Filtre active
Rozariu Simplu (alb-negru)
Această carte, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, nu ar trebui să lipsească din casele credincioșilor. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, propunând rozariul reînnoit, a invitat pe toți să redescopere frumusețea cu ochii inimii Mariei. Rozariul este o rugăciune simplă, niciodată repetitivă și plictisitoare, pentru că îi face pe credincioși să participe activi, cu Maria, la contemplarea misterelor copilăriei, a vieții publice și a patimii, morții și învierii lui Isus, dar și valoarea însăși a vieții.
Catehism pentru cei care se...
La Editura Serafica a apărut cartea „Catehism pentru cei care se pregătesc să primească Taina Sfântului Mir”, sub îngrijirea Pr. Daniel Romila, OFMConv.; format: 10x14 cm; 92 pagini color.
De multe ori, în viața sa publică, Isus a promis apostolilor, dar și urmașilor lor, că-l va trimite pe Duhul Sfânt, iar la ultima Cină a spus: „Și eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi totdeauna. Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (In 14 ,16.26). Isus, după învierea sa, rămânând cu apostolii timp de 40 de zile, i-a pregătit să-l primească pe Duhul Sfânt. Iar când s-a înălțat la cer le-a spus să aștepte în Ierusalim venirea Duhului Sfânt, a noului Mângâietor. La zece zile după Înălțarea la cer, în ziua Rusaliilor, în timp ce apostolii erau reuniți în Cenacol, cu Preasfânta Fecioară Maria, are loc împlinirea promisiunii.
Catehism pentru copiii care...
Acest Catehism oferă copiilor informațiile necesare pentru a-l descoperi pe Isus, care vine în Sfânta Împărtășanie, la Sfânta Liturghie, prin mâinile preotului și puterea Duhului Sfânt. Prezintă principalele adevăruri de credință, rugăciunile fundamentale, explică sacramentele Botezului, Euharistiei și al Pocăinței și, bineînțeles, pregătește copiii să facă prima mărturisire a păcatelor, adică Prima Spovadă și astfel, cu vrednicie să poată primi Prima Sfântă Împărtășanie, adică Sacramentul Euharistiei.
Mesager Biblic
Cu o frecvență des întâlnită în Biblie, mesagerul poate fi un înger sau un om, trimis să ducă o veste poporului sau unei persoane din popor. Mesajul transmis poate fi de bucurie sau de reproș, în funcție de context și de necesitate, însă întotdeauna cu scop mântuitor...
Sfântul care îmi place....
Cartea ne oferă pasajele și secvențele care l-au făcut pe Francisc să fie păstrat în tradiția Bisericii ca un piedestal solid și asimilat de către aceste spiritualități și mișcări civice sau să fie propus spre a reîmprospăta o umanitate istovită, mereu ajunsă la capătul puterilor, de fiecare dată când e nevoia mai mare.
Să ne rugăm. Carte de...
Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor.
Ultimele zile din viaţa lui...
Această lucrare, îngrijită de doi dintre cei mai cunoscuți cercetători care au studiat tema existenței istorice a lui Isus, ne prezintă în cuvinte accesibile cele mai importante descoperiri ale istoriei și arheologiei despre moartea și învierea lui Isus. Craig. A. Evans și N. T. Right descriu, în mod sintetic și captivant, drama și semnificația copleșitoare a ultimelor zile ale lui Isus pe pământ.
Israel în timpurile biblice
Israel în timpurile biblice - aceasta lucrare supune reflectiei elementele principale ale identitatii in formare ale poporului lui Israel, incepand de la originile sale indepartate din mileniul al II-lea î.C., pana la adoua revolta impotriva romanilor din anii 132-143 î.C. Din cuprins: Opera istoriografica si deuteronomista. Politeism in Israelul antic? Sanctuarele. Templul din Ierusalim. Cultul si sacrificiile. Sarbatorile. Calendarul.
Franciscani in zeghe
Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste.
Actualitatea gândirii...
