ființa în Lamentațiuni, Psalmi, sau Cântarea Cântărilor. Spre deosebire de alți autori care se lasă seduși de extaz ori de măreția creației, încercând să o versifice și astfel textele devin fotografii supraexpuse, versurile din acest volum urmăresc, fidel și constant, un filon literar ce încheagă volumul ca pe o hostie în pixidă: pregătirea banchetului euharistic prin căutarea dragostei divine pierdută în urma păcatului originar.
Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
