Filtre active
Sfântul Triduum Pascal...
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Meditații biblice...
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.
Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.
A te căsători este frumos
Colecţia „Don Novello Pederzini”, tipărită la editura Serafica, este o colecţie de volume reeditate din cele mai cunoscute lucrări ale acestui autor. Scrise pe înțelesul tuturor, volumele din colecţie abordează teme din cele mai diverse, ca suferința, rugăciunea, iubirea aproapelui sau iertarea. Până acum, în colecție au apărut volumele: „A face ordine. Reflecții și propuneri pentru un stil de viață mai sănătos, mai uman mai creștin”; „Sacramentul iertării”; „Rămâi cu mine. Privilegiul rugăciunii”; „Suferă cu înțelepciune, suferă mai puțin...”; „Iubește mai mult, iubește mai bine...”, „Mulțumesc”.
Don Novello Pederzini (1923-2018) a fost un preot extrem de apreciat în Italia și nu numai, pentru activitatea pastorală și publicistică. Doctor în teologie și drept canonic, a publicat zeci de lucrări și volume, traduse în mai multe limbi, fiind, în același timp, și una din vocile cele mai cunoscute de la Radio Maria.
Pe urmele lui Isus....
O cercetare riguroasă despre Ioshua – Isus, fiul tâmplarului din Nazaret. Specialiștii în materie, studenții la teologie, dar și orice amator de a descoperi detalii noi despre cine a fost Isus potrivit documentelor, arheologiei, izvoarelor de orice tip, se vor bucura lecturând cartea de față de limpezimea ideilor, de concizia limbajului, de noutatea punctelor de vedere.
Novenă la Sfântul Mihail...
Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.
Meditații biblice...
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului Meditații biblice duminicale și festive. Anul A, „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. Deși studiile au demonstrat că sfântul Marcu a scris prima Evanghelie, punând bazele genului literar numit „evanghelie”, canonul biblic adoptat la conciliul din Trento a stabilit ca Evanghelia după sfântul Matei să fie prima, motiv pentru care ea se citește în anul A.
Deși acest demers publicistic pare, la prima vedere, unul intimidant și academic, părintele Mihai Afrențoae vine în întâmpinarea celor care doresc să aprofundeze lecturile biblice, propunând în aceste pagini chei de lectură și interpretări ale acestei Evanghelii, ținând cont atât de nevoile pastorale ale fiecărui evanghelist – adică de destinatarii cărora li se adresează cei patru evangheliști, dar și de contextul istorico-social în care au fost scrise, istoric integrat în veșnicia lui Dumnezeu și „sociologia divină”.
Dacă acest din urmă aspect este justificat de subtitlul volumului – „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii” (Mt 13,52; 28,20), în ceea ce privește destinatarii acestei Evanghelii, autorul are mereu în fața ochilor particularitățile evanghelistului Matei și faptul că, fiind vameș transformat în apostol, scrierile sale se adresează, în principal, poporului evreu.
Mesager Biblic
Cu o frecvență des întâlnită în Biblie, mesagerul poate fi un înger sau un om, trimis să ducă o veste poporului sau unei persoane din popor. Mesajul transmis poate fi de bucurie sau de reproș, în funcție de context și de necesitate, însă întotdeauna cu scop mântuitor...
Exerciții Spirituale cu...
Exerciţiile spirituale reprezintă un suport util pentru a găsi echilibrul optim între viaţa activă şi cea contemplativă, de aceea poate fi citită cu folos spiritual nu doar de teologi, preoţi, persoane consacrate, ci şi de creştinii laici doritori să-şi motiveze mai temeinic pasiunea lor pentru Cristos şi...
Dezvoltare Personală...
Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană.