„Apărarea de către Bonaventura da Bagnoregio a drepturilor și primatului credinței în raport cu o rațiune ridicată la rangul de zeița-Rațiune; o zeiță-Rațiune incapabilă să înțeleagă condiția de creatură a ființei umane și, deci, să se deschidă experienței religioase; apărarea atotputerniciei și libertății lui Dumnezeu și totodată a autonomiei și libertății individului în interiorul orizontului voluntarist a lui Duns Scotus; Dario Antiseri
Religia în Israelul antic
De ce filosofia?
Filosofia s-a născut din mirare, şi, după milenii de reflecţie, mirarea reapare în experienţa noastră culturală. Obiectul de care ne mirăm nu mai este cel de la începuturile gândirii filosofice, identitatea sa este legată de devenire, de diferitele condiţii de viaţă, de domeniile de cercetare, tot mai specifice şi rafinate. Mirarea îl priveşte astăzi pe omul însuşi, cel care se întreabă şi pune în discuţie, prin întrebări radicale, noile superstiţii: scientismul, funcţionalismul exclusivist, folosirea ideologică a puterii etc. Prin readucerea în atenţie a ceea ce este absolut, filosofia ne ajută să învingem maladia mortală a Occidentului, numită oboseală, problematizând ceea ce este considerat obişnuit şi de la sine înţeles şi retrezind interesul pentru căutarea adevărului. Armando Rigobello Din cuprins: Interogaţia. Răspunsul. Lupta pentru sens. Raportului filosofului cu puterea.
Dumnezeul obscur. Aspecte...
Thomas Römer propune în aceste pagini o reflecție asupra acelor trăsături ale lui Dumnezeu pe care cititorii Bibliei ebraice, deseori, sau le contestă, sau le trec cu vederea. Insistând asupra textelor care, aparent, îl prezintă pe Dumnezeu nemilos, războinic, incomprehensibil, în contradicție cu imaginea milostivă a Dumnezeului Evangheliilor, autorul dorește să demonstreze că aceste texte răspund unor împrejurări istorice precise și că, adesea, ele vor să-i pună în gardă pe destinatarii lor că Dumnezeu nu poate fi închis în concepțiile prea omenești sau discursurile teologice scontate, rămânând mereu un mister care nu încetează să ne provoace și să ne surprindă. Dumnezeu este bărbat? Este Dumnezeu nemilos? Este Dumnezeu tiran și războinic? Este Dumnezeu violent și răzbunător? Poate fi înțeles Dumnezeu? Din cuprins: Contestare lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Dumnezeu este bărbat? Este Dumnezeu nemilos? Poate fi înţeles Dumnezeu? Un Dumnezeu care vine să ne surprindă.
Novenă la Solemnitatea...
Novenă la Solemnitatea Cristos Regele Universului. Din cuprins: Cristos, fi regele nostru. Cu Dumnezeu Tatăl. Litania lui Isus Cristos Regele universului. Prin Isus Cristos şi în el. Sub călăuza Sfântului Iosif. Urmând exemplu Sfinţilor. Cu urmaşii lui Cristos. Act de consacrare a familiei la Isus Cristos Regele Universului. Rugăciunea cavalerului lui Cristos Regele Universului.
Creație și eliberare în...
Lucrarea de faţă vrea să fie una de teologie, mai precis de teologie biblică, adică un discurs despre Dumnezeu bazat pe Sfânta Scriptură. Când teologia îşi limitează studiul la conţinutul imediat al cărţilor inspirate, căutând să le asculte glasul specific, să se pătrundă de limbajul lor, într-un cuvânt, să se facă ecoul direct al Cuvântului lui Dumnezeu, ea este biblică, în sensul strict al cuvântului. (autorul) Din cuprins: Poporul: creatura lui Dumnezeu şi partenerul unei alianţe. Creaţi şi destinul omului în cartea Genezei. Pedagogia divină a alianţei. Noutatea şi superioritatea alianţei realizate în Cristos. Continuitatea şi discontinuitatea alianţei în cele două testamente. Omul: relaţie, istorie, libertate şi suferinţă în revelaţia Vetero neo-testamentară. Legătura cu Dumnezeu în Cristos.
