Filtre active
In memoriam. Slujitorul lui...
Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.
Dorul după rai la omul...
Acest nou volum care se înscrie în seria studiilor scrierilor franciscane publicate de editura noastră, propune o abordare inedită a scrierilor Sfântului Francisc de Assisi, prin prisma cercetărilor în domeniul istoriei religiilor făcute de scriitorul Mircea Eliade care a avut o afinitate deosebită față de sărăcuțul din Assisi.
Compoziții sacre, Vol. 3
Colecția de față grupează câteva compoziții mai vechi și mai noi gândite pentru formația corală „Schola cantorum musatina”, din Roman și pentru corurile parohiale.
Lucrările sunt accesibile și funcționale liturgiei și își doresc să îmbogățească repertoriul coral la 4 voci.
Dumnezeu este cu noi
După cum însuși autorul precizează, în paginile de față, cititorii vor găsi aforisme pentru un an întreg, primite de la Sfânta Treime. Acestea au fost așezate pe hârtie chiar în ziua în care au fost primite. Deși cele mai multe zile conțin câte două mesaje primite fie de la Tatăl, fie de la Fiul, fie de la Duhul Sfânt, există și zile cu un singur mesaj, Alan Ames justificând acest lucru prin faptul că unele mesaje sunt private sau nu sunt destinate publicării.
A fi și a rămâne „doar” OM
Fără a pierde din vedere originea divină a creației umane, volumul de față pune accent mai mult pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. Capitolele cărții, ca și omul, evoluează firesc, pornind de la fragilitate, vulnerabilitate, ispite și răni, ajungând, în final, la adevărata reconciliere cu propria umanitate.
Relatare din Sihem
În volumul prezent autorul face o incursiune fictivă, voluptoasă şi fidelă în lumea începuturilor biblice, având ca suport creativ, mai întâi, un manuscris descoperit în anul 1994, de câţiva cercetători, în subsolul unei Sinagogi din Cairo, într-o încăpere denumită Gheniza şi, apoi, un alt text scris...
Maica Mântuitorului,...
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
Sfântul Triduum Pascal...
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Descoperă psihopatul de...
„Descoperă Psihopatul de lângă tine. Ghid pentru cei ce pot să ajute, pentru cei ce vor să ajute adevăratele victime” de Ana Emma Tomoș
Această apariție editorială, pe care unii cititori ar putea s-o considere (pe bună dreptate) șocantă și brutală, este radiografia unui abuz traumatic continuu, sub toate formele sale: fizic, psihic, material și social. Din motive lesne de înțeles, autoarea acestor pagini a ales publicarea sub pseudonim, iar numele personajelor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.
Examen de conștiință pentru...
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
