Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: CATEHISM
  • Categorii: CĂRȚI PENTRU TINERI
  • Categorii: FAMILIA CREȘTINĂ
  • Categorii: FILOSOFIE
  • Categorii: MUZICĂ
  • Categorii: NOUTĂŢI EDITORIALE
  • Categorii: NOVENE
Depășirea Dependenței de...

Depășirea Dependenței de...

19,00 lei Pret

La editura Serafica a apărut cartea „Depășirea Dependenței de Pornografie. O soluție spirituală”, autor J. Brian Bransfield, trad. Darie Croitoriu. O apariție editorială care poate părea surprinzătoare, dar care se justifică pe deplin într-o societate sufocată de pornografie, mai ales pornografia pe internet. Preot în Arhidieceza de Philadelphia, cu doctorat în teologie morală, J. Brian Bransfield invită cititorii la parcursul spre vindecarea de pornografie pornind de la drumul pe care îl face Isus în Samaria, unde se întâlnește, la o fântână, cu o femeie samariteană. După cum susține autorul, aceste pagini nu doresc a suplini metodele terapeutice în 12 pași, deja existente, ci reprezintă mai mult un drum spiritual de depășire a durerii și vinovăției provocate de dependența de pornografie și regăsirea vieții virtuoase și a harului.

Coronița în cinstea...

Coronița în cinstea...

3,00 lei Pret

Există oameni pe care întâlnindu-i simți cum inima ți se umple de Cer și începi să guști frumusețea Împărăției cerurilor. Atunci, fericit, îți amintești că „împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). Și viețile sfinților sunt comori necunoscute și pline de mister, iar descoperirea lor devine pentru noi izvor de viață și puterea de a spera vindecarea sufletului și a trupului.

Un astfel de sfânt este și Charbel Makhluf, născut la 8 mai 1828, în Bekà Kafra, un sătuc din nordul Libanului. Născut într-o familie creștină practicantă, la botez a primit numele de Youssef (Iosif). A rămas orfan de tată pe când avea trei ani, însă în inima sa deja licăreau germenii unei iubiri divine. A slujit ca ministrat în Biserica Orientală Maronită în care sfintele Liturghii se celebrau în aramaică, în limba pe care o vorbea însuși Isus Cristos. Când nu trebuia să meargă cu animalele la păscut, se retrăgea într-o peșteră din apropiere pentru a se ruga. Privea ore în șir o statuie a Preacuratei și vorbea cu Dumnezeu, Tatăl său, în desăvârșita tăcere a unei grote.

Experiența Mistică a...

Experiența Mistică a...

27,00 lei Pret

Actualitatea sfinților, în general, dar mai ales a celor doi – Sfântul Francisc și Sfânta Clara –, propuși spre studiu și aprofundare în această nouă apariție editorială, își găsește motivația în faptul că au avut capacitatea și înțelepciunea de a merge la originile experienței creștine, punându-și primele întrebări existențiale și orânduindu-și viața în vederea conformării totale cu Cristos. Este ceea ce marele arhitect spaniol, Antoni Gaudí, voia să exprime atunci când spunea că „originalitatea constă în întoarcerea la origini”, lucru pe care acești doi giganți ai sfințeniei l-au făcut prin îmbrățișarea chemării din partea Domnului.

Sărut, Mamă, pașii tăi. La...

Sărut, Mamă, pașii tăi. La...

40,00 lei Pret

      La Editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Sărut, Mamă, pașii tăi. La drum cu Maica Domnului”, autor pr. Paul Maria Bulai, OFMConv. După cum însuși autorul mărturisește, cartea de față reprezintă un mod intim și inedit de a marca un Jubileu de aur personal – 50 de ani de la primirea primei Sfinte Împărtășanii, moment fixat în memoria pr. Paul Maria Bulai ca fiind ziua în care s-a îndrăgostit iremediabil de Isus Cristos și ziua în care a primit chemarea la sacramentul Sfintei Preoții.      

