Examen de conștiință pentru...
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
Filtre active
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
În cuvinte simple și pline de emoție, paginile de față prezintă, de fapt, o conversație personală a sfântului Francisc cu Fratele Soare, Dumnezeu, o mărturisire a căderilor și a convertirii, dând micilor cititori ocazia să-l cunoască pe omul Francisc, cu visurile sale de mărire, cu frământările și zbaterile sale interioare. Astfel, ajutați și de imagini sugestive, copiii și adolescenții vin în contact cu frățiorul din Assisi, care nu mai e un sfânt abstract, ci un om ca și ei, care își spune propria viață pământească într-un mod sincer și fără ocolișuri. Mai mult decât atât, întreaga povestire e, de fapt, o rugăciune a vieții sau o viață a rugăciunii, pe care micii cititori o pot parcurge și recita cu ușurință, fără a se lăsa distrași de tentațiile lumii moderne.
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.
Cartea „Peștera Laptelui” cuprinde 12 povestiri prin care autoarea, cu ajutorul unui personaj fictiv, Părintelui Serafim, ne introduce în cetatea în care s-a născut Isus, care înseamnă Dumnezeu Mântuitorul, iar Cristos însemnând Cel Uns. Dar, de ce „Peștera Laptelui” ?. e o întrebare la care autoarea dă un răspuns. Fiindcă încă din secolul al VI lea, o legendă locală mărturisește faptul că în această peșteră, sau grotă îi mai putem spune , s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care dreptul iosif a primit poruncă de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt, spre a scăpa de mânia lui Irod. În această grotă ar fi stat ei în răstimpul dintre Nașterea Pruncului și fuga în Egipt.
Prin întrebările retorice de la sfârșitul fiecărei povestiri, autoarea nu așteaptă răspunsul de la cititori, ele sunt puse pentru a sublinia importanța subiectului biblic.Această carte, pot spune, este o bibliotecă. După cum vedem, este clar faptul că profeția despre creație și cădere a fost făcută chiar de la începutul Creației, explicată în Geneza din Biblie. În altă ordine de idei, deși redescrie „Începutul” este, de fapt, scisă cu sfârșitul în perspectivă.
Cartea aceasta ne poartă prin lumea imaginației și a lucidității, de la începutul creației până în epoca modernă, de la stabilitate la cele mai complicate stări de conștiință- acesta este drumul deschis de Gina Agapie pentru învățăcei, și nu numai, urmând mersul, pas cu pas, prin milenara viață biblică cu dornța să facă omul mai bun, mai credincios, și de ce nu, mai civilizat. Și voi încheia cu zicerea scriitorului și filozofului elvețian Henri-Frederic Amiel, care spunea: „Să avem de partea noastră adevărul, iată secretul credinței creștine, elocinței și al virtuții, iată autoritatea morală. E cea mai înaltă maximă a artei și a vieții” .
Al. Florin Țene, Președintele Național al Ligii Scriitorilor Români
Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.
Editura Serafica semnalează o nouă apariție editorială: "Te voi iubi de-a pururi", autor Gina Agapie.
Acest volum apărut la editura noastră propune o lectură extrem de provocatoare a unui roman situat la intersecția culturală dintre spiritualitatea iudaică, monahismul occidental și laicismul est-european.
Autoarea ne invită să urmărim – ba chiar pe alocuri să lăsăm liberă imaginația noastră și să scriem alături de ea – destinele a trei personaje aflate la o răscruce existențială. Unul din personajele principale este Ana, o ființă la granița dintre adolescență și descoperirea propriei feminități. Este abandonată de către mama sa într-un orfelinat din România, de unde ajunge într-un așezământ monahal din Franța, numit „Școala vieții”. Pentru a marca această trecere, Ana lasă în urmă vechea sa identitate devenind Levana ( care înseamnă „lună” sau „alb”) ori Căprioara albă. În această școală a vieții ea îl întâlnește pe Lev Tov („Inimă bună” în ebraică), un pictor tradițional de icoane, un zugrav de icoane sau iconar cum este numit în ortodoxismul bizantin. Acest pictor suferă și el o transformare, devenind zugrav de suflete, maestru spiritual atât pentru Levana, cât și pentru al treilea personaj principal, Lev Tahor („Inimă curată”), un novice care trebuie să aleagă între viața preoțească și dragostea mundană.
Deși subiectul ar putea să pară déjà lu (deja citit), cartea de față este o carte a sfâșierilor interioare prezentate lucid și organic, cu precizie de chirurg. Pe lângă curiozitatea firească provocată de îmbinarea Talmudului cu Biblia, din punct de vedere literar, volumul se distinge și prin construcția atipică: locul și timpul nu sunt conturate prin descripții obișnuite, ci prin introspecții; narațiunea nu e dezavuată de acțiuni concrete ci de dinamica dialogurilor dintre personaje; iar inserarea unor fragmente de jurnal sub forma unor bilețele cu poezii sau reflecții nu face altceva decât să sporească autenticul scenariului propus.
Cu ocazia sărbătorii Sf. Iosif Muncitorul, Editura Serafica vă propune următoarea carte cu benzi desenate pentru copii: „Cu inimă de tată” de Tomas de Zarate.
Inspirat de Scrisoarea apostolică Patris corde („Cu inimă de tată”) a Sfântului Părinte papa Francisc, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii Universale, Tomas de Zarate ilustrează în broșura de față cu benzi desenate și câte un text scurt principalele puncte trasate de papa în scrisoarea despre Sfântul Iosif: un tată iubitor, un tată plin de tandrețe, un tată primitor, tată cu un curaj creativ, un tată muncitor, tată din umbră.
Așa cum papa dorește sporirea atenției și iubirii față de acest mare sfânt, la fel și autorul prezentului volum dorește răspândirea magisteriul papei într-un format simplificat, accesibil și atractiv și ne îndeamnă să-i cerem mijlocirea Sfântului Iosif și să-l imităm în virtuțile și în zelul său.