Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: BIBLIA
  • Categorii: CATEHISM
  • Categorii: DOGMATICĂ
  • Categorii: ECUMENISM
  • Categorii: FILOSOFIE
  • Categorii: NOUTĂŢI EDITORIALE
  • Categorii: NOVENE
  • Categorii: POEZIE
  • Categorii: PREDICI
Rugăciuni pentru sufletele...

Rugăciuni pentru sufletele...

9,00 lei Pret

În pietatea creștină, una dintre datoriile pe care credincioșii le practică adesea este reprezentată de rugăciunile pentru sufletele din purgatoriu. Cartea de față vine în întâmpinarea dorinței de rugăciune pentru cei dragi, trecuți în casa Tatălui ceresc, dar care așteaptă purificarea pentru comuniunea deplină cu Dumnezeu.

Din cuprins nu lipsesc câteva mărturii și mesaje de la Medjugorje în legătură cu sufletele din purgatoriu și un bogat mănunchi de rugăciuni: Rozariul pentru sufletele din purgatoriu, Rozariul Divinei Milostiviri, Rozariul celor 100 de invocații „Odihna cea veșnică”, novenă pentru sufletele din purgatoriu, rugăciuni de ispășire și de eliberare, rugăciuni pentru părinții, frații, surorile, rudele și binefăcătorii răposați, rugăciuni către Domnul Isus, către Sfânta Fecioară Maria, către arhangheli și îngeri pentru răposați.

Recomandăm prezenta broșură atât pentru bogăția și diversitatea rugăciunilor pe care le conține, cât și pentru ajutorul pe care îl poate oferi celor care simt nevoia să se roage pentru toți răposații din purgatoriu.

Istoria și Teologia...

Istoria și Teologia...

42,00 lei Pret

Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.

Sfântul Triduum Pascal...

Sfântul Triduum Pascal...

27,00 lei Pret

Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).

L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.

Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.

Viața sfântului Anton....

Viața sfântului Anton....

10,00 lei Pret

Încredinţaţi Sfântului Anton necazul sau dorinţa dumneavoastră. În ziua respectivă ţineţi post şi rugaţi-vă cu lumânarea aprinsă. Orice rugăciune la Sfântul Anton este binecuvenită, cu condiţia ca nimic din ceea ce cereţi să nu fie un păcat. Prin Sfântul Anton, Dumnezeu aude glasul nostru. Din cuprins: Sfântul minunilor. Apărătorul celor prigoniţi. Medicul bolnavilor. Trisprezece zile de rugăciune ca pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton. Imnul Sfântului Anton de Padova. Nouă zile marţi în cinstea Sfântului Anton. Rugăciuni de cerere adresate Sfântului Anton. Rugăciune în cinstea limbii miraculoase a Sfântului Anton. Rugăciune pentru timpuri de încercare.Acatistul Sfântului Anton de Padova.

Sfântul Triduum Pascal...

Sfântul Triduum Pascal...

27,00 lei Pret

Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).

L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.

Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.

Domnul cântă, vedem...

Domnul cântă, vedem...

22,00 lei Pret

La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul de poezii „Domnul cântă, vedem sunetele scrise-n aer. 40 peceți de îngeri”, autor Gina Agapie.

Minune mare s-a întâmplat...

Minune mare s-a întâmplat...

27,00 lei Pret

Acest volum semnat Gina Agapie propune cititorilor o neașteptată alegorie a mântuirii prin suferință. Protagonistul acestor pagini – copilul Alexandru care împlinește 13 ani, este, de altfel și destinatarul direct al volumului, ceea ce face din „Mare minune s-a întâmplat acolo! Vindecă, Doamne, acum!”, o bornă de umanitate pe drumul vieții.

Novenă la Sfinţii...

Novenă la Sfinţii...

13,00 lei Pret

Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției”. Iar Constituția despre sfânta liturgie: Sacrosanctum Concilium, al Conciliului al doilea din Vatican, ne amintește că: „În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, (...), împreună cu întreaga oștire cerească îi cântăm Domnului imnul de slavă” - (nr. 8).

Credința practică a...

Credința practică a...

28,00 lei Pret

Această apariție editorială semnată de pr. Mihai Afrențoae – Credința practică a Bisericii primare (Fap 1-5). Pelerinaj spiritual sub ocârmuirea Duhului Sfânt – propune cititorilor, fie că sunt persoane religioase ori simpli laici, un mod inedit de a îmbina spiritual în mod armonios atât acest an pastoral pus sub motto-ul „Discipoli misionari ai lui Cristos”, cât și Jubileul Speranței care ne îndeamnă pe toți să fim adevărați „Pelerini ai speranței”. După cum însuși autorul acestor pagini precizează în introducerea cărții, este vorba despre o propunere de parcurs spiritual sub oblăduirea Duhului Sfânt, o incursiune meditativă într-o carte biblică despre care se vorbește mai puțin, și anume Faptele Apostolilor. Întrucât tradiția bisericească atribuie această carte sfântului evanghelist Luca, pr. Afrențoae consideră firească această trecere de la Faptele lui Isus la Faptele Apostolilor, constituind o continuitate în diversitate, atât în ce privește genul literar, cât și protagoniștii.

