Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: BIBLIA
  • Categorii: CATEHISM
  • Categorii: DEVOȚIUNI
  • Categorii: ECUMENISM
  • Categorii: MONOGRAFII
  • Categorii: MUZICĂ
  • Categorii: PREDICI
  • Categorii: RUGĂCIUNI
  • Categorii: VIEȚILE SFINȚILOR
Meditații biblice...

Meditații biblice...

90,00 lei Pret

La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.

Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.

Rugăciuni de vindecare a...

Rugăciuni de vindecare a...

7,00 lei Pret

Editura Serafica are bucuria să vă prezinte o nouă apariție editorială în colecția „Rugăciunea Creștinului”: „Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic pentru eliberarea de relele datorate înaintașilor noștri”. Cu o prezentare grafică deosebită, în care este reprezentat arborele genealogic al neamului lui David, de la Adam până la Fecioara Maria - din care s-a născut Isus, această nouă carte cuprinde rugăciuni de vindecare ale bolilor ereditare (organice sau psihice), rugăciuni de iertare pentru strămoșii noștri, pentru vindecarea familiilor sau a relelor care cad peste copii.

Exorcismul scurt împotriva...

Exorcismul scurt împotriva...

3,50 lei Pret

Arhanghelul Mihail a fost deja considerat de către evrei, protectorul poporului ales, simbol al puterii divine faţă de Israel. Numele său, Mika, înseamnă: Cine este ca Dumnezeu? Sfântul Arhanghel Mihail este prezentat ca un adversar al diavolului, ultimul învingător al luptei împotriva Satanei şi a aliaţilor săi. Din cuprins: Figura Sf. Mihail Arhanghelul. Invocaţie la Sf. Arhanghel Mihail. Exorcism. Psalm. Act de consacrare la Sf. Arhanghel Mihail. Litania Sf. Arhanghel Mihail. Crucea Sf. Benedict. Rugăciune-Iaculatorie.

Meditații biblice...

Meditații biblice...

90,00 lei Pret

La Editura Serafica a văzut lumina tiparului Meditații biblice duminicale și festive. Anul A, „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. Deși studiile au demonstrat că sfântul Marcu a scris prima Evanghelie, punând bazele genului literar numit „evanghelie”, canonul biblic adoptat la conciliul din Trento a stabilit ca Evanghelia după sfântul Matei să fie prima, motiv pentru care ea se citește în anul A.

Deși acest demers publicistic pare, la prima vedere, unul intimidant și academic, părintele Mihai Afrențoae vine în întâmpinarea celor care doresc să aprofundeze lecturile biblice, propunând în aceste pagini chei de lectură și interpretări ale acestei Evanghelii, ținând cont atât de nevoile pastorale ale fiecărui evanghelist – adică de destinatarii cărora li se adresează cei patru evangheliști, dar și de contextul istorico-social în care au fost scrise, istoric integrat în veșnicia lui Dumnezeu și „sociologia divină”.

Dacă acest din urmă aspect este justificat de subtitlul volumului – „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii” (Mt 13,52; 28,20), în ceea ce privește destinatarii acestei Evanghelii, autorul are mereu în fața ochilor particularitățile evanghelistului Matei și faptul că, fiind vameș transformat în apostol, scrierile sale se adresează, în principal, poporului evreu.

Preasfântul Nume al lui Isus

Preasfântul Nume al lui Isus

5,00 lei Pret

Preasfântul Nume al lui Isus este, mai întâi de toate, o rugăciune puternică. Domnul însuși a promis în mod solemn că tot ceea ce vom cere Tatălui în Numele său, vom primi fără întârziere, căci Dumnezeu nu-și încalcă niciodată cuvântul.

Prin urmare, atunci când spunem „Isus”, îi cerem lui Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie, fiind încrezători că vom fi ascultați. Tocmai din acest motiv Biserica își încheie rugăciunile cu formula „prin Domnul nostru, Isus Cristos” .

Preasfântul Nume, însă, mai reprezintă ceva, mult mai important: îi aducem lui Dumnezeu o bucurie și o slavă infinită, căci îi oferim meritele infinite ale pătimirii și ale morții lui Isus Cristos. Sfântul Paul ne spune că Isus a meritat acest Nume datorită pătimirii și morții sale. Ori de câte ori spunem „Isus” , se cuvine să-i oferim lui Dumnezeu toate Liturghiile celebrate în întreaga lume pentru toate intențiile.

Noi devenim părtași, astfel, la acea multitudine de Liturghii. Numele lui Isus umple treptat sufletul nostru cu o bucurie și cu o pace pe care nu le cunoșteam mai înainte. Numele lui Isus ne dă o putere atât de mare încât suferințele noastre devin ușoare, mult mai ușor de suportat.

Luna iunie închinată Inimii...

Luna iunie închinată Inimii...

7,00 lei Pret

În mulțimea felurilor de a ne exercita evlavia, fără îndoială întâiul loc este evlavia către Inima Preasfânta a lui Isus. Ce înțelegem prin evlavia către Preasfânta Inimă? A cinsti într-un chip deosebit Inima Dumnezeiască a lui Isus Cristos întrucât e simbolul dragostei lui nemărginite către oameni. (autorul) Din cuprins: Originea evlaviei către Inima lui Isus. Obiectul spiritual al evlaviei către Preasfânta Inimă a lui Isus. Rana Inimii lui Isus. Apa şi Sângele Inimii lui Isus. Crucea Inimii lui Isus. Flăcările Inimii lui Isus. Cele cinci dorinţe ale Inimii lui Isus. Întâiul mijloc de a cinsti Inima lui Isus. Testamentul Inimii lui Isus. Împărtăşania reparatoare. Cele trei inimi.

Dumnezeu este iubire

Dumnezeu este iubire

6,00 lei Pret

În decursul timpului, chipul lui Cristos, imprimat pe giulgiul din Torino, a devenit izvor pentru numeroase devoțiuni către Sfânta Față sau Sfântul Chip. Pentru că, oricum am privi, dincolo de evoluția științei, "Dumnezeu este iubire".

În 1995, în Cotonou, capitala Republicii Benin (Africa de Vest), o icoană cu Sfântul Chip a sângerat de două ori. Medicii care au prelevat probe de sânge au ajuns la o concluzie uimitoare: grupa de sânge era identică cu cea de pe giulgiul din Torino.

Dincolo de orice reprezentare, această carte propune credincioșilor un model de conduită, și sugestii de rugăciuni pentru că, nu-i așa? Dumnezeu este iubire.