Filtre active
Semnificația Vocației și a...
De mai mulți ani, Institutul Teologic Romano - Catolic Franciscan din Roman are o frumoasă tradiție, organizând, la deschiderea anului universitar, câte o manifestare culturală, de obicei un simpozion. În ultimii doi ani, aceste simpozioane au avut în prim plan tinerii, în acord cu celebrarea Sinodului Episcopilor din 2018, care a avut ca temă „Tinerii, credința, și discernământul vocațional”. Cartea de față reprezintă dorința expresă a tinerilor de a fi publicate lucrările Simpozionului Internațional al Tinerilor 2018, desfășurat la Roman pe 1 octombrie. Chiar dacă temele prezentate în cadrul simpozionului și concretizate în acest volum sunt diferite, perspectiva este una comună, având în centru aspirațiile și căutările ale tinerilor.
Am fost la portile Cerului...
Paginile acestei cărți cuprind mărturii cutremurătoare despre Iad, Purgatoriu, Judecata lui Dumnezeu sau demoni. Așa cum se specifică în introducerea cărții, aceste pagini nu adaugă și nici nu sărăcesc Sfânta Scriptură, dar pot reprezenta un fel de „semn de carte” al lui Dumnezeu pentru societatea de azi, care nu mai crede în viața de dincolo.
Diavolul. Vorbele si...
Diavolul. Vorbele si faptele lui în cei doi posedați din Illfurt. Cartea despre acest episod, redactată într-un stil confesiv și beletristic alert, urmărește toate fazele exorcizării, de la posedarea celor doi copii și până la eliberarea lor, prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că ființele decăzute se identifică cu trupul posedat și exercită o putere tiranică asupra simțurilor, organelor și facultăților lui.
Actualitatea gândirii...
„Apărarea de către Bonaventura da Bagnoregio a drepturilor și primatului credinței în raport cu o rațiune ridicată la rangul de zeița-Rațiune; o zeiță-Rațiune incapabilă să înțeleagă condiția de creatură a ființei umane și, deci, să se deschidă experienței religioase; apărarea atotputerniciei și libertății lui Dumnezeu și totodată a autonomiei și libertății individului în interiorul orizontului voluntarist a lui Duns Scotus; Dario Antiseri
Repere istorice în muzica...
"Lucrarea de faţă reprezintă o istorie a cântului gregorian cu trecerea sa prin toate momentele de vârf ale muzicii europene, consemnate în documente oficiale, în materie de muzică, având, astfel, în linii generale, şi o istorie în practica şi evoluţia cântului liturgic în cadrul cultului catolic, dar şi naşterea miselor, oratoriilor, a tuturor genurilor şi formelor de artă adevărată.
De ce filosofia?
Filosofia s-a născut din mirare, şi, după milenii de reflecţie, mirarea reapare în experienţa noastră culturală. Obiectul de care ne mirăm nu mai este cel de la începuturile gândirii filosofice, identitatea sa este legată de devenire, de diferitele condiţii de viaţă, de domeniile de cercetare, tot mai specifice şi rafinate. Mirarea îl priveşte astăzi pe omul însuşi, cel care se întreabă şi pune în discuţie, prin întrebări radicale, noile superstiţii: scientismul, funcţionalismul exclusivist, folosirea ideologică a puterii etc. Prin readucerea în atenţie a ceea ce este absolut, filosofia ne ajută să învingem maladia mortală a Occidentului, numită oboseală, problematizând ceea ce este considerat obişnuit şi de la sine înţeles şi retrezind interesul pentru căutarea adevărului. Armando Rigobello Din cuprins: Interogaţia. Răspunsul. Lupta pentru sens. Raportului filosofului cu puterea.
13 zile de marți cu Sf....
Compoziții sacre vol. 2
Compoziții sacre vol. 1
Calea cerului, carte de...
Credința practică a...
