Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: BIBLIA
  • Categorii: CATEHISM
  • Categorii: COLECȚIA DE CATEHEZE
  • Categorii: DOGMATICĂ
  • Categorii: NOVENE
  • Categorii: PREDICI
  • Categorii: RUGĂCIUNI
  • Categorii: VIAȚA CONSACRATĂ
Puterea Chemării. Viața...

Puterea Chemării. Viața...

23,00 lei Pret

La editura Serafica a apărut volumul „Puterea Chemării. Viața consacrată astăzi. Dialog cu Fernando Prado”, autor Papa Francisc, trad. Pr. Virgil Blaj, OFMConv. Publicată în contextul vizitei Papei Francisc în România din 30 mai - 2 iunie 2019, cartea de față este rezultatul a peste trei ore de interviu acordat lui Fernando Prado, preot claretian, director editorial al Publicaciones Claretianas, profesor de Teologia misiunii la Institutul de Viață Religioasă din Madrid. Dincolo de forma clasică a interviului, autorul și-a propus mai mult o convorbire în care să iasă la lumină sufletul Papei Francisc de persoană consacrată. Iar acest lucru se vede din sinceritatea și disponibilitatea cu care urmașul lui Petru răspunde întrebărilor, unele dintre acestea atacând probleme spinoase care frământă viața consacrată.

Scrisoare(a) unui preot tânăr

Scrisoare(a) unui preot tânăr

23,00 lei Pret

Rector și profesor la Seminarul Episcopal „Sfânta Maria a Păcii” din dieceza de Cremona, Italia, licențiat în Științe Biblice și doctor în Litere, Marco D'Agostino se dovedește a fi un rafinat cunoscător al spiritului uman, dar mai ales a psihicului unui preot. Scrisă pe un ton cald, când fratern, când părintesc, această carte are avantajul că nu impune niște norme de conduită, ci mai degrabă transformă experiența sa pastorală într-un mic ghid de „supraviețuire” a preotului în societatea modernă. Și totul cu scopul, după cum recunoaște autorul, ca preoții să poată împlini o pastorație evanghelică astfel încât să demonstreze că „Biserica nu e o țață acră, departe de lume și de realitate”.

Din iubire... Îndreptarea...

Din iubire... Îndreptarea...

12,00 lei Pret

Fin cunoscător al relațiilor inter-umane, Leoluca Pasqua pornește de la o realitate nefardată: încă de la Geneză, relațiile fraterne nu au fost lapte și miere, ci marcate de gelozie și violență(exemplul lui Cain și Abel), ceea ce l-a făcut pe Dumnezeu să îndrepte corectarea primordială către toată lumea, pentru că fiecare este responsabil față de aproapele. Lectura acestei cărți duce la o singură concluzie, subliniată chiar de autor: este mai bine să corectezi, pentru a face binele, decât să taci și să devii complice la rău.

Din inimă pentru inimă....

Din inimă pentru inimă....

6,00 lei Pret

Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.

Fericita Veronica Antal –...

Fericita Veronica Antal –...

11,00 lei Pret

Viața Veronicăi Antal – așa cum e conturată în aceste pagini - reprezintă un model de trăire a credinței până la sânge, un model care, din fericire, și în ziua de azi continuă să atragă tineri. Volumul acesta nu se axează pe mistificări inutile sau injuste ori exaltate pentru a dovedi sfințenia acestui Crin însângerat. Apărută chiar în luna în care se comemorează martiriul viitoarei Fericite din Nisiporești, cartea poate fi considerată o carte eveniment ce prefațează momentul istoric ce va avea loc pe 22 septembrie, la Nisiporești: beatificarea Veronicăi Antal, prima femeie româncă, prima tânără româncă, primul laic român, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România și al șaselea român ridicat la cinstea altarelor.

Catehism pentru cei care se...

Catehism pentru cei care se...

