Referinta: Eds-1501
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului cartea „Povestea lui Anton, Sfântul fără nume”, text Maria Loretta Ciraldo, ilustrații Nicoletta Bertelle, traducere și adaptare Pr. Daniel Fechetă, OFMConv.
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor.
În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins. Pagină cu pagină, imagine cu imagine, copiii, adolescenții, și de ce nu adulții amatori de povestiri sau cinstitori ai Sfântului Anton, vor descoperi, într-un mod fermecător, viața unui sfânt universal, care, datorită numărului mare de credincioși, aproape că nu mai are nevoie de nume pentru a fi mijlocitor în fața lui Dumnezeu.
Luna iunie închinată Preasfintei Inimi a lui Isus, ediția a IV-a
Editura Serafica anunță apariția broșurii „Fericita Veronica Antal (rugăciuni)”, coord. Pr. Virgil Blaj. În prefața cărții, PS Petru Gherghel recomandă cu bucurie această carte de rugăciuni, cu speranța că va deveni o modalitate nu numai de a-i aduce cinste și venerare Fericitei Veronica, ci și de a aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu. Rugăciunile adunate în aceste pagini au menirea să încurajeze cultul Fericitei Veronica și să fie un instrument de promovare a rugăciunii adresate ei. Printre altele, acest mic volum cuprinde rugăciunea pelerinilor, rugăciuni pentru a cere tărie în încercările vieții și curaj în mărturisirea credinței, rugăciunea copiilor, rugăciune pentru un bolnav, rugăciune pentru familie, rugăciuni la locul martiriului, devoțiuni și novene în cinstea fericitei Veronica Antal.
Recomand din suflet preoţilor şi credincioşilor această carte care ne aminteşte de datoria pe care o avem de a ne ruga pentru răposaţii noştri, care aşteaptă rugăciunile şi faptele noastre bune ca să ajungă mai repede în Patria cerească. (Pr. Petru Dâncă) Din cuprins: Ziua I-Isus Cristos ne roagă să petrecem cu evlavie luna noiembrie în folosul sufletelor din Purgator. Ziua III- Ziua morţilor. Ziua VI- Religia ne porunceşte să ajutăm sufletele răposaţilor. Ziua XII- Cât timp stau sufletele în Purgator? Ziua XX- Purgatorul şi Sfânta Liturghie. Ziua XXX- Trecerea unui suflet din Purgator la fericirea Paradisului.
Această apariție editorială semnată de pr. Mihai Afrențoae – Credința practică a Bisericii primare (Fap 1-5). Pelerinaj spiritual sub ocârmuirea Duhului Sfânt – propune cititorilor, fie că sunt persoane religioase ori simpli laici, un mod inedit de a îmbina spiritual în mod armonios atât acest an pastoral pus sub motto-ul „Discipoli misionari ai lui Cristos”, cât și Jubileul Speranței care ne îndeamnă pe toți să fim adevărați „Pelerini ai speranței”. După cum însuși autorul acestor pagini precizează în introducerea cărții, este vorba despre o propunere de parcurs spiritual sub oblăduirea Duhului Sfânt, o incursiune meditativă într-o carte biblică despre care se vorbește mai puțin, și anume Faptele Apostolilor. Întrucât tradiția bisericească atribuie această carte sfântului evanghelist Luca, pr. Afrențoae consideră firească această trecere de la Faptele lui Isus la Faptele Apostolilor, constituind o continuitate în diversitate, atât în ce privește genul literar, cât și protagoniștii.
De altfel, încă de la început, pr. Mihai Afrențoae lămurește câteva probleme esențiale și anume despre cine relatează Faptele Apostolilor și cui se adresează. Cele 11 meditații din această propunere de exerciții spirituale au în vedere capitolele 1–5 din Faptele Apostolilor, concentrându-se pe mărturia pe care o dă Biserica primară despre Isus și aspectele practice ale vieții de credință din primele comunități creștine.
Clar și concis, cu exemple reale și apelând la cercetări de ultimă oră, cum ar fi bioetica sau neuroștiințele, Gregory Popcak coboară cele opt fericiri de pe munte direct în familia creștină, în contextul societății de azi - tot mai lipsită de adevărați tați creștini. Fără a se erija în interpret biblist sau terapeut de cuplu, autorul propune taților și bărbaților un mod prin care îndatoririle lor de capi ai familiei redobândesc adevărata semnificație creștină, debarasată de un cotidian fără identitate, care rezumă calitatea de tată la cea de simplu întreținător al familiei
Istoria prin acţiunea Duhului Sfânt, e destinată să continue mărturia strălucită a nedespărţitei unităţi de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Adevărata înfrângere a vieţii consacrate, care trebuie evitată, nu constă în declinul numeric, ci în slăbirea adeziunii spirituale faţă de Dumnezeu şi faţă de propria vocaţie şi misiune. Din cuprins: Ce este charisma? Obiectivele conciliului al II-lea din Vatican de reînoire a vieţii consacrate. Drumul charismei. Redeşteptarea charismei. Cunoaşterea charismei. Trăirea charismei. Transmiterea charismei.
Cateva clipe trăite în fața Preasfintei Inimi a lui Isus
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, un nou volum de povești pentru copii semnat Gina Agapie - „Ochelari de văzut minuni. Povești pentru Sara”. Cunoscută cititorilor mari și mici din volume anterioare precum „Heruvimi cu chipuri de copii. Povești pentru Sara”, „Lada mea de zestre. Mearat Hehalav”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu” sau „Zotia. Povestiri cu rom”.
În acest volum autoarea invită părinții și copiii să redescopere Facerea lumii într-o manieră inedită. Este vorba de șase povestiri care au ca motto versetele din Cartea Genezei corespunzătoare fiecărei zile în care Dumnezeu a creat lumea, fiecare poveste descriind însă, cîte o întâmplare diferită care, aparent, nu are legătură cu cea anterioară.
„Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, autor pr. Iacob Stolnicu
Acest nou volum apărut la editura „Serafica”, ar putea fi considerat de unii o anomalie și o premieră în același timp, din mai multe puncte de vedere. În primul rând anomalie, pentru că mulți s-ar întreba care mai e rostul unei cărți tipărite într-o eră digitalizată, în care rapiditatea evanghelizării depinde doar de viteza traficului de internet, iar AI (inteligența artificială) a depășit stadiul de curiozitate și îi sunt atribuite prerogative profetice ori setează trendul pentru un nou model de preot cool, la modă, care deține toate răspunsurile la frământările existenței umane.
„Descoperă Psihopatul de lângă tine. Ghid pentru cei ce pot să ajute, pentru cei ce vor să ajute adevăratele victime” de Ana Emma Tomoș
Această apariție editorială, pe care unii cititori ar putea s-o considere (pe bună dreptate) șocantă și brutală, este radiografia unui abuz traumatic continuu, sub toate formele sale: fizic, psihic, material și social. Din motive lesne de înțeles, autoarea acestor pagini a ales publicarea sub pseudonim, iar numele personajelor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.
Această lucrare, îngrijită de doi dintre cei mai cunoscuți cercetători care au studiat tema existenței istorice a lui Isus, ne prezintă în cuvinte accesibile cele mai importante descoperiri ale istoriei și arheologiei despre moartea și învierea lui Isus. Craig. A. Evans și N. T. Right descriu, în mod sintetic și captivant, drama și semnificația copleșitoare a ultimelor zile ale lui Isus pe pământ.
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Sărut, Mamă, pașii tăi. La drum cu Maica Domnului”, autor pr. Paul Maria Bulai, OFMConv. După cum însuși autorul mărturisește, cartea de față reprezintă un mod intim și inedit de a marca un Jubileu de aur personal – 50 de ani de la primirea primei Sfinte Împărtășanii, moment fixat în memoria pr. Paul Maria Bulai ca fiind ziua în care s-a îndrăgostit iremediabil de Isus Cristos și ziua în care a primit chemarea la sacramentul Sfintei Preoții.
În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.
CARTEA 100 RUGĂCIUNI, CU ILUSTRAȚII COLOR și rugăciunile zilnice deja consacrate ale oricărui creștin, la care se adaugă rugăciunea Sfântului Rozariu, rugăciuni adresate către Dumnezeu Tatăl, către Dumnezeu Fiul (atât cu ocazia Crăciunului, cât și pentru Postul Mare și Paște), rugăciuni la Dumnezeu Duhul Sfânt, către Maica Domnului (în diferitele și multiplele situații ale vieții) și, nu în ultimul rând, rugăciuni către sfinții cei mai iubiți și invocați ai Bisericii.
Această apariție editorială reprezintă prima traducere în limba română a vieții Mariei Teresa Casini, relatată de însăși această fericită, sub forma unui jurnal, fericită care este fondatoarea Surorilor Oblate ale Preasfintei Inimi a lui Isus.
Pentru cititori, cartea reprezintă o invitație și o incursiune inedită în spiritualitatea și viața de zi cu zi a unui om care se luptă cu sine însuși în drumul său spre descoperirea vocației și unirea voinței sale cu voința lui Dumnezeu, totul pentru a repara Preasfânta Inimă a lui Isus, străpunsă de păcatele oamenilor. Această autobiografie, scrisă la cererea lui don Giuseppe Perroni – unul dintre directorii spirituali ai maicii Casini, aduce aminte de „Castelul interior” al Sfintei Tereza din Avila, dar și de „Lupta spirituală” a Sfântului Benedict de Nursia; spiritualitatea fericitei Maria Tereza Casini propune un itinerar în două etape: de la descoperirea vocației până la starea de victimă și pregătirea ei pentru jertfă; și de la jertfă la distrugerea propriului sine pentru a se uni cu voința lui Dumnezeu și a consola Preasfânta Inimă a lui Isus, rănită în mod special de păcatele preoților.
Fondatoare a Surorilor Oblate ale Preasfintei Inimi a lui Isus, Maria Teresa Casini s-a născut în 1864 și a murit în 1937, fiind beatificată, prin decretul papei Francisc, în 2015. Așa cum ea însăși scrie în autobiografie, întreaga sa viață și-a oferit-o încă de mică și cu o sănătate fragilă, ca oblație (jertfă, ofrandă) pentru renașterea sfințeniei clerului diecezan între cele două Concilii ale Vaticanului.
Exerciţiile spirituale reprezintă un suport util pentru a găsi echilibrul optim între viaţa activă şi cea contemplativă, de aceea poate fi citită cu folos spiritual nu doar de teologi, preoţi, persoane consacrate, ci şi de creştinii laici doritori să-şi motiveze mai temeinic pasiunea lor pentru Cristos şi...
Volumul lui Ubaldo Terrinoni, un frate capucin din Viterbo (IT), ne propune o galerie impresionantă și ordonată de figuri biblice, interpretate și citite prin prisma voturilor religioase: ascultarea, castitatea și sărăcia. Personajele și situațiile, atât din Vechiul cât și din Noul Testament, regăsite în carte, ne dovedesc, cu prisosință, că în viața omului este prezent Dumnezeu, prin inspirațiile sale, cu lumina sa, prin atenționările sale.
Cartea ne oferă pasajele și secvențele care l-au făcut pe Francisc să fie păstrat în tradiția Bisericii ca un piedestal solid și asimilat de către aceste spiritualități și mișcări civice sau să fie propus spre a reîmprospăta o umanitate istovită, mereu ajunsă la capătul puterilor, de fiecare dată când e nevoia mai mare.
