Mulți credincioși consideră că, prin natura vocației și a sacramentului primit, preoții nu au nevoie de rugăciuni și, după moarte, ajung direct în Rai. De cele mai multe ori vedem în preoți reprezentarea lui Cristos, un îndrumător spiritual sau un ajutor divin. Nu considerăm necesar să privim preotul ca pe un om, cu slăbiciunile și căderile firești oricărui om.
Pentru cei ce nu mai sunt și care își ispășesc greșelile în purgatoriu, există multe rugăciuni și devoțiuni. Cu toate acestea, pierdem din vedere faptul că puține suflete ajung direct în Paradis. Iar condiția de a fi preot nu e o garanție pentru viața veșnică.
În acest context, vechea devoțiune a celor "33 de jertfe ale Sângelui lui Isus", este transformată, în aceste pagini, într-o coroniță specială pentru sufletele preoților care suferă în purgatoriu. De ce devine importantă o astfel de devoțiune? Pentru că, așa cum subliniază sfânta Magdalena de Pazzi și sfânta Gertruda, responsabilitatea preoților e mult mai mare în timpul vieții, față de cea a oamenilor obișnuiți, astfel că suferința lor în purgatoriu va fi mult mai severă.