12,00 lei Pret

La Editura Serafica a apărut cartea „Catehism pentru cei care se pregătesc să primească Taina Sfântului Mir”, sub îngrijirea Pr. Daniel Romila, OFMConv.; format: 10x14 cm; 92 pagini color.

De multe ori, în viața sa publică, Isus a promis apostolilor, dar și urmașilor lor, că-l va trimite pe Duhul Sfânt, iar la ultima Cină a spus: „Și eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi totdeauna. Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (In 14 ,16.26). Isus, după învierea sa, rămânând cu apostolii timp de 40 de zile, i-a pregătit să-l primească pe Duhul Sfânt. Iar când s-a înălțat la cer le-a spus să aștepte în Ierusalim venirea Duhului Sfânt, a noului Mângâietor. La zece zile după Înălțarea la cer, în ziua Rusaliilor, în timp ce apostolii erau reuniți în Cenacol, cu Preasfânta Fecioară Maria, are loc împlinirea promisiunii.

Catehism pentru copiii care...

Catehism pentru copiii care...

7,00 lei Pret

Acest Catehism oferă copiilor informațiile necesare pentru a-l descoperi pe Isus, care vine în Sfânta Împărtășanie, la Sfânta Liturghie, prin mâinile preotului și puterea Duhului Sfânt. Prezintă principalele adevăruri de credință, rugăciunile fundamentale, explică sacramentele Botezului, Euharistiei și al Pocăinței și, bineînțeles, pregătește copiii să facă prima mărturisire a păcatelor, adică Prima Spovadă și astfel, cu vrednicie să poată primi Prima Sfântă Împărtășanie, adică Sacramentul Euharistiei.

Micul Catehism pentru Familie

Micul Catehism pentru Familie

24,00 lei Pret

Scopul acestui Mic Catehism pentru Familie este de a-i ajuta pe creştinii care se străduiesc cu sârguinţă să „pună temelia” unei credinţe solide, pentru a nu se găsi în dificultate atunci când fiii lor mai mici sau adolescenţi îi vor întreba despre adevărurile fundamentale ale religiei pe care o trăiesc.

Novenă la Solemnitatea...

Novenă la Solemnitatea...

6,00 lei Pret

Novenă la Solemnitatea Cristos Regele Universului. Din cuprins: Cristos, fi regele nostru. Cu Dumnezeu Tatăl. Litania lui Isus Cristos Regele universului. Prin Isus Cristos şi în el. Sub călăuza Sfântului Iosif. Urmând exemplu Sfinţilor. Cu urmaşii lui Cristos. Act de consacrare a familiei la Isus Cristos Regele Universului. Rugăciunea cavalerului lui Cristos Regele Universului.

Catehism, partea a II-a,...

Catehism, partea a II-a,...

4,00 lei Pret

Nu e de ajuns omului numai credinta pentru a se putea mântui, caci Sfântul Iacob Apostolul scrie: Credinta fara fapte e moarta. Ceea ce ne face sa ajungem la mântuire este harul lui Dumnezeu si faptele bune, ce le savârsim cu ajutorul Lui. (Pr. Iosif P. M. Pal) Din cuprins: Despre sacramente în general. Mirul sau confirmaţiunea. Euharistia. Sfânta Împărtăşanie. Pocăinţa sau penitenţa. Cerceterea cugetului. Mărturisirea sau spovada şi îndestulare

Catehism, partea I, Crezul

Catehism, partea I, Crezul

7,00 lei Pret

Domnul nostru, Isus Cristos învata poporul prin parabole, asemanari si pilde. Tot asa trebuie sa se predice Catehismul atât la cei mici cât si la cei mari. Mai întâi face învatatura ori chiar numai citirea catehismului placuta, apoi arata tuturor ca religia nu-i numai teorie, ci trebuie pusa în practica. (Pr. Iosif P. M. Pal) Din cuprins: Despre simbolul credinţei. Despre îngerii. Despre cei dintâi oameni şi despre păcatul strămoşesc. Despre mântuitor. Despre întruparea Fiului lui Dumnezeu. Despre patima, moartea, învierea şi înălţarera la Cer a lui Isus Cristos. Despre Sfântul Duh