Vechiul Testament, pe...
Adevărata măsură a virtuților
Virtuţile umane se exprimă prin atitudini ferme, dispoziţii stabile, perfecţiuni habituale ale inteligenţei şi ale voinţei care reglează acţiunile, ordonează pasiunile şi călăuzesc conduita persoanei în conformitate cu raţiunea şi cu credinţa. Virtuos este omul care, în deplină libertate, practică binele! Din cuprins: Sprijinul nostru este Domnul. Ascultarea. Ispitele. Sf. Împărtăşanie. Duminici şi sărbători. Starea sufletească a creştinului. Speranţa creştinului. Resemnarea autentică. Scrupulele. Nelinişte şi nerăbdare. Raporturile exterioare. Influenţă dar şi discreţie. Nici ipocrizie nici risipire. Litania iubirii lui Dumnezeu. Despre virtuţi şi organismul spiritual.
Istoria franciscanismului
Istoria franciscanismului de la origini pana la scindarea prin ITE VOS
Istoria bisericii...
Dorul după rai la omul...
Acest nou volum care se înscrie în seria studiilor scrierilor franciscane publicate de editura noastră, propune o abordare inedită a scrierilor Sfântului Francisc de Assisi, prin prisma cercetărilor în domeniul istoriei religiilor făcute de scriitorul Mircea Eliade care a avut o afinitate deosebită față de sărăcuțul din Assisi.
Predica, eveniment comunicativ
Sfântul Francisc de Assisi....
Dincolo de caracterul inedit al graficii, cartea reprezintă și un excelent instrument de învățare, întrucât depășește granițele unei simple povestiri, combinând adevărul istoric cu spații geografice reale, stimulând astfel imaginația micilor cititori, care au șansa chiar de a vizualiza personajele și locurile descrise în aceste pagini.
Relatare din Sihem
În volumul prezent autorul face o incursiune fictivă, voluptoasă şi fidelă în lumea începuturilor biblice, având ca suport creativ, mai întâi, un manuscris descoperit în anul 1994, de câţiva cercetători, în subsolul unei Sinagogi din Cairo, într-o încăpere denumită Gheniza şi, apoi, un alt text scris...
Novena Sfântului Iosif
Fratele Soare
În cuvinte simple și pline de emoție, paginile de față prezintă, de fapt, o conversație personală a sfântului Francisc cu Fratele Soare, Dumnezeu, o mărturisire a căderilor și a convertirii, dând micilor cititori ocazia să-l cunoască pe omul Francisc, cu visurile sale de mărire, cu frământările și zbaterile sale interioare. Astfel, ajutați și de imagini sugestive, copiii și adolescenții vin în contact cu frățiorul din Assisi, care nu mai e un sfânt abstract, ci un om ca și ei, care își spune propria viață pământească într-un mod sincer și fără ocolișuri. Mai mult decât atât, întreaga povestire e, de fapt, o rugăciune a vieții sau o viață a rugăciunii, pe care micii cititori o pot parcurge și recita cu ușurință, fără a se lăsa distrași de tentațiile lumii moderne.
Novenă la Sfântul Mihail...
Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.
Povestea lui Anton, Sfântul...
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.
Cele doua căi
Omului în viaţa aceasta îi stau în faţă două căi: una făgăduieşte plăceri şi fericire aici pe pământ, dar se sfârşeşte cu chinurile veşnice în iad. Alta, în schimb, cere lepădarea de sine şi de lumea păcătoasă şi sfârşeşte cu fericirea raiului. Pe care din acestea două mergi? Pe care merge lumea? Din cuprins: Calea fericirii. Iubirea aproapelui. Cele zece porunci. Despre păcat. Poruncile bisericeşti. Despre ispită. Cele şapte păcate şi cele şapte virtuţi de frunte.
Peștera Laptelui. Mearat...