De altfel, încă de la început, pr. Mihai Afrențoae lămurește câteva probleme esențiale și anume despre cine relatează Faptele Apostolilor și cui se adresează. Cele 11 meditații din această propunere de exerciții spirituale au în vedere capitolele 1–5 din Faptele Apostolilor, concentrându-se pe mărturia pe care o dă Biserica primară despre Isus și aspectele practice ale vieții de credință din primele comunități creștine.

Coronița în cinstea...
  • Stoc epuizat

Coronița în cinstea...

19,00 lei Pret

Coronița în cinstea Sfântului Anton Printre devoțiunile dedicate Sfântului Anton de Padova, specifică este Coronița, care este o cunună de rugăciuni, formată din 13 invocații și este recitată timp de 13 zile consecutive. Sunt 13 zile în amintirea zilei morții Sfântului (13 iunie 1231) și, totodată, ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Anton de Padova. Sfântul Părinte Papa Leon al XIII-lea a promulgat pentru totdeauna posibilitatea dobândirii indulgenței plenare în una din cele 13 zile în care se recită această rugăciune. Coronița este specifică celor 13 zile de pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton, începând de pe data de 31 mai până pe data de 12 iunie, dar se poate recita în orice împrejurare. Această broșură, Coronița în cinstea Sfântului Anton, este la prima ediție scoasă de Mesagerul Sfântului Anton de România și conține doar această rugăciune închinată Sfântului.

Ca pe aur în cuptorul cu foc

Ca pe aur în cuptorul cu foc

31,00 lei Pret

În anul în care Biserica Catolică din întreaga lume celebrează Jubileul Speranței, iar Provincia Franciscană „Sfântul Iosif” din România, marchează Jubileul de 100 de ani de la nașterea Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, Editura Serafica propune cititorilor un eveniment editorial și, în același timp, încă un semn de speranță prin apariția volumului „Ca pe aur în cuptorul cu foc. Scurtă biografie a Slujitorului lui Dumnezeu Părintele Anton Demeter”; autor pr. Eugen Blăjuț, OFMConv.

Devoțiuni în cinstea...

Devoțiuni în cinstea...

13,00 lei Pret

Devotiuni în cinstea Milostivirii lui Dumnezeu sau Cultul Divinei Indurari. Duminica Divinei Indurari. Novena Divinei Indurari. Calea crucii a Divinei Indurari. Ora Indurarii Divine. Consfintire la Isus preamilostiv...

Îndreptar de atitudini. Vol...

Îndreptar de atitudini. Vol...

22,00 lei Pret

Al treilea volum al proiectului editorial „Îndreptar de atitudini”, care îl are ca autor pe părintele Iacob Stolnicu și care a apărut la editura noastră, îmbină în mod fericit Jubileul Speranței cu modul concret de a veni în întâmpinarea dorinței care se află în fiecare om de a-și trăi umanitatea cât mai bine, binele traducându-se aici cu dorința de a fi cât mai aproape de Dumnezeu.

Dimineața ființei

Dimineața ființei

27,00 lei Pret

Pentru cititorii obișnuiți cu universul liric al Ginei Agapie, acest nou volum de poezii poate reprezenta o surpriză. Dacă în precedentele cărți publicate, poeziile sale erau încărcate de o anumită tensiune existențială, de o căutare febrilă similară cu rătăcirea poporului ales în pustiu, „Dimineața ființei. 44 de poezii” reprezintă spațiul și timpul interior al limpezirii, al clarității. Omul Gina Agapie, un bob de nisip învăluit în sacrul existenței ca într-o scoică, a fost, în sfârșit, irizat de lumina aurorei – inspirația divină – și și-a atins destinul natural pentru care a fost creat – acela de perlă prețioasă. 

Novenă și rugăciuni către...

Novenă și rugăciuni către...

6,00 lei Pret

Broșura de față cuprinde cele mai importante devoțiuni către Pruncul Isus de la Praga: Novenă la Pruncul Isus de la Praga, Triduum pentru a cere un har, Coronița Pruncului Isus de la Praga, și rugăciuni diverse cum ar fi rugăciuni pentru cauze disperate, rugăciunea studentului, rugăciunea copilului, a bolnavului sau pentru ungerea cu uleiul din candela Pruncului Isus de la Praga.

Novena în cinstea Maicii...