Această apariție editorială semnată de pr. Mihai Afrențoae – Credința practică a Bisericii primare (Fap 1-5). Pelerinaj spiritual sub ocârmuirea Duhului Sfânt – propune cititorilor, fie că sunt persoane religioase ori simpli laici, un mod inedit de a îmbina spiritual în mod armonios atât acest an pastoral pus sub motto-ul „Discipoli misionari ai lui Cristos”, cât și Jubileul Speranței care ne îndeamnă pe toți să fim adevărați „Pelerini ai speranței”. După cum însuși autorul acestor pagini precizează în introducerea cărții, este vorba despre o propunere de parcurs spiritual sub oblăduirea Duhului Sfânt, o incursiune meditativă într-o carte biblică despre care se vorbește mai puțin, și anume Faptele Apostolilor. Întrucât tradiția bisericească atribuie această carte sfântului evanghelist Luca, pr. Afrențoae consideră firească această trecere de la Faptele lui Isus la Faptele Apostolilor, constituind o continuitate în diversitate, atât în ce privește genul literar, cât și protagoniștii.
De altfel, încă de la început, pr. Mihai Afrențoae lămurește câteva probleme esențiale și anume despre cine relatează Faptele Apostolilor și cui se adresează. Cele 11 meditații din această propunere de exerciții spirituale au în vedere capitolele 1–5 din Faptele Apostolilor, concentrându-se pe mărturia pe care o dă Biserica primară despre Isus și aspectele practice ale vieții de credință din primele comunități creștine.
Dorul după rai la omul...
Acest nou volum care se înscrie în seria studiilor scrierilor franciscane publicate de editura noastră, propune o abordare inedită a scrierilor Sfântului Francisc de Assisi, prin prisma cercetărilor în domeniul istoriei religiilor făcute de scriitorul Mircea Eliade care a avut o afinitate deosebită față de sărăcuțul din Assisi.
Compoziții sacre, Vol. 3
Colecția de față grupează câteva compoziții mai vechi și mai noi gândite pentru formația corală „Schola cantorum musatina”, din Roman și pentru corurile parohiale.
Lucrările sunt accesibile și funcționale liturgiei și își doresc să îmbogățească repertoriul coral la 4 voci.
Carte de rugăciuni - color,...
Cartea de rugăciuni este recomandată tuturor oamenilor care doresc să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune: pentru cei care se roagă deja; pentru cei care nu știu să se roage; pentru cei care nu se pot ruga liber; pentru momentele de rugăciune personale sau comunitare, în familie, în diferite grupuri de rugăciune și în biserici la actele liturgice; pur și simplu pentru cei care doresc să învețe sau să revadă rugăciunile clasice sau chiar mai puțin cunoscute.
Din cuprins: Rugăciunile principale; Preasfânta Treime; Dumnezeu Tatăl; Dumnezeu Fiul; Duhul Sfânt; Preasfânta Fecioară Maria; Sfântul Iosif; cei mai cunoscuți Sfinți și îngeri; Rugăciuni pentru vindecare; Diferite binecuvântări; Sfânta Liturghie.
Sfântul Triduum Pascal...
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Novena Sfântului Iosif
Prin Maria la Isus, carte...
Sfântul Triduum Pascal...
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Novenă la Sfântul Mihail...
Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.
Să ne rugăm. Carte de...
Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor.
100 Rugăciuni
CARTEA 100 RUGĂCIUNI, CU ILUSTRAȚII COLOR și rugăciunile zilnice deja consacrate ale oricărui creștin, la care se adaugă rugăciunea Sfântului Rozariu, rugăciuni adresate către Dumnezeu Tatăl, către Dumnezeu Fiul (atât cu ocazia Crăciunului, cât și pentru Postul Mare și Paște), rugăciuni la Dumnezeu Duhul Sfânt, către Maica Domnului (în diferitele și multiplele situații ale vieții) și, nu în ultimul rând, rugăciuni către sfinții cei mai iubiți și invocați ai Bisericii.
