Examen de conștiință pentru...
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
Filtre active
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.
Actualitatea sfinților, în general, dar mai ales a celor doi – Sfântul Francisc și Sfânta Clara –, propuși spre studiu și aprofundare în această nouă apariție editorială, își găsește motivația în faptul că au avut capacitatea și înțelepciunea de a merge la originile experienței creștine, punându-și primele întrebări existențiale și orânduindu-și viața în vederea conformării totale cu Cristos. Este ceea ce marele arhitect spaniol, Antoni Gaudí, voia să exprime atunci când spunea că „originalitatea constă în întoarcerea la origini”, lucru pe care acești doi giganți ai sfințeniei l-au făcut prin îmbrățișarea chemării din partea Domnului.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.
Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.
Editura Serafica are bucuria să vă prezinte o nouă apariție editorială în colecția „Rugăciunea Creștinului”: „Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic pentru eliberarea de relele datorate înaintașilor noștri”. Cu o prezentare grafică deosebită, în care este reprezentat arborele genealogic al neamului lui David, de la Adam până la Fecioara Maria - din care s-a născut Isus, această nouă carte cuprinde rugăciuni de vindecare ale bolilor ereditare (organice sau psihice), rugăciuni de iertare pentru strămoșii noștri, pentru vindecarea familiilor sau a relelor care cad peste copii.
Scopul acestui Mic Catehism pentru Familie este de a-i ajuta pe creştinii care se străduiesc cu sârguinţă să „pună temelia” unei credinţe solide, pentru a nu se găsi în dificultate atunci când fiii lor mai mici sau adolescenţi îi vor întreba despre adevărurile fundamentale ale religiei pe care o trăiesc.
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Sărut, Mamă, pașii tăi. La drum cu Maica Domnului”, autor pr. Paul Maria Bulai, OFMConv. După cum însuși autorul mărturisește, cartea de față reprezintă un mod intim și inedit de a marca un Jubileu de aur personal – 50 de ani de la primirea primei Sfinte Împărtășanii, moment fixat în memoria pr. Paul Maria Bulai ca fiind ziua în care s-a îndrăgostit iremediabil de Isus Cristos și ziua în care a primit chemarea la sacramentul Sfintei Preoții.
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului Meditații biblice duminicale și festive. Anul A, „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. Deși studiile au demonstrat că sfântul Marcu a scris prima Evanghelie, punând bazele genului literar numit „evanghelie”, canonul biblic adoptat la conciliul din Trento a stabilit ca Evanghelia după sfântul Matei să fie prima, motiv pentru care ea se citește în anul A.
Deși acest demers publicistic pare, la prima vedere, unul intimidant și academic, părintele Mihai Afrențoae vine în întâmpinarea celor care doresc să aprofundeze lecturile biblice, propunând în aceste pagini chei de lectură și interpretări ale acestei Evanghelii, ținând cont atât de nevoile pastorale ale fiecărui evanghelist – adică de destinatarii cărora li se adresează cei patru evangheliști, dar și de contextul istorico-social în care au fost scrise, istoric integrat în veșnicia lui Dumnezeu și „sociologia divină”.
Dacă acest din urmă aspect este justificat de subtitlul volumului – „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii” (Mt 13,52; 28,20), în ceea ce privește destinatarii acestei Evanghelii, autorul are mereu în fața ochilor particularitățile evanghelistului Matei și faptul că, fiind vameș transformat în apostol, scrierile sale se adresează, în principal, poporului evreu.