Filtre active
La picioarele lui Isus
La editura Serafica a apărut o nouă ediție a broșurii "La picioarele lui Isus. Treizeci și una de vizite la Preasfântul Sacrament. Câte o vizită deosebită pentru fiecare zi a lunii", autor pr. Iosif Tălmăcel, OFMConv.
Încă de la început, părintele Tălmăcel subliniază importanța acestor pagini printr-o trimitere dureroasă la realitate. În ziua de azi, gesturile firești pe care le implică o vizită la biserică au fost oarecum inversate. Astfel, mulți creștini care intră în biserică, în loc să-l salute mai întâi pe Isus Cristos prezent în tabernacol, se roagă, mai întâi, icoanelor sau statuilor de sfinți.
Această broșură propune revenirea la ordinea firească și oferă un ajutor creștinilor care, din diverse motive, nu pot face vizite mai lungi în biserică. Așa cum spune și titlul cărții, fiecare vizită reprezintă fiecare zi a lunii, un moment scurt în care credincioșii stau de vorbă cu Isus, prezent în Preasfântul Sacrament.
Autorul propune pentru acest scurt dialog, o meditație cu privire la viața lui Isus Cristos și a Bisericii, urmată de recitarea rugăciunilor Tatăl nostru, Bucură-te, Marie și Slavă Tatălui, apoi o iaculatorie (invocație scurtă) la Preasfântul Sacrament, un cântec și o rugăciune la Maica Domnului. În acest fel, răgazul petrecut în prezența lui Isus poate deveni mai rodnic și mai plăcut Domnului.
Comoara mea din țesătura lumii
Văzduhul zugravului de subțire
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Văzduhul zugravului de subțire”, autor Gina Agapie. Această apariție editorială poate fi considerată surprinzătoare din două puncte de vedere. Cunoscută cititorilor din volumele de poezie, proză sau povestiri pentru copii, Gina Agapie, în paginile de față, renunță parțial la vocea sa lirică în favoarea rigurozității impuse de cercetarea științifică. În al doilea rând, tema aleasă este una mai puțin obișnuită, și anume pictura medievală creștină realizată, în trecut, de pictori specializați numiți „zugravi de subțire”, pentru a fi diferențiați de pictorii profani.
Cum trebuie să-l iubim pe...
După cum însuși titlul sugerează, paginile acestei broșuri, aflate la a patra ediție, vorbesc despre prima și cea mai mare poruncă dată de Isus Cristos: "Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău…
" De-a lungul timpului, reflecțiile din această carte au căpătat o importanță deosebită, astfel încât în unele regiuni din Spania, cei care o citeau cu evlavie primeau o indulgență de 50 sau chiar 200 de zile, iar Sacra Congregație a Sfântului Oficiu a examinat-o și a scos-o din rândul cărților de interes local.
Cartea nu dă răspunsuri ci propune câteva sfaturi practice pentru cei care vor să trăiască o viață prin prisma primei porunci, amintind, în același timp, care este rostul vieții pământești, și încercând să fie un fin ghid spre dobândirea vieții veșnice.
Sfânta Îndrăzneală. Îl...
Această nouă carte semnată Gina Agapie propune cititorilor o viziune inedită și provocatoare asupra evoluției relațiilor conjugale și extraconjugale raportate la dragostea divină și poruncile lui Dumnezeu, de la crearea lumii și până în prezent.
De fapt, această apariție editorială în întregul ei poate fi considerată o alegorie a infidelității creației față de Creatorul său. Folosindu-se de texte mai puțin cunoscute din Vechiul Testament, Talmud, tradiția iudaică și scrieri apocrife, Gina Agapie recompune, pas cu pas și trecând prin filtrul propriilor meditații, celula complexă și fundamentală a societății – familia – și pericolele care au însoțit-o încă de la izgonirea primilor oameni din Paradis. Fără intenții moralizatoare sau justificatoare, autoarea aduce în prim plan situații complexe chiar și pentru societatea de azi (relațiile conjugale în timpul căsătoriei, relațiile extraconjugale, rolul și locul femeii în societate, concubinajul) și modul în care oamenii din cele mai vechi timpuri le-au reglementat în conformitate sau nu cu poruncile lui Dumnezeu, dar și consecințele dezastruoase pe care le-a suportat omenirea prin nerespectarea legilor divine.