Geneza rugăciunii Rozariului trebuie căutată undeva prin evul mediu, atunci când poporul şi chiar o bună parte din călugări nu mai cunoşteau limba latină în care se recita Breviarul. Dovada importanţei Rozariului derivă şi din instituirea unei sărbători dedicate Sfintei Fecioare Maria Regina Rozariului, de către Papa Pius al V-lea. Din cuprins: Sfântul Rozariu, geneza şi importanţa lui. Cele 20 de mistere ale Sfântului Rozariu. Misterele de bucurie, de lumină, de durere, de slavă cu imagini color. Litania lauretană cui imagini color.
Mulți s-ar întreba de ce o nouă carte despre purgatoriu. Avem rugăciuni pentru ei.
Aceste pagini reprezintă, de fapt, o trecere de la purgatoriul uman la cel sufletesc.
Sfânta Ecaterina de Genova (Serafina - cum o numesc unii italieni) și-a dedicat aproape întreaga viață slujirii săracilor, după modelul sfântului Francisc de Assisi. Născută într-o familie nobilă și cu un destin dinainte stabilit de părinți, Ecaterina a cunoscut, pentru o scurtă perioadă, plăcerile lumești, plăceri care i-au devenit, mai apoi, purgatoriul lumesc în drumul cunoașterii lui Dumnezeu. Experiențele lumești și trăirile interioare, care au reprezentat un adevărat purgatoriu, s-au concretizat în aceste pagini pentru care, pe drept cuvânt învățații Bisericii au numit-o pe Ecaterina de Genova doctor al purgatoriului.
Această carte a fost scrisă cu ocazia comemorării a 80 de ani de la moartea veneratului Padre Lino Maupas. Aici vom afla despre primul noviciat, misiunea de la Parma, iubirea în acţiune şi altele. Din cuprins: Naşterea pe pământ croat. Primul noviciat. Misiunea la Parma. Iubirea în acţiune. Veneratul Padre Lino.
În pietatea creștină, una dintre datoriile pe care credincioșii le practică adesea este reprezentată de rugăciunile pentru sufletele din purgatoriu. Cartea de față vine în întâmpinarea dorinței de rugăciune pentru cei dragi, trecuți în casa Tatălui ceresc, dar care așteaptă purificarea pentru comuniunea deplină cu Dumnezeu.
Din cuprins nu lipsesc câteva mărturii și mesaje de la Medjugorje în legătură cu sufletele din purgatoriu și un bogat mănunchi de rugăciuni: Rozariul pentru sufletele din purgatoriu, Rozariul Divinei Milostiviri, Rozariul celor 100 de invocații „Odihna cea veșnică”, novenă pentru sufletele din purgatoriu, rugăciuni de ispășire și de eliberare, rugăciuni pentru părinții, frații, surorile, rudele și binefăcătorii răposați, rugăciuni către Domnul Isus, către Sfânta Fecioară Maria, către arhangheli și îngeri pentru răposați.
Recomandăm prezenta broșură atât pentru bogăția și diversitatea rugăciunilor pe care le conține, cât și pentru ajutorul pe care îl poate oferi celor care simt nevoia să se roage pentru toți răposații din purgatoriu.
Acest volum analizează cu extremă acuratețe și cu simplitate ceea ce economia mântuirii ne învață despre vocația mărturisitorilor lui Dumnezeu: o chemare universală la sfințenie.
Pentru a omagia una dintre figurile marcante care a adus o contribuție esențială la renașterea franciscanismului în România - părintele Petru Albert -, la editura Serafica a apărut volumul In memoriam Pr. Petru Albert, OFMConv., la zece ani de la trecerea la cele veșnice (2012 - 2022), coordonator pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, OFMConv., ministru provincial.
După cum subliniază însuși coordonatorul acestei cărți, paginile de față reprezintă un mic omagiu adus personalității complexe, vizionare și vivace a celui ce a fost, întâi de toate frate franciscan, preot, directorul Seminarului franciscan (fiind unul din artizanii redeschiderii acestei instituții), directorul redacției române a revistei „Mesagerul sfântului Anton” (fiind unul dintre fondatorii ei), traducător neobosit al Bibliei de la Ierusalim. Și pentru că a rezuma în câteva zeci de pagini munca monumentală în slujba lui Dumnezeu și a franciscanismului, depusă de părintele Petruț (cum îl numeau apropiații), ar fi o sarcină extrem de dificilă, volumul readuce în prim plan figura sa recompusă din evocările celor care l-au cunoscut de-a lungul celor 93 de ani de viață și 65 de ani de preoție.
Așa cum un diamant capătă valoarea sa autentică numai după șlefuirea tuturor fațetelor, mărturiile adunate în această carte revelează, obiectiv și emoționant, multiplele haruri pe care le-a avut părintele Petru Albert.
Această carte este scrisă din dorința de a împărtăși cu prietenii și colaboratorii asociației SOLWODI experiența noastră ca organizație care lucrează de 10 ani cu victimele violenței în familie, femei, copii și uneori bărbați. Ea cuprinde experiențe, reflecții și îndrumări cu privire la specificul fenomenului, în contextul societății românești și importanța consilierii victimelor în procesul de vindecare. De asemenea, veți cunoaște câteva dintre provocările specialiștilor atât la nivel personal cât și profesional, dar și metodele pe care le avem la dispoziție pentru a nu ne lăsa copleșiți nici de limitele personale, nici de cele sociale.
Opera răspunde dorinţei celui real interesat de trecutul catolicităţii pe teritoriul Principatelor române.
Viața și carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acuratețe și simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă și însoțirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc.
„Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”?
Novenă la Sfantul Ioan Paul al II-lea. Novenă la Isus îndurătorul
Această nouă apariție editorială semnată de părintele Iacob Stolnicu reprezintă un nou demers de a aduce cuvintele Sfintei Scripturi de la amvonul bisericesc în inimile creștinilor și Trupul euharistic al lui Cristos din tabernacol în sufletul credinciosului modern.