Părintele Petru Ciocan

Părintele Petru Ciocan

20,00 lei Pret

Peste 23 de mii de sfinte Liturghii, aproape un milion de Spovezi, în jur de 6.700 de bolnavi vizitați și alinați, mai mult de 3.600 de predici și cam tot atâtea Botezuri.

Folosindu-se de aceste cifre nu ca de o statistică seacă ori rezumativă, ci ca de o mărturie complexă și completă, această apariție editorială propusă de editura noastră – „Părintele Petru Ciocan, o inimă mare într-o mână de om”, coordonată de pr. Gabriel Neculăeș, OFMConv., marchează 20 de ani de la întoarcerea în casa Tatălui ceresc a părintelui Petru Ciocan, cel care, timp de 30 de ani, a fost parohul comunității catolice din Buruienești și frate franciscan prin excelență.

Credința practică a...

Credința practică a...

28,00 lei Pret

Această apariție editorială semnată de pr. Mihai Afrențoae – Credința practică a Bisericii primare (Fap 1-5). Pelerinaj spiritual sub ocârmuirea Duhului Sfânt – propune cititorilor, fie că sunt persoane religioase ori simpli laici, un mod inedit de a îmbina spiritual în mod armonios atât acest an pastoral pus sub motto-ul „Discipoli misionari ai lui Cristos”, cât și Jubileul Speranței care ne îndeamnă pe toți să fim adevărați „Pelerini ai speranței”. După cum însuși autorul acestor pagini precizează în introducerea cărții, este vorba despre o propunere de parcurs spiritual sub oblăduirea Duhului Sfânt, o incursiune meditativă într-o carte biblică despre care se vorbește mai puțin, și anume Faptele Apostolilor. Întrucât tradiția bisericească atribuie această carte sfântului evanghelist Luca, pr. Afrențoae consideră firească această trecere de la Faptele lui Isus la Faptele Apostolilor, constituind o continuitate în diversitate, atât în ce privește genul literar, cât și protagoniștii.

De altfel, încă de la început, pr. Mihai Afrențoae lămurește câteva probleme esențiale și anume despre cine relatează Faptele Apostolilor și cui se adresează. Cele 11 meditații din această propunere de exerciții spirituale au în vedere capitolele 1–5 din Faptele Apostolilor, concentrându-se pe mărturia pe care o dă Biserica primară despre Isus și aspectele practice ale vieții de credință din primele comunități creștine.

Catehetica în firimituri
  • Stoc epuizat

Catehetica în firimituri

30,00 lei Pret

Prin publicarea acestei noi cărți a lui Albino Luciani (Papa Ioan Paul I) – „Catehetica în firimituri”, editura Serafica continuă demersul de a completa, în ochii și mintea cititorului, imaginea unui sacerdot complet pe care papa Benedict al XVI-lea l-a numit „catehet incomparabil”, demersuri începute cu publicarea volumului „Illustrissimi. Scrisorile patriarhului”.

Tradusă din italiană, cu note, postfață de Cristina Grigore, și cuvânt înainte de Jean Guitton, „Catehetica în firimituri”, ne dezvăluie o altă latură a lui Albino Luciani, anume cea de pedagog rafinat și extrem de bine ancorat în realitate. Ca și în „Illustrissimi”, unde impresionează dimensiunea vizionară a spiritului de observație, și în acest volum papa Luciani poate șoca prin capacitatea de anticipare a problemelor societății, de această dată cu accent pe educație. Spunem că poate șoca în contextul în care părintele Albino nu vorbește de o societate viitoare proiectată imaginar, ci de una concretă, înrădăcinată în natura umană.

