Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: BIBLIA
  • Categorii: CĂRȚI DE RUGĂCIUNI
  • Categorii: DIVERSE
  • Categorii: DOGMATICĂ
  • Categorii: DREPT CANONIC
  • Categorii: MĂRTURII
  • Categorii: PSIHOLOGIE
  • Categorii: RUGĂCIUNI
Tratatul despre Purgatoriu

Tratatul despre Purgatoriu

7,00 lei Pret

Mulți s-ar întreba de ce o nouă carte despre purgatoriu. Avem rugăciuni pentru ei.

Aceste pagini reprezintă, de fapt, o trecere de la purgatoriul uman la cel sufletesc.

Sfânta Ecaterina de Genova (Serafina - cum o numesc unii italieni) și-a dedicat aproape întreaga viață slujirii săracilor, după modelul sfântului Francisc de Assisi. Născută într-o familie nobilă și cu un destin dinainte stabilit de părinți, Ecaterina a cunoscut, pentru o scurtă perioadă, plăcerile lumești, plăceri care i-au devenit, mai apoi, purgatoriul lumesc în drumul cunoașterii lui Dumnezeu. Experiențele lumești și trăirile interioare, care au reprezentat un adevărat purgatoriu, s-au concretizat în aceste pagini pentru care, pe drept cuvânt învățații Bisericii au numit-o pe Ecaterina de Genova doctor al purgatoriului.

Rugăciuni de vindecare a...

Rugăciuni de vindecare a...

7,00 lei Pret

Editura Serafica are bucuria să vă prezinte o nouă apariție editorială în colecția „Rugăciunea Creștinului”: „Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic pentru eliberarea de relele datorate înaintașilor noștri”. Cu o prezentare grafică deosebită, în care este reprezentat arborele genealogic al neamului lui David, de la Adam până la Fecioara Maria - din care s-a născut Isus, această nouă carte cuprinde rugăciuni de vindecare ale bolilor ereditare (organice sau psihice), rugăciuni de iertare pentru strămoșii noștri, pentru vindecarea familiilor sau a relelor care cad peste copii.

Maximilian Kolbe. Calea...

Maximilian Kolbe. Calea...

32,00 lei Pret

La editura Serafica a apărut cartea „Maximilian Kolbe. Calea lăuntrică", autor Zdzilaw Josef Kijas. 

Dacă alte cărți tratează pe larg viața și moartea acestui important sfânt polonez, paginile de față reprezintă o adevărată revelație: autorul încearcă o introducere în teologia sfântului Maximilian Kolbe, pornind de la trăirea interioară a numărului 16670, care s-a oferit pe sine pentru a salva numărul 26273. Scopul cărții se confundă, de fapt, cu misiunea sfântului Maximilian Kolbe: cea de a reda oamenilor demnitatea, adică de a fi creaturi ale lui Dumnezeu, menite să trăiască în prietenie cu propriul creator, chiar dacă o ideologie trecătoare îi reduce la simple numere matricole in lagărul de la Auschwitz.

Fără a insista pe aspectele extrem de cunoscute din viața sfântului ( editorialele din publicația „Cavalerul Neprihănitei" sau fondarea Armatei Maici Domnului) l, autorul propune o lectură edificatoare a căii lăuntrice ce l-a determinat pe Maximilian Kolbe să se sacrifice, in spiritul unei vieți trăite cu sfințenie, pentrul altul, într-un spațiu și timp din care nu se putea ieși decât prin sacrificiu.

Fericita Veronica Antal...
  • Stoc epuizat

Fericita Veronica Antal...

6,00 lei Pret

Editura Serafica anunță apariția broșurii „Fericita Veronica Antal (rugăciuni)”, coord. Pr. Virgil Blaj. În prefața cărții, PS Petru Gherghel recomandă cu bucurie această carte de rugăciuni, cu speranța că va deveni o modalitate nu numai de a-i aduce cinste și venerare Fericitei Veronica, ci și de a aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu. Rugăciunile adunate în aceste pagini au menirea să încurajeze cultul Fericitei Veronica și să fie un instrument de promovare a rugăciunii adresate ei. Printre altele, acest mic volum cuprinde rugăciunea pelerinilor, rugăciuni pentru a cere tărie în încercările vieții și curaj în mărturisirea credinței, rugăciunea copiilor, rugăciune pentru un bolnav, rugăciune pentru familie, rugăciuni la locul martiriului, devoțiuni și novene în cinstea fericitei Veronica Antal.

