Filtre active
La picioarele lui Isus
La editura Serafica a apărut o nouă ediție a broșurii "La picioarele lui Isus. Treizeci și una de vizite la Preasfântul Sacrament. Câte o vizită deosebită pentru fiecare zi a lunii", autor pr. Iosif Tălmăcel, OFMConv.
Încă de la început, părintele Tălmăcel subliniază importanța acestor pagini printr-o trimitere dureroasă la realitate. În ziua de azi, gesturile firești pe care le implică o vizită la biserică au fost oarecum inversate. Astfel, mulți creștini care intră în biserică, în loc să-l salute mai întâi pe Isus Cristos prezent în tabernacol, se roagă, mai întâi, icoanelor sau statuilor de sfinți.
Această broșură propune revenirea la ordinea firească și oferă un ajutor creștinilor care, din diverse motive, nu pot face vizite mai lungi în biserică. Așa cum spune și titlul cărții, fiecare vizită reprezintă fiecare zi a lunii, un moment scurt în care credincioșii stau de vorbă cu Isus, prezent în Preasfântul Sacrament.
Autorul propune pentru acest scurt dialog, o meditație cu privire la viața lui Isus Cristos și a Bisericii, urmată de recitarea rugăciunilor Tatăl nostru, Bucură-te, Marie și Slavă Tatălui, apoi o iaculatorie (invocație scurtă) la Preasfântul Sacrament, un cântec și o rugăciune la Maica Domnului. În acest fel, răgazul petrecut în prezența lui Isus poate deveni mai rodnic și mai plăcut Domnului.
Din inimă pentru inimă....
Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.
Văzduhul zugravului de subțire
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Văzduhul zugravului de subțire”, autor Gina Agapie. Această apariție editorială poate fi considerată surprinzătoare din două puncte de vedere. Cunoscută cititorilor din volumele de poezie, proză sau povestiri pentru copii, Gina Agapie, în paginile de față, renunță parțial la vocea sa lirică în favoarea rigurozității impuse de cercetarea științifică. În al doilea rând, tema aleasă este una mai puțin obișnuită, și anume pictura medievală creștină realizată, în trecut, de pictori specializați numiți „zugravi de subțire”, pentru a fi diferențiați de pictorii profani.
Cum trebuie să-l iubim pe...
După cum însuși titlul sugerează, paginile acestei broșuri, aflate la a patra ediție, vorbesc despre prima și cea mai mare poruncă dată de Isus Cristos: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău…
" De-a lungul timpului, reflecțiile din această carte au căpătat o importanță deosebită, astfel încât în unele regiuni din Spania, cei care o citeau cu evlavie primeau o indulgență de 50 sau chiar 200 de zile, iar Sacra Congregație a Sfântului Oficiu a examinat-o și a scos-o din rândul cărților de interes local.
Cartea nu dă răspunsuri ci propune câteva sfaturi practice pentru cei care vor să trăiască o viață prin prisma primei porunci, amintind, în același timp, care este rostul vieții pământești, și încercând să fie un fin ghid spre dobândirea vieții veșnice.
Din iubire... Îndreptarea...
Fin cunoscător al relațiilor inter-umane, Leoluca Pasqua pornește de la o realitate nefardată: încă de la Geneză, relațiile fraterne nu au fost lapte și miere, ci marcate de gelozie și violență(exemplul lui Cain și Abel), ceea ce l-a făcut pe Dumnezeu să îndrepte corectarea primordială către toată lumea, pentru că fiecare este responsabil față de aproapele. Lectura acestei cărți duce la o singură concluzie, subliniată chiar de autor: este mai bine să corectezi, pentru a face binele, decât să taci și să devii complice la rău.
Rugăciuni la Preasfântul Sânge
În această carte de rugăciuni găsim coroniţa preasfântului sânge, litania preasfântului sânge, consacrarea la preasfântul sânge, novenă în cinstea preasfântului sânge, oferirea sângelui lui Isus pentru bolnavi, muribunzi, răposaţi, rugăciune către Regina Preasfântului Sânge. Din cuprins: Oferirea zilnică a Sângelui lui Cristos în unire cu Maria. Coroniţa Preasfântului Sânge. Litania Preasfântului Sânge. Consacrarea la Sângele lui Isus. Novena la Sângele vărsat. Rugăciune pentru bolnavi. Oferirea sângelui lui Isus pentru muribunzi. Rugăciune de mulţumire după dobândirea unui har.
Sfânta Îndrăzneală. Îl...
Această nouă carte semnată Gina Agapie propune cititorilor o viziune inedită și provocatoare asupra evoluției relațiilor conjugale și extraconjugale raportate la dragostea divină și poruncile lui Dumnezeu, de la crearea lumii și până în prezent.
De fapt, această apariție editorială în întregul ei poate fi considerată o alegorie a infidelității creației față de Creatorul său. Folosindu-se de texte mai puțin cunoscute din Vechiul Testament, Talmud, tradiția iudaică și scrieri apocrife, Gina Agapie recompune, pas cu pas și trecând prin filtrul propriilor meditații, celula complexă și fundamentală a societății – familia – și pericolele care au însoțit-o încă de la izgonirea primilor oameni din Paradis. Fără intenții moralizatoare sau justificatoare, autoarea aduce în prim plan situații complexe chiar și pentru societatea de azi (relațiile conjugale în timpul căsătoriei, relațiile extraconjugale, rolul și locul femeii în societate, concubinajul) și modul în care oamenii din cele mai vechi timpuri le-au reglementat în conformitate sau nu cu poruncile lui Dumnezeu, dar și consecințele dezastruoase pe care le-a suportat omenirea prin nerespectarea legilor divine.
Arta de a trage folos din...
Predicator și autor a numeroase scrieri religioase, Joseph Tissot construiește, în paginile acestui volum, o veritabilă terapie psihologică a vinei păcatului, folosindu-se de scrierile Sfântului Francisc de Sales, un mare Învățat al Bisericii Romano-Catolice, supranumit și Doctorul pietății. Tissot croiește această artă de a trage folos din păcate pornind de la momentul în care în Cain, după ce-și ucide fratele, încolțește gândul: „Prea mare este vina mea pentru a obține iertare!”. Autorul este conștient că, pentru omul păcătos, cel mai mare pericol îl reprezintă vina, sentiment care îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de Biserică. Practic, arta de a trage foloase din păcate este arta de reîntoarcere a păcătosului la Dumnezeu, un drum mult mai greu de parcurs decât cei care duc o viață virtuoasă prin excelență.
Istoria celor trei Ave Maria
AVE, este cuvântul Tatălui, uimit şi încântat de frumuseţea operei Sale… AVE, este cuvântul Fiului, al Cuvântului veşnic, înţelepciunii şi inteligenţa Tatălui, oglinda perfectă a frumuseţii Sale desăvârşite, splendoarea eternă a luminii Sale Veşnice… AVE, este cuvântul Duhului Sfânt. Din cuprins: Originile acestei devoţiuni. Baza istorică. Revelarea celor trei Ave Maria sfintei Mechitilda cu promisiunea unei morţi bune. Devoţiunea şi învăţătura sfinţilor de la sfânta Mechitilda până în zilele noastre. Papii şi cele trei Ave Maria.
Rugăciunile Sfintei Brigita...
Rugăciunile Sfintei Brigita - Devoțiuni în cinstea sfintelor Răni ale lui Isus - color, ediția a IV-a. 457
