Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: CĂRȚI PENTRU COPII
  • Categorii: DIVERSE
  • Categorii: ECUMENISM
  • Categorii: NOUTĂŢI EDITORIALE
  • Categorii: NOVENE
  • Categorii: PSIHOLOGIE
  • Categorii: RUGĂCIUNI
Dumnezeu este cu noi

Dumnezeu este cu noi

16,00 lei Pret

După cum însuși autorul precizează, în paginile de față, cititorii vor găsi aforisme pentru un an întreg, primite de la Sfânta Treime. Acestea au fost așezate pe hârtie chiar în ziua în care au fost primite. Deși cele mai multe zile conțin câte două mesaje primite fie de la Tatăl, fie de la Fiul, fie de la Duhul Sfânt, există și zile cu un singur mesaj, Alan Ames justificând acest lucru prin faptul că unele mesaje sunt private sau nu sunt destinate publicării.

A fi și a rămâne „doar” OM

A fi și a rămâne „doar” OM

29,00 lei Pret

Fără a pierde din vedere originea divină a creației umane, volumul de față pune accent mai mult pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. Capitolele cărții, ca și omul, evoluează firesc, pornind de la fragilitate, vulnerabilitate, ispite și răni, ajungând, în final, la adevărata reconciliere cu propria umanitate.

Viața, minunile și novenă...

Viața, minunile și novenă...

9,00 lei Pret

Broșura de față, editată de Editura Serafica, reprezintă o mărturie impresionantă despre viața și miracolele săvârșite de Sfântul Padre Pio da Pietrelcina, acest demn urmaș al Sfântului Francisc. Padre Pio a fost primul preot care a purtat, întipărite în trup, însemnele stigmatizării, iar întreaga sa viață este, practic, o mărturie a minunilor săvârșite de Dumnezeu, prin intermediul supușilor săi credincioși. Padre Pio s-a născut la 25 mai 1887 la Pietrelcina, în Arhidieceza de Benevento, fiu al lui Grazio Forgione şi al Mariei Giuseppa De Nunzio. A fost botezat în ziua următoare şi i s-a dat numele Francesco.

La 6 ianuarie 1903, la vârsta de 16 ani, a intrat în noviciatul călugărilor capucini din Morcone, unde la 22 ianuarie a îmbrăcat haina de franciscan şi a luat numele de Fratele Pio. La sfârşitul anului de noviciat a depus voturile simple, şi la 27 ianuarie 1907 a făcut profesiunea solemnă

Descoperă psihopatul de...

Descoperă psihopatul de...

80,00 lei Pret

„Descoperă Psihopatul de lângă tine. Ghid pentru cei ce pot să ajute, pentru cei ce vor să ajute adevăratele victime” de Ana Emma Tomoș

Această apariție editorială, pe care unii cititori ar putea s-o considere (pe bună dreptate) șocantă și brutală, este radiografia unui abuz traumatic continuu, sub toate formele sale: fizic, psihic, material și social. Din motive lesne de înțeles, autoarea acestor pagini a ales publicarea sub pseudonim, iar numele personajelor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.

Fratele Soare

Fratele Soare

11,00 lei Pret

În cuvinte simple și pline de emoție, paginile de față prezintă, de fapt, o conversație personală a sfântului Francisc cu Fratele Soare, Dumnezeu, o mărturisire a căderilor și a convertirii, dând micilor cititori ocazia să-l cunoască pe omul Francisc, cu visurile sale de mărire, cu frământările și zbaterile sale interioare. Astfel, ajutați și de imagini sugestive, copiii și adolescenții vin în contact cu frățiorul din Assisi, care nu mai e un sfânt abstract, ci un om ca și ei, care își spune propria viață pământească într-un mod sincer și fără ocolișuri. Mai mult decât atât, întreaga povestire e, de fapt, o rugăciune a vieții sau o viață a rugăciunii, pe care micii cititori o pot parcurge și recita cu ușurință, fără a se lăsa distrași de tentațiile lumii moderne.

Novenă la Sfântul Mihail...

Novenă la Sfântul Mihail...

9,00 lei Pret

Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.

Înfrânarea sau mortificarea...

Înfrânarea sau mortificarea...

5,00 lei Pret

În Dicționarul explicativ al Limbii Române, mortificarea e descrisă ca fiind o chinuire, torturare, cangrenă sau moarte a țesuturilor.

La o citire superficială, s-ar putea înțelege de ce acest cuvânt stârnește oarecum îngrijorare în rândul credincioșilor. Cu toate acestea, deși aceste pagini au fost scrise cu aproape 200 de ani în urmă de către cardinalul Mercier, arhiepiscop primat al Belgiei, ele rămân un punct de reper și în zilele noastre.

Nu este vorba aici de mortificare stricto sensu, ci de mortificarea creștină, definită ca „înfrânare” sau „stăpânire”. La o lectură atentă, cele cinci modalități de mortificare (a trupului; a simțurilor, închipuirii și patimilor; a minții și a voinței; ale faptelor zilnice; față de aproapele nostru) nu reprezintă altceva decât un set minim de reguli de conviețuire în societate și, mai mult decât atât, principii sănătoase de viață, la fel cum auzim, în zilele noastre, mesaje de interes public:

„Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”, „Consumul de alcool dăunează grav sănătății”, sau „Pentru o viață sănătoasă respectați principalele mese ale zilei”.

Povestea lui Anton, Sfântul...

Povestea lui Anton, Sfântul...

11,00 lei Pret

Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.