Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: DIVERSE
  • Categorii: MORALĂ CREȘTINĂ
  • Categorii: MĂRTURII
  • Categorii: POEZIE
  • Categorii: PSIHOLOGIE
  • Categorii: RUGĂCIUNI
  • Categorii: VIAȚA CONSACRATĂ
Suntem întrebare. Devenim...

Suntem întrebare. Devenim...

16,00 lei Pret

La editura Serafica a apărut cartea "Suntem întrebare. Devenim răspuns?", autor Florina Nicolae. În contextul pandemiei, care a dus la conștientizarea importanței mijloacelor de comunicare, acest volum se dorește a fi o provocare pentru cititori, o invitație la dialog pe teme din cele mai diverse. După cum mărturisește chiar autoarea, paginile de față sunt o propunere de mozaic, un mozaic interior construit din interogații, mirări și nuanțe complexe. Abordând teme variate (ecologie, franciscanism, adevăruri de credință), cartea de față reprezintă o introspecție incisivă, o incursiune personală în sinele dominat de Dumnezeu.

Tăcere și contemplație

Tăcere și contemplație

9,00 lei Pret

La editura Serafica a apărut broșura „Tăcere și contemplație”, ediția a doua.

Într-o lume tot mai zgomotoasă, obsedată de cele mai noi și performante mijloace de comunicare, considerăm că reîntoarcerea la tăcere și contemplație ca forme intime de rugăciune, poate fi un mijloc de însănătoșire atât a vieții spirituale proprii, cât și a societății.

Paginile de față tratează două teme distincte, dar indisolubil legate între ele: meditarea Patimii Domnului nostru Isus Cristos ca manifestare desăvârșită a iubirii divine, și contemplarea lui Isus Cristos sub forma Sfintei Euharistii, ca mijloc zilnic de mântuire. Importanța acestor forme de rugăciune, tot mai des evitate în ziua de azi, este subliniată de numeroase exemple și trimiteri la viețile sfinților ori scrierile marilor învățați ai Bisericii, care au făcut din tăcerea și contemplația zilnică un mod de a fi.

Fără a exclude inițiativele personale, pentru ca această rugăciune a sufletului să nu rămână un simplu moment lipsit de substanță, broșura adună în paginile sale și câteva devoțiuni specifice, cum ar fi Litania patimilor lui Isus Cristos, Litania Preasfântului Sacrament al Euharistiei, rugăciuni pentru umilință sau scurte convorbiri cu Isus Cristos în tabernacol.

Puterea rozariului

Puterea rozariului

9,00 lei Pret

Rolul acestei broșuri este acela de a explica valoarea Rozariului, propunând, pur și simplu, atașarea de el și popularizarea mesajelor transmise de Isus și Maria, prin profeții zilelor noastre.

Chiar dacă ar trebui să te lupți pe toată durata Rozariului împotriva gândurilor de tot felul, continuă să îl reciți; va fi o luptă dură, dar foarte binefăcătoare pentru suflet. Trebuie să te rogi Rozariul cu credință, amintindu-ți de cuvintele lui Isus:

 „Tot ceea ce veți cere în rugăciune, credeți că ați primit deja, și vi se va da.”

(Mc 11,24)

Arta rugăciunii

Arta rugăciunii

26,00 lei Pret

Paginile de față reprezintă un ghid extrem de util atât pentru cei care vor să înceapă drumul spiritual al rugăciunii, dar util și pentru „profesioniștii” rugăciunii. Cartea este structurată în două părți bine definite și argumentate: principii de bază ale rugăciunii și elemente practice. Folosindu-se de numeroase opere ale maeștrilor spirituali ai Bisericii (Sfântul Ioan al Crucii, Sfântul Ignațiu de Loyola, Sfântul Francisc de Sales, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Tereza din Avila, Sfânta Tereza de Lisieux, Sfântul Toma D'Aquino, dar și de autori contemporani), Vincent Jordy vorbește pe larg despre dificultățile vieții de rugăciune, răspunzând cuprinzător multor întrebări care frământă credincioșii.

Rugăciuni pentru sufletele...

Rugăciuni pentru sufletele...

9,00 lei Pret

În pietatea creștină, una dintre datoriile pe care credincioșii le practică adesea este reprezentată de rugăciunile pentru sufletele din purgatoriu. Cartea de față vine în întâmpinarea dorinței de rugăciune pentru cei dragi, trecuți în casa Tatălui ceresc, dar care așteaptă purificarea pentru comuniunea deplină cu Dumnezeu.

Din cuprins nu lipsesc câteva mărturii și mesaje de la Medjugorje în legătură cu sufletele din purgatoriu și un bogat mănunchi de rugăciuni: Rozariul pentru sufletele din purgatoriu, Rozariul Divinei Milostiviri, Rozariul celor 100 de invocații „Odihna cea veșnică”, novenă pentru sufletele din purgatoriu, rugăciuni de ispășire și de eliberare, rugăciuni pentru părinții, frații, surorile, rudele și binefăcătorii răposați, rugăciuni către Domnul Isus, către Sfânta Fecioară Maria, către arhangheli și îngeri pentru răposați.

Recomandăm prezenta broșură atât pentru bogăția și diversitatea rugăciunilor pe care le conține, cât și pentru ajutorul pe care îl poate oferi celor care simt nevoia să se roage pentru toți răposații din purgatoriu.

Trăsături pentru un...

Trăsături pentru un...

22,00 lei Pret

În paginile de față, pornind de la textele Sfintei Scripturi – care nu sunt doar simple texte ci însuși Dumnezeu care vorbește omenirii -, părintele Iacob Stolnicu propune, involuntar, un exercițiu de redefinire a ființei umane în adâncul ei. Pentru că, așa cum orice formă de dezvoltare personală este goală fără Dumnezeu, a fi credincios  este doar o afirmație fără substanță dacă lipsește esența de a fi creștin. 

Personalismul comunitar la...

Personalismul comunitar la...

42,00 lei Pret

O reconstrucție critică a personalismului comunitar al lui Emmanuel Mounier, cu implicații multiple: sociale, filosofice și culturale, pornind de la o analiză minuțioasă, atât a contextului istoric, cât și a conceptelor utilizate.

Scrisorile Sfântului Iosif

Scrisorile Sfântului Iosif

20,00 lei Pret

Această apariție editorială, după cum însuși autorul precizează, nu vorbește în sens strict despre sfântul Iosif, ci este o încercare de a da niște răspunsuri la probleme extrem de actuale cu care se confruntă societatea în general și credincioșii în special, prin raportarea la evenimentele din viața sfântului Iosif.

Îndreptar de atitudini. Vol...

Îndreptar de atitudini. Vol...

22,00 lei Pret

Al treilea volum al proiectului editorial „Îndreptar de atitudini”, care îl are ca autor pe părintele Iacob Stolnicu și care a apărut la editura noastră, îmbină în mod fericit Jubileul Speranței cu modul concret de a veni în întâmpinarea dorinței care se află în fiecare om de a-și trăi umanitatea cât mai bine, binele traducându-se aici cu dorința de a fi cât mai aproape de Dumnezeu.