Filtre active
Pagină după pagină, ajutat de mărturiile adunate cu ocazia procesului de beatificare și de documentele găsite în arhiva Securității, autorul conturează portretul medicului și preotului Martin Benedict.
Patruzeci de ”cântece” ale unei ființe îndrăgostite de Frumosul absolut, de Dumnezeu. Autoarea încântă și formulează incantații prin multitudinea de imagini, ca într-un eden niciodată pierdut, pășind timidă și înlăcrimată de dor, ca și Maria Magdalena, spre Mirele înmormântat, dar acum înviat din morți, mai frumos decât Luceafărul dimineții...
Cartea poetei Virginia Stanciu-Butescu este structurată în trei părţi/ secţiuni distincte, adunând sub aceeaşi cupolă lirică crezul ei mistic şi, totodată, expresia univocă a unei lumi lăuntrice elegante. În prima secţiune a volumului poemele inventează o lume diferită de cea regăsită în media uzuală...
Paginile acestei cărți cuprind mărturii cutremurătoare despre Iad, Purgatoriu, Judecata lui Dumnezeu sau demoni. Așa cum se specifică în introducerea cărții, aceste pagini nu adaugă și nici nu sărăcesc Sfânta Scriptură, dar pot reprezenta un fel de „semn de carte” al lui Dumnezeu pentru societatea de azi, care nu mai crede în viața de dincolo.
Diavolul. Vorbele si faptele lui în cei doi posedați din Illfurt. Cartea despre acest episod, redactată într-un stil confesiv și beletristic alert, urmărește toate fazele exorcizării, de la posedarea celor doi copii și până la eliberarea lor, prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că ființele decăzute se identifică cu trupul posedat și exercită o putere tiranică asupra simțurilor, organelor și facultăților lui.
Frapant, la o primă lectură, dar şi, mai ales, la a doua sau la a noua, e discursul de o fineţe „iezuită”, intens spiritualizat, cu breşe mistic iluminative operate („savant”, ar zice Rimbaud) într-un limbaj precis, fără stridenţe neologistice, conectat la real prin termeni preluaţi cu un aer cât se poate de firesc – cel puţin după gustul meu –, din imediateţea cea mai reavănă. Cucereşte, cred, o anume disponibilitate ludică abia ţinută în frâu de înclinaţia (naturală? cultivată?) spre acele „chestii serioase” cum, complet dezinhibat, le spune acest poet fundamental religios celor „înalte”, metafizice. Profetul din versurile lui Carol Daniel, amintind de avva din Epifania unui alt Daniel (Turcea), se susţine la o lectură atentă ca „figură” curat memorabilă. Pe scurt, un liric exersat şi cine ştie, deplin format, demn de a fi, de pe-acum, citit şi – neapărat, altfel chiar că n-am făcut nimic – recitit. (Marian Drăghici)
„Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”?
Valoarea acestor mărturii este cu atât mai semnificativă, cu cât proveniența lor este mai variată; unele sunt desprinse din paginile cronicilor vremii, altele provin din interiorul familiei franciscane, iar a treia categorie ne este oferită de documentele Curiei Romane referitoare la tânărul Ordin Franciscan.
Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste.
„Apărarea de către Bonaventura da Bagnoregio a drepturilor și primatului credinței în raport cu o rațiune ridicată la rangul de zeița-Rațiune; o zeiță-Rațiune incapabilă să înțeleagă condiția de creatură a ființei umane și, deci, să se deschidă experienței religioase; apărarea atotputerniciei și libertății lui Dumnezeu și totodată a autonomiei și libertății individului în interiorul orizontului voluntarist a lui Duns Scotus; Dario Antiseri
