Filtre active
Elevii mei, Eroii mei!
Istoria și Teologia...
Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.
Luna iunie închinată...
Luna iunie închinată Preasfintei Inimi a lui Isus, ediția a IV-a
Cum să ne deprindem a-l...
La editura Serafica a văzut lumina tiparului o capodoperă a literaturii creștine - „Cum să ne deprindem a-l iubi pe Isus Cristos”, autor sfântul Alfons Maria de Liguori, traducere pr. Adrian Măgdici, OFMConv.
Te voi iubi de-a pururi
Editura Serafica semnalează o nouă apariție editorială: "Te voi iubi de-a pururi", autor Gina Agapie.
Acest volum apărut la editura noastră propune o lectură extrem de provocatoare a unui roman situat la intersecția culturală dintre spiritualitatea iudaică, monahismul occidental și laicismul est-european.
Autoarea ne invită să urmărim – ba chiar pe alocuri să lăsăm liberă imaginația noastră și să scriem alături de ea – destinele a trei personaje aflate la o răscruce existențială. Unul din personajele principale este Ana, o ființă la granița dintre adolescență și descoperirea propriei feminități. Este abandonată de către mama sa într-un orfelinat din România, de unde ajunge într-un așezământ monahal din Franța, numit „Școala vieții”. Pentru a marca această trecere, Ana lasă în urmă vechea sa identitate devenind Levana ( care înseamnă „lună” sau „alb”) ori Căprioara albă. În această școală a vieții ea îl întâlnește pe Lev Tov („Inimă bună” în ebraică), un pictor tradițional de icoane, un zugrav de icoane sau iconar cum este numit în ortodoxismul bizantin. Acest pictor suferă și el o transformare, devenind zugrav de suflete, maestru spiritual atât pentru Levana, cât și pentru al treilea personaj principal, Lev Tahor („Inimă curată”), un novice care trebuie să aleagă între viața preoțească și dragostea mundană.
Deși subiectul ar putea să pară déjà lu (deja citit), cartea de față este o carte a sfâșierilor interioare prezentate lucid și organic, cu precizie de chirurg. Pe lângă curiozitatea firească provocată de îmbinarea Talmudului cu Biblia, din punct de vedere literar, volumul se distinge și prin construcția atipică: locul și timpul nu sunt conturate prin descripții obișnuite, ci prin introspecții; narațiunea nu e dezavuată de acțiuni concrete ci de dinamica dialogurilor dintre personaje; iar inserarea unor fragmente de jurnal sub forma unor bilețele cu poezii sau reflecții nu face altceva decât să sporească autenticul scenariului propus.
Lumină din lumină. Curs de...
Luna iunie închinată Inimii...
În mulțimea felurilor de a ne exercita evlavia, fără îndoială întâiul loc este evlavia către Inima Preasfânta a lui Isus. Ce înțelegem prin evlavia către Preasfânta Inimă? A cinsti într-un chip deosebit Inima Dumnezeiască a lui Isus Cristos întrucât e simbolul dragostei lui nemărginite către oameni. (autorul) Din cuprins: Originea evlaviei către Inima lui Isus. Obiectul spiritual al evlaviei către Preasfânta Inimă a lui Isus. Rana Inimii lui Isus. Apa şi Sângele Inimii lui Isus. Crucea Inimii lui Isus. Flăcările Inimii lui Isus. Cele cinci dorinţe ale Inimii lui Isus. Întâiul mijloc de a cinsti Inima lui Isus. Testamentul Inimii lui Isus. Împărtăşania reparatoare. Cele trei inimi.
Credința practică a...
Această apariție editorială semnată de pr. Mihai Afrențoae – Credința practică a Bisericii primare (Fap 1-5). Pelerinaj spiritual sub ocârmuirea Duhului Sfânt – propune cititorilor, fie că sunt persoane religioase ori simpli laici, un mod inedit de a îmbina spiritual în mod armonios atât acest an pastoral pus sub motto-ul „Discipoli misionari ai lui Cristos”, cât și Jubileul Speranței care ne îndeamnă pe toți să fim adevărați „Pelerini ai speranței”. După cum însuși autorul acestor pagini precizează în introducerea cărții, este vorba despre o propunere de parcurs spiritual sub oblăduirea Duhului Sfânt, o incursiune meditativă într-o carte biblică despre care se vorbește mai puțin, și anume Faptele Apostolilor. Întrucât tradiția bisericească atribuie această carte sfântului evanghelist Luca, pr. Afrențoae consideră firească această trecere de la Faptele lui Isus la Faptele Apostolilor, constituind o continuitate în diversitate, atât în ce privește genul literar, cât și protagoniștii.