Carte de rugăciuni
Această carte nu înfricoșează, nu vorbește despre pedeapsa lui Dumnezeu, ci despre iubirea lui Dumnezeu. E pentru noi și ne invită să fim copii mândri și devotați ai lui Dumnezeu. Ne cheamă, pe noi cei mici, să devenim mari urmând Evanghelia lui Isus. Ne cheamă pe noi, care suntem necăjiți și împovărați, să găsim odihna și pace prin puterea Evangheliei lui Isus. (Jacob Bubalo) Din cuprins: Imnul Reginei Păcii. Locurile de rugăciune din Medjugorje. Rugăciunea rozariului. Litania Lauretană. Rugăciune în zilele de post. Adorarea Sfintei Cruci. Rugăciune înainte de Liturghie. Litania Inimii lui Isus. Cântece Mariane.
Sfântul Francisc și Sfânta...
Sfântul Francisc şi Sfânta Clara, aflaţi în timp la o atât de mare depărtare de noi şi totuşi atât de apropiaţi nouă, ne pot oferi răspunsul pe care ei l-au aflat, răspuns ce l-ar putea ilumina şi pe cel care îl caută astăzi. Aceasta impune, disponibilitatea de a ne autoanaliza, chiar de a ne risca viaţa: cine s-ar încumeta să-şi primejduiască viaţa pentru a se apropia de mine? (Ier 30,21) Din cuprins: Geneza ordinului Franciscan. Kenoza lui Dumnezeu. Urmarea lui Cristos, ca şi compasiune. Crucea, izvor de lumină.
Viața Sfântului Anton de...
Această carte ne prezintă pe larg viaţa Sfântului Anton de Padova, bucuriile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat de-a lungul vieţii, precum şi amprenta pe care a lăsat-o pe unde a trecut. Cartea mai conţine şi novena, rugăciuni şi invocaţii către Sfântul Anton de Padova. Din cuprins: Primele lupte. O chemare la destoinicie. Din Maroc spre Italia. Cavalerul lui Cristos. Tărie şi blândeţe. Pace şi bine. Apostolul ostenit. Întotdeauna printre noi. Rugăciuni către Sf. Anton.
Sfântul Ioan Calabria. Vol 6/1
Sfântul Ioan Calabria. Biografia oficială (Alba, IT), 1999), scrisă de pr. Mario Gadili, din Congregaţia Sfântului, ne descrie, simplu şi natural, istoria unui preot cu totul decis pentru Dumnezeu. Descrierea şi tonul povestirii este intensă, transparentă, limpede şi fără echivocuri. Naturaleţea autorului şi a sfântului, contopite într-o manieră surprinzătoare, atrag cititorul pe calea prospeţimii şi reînnoirii sufleteşti, orientându-l spre o adevărată experienţă de Dumnezeu. Cine nu s-a confruntat în viaţa sa cu o criză religioasă ori vocaţională, cu pierderi şi regăsiri interioare? Cartea de faţă răspunde dorinţei preoţilor şi persoanelor consacrate de a se regăsi în propria vocaţie mult mai motivaţi descoperind, în istoria personală, prin lecturare, paginile lipsă ori cele încă nescrise. Din cuprins: Anul Domnului 1873. Fiul cismarului. Du-te să te faci preot. În slujba marelui suveran. Vicar parohial la Santo Stefano. Omul care a cunoscut durerea. Autorităţile bisericeşti. Don Calabria şi fraţii separaţi. Preasfânta Suferinţa misterioasă din ultimii ani.
Viața sfântului Anton....
Încredinţaţi Sfântului Anton necazul sau dorinţa dumneavoastră. În ziua respectivă ţineţi post şi rugaţi-vă cu lumânarea aprinsă. Orice rugăciune la Sfântul Anton este binecuvenită, cu condiţia ca nimic din ceea ce cereţi să nu fie un păcat. Prin Sfântul Anton, Dumnezeu aude glasul nostru. Din cuprins: Sfântul minunilor. Apărătorul celor prigoniţi. Medicul bolnavilor. Trisprezece zile de rugăciune ca pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton. Imnul Sfântului Anton de Padova. Nouă zile marţi în cinstea Sfântului Anton. Rugăciuni de cerere adresate Sfântului Anton. Rugăciune în cinstea limbii miraculoase a Sfântului Anton. Rugăciune pentru timpuri de încercare.Acatistul Sfântului Anton de Padova.
