Această carte conține 365 de povești, majoritatea de spus în câteva minute, care, totuși, în ciuda scurtimii lor, creează noi relații, ajută la depășirea diviziunilor și sparg carapacea izolării. În cadrul unei povești, se descoperă acel spațiu nou, liber, verde, în care fanteziile și minunatul au drept de cetățenie, unde cu adevărat imposibilul devine posibil. Basmul ia foarte în serios neliniștile și dilemele existențiale și se inspiră direct din ele: nevoia de a fi iubiți și teama de a fi desconsiderați, dragostea de viață și teama de moarte.

De câţiva ani, la Oneşti, la Casa Ecumenică "Domus Mariæ", un grup de tineri, animaţi de dorinţa unei spiritualităţi mai vii, sub deviza Drum spre o inimă nouă, călăuziţi de câţiva animatori, se întâlnesc lunar pentru zile de formare, reflecţie şi rugăciune. Muzica are un loc privilegiat la aceste momente de spiritualitate. De la o întâlnire la alta, repertoriul s-a tot lărgit şi foile volante de la început capătă astăzi o copertă şi un nume. 

Fiecare cititor poate găsi în acest volum imaginea unui om care, deşi a pierit în ochii duşmanilor săi atei, a biruit prin crucea lui Cristos. Noi îi cinstim curajul, tăria credinţei şi exemplul de a nu ceda în faţa răului, ci de a răspunde la rău prin iertare.

2În ultimii ani a crescut interesul multor oameni față de persoana lui Isus, dar și numărul întrebărilor cu privire la el: „A existat cu adevărat?”, „Ce se știe despre viața lui?”, „A fost el fondatorul creștinismului?” și multe altele. Cu ocazia Sinodului despre Cuvântul lui Dumnezeu, care s-a desfășurat la Roma, vorbind despre importanța cunoașterii istoriei Sfintei Scripturi, Papa Benedict al XVI-lea spunea, la 14 octombrie 2008: „Faptul istoric este o dimensiune constitutivă a credinței. Istoria mântuirii nu este o mitologie, ci o adevărată istorie, și din acest motiv ea trebuie studiată cu metodele cercetării istorice serioase”.

Istoricul francez, Jean-Christian Petitfils, în studiul său Viața lui Isus, publicat de curând la Editura Sapientia, dorește să ofere un răspuns tuturor celor interesați să afle mai multe aspecte cu privire la viața lui Isus Cristos. Ca surse documentare, pe lângă cele patru Evanghelii canonice, autorul face referință și la câteva evanghelii numite apocrife, care nu fac parte din canonul Sfintei Scripturi, precum și la fragmente rare din unele scrieri non-creștine (precum cele ale lui Iosif Flaviu, un istoric evreu din secolul I).

Plecând de la textul sacru, autorul ne prezintă activitatea și opera mântuitoare a lui Cristos dintr-o perspectivă istorică, făcând adesea referire la ultimele descoperiri de natură istorică și arheologică. Pe lângă aceste dovezi istorice, textul este însoțit de anumite comentarii și explicații care au ca scop facilitarea înțelegerii mesajului evanghelic.

Odată cu apropierea Jubileului din 2025, Papa Francisc doreşte ca acest an 2024 să fie dedicat rugăciunii, invitând toată Biserica la un timp de mare angajare, ca pregătire a Deschiderii Porţii Sfinte.

Celebrarea unui An Sfânt, care îşi are originea cea mai îndepărtată în tradiţia ebraică a jubileului (yobel), ca timp de iertare şi reconciliere, reprezintă, începând de la 1300, o ocazie specială pentru a medita asupra marelui dar al milostivirii divine care ne aşteaptă mereu şi asupra importanţei convertirii interioare, necesară pentru a putea trăi darurile spirituale oferite pelerinilor în timpul Anului Sfânt, făcând nouă legătura care îi uneşte pe botezaţi, ca fraţi şi surori în Cristos, cu întreaga omenire întrucât este iubită de Dumnezeu.

Jubileul va implica nu numai oraşul Roma, ci se va extinde ca o vestire a milostivirii lui Dumnezeu pentru întreaga lume, devenind, în acest mod, o mare ocazie de evanghelizare. Fiind creştini, suntem invitaţi să dăm mărturie în rolul de autentici „Pelerini ai speranţei” care merg spre Domnul ce deschide braţele iertării sale, braţe milostive întinse şi spre fraţi, care încă aşteaptă să li se ducă vestea evangheliei.

Acesta este primul volum din seria de 8 care vor apărea în seria „Note despre rugăciune”, ediție îngrijită de Dicasterul pentru Evanghelizare, Secțiunea pentru problemele fundamentale ale evanghelizării în lume. Toate volume sunt prefațate de Papa Francisc.