După „Trăsături pentru un caracter creștin” și „Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, pr. Stolnicu revine cu un prim volum dintr-un proiect mai amplu care, în accepțiunea și definiția societății contemporane, are, în aparență, toate caracteristicile unui ghid de dezvoltare personală: „Îndreptar de atitudini”.
Cele 28 de meditații prezente în această primă parte sunt, de fapt, fragmente de viață care, golite de prezența Cuvântului lui Dumnezeu, nu sunt altceva decât un proces verbal de predare-primire a unui trup de carne, o fișă de diagnostic a unui pacient amestecată cu alte fișe de diagnostic pe care societatea îl tratează cu sedativele tehnologiei moderne și false panacee cu efect de scurtă durată. Mulți ar strâmba din nas, considerând că o carte tipărită, mai ales o carte în care se vorbește despre post, răstignire, de a căuta să faci binele chiar și când ție nu îți merge bine, o astfel de carte e un demers sortit eșecului din start, din moment ce liturghiile se transmit online, preoții fac podcasturi în care interpretează și reinterpretează Biblia.
Autorul ne invită să înţelegem ideea de Sacramente în general şi individual, trece de la percepţia catolică a acestora la un studiu comparativ, sintetic şi accesibil, cu doctrinele ortodoxe şi protestante, oferind, preoţilor şi studenţilor şi tuturor celor interesaţi, percepţia acestora din urmă asupra chestiunii în discuţie. Prin această operă, autorul ne introduce într-o atmosferă pătrunsă de istorie şi teologie, bazată pe probe concrete, evitând povestirile sumare ori superficiale.
Predicator și autor a numeroase scrieri religioase, Joseph Tissot construiește, în paginile acestui volum, o veritabilă terapie psihologică a vinei păcatului, folosindu-se de scrierile Sfântului Francisc de Sales, un mare Învățat al Bisericii Romano-Catolice, supranumit și Doctorul pietății. Tissot croiește această artă de a trage folos din păcate pornind de la momentul în care în Cain, după ce-și ucide fratele, încolțește gândul: „Prea mare este vina mea pentru a obține iertare!”. Autorul este conștient că, pentru omul păcătos, cel mai mare pericol îl reprezintă vina, sentiment care îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de Biserică. Practic, arta de a trage foloase din păcate este arta de reîntoarcere a păcătosului la Dumnezeu, un drum mult mai greu de parcurs decât cei care duc o viață virtuoasă prin excelență.
Pentru Francisc de Assisi, rugăciunea este dragostea care îl uneşte cu Domnul său şi care îl face să trăiască pentru El, este conştiinţa că este iubit de Dumnezeu, Tatăl său preamilostiv, este bucuria celui care contemplă persoana iubită. Din cuprins: Rugăciuni ale Sfântului Francisc. Rugăciune în faţa crucifixului din San Damiano. Cântecul fratelui soare. Rugăciune de laudă. Salut virtuţilor. Recunoaşterea darurilor lui Dumnezeu. Micul testament al Sf. Francisc.
Florilegiul antonian, inserat în paginile cărții, scoate la lumină o serie de miracole săvârșite și atribuite Sfântului Anton și necunoscute spațiului nostru spiritual. Buchetul celor 26 de miracole culese din Benignitas și Rigaldina, din arcul a peste două secole (1231- cca. 1435), vine să confirme solicitudinea săritoare și neobosită a sfântului Anton și să întregească legendarul miracolelor antoniene.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.
Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.
Conștient că, în ceea ce privește aceste două teme, e greu să mai găsești ceva nou de spus din punct de vedere poetic, Sergiu Cătălin Abalintoaie nu mizează pe formule consacrate, metaforizări excesive ori vulg, mecanisme care sufocă autenticul vocii poetice. Iar dacă luăm în considerare că poezia e un act de curaj – după ce te-ai pus pe hârtie și te-ai publicat nu-ți mai aparții – autorul de față nu face altceva decât să fie el însuși, fără a se gândi câtuși de puțin că cei în măsură ar aprecia că scrie bine sau prost. Iar asta înseamnă scriitură autentică: debarasare de orice intenție de a fi poet și, mai ales, un poet apreciat – maladia subconștientă a poeților de azi. Și, de obicei, cu cât îți propui mai puțin, cu atât îți iese mai mult.
Sacramentul Căsătoriei, doctrină și legislație canonică, Curs de drept canonic
Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției”. Iar Constituția despre sfânta liturgie: Sacrosanctum Concilium, al Conciliului al doilea din Vatican, ne amintește că: „În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, (...), împreună cu întreaga oștire cerească îi cântăm Domnului imnul de slavă” - (nr. 8).
Cartea de față se dorește a fi portretul unui sfânt, sau, dacă vreți, o introducere în pedagogia sfințeniei și carității practicată de părintele Alois Guanella, de-a lungul vieții sale. În paginile de față veți regăsi portretul nu al unui sfânt sedentar, ci al unui preot al străzii, însuflețit de o energie nestăvilită, după cum el însuși afirma: „Nu ne putem lăsa pe tânjală, atâta timp cât sunt săraci de ajutat!” Supranumit tatăl săracilor și al celor în suferință, Alois Guanella (1842-1915), a fost ridicat la cinstea altarelor în octombrie 2011. Pe lângă prezentarea vieții părintelui Alois această carte insistă asupra carismei guanalliene, extrem de complexe: caritatea și pedagogia sa au fost însoțite, mereu, de respectul față de persoana umană; fără a fi un teoretician sau militant pentru respectarea drepturilor omului, prin acțiunile sale a știut să redea demnitatea persoanei celor marginalizați și suferinzi, conștient că fiecare om este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dincolo de datele biografice, această carte reprezintă și o invitație, de a nu fi uitată pe un raft, ci de a trăi și răspândi carisma guanalliană în lume.