Deși publicată în 1949, „Catehetica în firimituri” introducea încă de pe atunci concepte care pot fi considerate cu mult înaintea vremurilor sale (în special în domeniul psiho-pedagogiei și a comunicării verbale și nonverbale, intuind ceea ce azi reprezintă o normă esențială - conceptul de comunicare asertivă și aplicațiile sale în domeniul predării - învățării).

In memoriam. Slujitorul lui...

In memoriam. Slujitorul lui...

27,00 lei Pret

Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.

Mulțumesc!

Mulțumesc!

22,00 lei Pret

Colecția „Don Novello Pederzini”, tipărită la editura Serafica, este o colecţie de volume reeditate din cele mai cunoscute lucrări ale acestui autor. Scrise pe înțelesul tuturor, volumele din colecţie abordează teme din cele mai diverse, ca suferința, rugăciunea, iubirea aproapelui sau iertarea. Până acum, în colecție au apărut volumele: „A face ordine. Reflecții și propuneri pentru un stil de viață mai sănătos, mai uman mai creștin”; „Sacramentul iertării”; „Rămâi cu mine. Privilegiul rugăciunii”; „Suferă cu înțelepciune, suferă mai puțin...”; „Iubește mai mult, iubește mai bine...”; „A te căsători este frumos”.

Don Novello Pederzini (1923-2018) a fost un preot extrem de apreciat în Italia și nu numai, pentru activitatea pastorală și publicistică. Doctor în teologie și drept canonic, a publicat zeci de lucrări și volume, traduse în mai multe limbi, fiind, în același timp, și una din vocile cele mai cunoscute de la Radio Maria.

Novenă la Sfântul Mihail...

Novenă la Sfântul Mihail...

9,00 lei Pret

Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.

Experiența Mistică a...

Experiența Mistică a...

27,00 lei Pret

Actualitatea sfinților, în general, dar mai ales a celor doi – Sfântul Francisc și Sfânta Clara –, propuși spre studiu și aprofundare în această nouă apariție editorială, își găsește motivația în faptul că au avut capacitatea și înțelepciunea de a merge la originile experienței creștine, punându-și primele întrebări existențiale și orânduindu-și viața în vederea conformării totale cu Cristos. Este ceea ce marele arhitect spaniol, Antoni Gaudí, voia să exprime atunci când spunea că „originalitatea constă în întoarcerea la origini”, lucru pe care acești doi giganți ai sfințeniei l-au făcut prin îmbrățișarea chemării din partea Domnului.

Meditații biblice...

Meditații biblice...

90,00 lei Pret

La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul Meditații biblice duminicale și festive. Anul C, „Ne ardea inima când ne explica Scripturile”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv.

Anul C fiind dedicat, conform normelor bisericești, sfântului evanghelist Luca, pr. Mihai Afrențoae justifică acest demers editorial – care pentru cititorii de rând ar putea părea intimidant și academic -, prin chiar subtitlul volumului, anticipând dorința celui care citește sau care studiază Biblia, de a avea o cheie de lectură sau de o voce cu autoritate care să-l ghideze în drumul interior pe care îl presupune orice lectură a Sfintei Scripturi, astfel ca la sfârșitul lecturii, cititorii să exclame ca cei doi ucenici în drum spre Emaus, cărora li s-au deschis ochii, după cum scrie evanghelistul Luca. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?”.

A te căsători este frumos

A te căsători este frumos

22,00 lei Pret

Colecţia „Don Novello Pederzini”, tipărită la editura Serafica, este o colecţie de volume reeditate din cele mai cunoscute lucrări ale acestui autor. Scrise pe înțelesul tuturor, volumele din colecţie abordează teme din cele mai diverse, ca suferința, rugăciunea, iubirea aproapelui sau iertarea. Până acum, în colecție au apărut volumele: „A face ordine. Reflecții și propuneri pentru un stil de viață mai sănătos, mai uman mai creștin”; „Sacramentul iertării”; „Rămâi cu mine. Privilegiul rugăciunii”; „Suferă cu înțelepciune, suferă mai puțin...”; „Iubește mai mult, iubește mai bine...”, „Mulțumesc”.