De altfel, încă de la început, pr. Mihai Afrențoae lămurește câteva probleme esențiale și anume despre cine relatează Faptele Apostolilor și cui se adresează. Cele 11 meditații din această propunere de exerciții spirituale au în vedere capitolele 1–5 din Faptele Apostolilor, concentrându-se pe mărturia pe care o dă Biserica primară despre Isus și aspectele practice ale vieții de credință din primele comunități creștine.
Predica, eveniment comunicativ
Luna Sfântului Iosif....
Cea mai frumoasă declarație...
Medalia-Crucifixul...
Această medalie este folositoare pentru toate nevoile spirituale și temporale, cu condiția ca ea să fie folosită în spirit de credință. Originea medaliei Sfântului Benedict este foarte veche și își are rădăcinile în semnul Sfintei Cruci pe care Patriarhul îl folosea eficace împotriva asalturilor diavolului. Forma și conținutul medaliei au fost aprobate de Benedict al XIV-lea în 1741
Ion M. Gârleanu - Poezii și...
Văzduhul zugravului de subțire
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul „Văzduhul zugravului de subțire”, autor Gina Agapie. Această apariție editorială poate fi considerată surprinzătoare din două puncte de vedere. Cunoscută cititorilor din volumele de poezie, proză sau povestiri pentru copii, Gina Agapie, în paginile de față, renunță parțial la vocea sa lirică în favoarea rigurozității impuse de cercetarea științifică. În al doilea rând, tema aleasă este una mai puțin obișnuită, și anume pictura medievală creștină realizată, în trecut, de pictori specializați numiți „zugravi de subțire”, pentru a fi diferențiați de pictorii profani.
Rugăciuni la Preasfântul Sânge
În această carte de rugăciuni găsim coroniţa preasfântului sânge, litania preasfântului sânge, consacrarea la preasfântul sânge, novenă în cinstea preasfântului sânge, oferirea sângelui lui Isus pentru bolnavi, muribunzi, răposaţi, rugăciune către Regina Preasfântului Sânge. Din cuprins: Oferirea zilnică a Sângelui lui Cristos în unire cu Maria. Coroniţa Preasfântului Sânge. Litania Preasfântului Sânge. Consacrarea la Sângele lui Isus. Novena la Sângele vărsat. Rugăciune pentru bolnavi. Oferirea sângelui lui Isus pentru muribunzi. Rugăciune de mulţumire după dobândirea unui har.
Sfânta Îndrăzneală. Îl...
Această nouă carte semnată Gina Agapie propune cititorilor o viziune inedită și provocatoare asupra evoluției relațiilor conjugale și extraconjugale raportate la dragostea divină și poruncile lui Dumnezeu, de la crearea lumii și până în prezent.
De fapt, această apariție editorială în întregul ei poate fi considerată o alegorie a infidelității creației față de Creatorul său. Folosindu-se de texte mai puțin cunoscute din Vechiul Testament, Talmud, tradiția iudaică și scrieri apocrife, Gina Agapie recompune, pas cu pas și trecând prin filtrul propriilor meditații, celula complexă și fundamentală a societății – familia – și pericolele care au însoțit-o încă de la izgonirea primilor oameni din Paradis. Fără intenții moralizatoare sau justificatoare, autoarea aduce în prim plan situații complexe chiar și pentru societatea de azi (relațiile conjugale în timpul căsătoriei, relațiile extraconjugale, rolul și locul femeii în societate, concubinajul) și modul în care oamenii din cele mai vechi timpuri le-au reglementat în conformitate sau nu cu poruncile lui Dumnezeu, dar și consecințele dezastruoase pe care le-a suportat omenirea prin nerespectarea legilor divine.
Rugăciunile Sfintei Brigita...
Rugăciunile Sfintei Brigita - Devoțiuni în cinstea sfintelor Răni ale lui Isus - color, ediția a IV-a. 457
Viața Sfintei Ana
Sunt foarte multe cărţi scrise despre sf. Fecioară Maria, însă acum se va putea citi şi ceva despre viaţa, sfântă şi plină de faptele lui Dumnezeu, a aceleia care a născut-o pe sf. Fecioară, sf. Ana.
Dar nu numai atât, căci vor fi prezentate şi câteva aspecte din viaţa soţului ei - sf. Ioachim - şi viaţa dinainte de naştere a sfintei Ana.
Este o lectură uşoară şi recomandată pentru meditare, căci conţine şi sfaturi pe care le poate aplica oricare dintre noi la viaţa proprie.
Ochelari de văzut minuni....