Această carte cuprinde rugăciuni precum: un sfert de oră în faţa Preasfântului Sacrament, rugăciuni pentru Papa, rugăciuni pentru a avea preoţi buni, litania patimilor lui Isus Cristos, rugăciuni la vizitarea Preasfântului Sacrament, scurte convorbiri cu Isus din Sfânta Euharistie. Din cuprins: Preasfântul Sacrament. Ai să-mi ceri ceva pentru cineva. Inimă a lui Isus. Rugăciune pentru conducătorii ţării. Invocaţii pentru a obţine preoţi sfinţi. Litania Patimilor lui Isus Cristos. Rugăciune la vizitarea Preasfântului Sacrament. Scurte convorbirii cu Isus din Sf. Euharistie.
Devoțiunile către sfintele răni ale lui Isus cu rozariul milostivirii și calea crucii tradiționale.
Viața Veronicăi Antal – așa cum e conturată în aceste pagini - reprezintă un model de trăire a credinței până la sânge, un model care, din fericire, și în ziua de azi continuă să atragă tineri. Volumul acesta nu se axează pe mistificări inutile sau injuste ori exaltate pentru a dovedi sfințenia acestui Crin însângerat. Apărută chiar în luna în care se comemorează martiriul viitoarei Fericite din Nisiporești, cartea poate fi considerată o carte eveniment ce prefațează momentul istoric ce va avea loc pe 22 septembrie, la Nisiporești: beatificarea Veronicăi Antal, prima femeie româncă, prima tânără româncă, primul laic român, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România și al șaselea român ridicat la cinstea altarelor.
Interesant în această călătorie antropologico-spirituală este faptul că pr. Adrian Măgdici nu raportează speranța doar la viziunea creștină, ci și la perspectiva budistă ori viziunea grecească. Dincolo de aspectele tehnice ale acestor reflecții, cartea de față poate fi considerată un mic tratat teologic de istorie a speranței și, de ce nu, a devenirii noastre ca societate și indivizi.
Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor.
Avem bucuria să începem un nou an editorial cu un volum de excepție: „Illustrissimi. Scrisorile patriarhului”, autor Albino Luciani, traducere, note și indice Cristina Grigore. Apariția acestei ediții în limba română este cu atât mai salutară cu cât, anul acesta, autorul – viitorul papă Ioan Paul I, sau popular papa Luciani – va fi ridicat la cinstea altarelor pe 4 septembrie.
Cele 40 de scrisori adunate în acest volum, scrise pe vremea când încă era episcop și Patriarh de Veneția, se adresează familiar și cu umor unor personalități din diferite epoci, sfinți ori personaje ilustre; fiecare mesaj ascunde realități dureroase mereu valabile, pe care papa Luciani le tratează direct și onest, izbind cititorii în piept ca un berbec zidurile unei cetăți. Ba, mai mult, „Scrisorile patriarhului” au trecut testul timpului și devin, pe zi ce trece, o radiografie a unui prezent continuu, o confesiune aproape profetică ce transformă ficțiunea într-un cotidian sfâșietor de real.
Sunt foarte multe cărţi scrise despre sf. Fecioară Maria, însă acum se va putea citi şi ceva despre viaţa, sfântă şi plină de faptele lui Dumnezeu, a aceleia care a născut-o pe sf. Fecioară, sf. Ana.
Dar nu numai atât, căci vor fi prezentate şi câteva aspecte din viaţa soţului ei - sf. Ioachim - şi viaţa dinainte de naştere a sfintei Ana.
Este o lectură uşoară şi recomandată pentru meditare, căci conţine şi sfaturi pe care le poate aplica oricare dintre noi la viaţa proprie.
Această apariție editorială, după cum însuși autorul precizează, nu vorbește în sens strict despre sfântul Iosif, ci este o încercare de a da niște răspunsuri la probleme extrem de actuale cu care se confruntă societatea în general și credincioșii în special, prin raportarea la evenimentele din viața sfântului Iosif.
Cartea de poezii a Agnesei Pal Beda este rodul meditațiilor, reflecțiilor și investirii talanților literari nu doar dintr-o zi, o lună sau un an, ci dintr-un arc de timp mult mai lung.
Într-un moment în care lumea are nevoie de sfinți, tăcere și rugăciune, editura Serafica propune cartea „Devoțiuni în cinstea Sfintei Filomena".
Preferata parohului de Ars, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Filomena a fost martirizată la o vârstă fragedă din cauza credinței ei. Fiică a unui rege persan, a dat mărturie pentru dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
Devoțiunea față de această sfântă ar putea constitui o noutate, dar tradiția ne învață că sfinții au fost lângă noi și cu noi.
Paginile apărute nu vă propun un mod de a fi. Doar un mod de a exista cu Cristos și cu Sfânta Filomena.
Israel în timpurile biblice - aceasta lucrare supune reflectiei elementele principale ale identitatii in formare ale poporului lui Israel, incepand de la originile sale indepartate din mileniul al II-lea î.C., pana la adoua revolta impotriva romanilor din anii 132-143 î.C. Din cuprins: Opera istoriografica si deuteronomista. Politeism in Israelul antic? Sanctuarele. Templul din Ierusalim. Cultul si sacrificiile. Sarbatorile. Calendarul.
Arhanghelul Mihail a fost deja considerat de către evrei, protectorul poporului ales, simbol al puterii divine faţă de Israel. Numele său, Mika, înseamnă: Cine este ca Dumnezeu? Sfântul Arhanghel Mihail este prezentat ca un adversar al diavolului, ultimul învingător al luptei împotriva Satanei şi a aliaţilor săi. Din cuprins: Figura Sf. Mihail Arhanghelul. Invocaţie la Sf. Arhanghel Mihail. Exorcism. Psalm. Act de consacrare la Sf. Arhanghel Mihail. Litania Sf. Arhanghel Mihail. Crucea Sf. Benedict. Rugăciune-Iaculatorie.
