Viața de credință
La Editura Serafica a apărut cartea „Viața de credință”, autor sfântul Leonard Murialdo, traducere Daniel Demetercă, sub îngrijirea pr. Giuseppe Fossati.
Apariția acestui opuscul este cu atât mai oportună cu cât anul viitor, pe 19 martie, se vor împlini 150 de ani de când Leonard Murialdo a înființat Congregația Sfântului Iosif (Iosefinii lui Murialdo), iar pe 30 martie se vor împlini 123 de ani de la moartea acestui sfânt atât de preocupat de soarta tinerilor nevoiași și a muncitorilor din lumea întreagă.
Deși nu este o operă originală, ci o traducere din franceză a unei cărți scrise de un preot iezuit, Sfântul Leonard Murialdo are meritul de a-i fi asigurat o unitate doctrinară și literară, ordonând materialul în jurul temei credinței și dându-i o structură precisă.
În plus, Murialdo este considerat autorul moral al acestui opuscul pentru că a adoptat pe deplin această doctrină, găsind sintetizate în ea aspecte ale propriei sale vieți interioare, în special abandonul total în fața Providenței Divine, și a contribuit masiv la popularizarea acestor idei, publicându-le în două ediții.