Cartea „Peștera Laptelui” cuprinde 12 povestiri prin care autoarea, cu ajutorul unui personaj fictiv, Părintelui Serafim, ne introduce în cetatea în care s-a născut Isus, care înseamnă Dumnezeu Mântuitorul, iar Cristos însemnând Cel Uns. Dar, de ce „Peștera Laptelui” ?. e o întrebare la care autoarea dă un răspuns. Fiindcă încă din secolul al VI lea, o legendă locală mărturisește faptul că în această peșteră, sau grotă îi mai putem spune , s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care dreptul iosif a primit poruncă de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt, spre a scăpa de mânia lui Irod. În această grotă ar fi stat ei în răstimpul dintre Nașterea Pruncului și fuga în Egipt.
Prin întrebările retorice de la sfârșitul fiecărei povestiri, autoarea nu așteaptă răspunsul de la cititori, ele sunt puse pentru a sublinia importanța subiectului biblic.Această carte, pot spune, este o bibliotecă. După cum vedem, este clar faptul că profeția despre creație și cădere a fost făcută chiar de la începutul Creației, explicată în Geneza din Biblie. În altă ordine de idei, deși redescrie „Începutul” este, de fapt, scisă cu sfârșitul în perspectivă.
Cartea aceasta ne poartă prin lumea imaginației și a lucidității, de la începutul creației până în epoca modernă, de la stabilitate la cele mai complicate stări de conștiință- acesta este drumul deschis de Gina Agapie pentru învățăcei, și nu numai, urmând mersul, pas cu pas, prin milenara viață biblică cu dornța să facă omul mai bun, mai credincios, și de ce nu, mai civilizat. Și voi încheia cu zicerea scriitorului și filozofului elvețian Henri-Frederic Amiel, care spunea: „Să avem de partea noastră adevărul, iată secretul credinței creștine, elocinței și al virtuții, iată autoritatea morală. E cea mai înaltă maximă a artei și a vieții” .
Al. Florin Țene, Președintele Național al Ligii Scriitorilor Români
Familia preasfintei inimi a...
Cheia de aur a raiului
Ar trebui să nu se găsească creştin, care să nu cunoască temeinic roadele minunate ale iubirii şi părerii de rău desăvârşite; pentru că lucrul acesta este de o însemnătate nespus de mare atât pentru ceasul morţii proprii, cât şi pentru ceasul morţii altora, la care omul poate fi de faţă. Din cuprins: Ce este părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Cum trebuie provocată părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Ce urmări are părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Pentru ce este aşa de însemnată, ba chiar de nelipsit părerea de rău sau căinţa desăvârşită?
Cu inimă de tată
Cu ocazia sărbătorii Sf. Iosif Muncitorul, Editura Serafica vă propune următoarea carte cu benzi desenate pentru copii: „Cu inimă de tată” de Tomas de Zarate.
Inspirat de Scrisoarea apostolică Patris corde („Cu inimă de tată”) a Sfântului Părinte papa Francisc, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii Universale, Tomas de Zarate ilustrează în broșura de față cu benzi desenate și câte un text scurt principalele puncte trasate de papa în scrisoarea despre Sfântul Iosif: un tată iubitor, un tată plin de tandrețe, un tată primitor, tată cu un curaj creativ, un tată muncitor, tată din umbră.
Așa cum papa dorește sporirea atenției și iubirii față de acest mare sfânt, la fel și autorul prezentului volum dorește răspândirea magisteriul papei într-un format simplificat, accesibil și atractiv și ne îndeamnă să-i cerem mijlocirea Sfântului Iosif și să-l imităm în virtuțile și în zelul său.
Viața sfântului Anton....
Încredinţaţi Sfântului Anton necazul sau dorinţa dumneavoastră. În ziua respectivă ţineţi post şi rugaţi-vă cu lumânarea aprinsă. Orice rugăciune la Sfântul Anton este binecuvenită, cu condiţia ca nimic din ceea ce cereţi să nu fie un păcat. Prin Sfântul Anton, Dumnezeu aude glasul nostru. Din cuprins: Sfântul minunilor. Apărătorul celor prigoniţi. Medicul bolnavilor. Trisprezece zile de rugăciune ca pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton. Imnul Sfântului Anton de Padova. Nouă zile marţi în cinstea Sfântului Anton. Rugăciuni de cerere adresate Sfântului Anton. Rugăciune în cinstea limbii miraculoase a Sfântului Anton. Rugăciune pentru timpuri de încercare.Acatistul Sfântului Anton de Padova.