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, un nou volum de povești pentru copii semnat Gina Agapie - „Ochelari de văzut minuni. Povești pentru Sara”. Cunoscută cititorilor mari și mici din volume anterioare precum „Heruvimi cu chipuri de copii. Povești pentru Sara”, „Lada mea de zestre. Mearat Hehalav”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu” sau „Zotia. Povestiri cu rom”.
În acest volum autoarea invită părinții și copiii să redescopere Facerea lumii într-o manieră inedită. Este vorba de șase povestiri care au ca motto versetele din Cartea Genezei corespunzătoare fiecărei zile în care Dumnezeu a creat lumea, fiecare poveste descriind însă, cîte o întâmplare diferită care, aparent, nu are legătură cu cea anterioară.
13 zile de marți cu Sf....
Cele nouă întâi vineri ale...
Cele nouă întâi vineri ale lunii - conține devoțiunea către Preasfânta Inimă a lui Isus scrisă de Sfânta Margareta Maria Alacoque în urma viziunilor avute. I-a fost revelat mesajul de iubire din inima lui Dumnezeu pentru Biserica Sa și pentru toți oamenii. Celor care vor spune aceste rugăciuni le sunt promise mai multe haruri...
Minune mare s-a întâmplat...
Acest volum semnat Gina Agapie propune cititorilor o neașteptată alegorie a mântuirii prin suferință. Protagonistul acestor pagini – copilul Alexandru care împlinește 13 ani, este, de altfel și destinatarul direct al volumului, ceea ce face din „Mare minune s-a întâmplat acolo! Vindecă, Doamne, acum!”, o bornă de umanitate pe drumul vieții.
Inima neprihănită a Mariei
Această cărticică ne ajută să ne dăm seama că într-adevăr bunul Isus doreşte ca devoţiunea faţă de Inima Mariei să se extindă pe tot pământul şi prin ea pacea să domnească în întreaga lume. Din cuprins: Devoţiuni către Inima Neprihănită a Mariei. Consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei. Practica pioasă a primelor sâmbete ale lunii. Sfântul Rozariu. Recitarea Sf. Rozariu meditat. Litania Lauretană. Rozariul Inimii Mariei. Rugăciuni către Inima lui Isus. Consfinţirea familiei.
Îndreptar de atitudini. Vol...
Al treilea volum al proiectului editorial „Îndreptar de atitudini”, care îl are ca autor pe părintele Iacob Stolnicu și care a apărut la editura noastră, îmbină în mod fericit Jubileul Speranței cu modul concret de a veni în întâmpinarea dorinței care se află în fiecare om de a-și trăi umanitatea cât mai bine, binele traducându-se aici cu dorința de a fi cât mai aproape de Dumnezeu.
Părintele Petru Ciocan
Peste 23 de mii de sfinte Liturghii, aproape un milion de Spovezi, în jur de 6.700 de bolnavi vizitați și alinați, mai mult de 3.600 de predici și cam tot atâtea Botezuri.
Folosindu-se de aceste cifre nu ca de o statistică seacă ori rezumativă, ci ca de o mărturie complexă și completă, această apariție editorială propusă de editura noastră – „Părintele Petru Ciocan, o inimă mare într-o mână de om”, coordonată de pr. Gabriel Neculăeș, OFMConv., marchează 20 de ani de la întoarcerea în casa Tatălui ceresc a părintelui Petru Ciocan, cel care, timp de 30 de ani, a fost parohul comunității catolice din Buruienești și frate franciscan prin excelență.
Luna iunie, Gheorghe Pătrașcu
Evlavia către Inima Prea Sfântă a lui Isus este cinstea deosebită ce o dăm acelei binecuvântate părţi a corpului lui Isus care i-a întreţinut viaţa pământească, prin bătăile sale zi de zi. Dar mai mult decât aceasta, cinstim Inima lui Isus ca locaş al dumnezeieştii sale sfinţenii, a virtuţilor sfinte care au fost practicate de această inimă, cea mai sfântă dintre toate inimile ce au existat vreodată sau pot exista. Din cuprins: Evlavia către inima lui Isus. Inima lui Isus şi Dumnezeu Tatăl. Inima lui Isus şi Sf. Fecioară Maria. Inima lui Isus şi Sfântul Iosif. Inima lui Isus şi apostolii. Inima lui Isus şi Sf. Petru. Inima lui Isus şi Magdalena. Inima lui Isus şi copiii. Inima lui Isus şi săracii. Inima lui Isus şi crucea. Inima lui Isus şi Euharistia. Inima lui Isus şi porunca sa.