Autorul îşi propune să analizeze situaţia creştinismului în societatea contemporană şi să răspundă unor întrebări şi provocări ale omului timpurilor noastre. Totul, după cum se afirmă şi în titlu, plecând de la redescoperirea Evangheliei.
Paginile acestei cărți propun credincioșilor un nou, dar totuși vechi mod de a fi: a deveni una cu voința lui Dumnezeu, adică de a împleti voința noastră cu voința Lui, astfel încât să nu mai existe decât o singură voință. Autorul acestor pagini, Sf. Alfons Maria de Ligouri, mare învățat al Bisericii, ne oferă și o serie de meditații folositoare în acest sens, arătându-ne că acest lucru este posibil dacă urmăm câțiva pași simpli. În primul rând trebuie sa devenim una cu voința lui Dumnezeu, acceptând împrejurările naturale (calamități, secetă, furtuni), pentru că acestea se întâmplă doar cu voia Lui. În al doilea rând, trebuie să devenim una cu stările noastre interioare, acceptând faptul că ele ne sunt date din voința Domnului. Apoi, trebuie sa acceptăm atât boala, cât și condiția noastră umană, conștienți de faptul că tot ce ni se întâmplă face parte din planul lui Dumnezeu. Concluzia este una edificatoare: să ne străduim să-l slujim pe Dumnezeu mergând pe acea cale pe care El vrea să fie slujit.
„Pildele atrag” - spune o zicală veche și plină de adevăr. Zelosul preot misionar Alois Iosif Chiavarino a înțeles rostul acestei zicale înțelepte și, luând exemplu de la Mântuitor, care învăța mulțimile prin pilde și asemănări, a adoptat și el acest mijloc puternic și atrăgător.
Așadar și noi, convinși de puterea și efectul acestor cuvinte înțelepte, scoatem la iveală această culegere de pilde despre Sfânta Spovadă, prelucrată după cartea „Confesatevi bene”, scrisă de pr. Alois Iosif Chiavarino. Primirea de care s-a bucurat o altă cărticică a acestui autor, intitulată „Cea mai mare comoară”, tradusă și publicată la editura noastră, ne-a stimulat să punem în mâna cititorilor lucrarea de față, care, nădăjduim, va fi urmată și de altele în acest fel.
Divorţaţi recăsătoriţi: practica Bisericii primare. Matei 19,3-9: Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: "Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?". El le-a răspuns: "Nu aţi citit că, de la început, Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie?" Şi a zis: "De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. El le-a spus: "Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De la început însă nu a fost aşa. Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de desfrânare, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter".
În contextul în care anul acesta a fost declarat de către Papa Francisc Anul Sfântului Iosif, noul volum apărut reprezintă un mijloc excelent de introducere a cititorilor și cinstitorilor Sfântului Iosif în teologia și spiritualitatea sa.
Încă de la început, autorul își face cunoscută intenția de a separa imaginea de „pioasă prezență" a sfântului Iosif în cadrul unor devoțiuni populare, de rolul crucial pe care acesta l-a avut în misterul Întrupării și Răscumpărării. Fiecare capitol reprezintă o zi din luna martie, în care cititorii sunt invitați să mediteze și să descopere adevărata figură și misiune a sfântului Iosif în istoria mântuirii, în relație cu Isus și Biserica. Puținele amănunte pe care le oferă evangheliile cu privire la viața și rolul sfântului Iosif sunt suficiente pentru autor ca să-l plaseze, ca importanță în ordinea devoțiunilor, imediat după Isus și Sfânta Fecioară Maria, dar înaintea tuturor sfinților și patriarhilor.
Fiecare meditație este însoțită de o mărturie (din istoria cultului sfântului Iosif sau din viața sfinților care s-au remarcat și au promovat devoțiunile față de el), un fioretti (pasaj biblic ce ghidează meditația) și o iaculatorie - invocație scurtă prin care se cere ajutorul său harul lui Dumnezeu. Nu puteau lipsi din aceste pagini devoțiunile populare, cum ar fi Durerile și Bucuriile Sfântului Iosif, Litania Sfântului Iosif sau Bucură-te, Iosife.
Concluzia acestei cărți este edificatoare: deși este o prezență discretă în evanghelii, devoțiunile și cultul sfântului Iosif trebuie sa aibă o importanță demnă de cel considerat ca fiind omul apropiat cel mai mult posibil de Isus.
Cu ocazia sărbătorii Sf. Iosif Muncitorul, Editura Serafica vă propune următoarea carte cu benzi desenate pentru copii: „Cu inimă de tată” de Tomas de Zarate.
Inspirat de Scrisoarea apostolică Patris corde („Cu inimă de tată”) a Sfântului Părinte papa Francisc, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii Universale, Tomas de Zarate ilustrează în broșura de față cu benzi desenate și câte un text scurt principalele puncte trasate de papa în scrisoarea despre Sfântul Iosif: un tată iubitor, un tată plin de tandrețe, un tată primitor, tată cu un curaj creativ, un tată muncitor, tată din umbră.
Așa cum papa dorește sporirea atenției și iubirii față de acest mare sfânt, la fel și autorul prezentului volum dorește răspândirea magisteriul papei într-un format simplificat, accesibil și atractiv și ne îndeamnă să-i cerem mijlocirea Sfântului Iosif și să-l imităm în virtuțile și în zelul său.
Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană.
33 de zile de rugăciune pentru a ne dărui cu totul Sfintei Fecioare, pentru ca, prin ea, să fim cu totul ai lui Isus Cristos.
Ce este defapt un miracol, cum îl recunoaştem, unde are loc? Adevăratul sens al miracolului se pierde printre multe alte întrebări. Această carte face puţină lumină asupra acestui subiect. Din cuprins: Miracolul înseamnă viaţa! Mai există miracole? Ce există în spatele miracolelor? Se împacă ştiinţa cu credinţa? Care Dumnezeu? Miracolele: semnăturile lui Dumnezeu. Un Dumnezeu apropiat şi iubitor. Miracolele lui Isus. Vindecarea, azi... Vindecarea fiecărei fiinţe. Vrei să te vindeci?