Lada mea de zestre
Acest nou volum apărut la editura Serafica propune o incursiune într-o lume a inocenței, văzută prin ochii unei copile de șapte ani.
Cu 11 povestiri care se leagă între ele ca o punte dinspre trecut spre prezent cartea de față e o mărturie pentru trecutul care poate salva viitorul. Adresată copiilor, care pot învăța cum au trăit părinții și chiar bunicii, cartea poate fi o lectură extrem de plăcută și pentru părinții moderni, care au îngropat adânc în suflet rămășițele celor ce le-au dat viață într-o casă simplă de țară.
Pentru că, așa cum se spune, veșnicia s-a născut la sat, eroina acestei cărți descoperă o lume pe cale de dispariție, dar paradoxal, care se salvează datorită credinței în Dumnezeu. Limbajul arhaic și narațiunea fără interpretări fac din acest volum un mod de a fi fost la care se întorc cei mai mulți sătui de existența modernă.
Novenă la Sfantul Ioan Paul...
Novenă la Sfantul Ioan Paul al II-lea. Novenă la Isus îndurătorul
Dezbinări, drumul spre...
Multe persoane trăiesc experienţa dezbinării în interiorul lor. În această carte autorul ne indică o cale ce poate duce la depăşirea acestor răni interioare şi la descoperirea plinătăţii propriei fiinţe. Din cuprins: Filozofia unului. Dezbinări demonice. Nu fac ceea ce vreau. Dezbinări în monahism. Polaritatea omului după Jung. Integrarea umbrei. A fi una, aşa cum Isus este una cu Tatăl. Răspunsul misticii. Unitatea în comunitate.
Zotia. Povestiri cu rom
Novenă la Sfinţii...
Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției”. Iar Constituția despre sfânta liturgie: Sacrosanctum Concilium, al Conciliului al doilea din Vatican, ne amintește că: „În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, (...), împreună cu întreaga oștire cerească îi cântăm Domnului imnul de slavă” - (nr. 8).
Dumnezeu este mai ales bucurie
Monseniorul Francois Picaud, martor direct al manifestărilor extraordinare ale sorei Yvone-Aimee datorate stăpânirii divine: extazuri, bilocaţii, stigmate, cunoaşterea intimă a sufletelor, va scrie înainte de a muri că: esenţialul mărturiei sorei Yvonne-Aimee rezidă în răspunsul la aceste favoruri divine: umilinţă, simplitate, dreptate, speranţă în orice încercare şi caritate nemaiîntâlnită.Din cuprins: O copilărie bogată în bucurii. Yvonne, tănără fată sau puterea dragostei. Iradiere contagioasă la mănăstire.
Bucuria iubirii. Despre...
Coronița în cinstea...
Coronița în cinstea Sfântului Anton Printre devoțiunile dedicate Sfântului Anton de Padova, specifică este Coronița, care este o cunună de rugăciuni, formată din 13 invocații și este recitată timp de 13 zile consecutive. Sunt 13 zile în amintirea zilei morții Sfântului (13 iunie 1231) și, totodată, ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Anton de Padova. Sfântul Părinte Papa Leon al XIII-lea a promulgat pentru totdeauna posibilitatea dobândirii indulgenței plenare în una din cele 13 zile în care se recită această rugăciune. Coronița este specifică celor 13 zile de pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton, începând de pe data de 31 mai până pe data de 12 iunie, dar se poate recita în orice împrejurare. Această broșură, Coronița în cinstea Sfântului Anton, este la prima ediție scoasă de Mesagerul Sfântului Anton de România și conține doar această rugăciune închinată Sfântului.