Don Novello Pederzini (1923-2018) a fost un preot extrem de apreciat în Italia și nu numai, pentru activitatea pastorală și publicistică. Doctor în teologie și drept canonic, a publicat zeci de lucrări și volume, traduse în mai multe limbi, fiind, în același timp, și una din vocile cele mai cunoscute de la Radio Maria.

Rugăciuni de vindecare a...

Rugăciuni de vindecare a...

7,00 lei Pret

Editura Serafica are bucuria să vă prezinte o nouă apariție editorială în colecția „Rugăciunea Creștinului”: „Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic pentru eliberarea de relele datorate înaintașilor noștri”. Cu o prezentare grafică deosebită, în care este reprezentat arborele genealogic al neamului lui David, de la Adam până la Fecioara Maria - din care s-a născut Isus, această nouă carte cuprinde rugăciuni de vindecare ale bolilor ereditare (organice sau psihice), rugăciuni de iertare pentru strămoșii noștri, pentru vindecarea familiilor sau a relelor care cad peste copii.

Sărut, Mamă, pașii tăi. La...

Sărut, Mamă, pașii tăi. La...

40,00 lei Pret

      La Editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Sărut, Mamă, pașii tăi. La drum cu Maica Domnului”, autor pr. Paul Maria Bulai, OFMConv. După cum însuși autorul mărturisește, cartea de față reprezintă un mod intim și inedit de a marca un Jubileu de aur personal – 50 de ani de la primirea primei Sfinte Împărtășanii, moment fixat în memoria pr. Paul Maria Bulai ca fiind ziua în care s-a îndrăgostit iremediabil de Isus Cristos și ziua în care a primit chemarea la sacramentul Sfintei Preoții.      

Meditații biblice...

Meditații biblice...

90,00 lei Pret

La Editura Serafica a văzut lumina tiparului Meditații biblice duminicale și festive. Anul A, „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. Deși studiile au demonstrat că sfântul Marcu a scris prima Evanghelie, punând bazele genului literar numit „evanghelie”, canonul biblic adoptat la conciliul din Trento a stabilit ca Evanghelia după sfântul Matei să fie prima, motiv pentru care ea se citește în anul A.

Deși acest demers publicistic pare, la prima vedere, unul intimidant și academic, părintele Mihai Afrențoae vine în întâmpinarea celor care doresc să aprofundeze lecturile biblice, propunând în aceste pagini chei de lectură și interpretări ale acestei Evanghelii, ținând cont atât de nevoile pastorale ale fiecărui evanghelist – adică de destinatarii cărora li se adresează cei patru evangheliști, dar și de contextul istorico-social în care au fost scrise, istoric integrat în veșnicia lui Dumnezeu și „sociologia divină”.

Dacă acest din urmă aspect este justificat de subtitlul volumului – „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii” (Mt 13,52; 28,20), în ceea ce privește destinatarii acestei Evanghelii, autorul are mereu în fața ochilor particularitățile evanghelistului Matei și faptul că, fiind vameș transformat în apostol, scrierile sale se adresează, în principal, poporului evreu.

Fericita Veronica Antal...
  • Stoc epuizat

Fericita Veronica Antal...

