Domnul cântă, vedem...
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul de poezii „Domnul cântă, vedem sunetele scrise-n aer. 40 peceți de îngeri”, autor Gina Agapie.
Filtre active
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul de poezii „Domnul cântă, vedem sunetele scrise-n aer. 40 peceți de îngeri”, autor Gina Agapie.
Această apariție editorială reprezintă prima traducere în limba română a vieții Mariei Teresa Casini, relatată de însăși această fericită, sub forma unui jurnal, fericită care este fondatoarea Surorilor Oblate ale Preasfintei Inimi a lui Isus.
Pentru cititori, cartea reprezintă o invitație și o incursiune inedită în spiritualitatea și viața de zi cu zi a unui om care se luptă cu sine însuși în drumul său spre descoperirea vocației și unirea voinței sale cu voința lui Dumnezeu, totul pentru a repara Preasfânta Inimă a lui Isus, străpunsă de păcatele oamenilor. Această autobiografie, scrisă la cererea lui don Giuseppe Perroni – unul dintre directorii spirituali ai maicii Casini, aduce aminte de „Castelul interior” al Sfintei Tereza din Avila, dar și de „Lupta spirituală” a Sfântului Benedict de Nursia; spiritualitatea fericitei Maria Tereza Casini propune un itinerar în două etape: de la descoperirea vocației până la starea de victimă și pregătirea ei pentru jertfă; și de la jertfă la distrugerea propriului sine pentru a se uni cu voința lui Dumnezeu și a consola Preasfânta Inimă a lui Isus, rănită în mod special de păcatele preoților.
Fondatoare a Surorilor Oblate ale Preasfintei Inimi a lui Isus, Maria Teresa Casini s-a născut în 1864 și a murit în 1937, fiind beatificată, prin decretul papei Francisc, în 2015. Așa cum ea însăși scrie în autobiografie, întreaga sa viață și-a oferit-o încă de mică și cu o sănătate fragilă, ca oblație (jertfă, ofrandă) pentru renașterea sfințeniei clerului diecezan între cele două Concilii ale Vaticanului.
Sfântul Francisc şi Sfânta Clara, aflaţi în timp la o atât de mare depărtare de noi şi totuşi atât de apropiaţi nouă, ne pot oferi răspunsul pe care ei l-au aflat, răspuns ce l-ar putea ilumina şi pe cel care îl caută astăzi. Aceasta impune, disponibilitatea de a ne autoanaliza, chiar de a ne risca viaţa: cine s-ar încumeta să-şi primejduiască viaţa pentru a se apropia de mine? (Ier 30,21) Din cuprins: Geneza ordinului Franciscan. Kenoza lui Dumnezeu. Urmarea lui Cristos, ca şi compasiune. Crucea, izvor de lumină.
Sunt foarte multe cărţi scrise despre sf. Fecioară Maria, însă acum se va putea citi şi ceva despre viaţa, sfântă şi plină de faptele lui Dumnezeu, a aceleia care a născut-o pe sf. Fecioară, sf. Ana.
Dar nu numai atât, căci vor fi prezentate şi câteva aspecte din viaţa soţului ei - sf. Ioachim - şi viaţa dinainte de naştere a sfintei Ana.
Este o lectură uşoară şi recomandată pentru meditare, căci conţine şi sfaturi pe care le poate aplica oricare dintre noi la viaţa proprie.
În anul în care Biserica Catolică din întreaga lume celebrează Jubileul Speranței, iar Provincia Franciscană „Sfântul Iosif” din România, marchează Jubileul de 100 de ani de la nașterea Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, Editura Serafica propune cititorilor un eveniment editorial și, în același timp, încă un semn de speranță prin apariția volumului „Ca pe aur în cuptorul cu foc. Scurtă biografie a Slujitorului lui Dumnezeu Părintele Anton Demeter”; autor pr. Eugen Blăjuț, OFMConv.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Văzduhul zugravului de subțire”, autor Gina Agapie. Această apariție editorială poate fi considerată surprinzătoare din două puncte de vedere. Cunoscută cititorilor din volumele de poezie, proză sau povestiri pentru copii, Gina Agapie, în paginile de față, renunță parțial la vocea sa lirică în favoarea rigurozității impuse de cercetarea științifică. În al doilea rând, tema aleasă este una mai puțin obișnuită, și anume pictura medievală creștină realizată, în trecut, de pictori specializați numiți „zugravi de subțire”, pentru a fi diferențiați de pictorii profani.
Această carte ne prezintă pe larg viaţa Sfântului Anton de Padova, bucuriile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieţii, precum şi amprenta pe care a lăsat-o pe unde a trecut. Cartea mai conţine şi novena, rugăciuni şi invocaţii către Sfântul Anton de Padova. Din cuprins: Primele lupte. O chemare la destoinicie. Din Maroc spre Italia. Cavalerul lui Cristos. Tărie şi blândeţe. Pace şi bine. Apostolul ostenit. Întotdeauna printre noi. Rugăciuni către Sf. Anton.