La Editura Serafica a văzut lumina tiparului „Arta rugăciunii”, autor Vincent Jordy, traducător pr. Eugen Blăjuț jr., OFMConv.
În contextul zilelor noastre, în care câștigă tot mai mult teren numeroase doctrine care, sub aparența unei comuniuni interioare ideale, nu fac altceva decât să depersonalizeze omul integrându-l în tot felul de câmpuri absolute și impersonale de energie și îl înlocuiesc pe Dumnezeu cu autointitulați maeștri spirituali, considerăm cu atât mai necesară apariția unei noi cărți despre rugăciune.
Un volum care are, în primul rând, marele merit de a restabili, argumentat și fără echivoc, adevărata esență a rugăciunii și rolul ei în viața creștină. Autorul, pr. Vincent Jordy, numit în 2019 arhiepiscop de Tours, continuă tradiția teologală începută de mai cunoscutul său predecesor, sfântul Martin, episcop de Tours (considerat întemeietorul monahismului occidental), fundamentându-și gândirea în general, și această carte în particular, pe scrierile marilor doctori și maeștri spirituali ai Bisericii.
Încă de la început, părintele Vincent nu lasă loc de interpretare în ceea ce privește definiția și rolul rugăciunii: viața de rugăciune este o aventură, iar rugăciunea este modul nostru de a relaționa cu Dumnezeu, un schimb reciproc de iubire. Paginile de față reprezintă un ghid extrem de util atât pentru cei care vor să înceapă drumul spiritual al rugăciunii, dar util și pentru „profesioniștii” rugăciunii.
Cartea este structurată în două părți bine definite și argumentate: principii de bază ale rugăciunii și elemente practice. Folosindu-se de numeroase opere ale maeștrilor spirituali ai Bisericii (Sfântul Ioan al Crucii, Sfântul Ignațiu de Loyola, Sfântul Francisc de Sales, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Tereza din Avila, Sfânta Tereza de Lisieux, Sfântul Toma D'Aquino, dar și de autori contemporani), Vincent Jordy vorbește pe larg despre dificultățile vieții de rugăciune, răspunzând cuprinzător multor întrebări care frământă credincioșii.
În prima parte a volumului, pe lângă prezentarea unor principii de bază ale rugăciunii și pregătirea necesară pentru ea, pr. Jordy insistă, cu mult tact și argumente solide, pe două atitudini diferite pe care le pot avea creștinii care se roagă, atitudini care au același rezultat: falimentul rugăciunii. O primă atitudine care trebuie foarte bine identificată și evitată, este așa numitul autoerotism spiritual, sau transformarea omului într-un animal spiritual: o dată ce creștinul a simțit atingerea lui Dumnezeu prin rugăciune (mângâieri, stare de bine, de beatitudine, pace interioară), acesta se roagă doar pentru aceste stări, încercând astfel să-l posede pe Dumnezeu; se roagă doar ca să primească haruri de parcă Dumnezeu Treime ar fi un bancomat ce distribuie daruri. În această stare, omul e ca o găină care caută numai grăunțele, și nu gospodina care le-a aruncat, după cum s-a exprimat plastic un preot contemporan. Înaintând în rugăciune, orantul se confruntă cu o altă atitudine, la fel de periculoasă: o stare de ariditate, de secetă a simțurilor și a gândirii, în care credinciosul nu mai simte nicio plăcere și nicio utilitate, astfel că e mult mai predispus să abandoneze drumul început. Vincent Jordy atrage atenția că ambele atitudini sunt acțiunea celui rău: dacă în prima atitudine răul este prezentat ca un bine aparent (dorința de haruri, de a-l poseda pe Dumnezeu este prezentată ca rezultat pozitiv), în a doua atitudine, binele este înfățișat sub forma răului (dacă nu mai simți utilitate, plăcere sau gust în rugăciune, atunci ea nu e plăcută lui Dumnezeu, așa că mai bine abandonezi), deși o astfel de stare e absolut firească în evoluția spirituală.
În strânsă legătură cu aceste atitudini, în partea a doua a cărții, autorul acordă o importanță deosebită stărilor numite în limbaj teologal „noaptea simțurilor” și „noaptea spiritului”, propunând metode concrete de a discerne atitudinea potrivită cu care trebuie să privim aceste stări, pentru a ajunge la comuniunea totală cu Dumnezeu Treime. În viziunea arhiepiscopului de Tours, aceste „nopți” sunt absolut firești, ba chiar obligatorii în evoluția spirituală, pentru că sunt acțiuni reale și totale de purificare, și numai după astfel de acțiuni Dumnezeu poate lucra liber în noi.
Deși cuvântul artă din titlu ar putea părea restrictiv, cititorii vor găsi în această carte repere concrete pentru o rugăciune completă și complexă, dar, paradoxal, simplă și unificatoare. Practic, această carte reprezintă drumul unui artist și al operei sale (în sensul de creator și creație): dacă la început, sufletul celui ce se roagă e un atelier în care se fac pregătiri pentru o lucrare valoroasă, în final artistul se confundă cu ea, redevenind opera de artă a lui Dumnezeu, artistul suprem.