Dimineața ființei
Pentru cititorii obișnuiți cu universul liric al Ginei Agapie, acest nou volum de poezii poate reprezenta o surpriză. Dacă în precedentele cărți publicate, poeziile sale erau încărcate de o anumită tensiune existențială, de o căutare febrilă similară cu rătăcirea poporului ales în pustiu, „Dimineața ființei. 44 de poezii” reprezintă spațiul și timpul interior al limpezirii, al clarității. Omul Gina Agapie, un bob de nisip învăluit în sacrul existenței ca într-o scoică, a fost, în sfârșit, irizat de lumina aurorei – inspirația divină – și și-a atins destinul natural pentru care a fost creat – acela de perlă prețioasă.
Coroniță pentru sufletele...
Mulți credincioși consideră că, prin natura vocației și a sacramentului primit, preoții nu au nevoie de rugăciuni și, după moarte, ajung direct în Rai. De cele mai multe ori vedem în preoți reprezentarea lui Cristos, un îndrumător spiritual sau un ajutor divin. Nu considerăm necesar să privim preotul ca pe un om, cu slăbiciunile și căderile firești oricărui om.
Pentru cei ce nu mai sunt și care își ispășesc greșelile în purgatoriu, există multe rugăciuni și devoțiuni. Cu toate acestea, pierdem din vedere faptul că puține suflete ajung direct în Paradis. Iar condiția de a fi preot nu e o garanție pentru viața veșnică.
În acest context, vechea devoțiune a celor "33 de jertfe ale Sângelui lui Isus", este transformată, în aceste pagini, într-o coroniță specială pentru sufletele preoților care suferă în purgatoriu. De ce devine importantă o astfel de devoțiune? Pentru că, așa cum subliniază sfânta Magdalena de Pazzi și sfânta Gertruda, responsabilitatea preoților e mult mai mare în timpul vieții, față de cea a oamenilor obișnuiți, astfel că suferința lor în purgatoriu va fi mult mai severă.
Viața Sfintei Ana
Sunt foarte multe cărţi scrise despre sf. Fecioară Maria, însă acum se va putea citi şi ceva despre viaţa, sfântă şi plină de faptele lui Dumnezeu, a aceleia care a născut-o pe sf. Fecioară, sf. Ana.
Dar nu numai atât, căci vor fi prezentate şi câteva aspecte din viaţa soţului ei - sf. Ioachim - şi viaţa dinainte de naştere a sfintei Ana.
Este o lectură uşoară şi recomandată pentru meditare, căci conţine şi sfaturi pe care le poate aplica oricare dintre noi la viaţa proprie.
Dincolo de cuvinte & alte...
În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.
Ochelari de văzut minuni....
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, un nou volum de povești pentru copii semnat Gina Agapie - „Ochelari de văzut minuni. Povești pentru Sara”. Cunoscută cititorilor mari și mici din volume anterioare precum „Heruvimi cu chipuri de copii. Povești pentru Sara”, „Lada mea de zestre. Mearat Hehalav”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu” sau „Zotia. Povestiri cu rom”.
În acest volum autoarea invită părinții și copiii să redescopere Facerea lumii într-o manieră inedită. Este vorba de șase povestiri care au ca motto versetele din Cartea Genezei corespunzătoare fiecărei zile în care Dumnezeu a creat lumea, fiecare poveste descriind însă, cîte o întâmplare diferită care, aparent, nu are legătură cu cea anterioară.
Carte de rugăciuni - color,...
Cartea de rugăciuni este recomandată tuturor oamenilor care doresc să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune: pentru cei care se roagă deja; pentru cei care nu știu să se roage; pentru cei care nu se pot ruga liber; pentru momentele de rugăciune personale sau comunitare, în familie, în diferite grupuri de rugăciune și în biserici la actele liturgice; pur și simplu pentru cei care doresc să învețe sau să revadă rugăciunile clasice sau chiar mai puțin cunoscute.
Din cuprins: Rugăciunile principale; Preasfânta Treime; Dumnezeu Tatăl; Dumnezeu Fiul; Duhul Sfânt; Preasfânta Fecioară Maria; Sfântul Iosif; cei mai cunoscuți Sfinți și îngeri; Rugăciuni pentru vindecare; Diferite binecuvântări; Sfânta Liturghie.