Editată de pr. Daniel Romila și tehnoredactată de pr. Adrian Măgdici, cartea reprezintă o adaptare a pr. Alois Donea după prima biografie oficială a lui Padre Pio, apărută în 1974, înainte de introducerea cauzei de beatificare. Spunem că este o carte eveniment din mai multe puncte de vedere. În primul rând, majoritatea credincioșilor din ziua de azi au auzit de Padre Pio. Un om, un preot, un călugăr capucin care a purtat stigmatele lui Cristos o jumătate de secol, și, de aici, poate și denumirea „răstignit fără cruce”. În al doilea rând, avem în față un sfânt contemporan.
Paginile de față reunesc cele mai importante și mai cunoscute devoțiuni în cinstea Sfântului Anton, putând fi considerată un adevărat vademecum atât de invocare, cât și de mulțumire pentru harurile primite prin mijlocirea sfântului padovan.
Luna mai este un dar deosebit al Maicii Domnului. Să mergem la şcoala Ei şi Ea va fi învăţătoarea cerească a vieţii noastre creştine. Ea ne va învăţa adevărurile fundamentale şi vitale ale credinţei noastre pentru a le trăi cu generozitate şi cu conştiinciozitate, evlavie şi creştini sinceri. (autorul) Din cuprins: Luna Mariei. Mântuirea sufletului. Moartea. Judecata lui Dumnezeu. Purgatoriul. Viaţa în harul Sfinţilor. Păcatul. Marele duşman. Minciuna. Lăcomia. Vicarul lui Cristos. Sfânta Spovadă. Rugăciunea. Răbdarea. Ascultarea. Iubirea. Eclavia către Maica Domnului. Sfântul rozariu.
Preasfântul Nume al lui Isus este, mai întâi de toate, o rugăciune puternică. Domnul însuși a promis în mod solemn că tot ceea ce vom cere Tatălui în Numele său, vom primi fără întârziere, căci Dumnezeu nu-și încalcă niciodată cuvântul.
Prin urmare, atunci când spunem „Isus”, îi cerem lui Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie, fiind încrezători că vom fi ascultați. Tocmai din acest motiv Biserica își încheie rugăciunile cu formula „prin Domnul nostru, Isus Cristos” .
Preasfântul Nume, însă, mai reprezintă ceva, mult mai important: îi aducem lui Dumnezeu o bucurie și o slavă infinită, căci îi oferim meritele infinite ale pătimirii și ale morții lui Isus Cristos. Sfântul Paul ne spune că Isus a meritat acest Nume datorită pătimirii și morții sale. Ori de câte ori spunem „Isus” , se cuvine să-i oferim lui Dumnezeu toate Liturghiile celebrate în întreaga lume pentru toate intențiile.
Noi devenim părtași, astfel, la acea multitudine de Liturghii. Numele lui Isus umple treptat sufletul nostru cu o bucurie și cu o pace pe care nu le cunoșteam mai înainte. Numele lui Isus ne dă o putere atât de mare încât suferințele noastre devin ușoare, mult mai ușor de suportat.
Cea mai mare comoară sau Sfânta Liturghie explicată cu pilde și asemănări
Sfântul Francisc şi Sfânta Clara, aflaţi în timp la o atât de mare depărtare de noi şi totuşi atât de apropiaţi nouă, ne pot oferi răspunsul pe care ei l-au aflat, răspuns ce l-ar putea ilumina şi pe cel care îl caută astăzi. Aceasta impune, disponibilitatea de a ne autoanaliza, chiar de a ne risca viaţa: cine s-ar încumeta să-şi primejduiască viaţa pentru a se apropia de mine? (Ier 30,21) Din cuprins: Geneza ordinului Franciscan. Kenoza lui Dumnezeu. Urmarea lui Cristos, ca şi compasiune. Crucea, izvor de lumină.
„De vorbă cu îngerul păzitor”, autor Gina Agapie
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, în colecția Poezii, un nou volum semnat Gina Agapie: „De vorbă cu îngerul păzitor”. Cunoscută cititorilor mai ales prin intermediul cărților de povestiri pentru copii („Povestiri cu rom”, „Lada mea de zestre”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu”), Gina Agapie a publicat, la sfârșitul anului trecut, tot în colecția Poezii, volumul „Pasărea dragostei”.
După cum ea însăși mărturisește în deschiderea acestui nou volum, paginile de față reprezintă o desăvârșire simbolică: dacă prima carte de poezie a adunat 38 de texte, aici sunt reunite 40 de poezii, număr care simbolizează cei 40 de ani petrecuți de poporul ales în pustiu.
Acest volum semnat Gina Agapie propune cititorilor o neașteptată alegorie a mântuirii prin suferință. Protagonistul acestor pagini – copilul Alexandru care împlinește 13 ani, este, de altfel și destinatarul direct al volumului, ceea ce face din „Mare minune s-a întâmplat acolo! Vindecă, Doamne, acum!”, o bornă de umanitate pe drumul vieții.
O cercetare riguroasă despre Ioshua – Isus, fiul tâmplarului din Nazaret. Specialiștii în materie, studenții la teologie, dar și orice amator de a descoperi detalii noi despre cine a fost Isus potrivit documentelor, arheologiei, izvoarelor de orice tip, se vor bucura lecturând cartea de față de limpezimea ideilor, de concizia limbajului, de noutatea punctelor de vedere.
Patruzeci de ”cântece” ale unei ființe îndrăgostite de Frumosul absolut, de Dumnezeu. Autoarea încântă și formulează incantații prin multitudinea de imagini, ca într-un eden niciodată pierdut, pășind timidă și înlăcrimată de dor, ca și Maria Magdalena, spre Mirele înmormântat, dar acum înviat din morți, mai frumos decât Luceafărul dimineții...