Fericirile tăticilor

Fericirile tăticilor

28,00 lei Pret

Clar și concis, cu exemple reale și apelând la cercetări de ultimă oră, cum ar fi bioetica sau neuroștiințele, Gregory Popcak coboară cele opt fericiri de pe munte direct în familia creștină, în contextul societății de azi - tot mai lipsită de adevărați tați creștini. Fără a se erija în interpret biblist sau terapeut de cuplu, autorul propune taților și bărbaților un mod prin care îndatoririle lor de capi ai familiei redobândesc adevărata semnificație creștină, debarasată de un cotidian fără identitate, care rezumă calitatea de tată la cea de simplu întreținător al familiei

Din întuneric la lumină

Din întuneric la lumină

13,00 lei Pret

Apărut în colecția „Poezii” a editurii Serafica, volumul „Din întuneric la Lumină” scris de preotul Iosif Diac ar putea constitui, fără nici un hazard, un exponent important al artei naive. Pentru cei care nu cunosc încă acest termen plastic, arta naivă a apărut pe fondul civilizației tehnologice și a pierderii identității generate de producția industrială, și reprezintă o formă de afirmare a individualității. Spre deosebire de infantil sau copilăresc, în arta naivă se comunică o realitate care a trecut prin filtrul sensibil al artistului, păstrându-și farmecul și prospețimea. Temele abordare nu sunt noi; de altfel poetul Iosif Diac nu își propune acest lucru pentru că, după cum însuși mărturisește, nu știe să scrie poezie, pentru că nu știe ce este ea. Dincolo de nostalgia copilăriei, prezentă în multe din poemele sale, la cititor răzbate și durerea maturizării (pentru că orice creștere moștenește un urlet), autorul simțindu-se „legat de viață cu un fir de iarbă”.

Călătorii (nu doar) imaginare

Călătorii (nu doar) imaginare

16,00 lei Pret

Colecția „Poezii” a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: „Călătorii (nu doar) imaginare”, autor Iosif Diac. Cu o prefață semnată de scriitorul și criticul literar Cezarina Adamescu, proaspătul volum este unul cu totul inedit. În primul rând pentru că în paginile sale, poemele sunt susținute și de fragmente de proză. extele sunt împărțite în cinci capitole: „Călătorind”, Meditații (locale), „Poeme despre satul meu”, „Din imnuri și cântări”, „Verbe. La Padova”. Și în aceste pagini, autorul își exercită dreptul la neuitare, exercițiu început în primul volum. Prima parte cuprinde poeme scrise în timpul călătoriilor și șederilor sale în străinătate (să fie vorba oare de „lacrima adânc săpată-n piept?”). Prin ochii sufletului său, cititorii pot vedea Praga, Salzburg, Cracovia, Częstochowa, Auschwitz, Viena, Roma-Campobasso, Assisi, Roman, Munții Apuseni sau Republica Moldova. Deși avem de-a face cu un autor extrem de matur, candoarea versurilor (datate și localizate) te face să-ți închipui, cumva, că sunt pietricelele pe care Hansel le aruncă în urmă pentru a găsi drumul spre casă.

Scrisorile Sfântului Iosif

Scrisorile Sfântului Iosif

20,00 lei Pret

Această apariție editorială, după cum însuși autorul precizează, nu vorbește în sens strict despre sfântul Iosif, ci este o încercare de a da niște răspunsuri la probleme extrem de actuale cu care se confruntă societatea în general și credincioșii în special, prin raportarea la evenimentele din viața sfântului Iosif.

Rozariu Simplu (alb-negru)

Rozariu Simplu (alb-negru)

6,00 lei Pret

Această carte, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, nu ar trebui să lipsească din casele credincioșilor. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, propunând rozariul reînnoit, a invitat pe toți să redescopere frumusețea cu ochii inimii Mariei. Rozariul este o rugăciune simplă, niciodată repetitivă și plictisitoare, pentru că îi face pe credincioși să participe activi, cu Maria, la contemplarea misterelor copilăriei, a vieții publice și a patimii, morții și învierii lui Isus, dar și valoarea însăși a vieții.