Îndreptar de atitudini....
Această nouă apariție editorială semnată de părintele Iacob Stolnicu reprezintă un nou demers de a aduce cuvintele Sfintei Scripturi de la amvonul bisericesc în inimile creștinilor și Trupul euharistic al lui Cristos din tabernacol în sufletul credinciosului modern.
După „Trăsături pentru un caracter creștin” și „Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, pr. Stolnicu revine cu un prim volum dintr-un proiect mai amplu care, în accepțiunea și definiția societății contemporane, are, în aparență, toate caracteristicile unui ghid de dezvoltare personală: „Îndreptar de atitudini”.
Cele 28 de meditații prezente în această primă parte sunt, de fapt, fragmente de viață care, golite de prezența Cuvântului lui Dumnezeu, nu sunt altceva decât un proces verbal de predare-primire a unui trup de carne, o fișă de diagnostic a unui pacient amestecată cu alte fișe de diagnostic pe care societatea îl tratează cu sedativele tehnologiei moderne și false panacee cu efect de scurtă durată. Mulți ar strâmba din nas, considerând că o carte tipărită, mai ales o carte în care se vorbește despre post, răstignire, de a căuta să faci binele chiar și când ție nu îți merge bine, o astfel de carte e un demers sortit eșecului din start, din moment ce liturghiile se transmit online, preoții fac podcasturi în care interpretează și reinterpretează Biblia.