Redăm în continuare Prefața Pontifului: Rugăciunea este suflul credinţei, este expresia sa cea mai proprie. Ca un strigăt tăcut care iese din inima celor care cred şi se încredinţează lui Dumnezeu. Nu este uşor să găsim cuvinte pentru a exprima această taină. Cât de multe definiţii ale rugăciunii putem culege de la sfinţii şi maeştrii spiritualităţii, precum şi din reflecţiile teologilor! Totuşi, ea se lasă întotdeauna descrisă numai în simplitatea celor care o trăiesc. Domnul, pe de altă parte, ne-a avertizat că, atunci când ne rugăm, nu trebuie să risipim cuvintele, amăgindu-ne că vom fi auziţi. El ne-a învăţat mai degrabă să preferăm tăcerea şi să ne încredinţăm Tatălui, care ştie de ce avem nevoie chiar înainte să i-o cerem (cf. Mt 6,7-8).

Jubileul ordinar din 2025 bate la uşă. Cum ne putem pregăti pentru acest eveniment atât de important pentru viaţa Bisericii dacă nu prin rugăciune? Anul 2023 a fost rezervat pentru redescoperirea învăţăturilor conciliare, cuprinse mai ales în cele patru Constituţii ale Conciliului al II-lea din Vatican. Este un mod de a păstra vie recomandarea pe care Părinţii reuniţi în Conciliu au dorit să o pună în mâinile noastre, astfel încât, prin punerea ei în aplicare, Biserica să îşi întinerească faţa şi să proclame frumuseţea credinţei bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru într-un limbaj adecvat.

Sunetul cornului străbătea străzile oraşelor şi satelor, iar ecoul său răsuna prin ţară: era semnul celui de-al cincizecilea an în care „se vestea eliberarea ţării pentru toţi locuitorii ei”. Astfel, în cartea preoţilor din vechiul Israel, Leviticul (c. 25), era marcat anul jubiliar, numit chiar după acest corn, jobel în ebraică. Chiar şi în creştinism, sub diferite forme şi în diferite momente, au avut loc evenimente similare, iar acum ne apropiem şi noi de Jubileul din 2025. Pentru Israelul biblic era o perioadă în care locuitorii şi pământul se odihneau, evitând orice activitate agricolă, hrănindu-se cu darurile spontane ale naturii. Odihna pe care o trăim acum odată cu Anul Sfânt are o altă dimensiune: este un timp intens şi dens din punct de vedere spiritual. Compus din două acte fundamentale.

Primul este cel al rugăciunii şi al meditaţiei. Marele gânditor şi credincios francez din secolul al XVII-lea, Blaise Pascal, admonesta:

Filosofii antici spuneau: „Întoarce-te în tine însuţi! Acolo îţi vei găsi liniştea”. Dar acest lucru nu este adevărat. Alţii spun: „Ieşi afară! Caută-ţi fericirea distrându-te!”. Dar acest lucru nu este adevărat. Fericirea nu este nici în afara noastră, nici în interiorul nostru. Ea este în Dumnezeu şi astfel va fi în afara şi în interiorul nostru (Cugetări, n. 391).

După Parabolele milostivirii (2015), pe care le-am tratat în vederea Jubileului extraordinar al milostivirii, cele despre rugăciune continuă pe aceeaşi linie în anul dedicat Rugăciunii, aşa cum a cerut Papa Francisc. Perspectiva asupra învăţării rugăciunii prin parabole vine de la evanghelistul Luca, care este deosebit de sensibil la ambele trăsături ale lui Isus. El este cel mai mare profesor de parabole, deşi este necesar să distingem sursa originală a parabolelor de versiunea lor finală. Prima se datorează predicării istorice a lui Isus, iar cea de-a doua, intervenţiilor primelor comunităţi creştine şi redactărilor finale ale fiecărui evanghelist. Cu toate acestea, după cum bine a intuit Joachim Jeremias, cei care aprofundează parabolele lui Isus se află pe o bază istorică solidă.

Printre punctele pe care le accentueaza exortatiile apostolice postsinodale ale actualului papa, Benedict al XVI-lea, se numara si importanta omiliei. În exortatia apostolica Sacramentum Caritatis (22 februarie 2007), acesta afirma ca „în relatie cu importanta cuvântului lui Dumnezeu este si necesitatea de a îmbunatati calitatea omiliei, […] care are misiunea de a favoriza o întelegere mai deplina a cuvântului lui Dumnezeu si o eficacitate mai mare a lui în viata credinciosilor.

Pentru aceasta, slujitorii hirotoniti trebuie sa pregateasca cu grija omilia, bazându-se pe o cunoastere corespunzatoare a Sfintei Scripturi” (nr. 46), iar în exortatia apostolica Verbum Domini (30 septembrie 2010) confirma: „Omilia constituie o actualizare a mesajului scripturistic, în asa fel încât credinciosii sa fie indusi sa descopere prezenta si eficacitatea cuvântului lui Dumnezeu în ziua de astazi a propriei vieti. Ea trebuie sa conduca la întelegerea misterului care se celebreaza, sa invite la misiune, dispunând adunarea la marturisirea credintei, la rugaciunea universala si la liturgia euharistica. Prin urmare, cei care prin slujire specifica sunt delegati la predicare sa îndrageasca într-adevar aceasta misiune” (nr. 59).