Viața Sfântului...
Viața Sfântului Francisc. Legenda celor trei însoțitori. Anonimul Perugin. Aceasta carte face parte din Colectia Izvoare Franciscane.
Viaţa Sfântului Francisc de...
Valoarea acestor mărturii este cu atât mai semnificativă, cu cât proveniența lor este mai variată; unele sunt desprinse din paginile cronicilor vremii, altele provin din interiorul familiei franciscane, iar a treia categorie ne este oferită de documentele Curiei Romane referitoare la tânărul Ordin Franciscan.
Sfântul Apostol Iuda Tadeu...
Viața sfântului Leopold...
Viața și carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acuratețe și simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă și însoțirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc.
Sfântul care îmi place....
Cartea ne oferă pasajele și secvențele care l-au făcut pe Francisc să fie păstrat în tradiția Bisericii ca un piedestal solid și asimilat de către aceste spiritualități și mișcări civice sau să fie propus spre a reîmprospăta o umanitate istovită, mereu ajunsă la capătul puterilor, de fiecare dată când e nevoia mai mare.
Anton de Padova. Viața și...
Florilegiul antonian, inserat în paginile cărții, scoate la lumină o serie de miracole săvârșite și atribuite Sfântului Anton și necunoscute spațiului nostru spiritual. Buchetul celor 26 de miracole culese din Benignitas și Rigaldina, din arcul a peste două secole (1231- cca. 1435), vine să confirme solicitudinea săritoare și neobosită a sfântului Anton și să întregească legendarul miracolelor antoniene.
Viața marelui făcător de...
Prima ediţie apărută la Editura Serafica, atunci la Săbăoani, în anul 1931, cu prilejul sărbătoririi a 700 de ani de la moartea sfântului Anton de Padova (1231), vede pentru a doua oară lumina tiparului, de data aceasta la Roman, într-o ediţie revizuită sub îngrijirea pr. Daniel Romila, la o distanţă de 85 de ani.
Mărturii ale personalității...
Fecioara de la Fatima și...
Aparițiile Fecioarei Maria la Fatima păstorașilor sfinți: Iacinta Marto, Francisc Marto, Lucia dos Santos.
Fericita Veronica Antal –...
Viața Veronicăi Antal – așa cum e conturată în aceste pagini - reprezintă un model de trăire a credinței până la sânge, un model care, din fericire, și în ziua de azi continuă să atragă tineri. Volumul acesta nu se axează pe mistificări inutile sau injuste ori exaltate pentru a dovedi sfințenia acestui Crin însângerat. Apărută chiar în luna în care se comemorează martiriul viitoarei Fericite din Nisiporești, cartea poate fi considerată o carte eveniment ce prefațează momentul istoric ce va avea loc pe 22 septembrie, la Nisiporești: beatificarea Veronicăi Antal, prima femeie româncă, prima tânără româncă, primul laic român, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România și al șaselea român ridicat la cinstea altarelor.
Istoria și Teologia...
Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.
Viața și activitatea...
Editura Serafica începe noul an cu o apariție editorială inedită: „Viața și activitatea Sfântului Iuda Tadeu”, de Leo C. Gainor. Spunem inedită pentru că prima ediție a acestei cărți a apărut în America anilor 50, o perioadă în care capitalismul și consumerismul erau în plină expansiune, dar în care, paradoxal, devoțiunile către acest sfânt au început să se răspândească tot mai mult. Într-un context în care actori ca James Dean sau Marilyn Monroe, scriitori ca Henry Miller sau Ernest Hemingway umpleau imaginația oamenilor, părintele Leo C. Gainor și-a asumat un mare act de curaj, aducând în atenția publicului pe Iuda Tadeu, supranumit „sfântul uitat” sau „patronul cauzelor pierdute”.