La editura Serafica a apărut broșura „Tăcere și contemplație”, ediția a doua.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, obsedată de cele mai noi și performante mijloace de comunicare, considerăm că reîntoarcerea la tăcere și contemplație ca forme intime de rugăciune, poate fi un mijloc de însănătoșire atât a vieții spirituale proprii, cât și a societății.
Paginile de față tratează două teme distincte, dar indisolubil legate între ele: meditarea Patimii Domnului nostru Isus Cristos ca manifestare desăvârșită a iubirii divine, și contemplarea lui Isus Cristos sub forma Sfintei Euharistii, ca mijloc zilnic de mântuire. Importanța acestor forme de rugăciune, tot mai des evitate în ziua de azi, este subliniată de numeroase exemple și trimiteri la viețile sfinților ori scrierile marilor învățați ai Bisericii, care au făcut din tăcerea și contemplația zilnică un mod de a fi.
Fără a exclude inițiativele personale, pentru ca această rugăciune a sufletului să nu rămână un simplu moment lipsit de substanță, broșura adună în paginile sale și câteva devoțiuni specifice, cum ar fi Litania patimilor lui Isus Cristos, Litania Preasfântului Sacrament al Euharistiei, rugăciuni pentru umilință sau scurte convorbiri cu Isus Cristos în tabernacol.
Această carte ne prezintă pe larg viaţa Sfântului Anton de Padova, bucuriile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieţii, precum şi amprenta pe care a lăsat-o pe unde a trecut. Cartea mai conţine şi novena, rugăciuni şi invocaţii către Sfântul Anton de Padova. Din cuprins: Primele lupte. O chemare la destoinicie. Din Maroc spre Italia. Cavalerul lui Cristos. Tărie şi blândeţe. Pace şi bine. Apostolul ostenit. Întotdeauna printre noi. Rugăciuni către Sf. Anton.
Cartea de față aduce în atenția cititorilor viața unui slujitor al lui Dumnezeu, mai puțin obișnuit, dar cu totul special: contele Francesco Perez, unul din primii discipoli ai Sfântului Ioan Calabria. Bun prieten cu Sfântul Ioan Calabria, la 48 de ani contele decide să-și vândă toată averea și să o pună în slujba Operei Don Calabria, în cadrul căreia va rămâne, ca un frate umil și anonim în slujba săracilor și copiilor abandonați, până la sfârșitul vieții.
Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.
Noi toți trebuie să-i urmăm pe Sfinți și să ducem o viață sfântă. Pentru a putea intra în cer, toți trebuie să ne sfințim, deoarece Dumnezeu vrea aceasta și ne-am luat noi înșine aceasta îndatorire la Sfântul Botez. (Pr. Dumitru Lucaci) Din cuprins: Mijloacele care ne conduc la desăvârşirea creştinească. Piedicile desăvârşirii creştineşti. Virtuţile morale. Virtuţile teologale.
Fără a pierde din vedere originea divină a creației umane, volumul de față pune accent mai mult pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. Capitolele cărții, ca și omul, evoluează firesc, pornind de la fragilitate, vulnerabilitate, ispite și răni, ajungând, în final, la adevărata reconciliere cu propria umanitate.
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului a cincea ediție a binecunoscutului volum „Spre Regele iubirii”, autor pr. Matei Crawley-Boevey, traducere pr. Ioan Gârleanu.
În contextul noului plan pastoral trienal – „Înflăcărați de iubirea lui Cristos” – propus pentru dieceza de Iași de episcopul PS Iosif Păuleț, dar și în lumina celor două scrisori enciclice pontificale ce vorbesc despre dragostea lui Cristos (Dilexit vos – a papei Francisc, și Dilexit te – a papei Leon al XIV-lea), considerăm că readucerea în atenția credincioșilor și cititorilor a acestor pagini poate constitui încă o picătură de „combustibil” care să întețească flacăra iubirii față de Cristos prezent în taina sfântă a Euharistiei; un mic ghid pentru cei care vor să înceapă sau au început deja parcursul spiritual de reîntregire a ființei umane cu cea dumnezeiască.
Într-o societate tot mai puternic polarizată între egalitate de gen și consumerism, între globalizare și extremism, paginile de față vorbesc și propun un „sacrament” al iubirii totale și reciproce față de Inima Preasfântă a lui Isus Cristos, prizonier voluntar pentru noi, până la sfârșitul veacurilor, în Sfânta Împărtășanie.
Scrisă cu o emoție vibrantă pe care numai splendida conștientizare și abandonare în fața iubirii pe care Mântuitorul Isus Cristos o are față de oameni, cartea se adresează, parțial, apostolilor și celorlalți membri care deja fac parte din Familia Preasfintei Inimi a lui Isus Cristos; spunem parțial, pentru că orice credincios care nu rămâne pasiv la meditațiile din această carte și se simte înflăcărat sau se reaprinde în el dorința de a face voința lui Dumnezeu, poate fi considerat un apostol care poate da mărturie și poate face cunoscută frumusețea Inimii Preasfinte și a sacramentului Euharistiei.
Din cuprins: Reflecții despre criza antropologică actuală; Fenomenul globalizării în reflecţia socială a Papei Ioan Paul al II-lea; Persoana și conștiința creștină în Conciliul Vatican II și în enciclica Veritatis Splendor; Incursiune în istoria termenului „persoană” din perspectivă filosofică și teologică; Concepţia despre persoană la Max Scheler; Contribuţia experienţei umane la reflecţia teologiei morale; Conceptul de lege naturală în enciclica Humanae vitae; Apocalipsul și nonviolența: un oximoron?; Rolul femeii în Biserica primară; Reîntoarcerea la valorile familiei; Experienţa bolii: noi probleme antropologico-etice; Raportul dintre spiritualitate şi viaţă.
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.