Novena în cinstea Maicii...

9,00 lei Pret

Dacă vrem să fim ascultaţi de Părintele nostru ceresc trebuie să-i cerem fierbinte şi cu încredere lucrul dorit. El ne-a făgăduit că ne va îndeplini dorinţa, dar nu ne-a hotărât timpul. De aceea trebuie să rămânem statornici în rugăciunea noastră şi aceasta o facem cel mai potrivit printr-o novenă, care ţine nouă zile.

Din cuprins: Novenă în cinstea Maicii Domnului de la Lourdes. Ziua I-Lourdes, locul de pelerinaj. Ziua II-Cine se cinsteşte la Lourdes? Ziua III- Ce vrem? Ziua IV- Cheia ascultării. Ziua V-Trandafirii din lourdes. Ziua VI- Izvorul. Ziua VII- Balsamul tămăduitor din Lourdes. Ziua VIII- O sfântă constrângere. Ziua IX- Darul. Cele şapte vineri în cinstea Preasfintei Fecioare Îndurerate.

Dincolo de cuvinte & alte...

Dincolo de cuvinte & alte...

16,00 lei Pret

În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.

Părintele Petru Ciocan

Părintele Petru Ciocan

20,00 lei Pret

Peste 23 de mii de sfinte Liturghii, aproape un milion de Spovezi, în jur de 6.700 de bolnavi vizitați și alinați, mai mult de 3.600 de predici și cam tot atâtea Botezuri.

Folosindu-se de aceste cifre nu ca de o statistică seacă ori rezumativă, ci ca de o mărturie complexă și completă, această apariție editorială propusă de editura noastră – „Părintele Petru Ciocan, o inimă mare într-o mână de om”, coordonată de pr. Gabriel Neculăeș, OFMConv., marchează 20 de ani de la întoarcerea în casa Tatălui ceresc a părintelui Petru Ciocan, cel care, timp de 30 de ani, a fost parohul comunității catolice din Buruienești și frate franciscan prin excelență.

In memoriam. Slujitorul lui...

In memoriam. Slujitorul lui...

27,00 lei Pret

Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.

Coronița în cinstea...

Coronița în cinstea...

3,00 lei Pret

Există oameni pe care întâlnindu-i simți cum inima ți se umple de Cer și începi să guști frumusețea Împărăției cerurilor. Atunci, fericit, îți amintești că „împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela” (Mt 13,44). Și viețile sfinților sunt comori necunoscute și pline de mister, iar descoperirea lor devine pentru noi izvor de viață și puterea de a spera vindecarea sufletului și a trupului.

Un astfel de sfânt este și Charbel Makhluf, născut la 8 mai 1828, în Bekà Kafra, un sătuc din nordul Libanului. Născut într-o familie creștină practicantă, la botez a primit numele de Youssef (Iosif). A rămas orfan de tată pe când avea trei ani, însă în inima sa deja licăreau germenii unei iubiri divine. A slujit ca ministrat în Biserica Orientală Maronită în care sfintele Liturghii se celebrau în aramaică, în limba pe care o vorbea însuși Isus Cristos. Când nu trebuia să meargă cu animalele la păscut, se retrăgea într-o peșteră din apropiere pentru a se ruga. Privea ore în șir o statuie a Preacuratei și vorbea cu Dumnezeu, Tatăl său, în desăvârșita tăcere a unei grote.

Experiența Mistică a...

Experiența Mistică a...

27,00 lei Pret

Actualitatea sfinților, în general, dar mai ales a celor doi – Sfântul Francisc și Sfânta Clara –, propuși spre studiu și aprofundare în această nouă apariție editorială, își găsește motivația în faptul că au avut capacitatea și înțelepciunea de a merge la originile experienței creștine, punându-și primele întrebări existențiale și orânduindu-și viața în vederea conformării totale cu Cristos. Este ceea ce marele arhitect spaniol, Antoni Gaudí, voia să exprime atunci când spunea că „originalitatea constă în întoarcerea la origini”, lucru pe care acești doi giganți ai sfințeniei l-au făcut prin îmbrățișarea chemării din partea Domnului.

Sărut, Mamă, pașii tăi. La...

Sărut, Mamă, pașii tăi. La...

40,00 lei Pret

      La Editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Sărut, Mamă, pașii tăi. La drum cu Maica Domnului”, autor pr. Paul Maria Bulai, OFMConv. După cum însuși autorul mărturisește, cartea de față reprezintă un mod intim și inedit de a marca un Jubileu de aur personal – 50 de ani de la primirea primei Sfinte Împărtășanii, moment fixat în memoria pr. Paul Maria Bulai ca fiind ziua în care s-a îndrăgostit iremediabil de Isus Cristos și ziua în care a primit chemarea la sacramentul Sfintei Preoții.