Istoria și Teologia...

Istoria și Teologia...

42,00 lei Pret

Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.

Să ne rugăm. Carte de...

Să ne rugăm. Carte de...

13,00 lei Pret

Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor.

In memoriam. Pr. Petru...
  • -25%
  • -25%

In memoriam. Pr. Petru...

22,50 lei Pret de baza 30,00 lei -25% Pret

Pentru a omagia una dintre figurile marcante care a adus o contribuție esențială la renașterea franciscanismului în România - părintele Petru Albert -, la editura Serafica a apărut volumul In memoriam Pr. Petru Albert, OFMConv., la zece ani de la trecerea la cele veșnice (2012 - 2022), coordonator pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, OFMConv., ministru provincial.

După cum subliniază însuși coordonatorul acestei cărți, paginile de față reprezintă un mic omagiu adus personalității complexe, vizionare și vivace a celui ce a fost, întâi de toate frate franciscan, preot, directorul Seminarului franciscan (fiind unul din artizanii redeschiderii acestei instituții), directorul redacției române a revistei „Mesagerul sfântului Anton” (fiind unul dintre fondatorii ei), traducător neobosit al Bibliei de la Ierusalim. Și pentru că a rezuma în câteva zeci de pagini munca monumentală în slujba lui Dumnezeu și a franciscanismului, depusă de părintele Petruț (cum îl numeau apropiații), ar fi o sarcină extrem de dificilă, volumul readuce în prim plan figura sa recompusă din evocările celor care l-au cunoscut de-a lungul celor 93 de ani de viață și 65 de ani de preoție.

Așa cum un diamant capătă valoarea sa autentică numai după șlefuirea tuturor fațetelor, mărturiile adunate în această carte revelează, obiectiv și emoționant, multiplele haruri pe care le-a avut părintele Petru Albert.

Te voi iubi de-a pururi

Te voi iubi de-a pururi

32,00 lei Pret

Editura Serafica semnalează o nouă apariție editorială: "Te voi iubi de-a pururi", autor Gina Agapie.

Acest volum apărut la editura noastră propune o lectură extrem de provocatoare a unui roman situat la intersecția culturală dintre spiritualitatea iudaică, monahismul occidental și laicismul est-european.

Autoarea ne invită să urmărim – ba chiar pe alocuri să lăsăm liberă imaginația noastră și să scriem alături de ea – destinele a trei personaje aflate la o răscruce existențială. Unul din personajele principale este Ana, o ființă la granița dintre adolescență și descoperirea propriei feminități. Este abandonată de către mama sa într-un orfelinat din România, de unde ajunge într-un așezământ monahal din Franța, numit „Școala vieții”. Pentru a marca această trecere, Ana lasă în urmă vechea sa identitate devenind Levana ( care înseamnă „lună” sau „alb”) ori Căprioara albă. În această școală a vieții ea îl întâlnește pe Lev Tov („Inimă bună” în ebraică), un pictor tradițional de icoane, un zugrav de icoane sau iconar cum este numit în ortodoxismul bizantin. Acest pictor suferă și el o transformare, devenind zugrav de suflete, maestru spiritual atât pentru Levana, cât și pentru al treilea personaj principal, Lev Tahor („Inimă curată”), un novice care trebuie să aleagă între viața preoțească și dragostea mundană.

Deși subiectul ar putea să pară déjà lu (deja citit), cartea de față este o carte a sfâșierilor interioare prezentate lucid și organic, cu precizie de chirurg. Pe lângă curiozitatea firească provocată de îmbinarea Talmudului cu Biblia, din punct de vedere literar, volumul se distinge și prin construcția atipică: locul și timpul nu sunt conturate prin descripții obișnuite, ci prin introspecții; narațiunea nu e dezavuată de acțiuni concrete ci de dinamica dialogurilor dintre personaje; iar inserarea unor fragmente de jurnal sub forma unor bilețele cu poezii sau reflecții nu face altceva decât să sporească autenticul scenariului propus.