6,00 lei Pret

Editura Serafica anunță apariția broșurii „Fericita Veronica Antal (rugăciuni)”, coord. Pr. Virgil Blaj. În prefața cărții, PS Petru Gherghel recomandă cu bucurie această carte de rugăciuni, cu speranța că va deveni o modalitate nu numai de a-i aduce cinste și venerare Fericitei Veronica, ci și de a aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu. Rugăciunile adunate în aceste pagini au menirea să încurajeze cultul Fericitei Veronica și să fie un instrument de promovare a rugăciunii adresate ei. Printre altele, acest mic volum cuprinde rugăciunea pelerinilor, rugăciuni pentru a cere tărie în încercările vieții și curaj în mărturisirea credinței, rugăciunea copiilor, rugăciune pentru un bolnav, rugăciune pentru familie, rugăciuni la locul martiriului, devoțiuni și novene în cinstea fericitei Veronica Antal.

Istoria și Teologia...

Istoria și Teologia...

42,00 lei Pret

Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.

Preasfântul Nume al lui Isus

Preasfântul Nume al lui Isus

5,00 lei Pret

Preasfântul Nume al lui Isus este, mai întâi de toate, o rugăciune puternică. Domnul însuși a promis în mod solemn că tot ceea ce vom cere Tatălui în Numele său, vom primi fără întârziere, căci Dumnezeu nu-și încalcă niciodată cuvântul.

Prin urmare, atunci când spunem „Isus”, îi cerem lui Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie, fiind încrezători că vom fi ascultați. Tocmai din acest motiv Biserica își încheie rugăciunile cu formula „prin Domnul nostru, Isus Cristos” .

Preasfântul Nume, însă, mai reprezintă ceva, mult mai important: îi aducem lui Dumnezeu o bucurie și o slavă infinită, căci îi oferim meritele infinite ale pătimirii și ale morții lui Isus Cristos. Sfântul Paul ne spune că Isus a meritat acest Nume datorită pătimirii și morții sale. Ori de câte ori spunem „Isus” , se cuvine să-i oferim lui Dumnezeu toate Liturghiile celebrate în întreaga lume pentru toate intențiile.

Noi devenim părtași, astfel, la acea multitudine de Liturghii. Numele lui Isus umple treptat sufletul nostru cu o bucurie și cu o pace pe care nu le cunoșteam mai înainte. Numele lui Isus ne dă o putere atât de mare încât suferințele noastre devin ușoare, mult mai ușor de suportat.

Viața sfântului Anton....

Viața sfântului Anton....

10,00 lei Pret

Încredinţaţi Sfântului Anton necazul sau dorinţa dumneavoastră. În ziua respectivă ţineţi post şi rugaţi-vă cu lumânarea aprinsă. Orice rugăciune la Sfântul Anton este binecuvenită, cu condiţia ca nimic din ceea ce cereţi să nu fie un păcat. Prin Sfântul Anton, Dumnezeu aude glasul nostru. Din cuprins: Sfântul minunilor. Apărătorul celor prigoniţi. Medicul bolnavilor. Trisprezece zile de rugăciune ca pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton. Imnul Sfântului Anton de Padova. Nouă zile marţi în cinstea Sfântului Anton. Rugăciuni de cerere adresate Sfântului Anton. Rugăciune în cinstea limbii miraculoase a Sfântului Anton. Rugăciune pentru timpuri de încercare.Acatistul Sfântului Anton de Padova.

Dumnezeu este iubire

Dumnezeu este iubire

6,00 lei Pret

În decursul timpului, chipul lui Cristos, imprimat pe giulgiul din Torino, a devenit izvor pentru numeroase devoțiuni către Sfânta Față sau Sfântul Chip. Pentru că, oricum am privi, dincolo de evoluția științei, "Dumnezeu este iubire".

În 1995, în Cotonou, capitala Republicii Benin (Africa de Vest), o icoană cu Sfântul Chip a sângerat de două ori. Medicii care au prelevat probe de sânge au ajuns la o concluzie uimitoare: grupa de sânge era identică cu cea de pe giulgiul din Torino.

Dincolo de orice reprezentare, această carte propune credincioșilor un model de conduită, și sugestii de rugăciuni pentru că, nu-i așa? Dumnezeu este iubire.