Luna mai – format mare
Luna mai este un dar deosebit al Maicii Domnului. Să mergem la şcoala Ei şi Ea va fi învăţătoarea cerească a vieţii noastre creştine. Ea ne va învăţa adevărurile fundamentale şi vitale ale credinţei noastre pentru a le trăi cu generozitate şi cu conştiinciozitate, evlavie şi creştini sinceri. (autorul) Din cuprins: Luna Mariei. Mântuirea sufletului. Moartea. Judecata lui Dumnezeu. Purgatoriul. Viaţa în harul Sfinţilor. Păcatul. Marele duşman. Minciuna. Lăcomia. Vicarul lui Cristos. Sfânta Spovadă. Rugăciunea. Răbdarea. Ascultarea. Iubirea. Eclavia către Maica Domnului. Sfântul rozariu.
Luna noiembrie, luna...
Recomand din suflet preoţilor şi credincioşilor această carte care ne aminteşte de datoria pe care o avem de a ne ruga pentru răposaţii noştri, care aşteaptă rugăciunile şi faptele noastre bune ca să ajungă mai repede în Patria cerească. (Pr. Petru Dâncă) Din cuprins: Ziua I-Isus Cristos ne roagă să petrecem cu evlavie luna noiembrie în folosul sufletelor din Purgator. Ziua III- Ziua morţilor. Ziua VI- Religia ne porunceşte să ajutăm sufletele răposaţilor. Ziua XII- Cât timp stau sufletele în Purgator? Ziua XX- Purgatorul şi Sfânta Liturghie. Ziua XXX- Trecerea unui suflet din Purgator la fericirea Paradisului.
Luna Sfintei Fecioare Maria
Niciodată nu o vom putea venera pe Sfânta Fecioara Maria atât cât merită şi este Ea vrednică, dar dacă o vom cinsti din toată inima după puterile noastre vom avea parte de grija Ei de Mamă pentru a ne asigura mântuirea veşnică. (Pr. Gheorghe Antal) Din cuprins: Ziua i-Motivele acestei evlavii. Ziua II-Mântuirea sufletului. Ziua VI-Păcatul de moarte. Ziua XI-Numărul celor aleşi. Ziua XX- Amânarea reîntoarcerii. Ziua XXX- Iubirea lui Dumnezeu.
Novenă la Solemnitatea...
Novenă la Solemnitatea Cristos Regele Universului. Din cuprins: Cristos, fi regele nostru. Cu Dumnezeu Tatăl. Litania lui Isus Cristos Regele universului. Prin Isus Cristos şi în el. Sub călăuza Sfântului Iosif. Urmând exemplu Sfinţilor. Cu urmaşii lui Cristos. Act de consacrare a familiei la Isus Cristos Regele Universului. Rugăciunea cavalerului lui Cristos Regele Universului.
Novena Sfântului Iosif
Novenă la Sfântul Mihail...
Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.
Rugăciuni, Novene și...
Rugăciuni în cinstea...
În paginile acestei broșuri se regăsesc cele mai cunoscute devoțiuni, cum ar fi Novenă la Sfânta Rita, O săptămână de rugăciuni în cinstea Sfintei Rita de Cascia, Rugăciune în suferință și altele. Meditând la viața acestei sfinte, se poate observa lesne de ce creștinii apelează la Sfânta Rita, când nu mai văd nici o cale de scăpare. Ediția a III-a, revizuită și adăugită, care a văzut lumina tiparului în 2018, cuprinde în plus Rozariul Sfintei Rita și Consfințire către Sfânta Rita.
Scapularul Sfintei Fecioare...
Portul scapularului nu ne scuteşte de a ne purta crucea în fiecare zi şi de a fugi de păcat. El este o sursă de haruri care face mai uşoare renunţările şi sacrificiile pe care le implică adevărata viaţă în Dumnezeu. Din cuprins: Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel. Recente recomandări ale Sf. Fecioare. Umilul semn al Scapularului. Rugăciune către Regina Scapularului. Consacrarea la Prea Sf. Fecioară Maria. Act de consacrare la Inima Neprihănită a Mariei.
Sfânta Elisabeta
Sfânta Elisabeta a atins culmea onorurilor, dar şi cea din urmă stare a mizeriei omeneşti. Cu o tărie nespusă şi cu o răbdare eroică a ştiut să sufere nenorocirile neabuzând de onoruri, bogăţii, ba din contră, dispreţuindu-le spre a ajuta cu dărnicie pe săraci. Din cuprins: Naşterea Sf. Elisabeta şi copilăria ei. Căsătoria şi viaţa de familie. Zile de încercare. Rugăciunea comună. Oficiul celor 12 Tatăl Nostru. Rugăciunea de la amiază. Laudele de seară.
