Stima de sine
Cartea oferă o cheie de interpretare cu totul inedită și introduce cititorul în mecanismele complexe care stau la originea pierderii stimei de sine și acelea care favorizează recuperarea ei.
Filtre active
Cartea oferă o cheie de interpretare cu totul inedită și introduce cititorul în mecanismele complexe care stau la originea pierderii stimei de sine și acelea care favorizează recuperarea ei.
Cartea ne propune un traseu lăuntric prin care să descoperim mai multe despre noi și, de asemenea, să descoperim mai multe despre Dumnezeu. Autorul face o incursiune în subsolul ființei, recurgând însă nu la dogme, devoțiuni sau alte acte pioase, ci apelând la descoperirile venite dinspre domeniul psihologiei, pentru a optimiza, astfel, relația cu noi înșine și, desigur, relația filială cu „Dumnezeul cel adevărat”.
Dificultăţile întâlnite în viaţa consacrată sunt prezentate prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii religioase. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme.
Sacramentul Căsătoriei, doctrină și legislație canonică, Curs de drept canonic
Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.
După cum însuși autorul precizează, în paginile de față, cititorii vor găsi aforisme pentru un an întreg, primite de la Sfânta Treime. Acestea au fost așezate pe hârtie chiar în ziua în care au fost primite. Deși cele mai multe zile conțin câte două mesaje primite fie de la Tatăl, fie de la Fiul, fie de la Duhul Sfânt, există și zile cu un singur mesaj, Alan Ames justificând acest lucru prin faptul că unele mesaje sunt private sau nu sunt destinate publicării.
Fără a pierde din vedere originea divină a creației umane, volumul de față pune accent mai mult pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. Capitolele cărții, ca și omul, evoluează firesc, pornind de la fragilitate, vulnerabilitate, ispite și răni, ajungând, în final, la adevărata reconciliere cu propria umanitate.
„Descoperă Psihopatul de lângă tine. Ghid pentru cei ce pot să ajute, pentru cei ce vor să ajute adevăratele victime” de Ana Emma Tomoș
Această apariție editorială, pe care unii cititori ar putea s-o considere (pe bună dreptate) șocantă și brutală, este radiografia unui abuz traumatic continuu, sub toate formele sale: fizic, psihic, material și social. Din motive lesne de înțeles, autoarea acestor pagini a ales publicarea sub pseudonim, iar numele personajelor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.
Pocăința, numită și spovadă, este sacramentul instituit de Isus Cristos pentru a ierta păcatele săvârșite după Botez.
Editura Serafica semnalează o nouă apariție editorială: "Te voi iubi de-a pururi", autor Gina Agapie.
Acest volum apărut la editura noastră propune o lectură extrem de provocatoare a unui roman situat la intersecția culturală dintre spiritualitatea iudaică, monahismul occidental și laicismul est-european.
Autoarea ne invită să urmărim – ba chiar pe alocuri să lăsăm liberă imaginația noastră și să scriem alături de ea – destinele a trei personaje aflate la o răscruce existențială. Unul din personajele principale este Ana, o ființă la granița dintre adolescență și descoperirea propriei feminități. Este abandonată de către mama sa într-un orfelinat din România, de unde ajunge într-un așezământ monahal din Franța, numit „Școala vieții”. Pentru a marca această trecere, Ana lasă în urmă vechea sa identitate devenind Levana ( care înseamnă „lună” sau „alb”) ori Căprioara albă. În această școală a vieții ea îl întâlnește pe Lev Tov („Inimă bună” în ebraică), un pictor tradițional de icoane, un zugrav de icoane sau iconar cum este numit în ortodoxismul bizantin. Acest pictor suferă și el o transformare, devenind zugrav de suflete, maestru spiritual atât pentru Levana, cât și pentru al treilea personaj principal, Lev Tahor („Inimă curată”), un novice care trebuie să aleagă între viața preoțească și dragostea mundană.
Deși subiectul ar putea să pară déjà lu (deja citit), cartea de față este o carte a sfâșierilor interioare prezentate lucid și organic, cu precizie de chirurg. Pe lângă curiozitatea firească provocată de îmbinarea Talmudului cu Biblia, din punct de vedere literar, volumul se distinge și prin construcția atipică: locul și timpul nu sunt conturate prin descripții obișnuite, ci prin introspecții; narațiunea nu e dezavuată de acțiuni concrete ci de dinamica dialogurilor dintre personaje; iar inserarea unor fragmente de jurnal sub forma unor bilețele cu poezii sau reflecții nu face altceva decât să sporească autenticul scenariului propus.