Referinta: Eds-0305
În paginile acestei broșuri se regăsesc cele mai cunoscute devoțiuni, cum ar fi Novenă la Sfânta Rita, O săptămână de rugăciuni în cinstea Sfintei Rita de Cascia, Rugăciune în suferință și altele. Meditând la viața acestei sfinte, se poate observa lesne de ce creștinii apelează la Sfânta Rita, când nu mai văd nici o cale de scăpare. Ediția a III-a, revizuită și adăugită, care a văzut lumina tiparului în 2018, cuprinde în plus Rozariul Sfintei Rita și Consfințire către Sfânta Rita.
Rugăciunile în cinstea Sfintei Rita, supranumită și „mijlocitoarea cazurilor disperate”, nu aveau cum să lipsească din colecția „Rugăciunea creștinului” a editurii Serafica. În paginile acestei broșuri se regăsesc cele mai cunoscute devoțiuni, cum ar fi Novenă la Sfânta Rita, O săptămână de rugăciuni în cinstea Sfintei Rita de Cascia, Rugăciune în suferință și altele. Meditând la viața acestei sfinte, se poate observa lesne de ce creștinii apelează la Sfânta Rita, când nu mai văd nici o cale de scăpare. Rita s-a născut în 1381, în Umbria și pentru a le face pe plac părinților, deși își dorea să meargă la mănăstire, se căsătorește cu un tânăr violent. Rugăciunile ei pline de ardoare îl convertesc, în cele din urmă, pe soț, dar acesta este ucis de dușmanii din trecut. Cei doi copii ai familiei au jurat răzbunare, dar Rita se roagă – lucru de neconceput în zilele noastre – să-i cheme mai degrabă Domnul la El, decât să-și ducă planurile la bun sfârșit, iar Domnul îi ascultă rugăciunile. Intrarea în mănăstire este rodul unui miracol, fiind adusă acolo de către cei trei sfinți pe care ea îi considera protectorii ei. Drept răsplată pentru credință, în timpul unui extaz, primește un spin miraculos din coroana de spini al lui Isus, spin pe care îl va purta, timp de 14 ani, până la moarte. Ediția a III-a, revizuită și adăugită, care a văzut lumina tiparului în 2018, cuprinde în plus Rozariul Sfintei Rita și Consfințire către Sfânta Rita.
Paginile acestei broșuri apărute la editura Serafica își propun să aducă în fața cititorului cea mai surprinzătoare, dar și cea mai eficientă rugăciune: invocarea Numelui Sfânt al lui Isus.
Autor a numeroase cărți, multe dintre ele binecunoscute publicului din România („Citește-mă sau vei regreta”, „Cum să evităm purgatoriul”), părintele dominican Paul O'Sullivan subliniază imensele haruri și daruri pe care credincioșii le pot obține prin invocarea zilnică a Numelui Sfânt.
Ca argumente în sprijinul pledoariei sale, el aduce numeroase exemple, atât din Sfânta Scriptură, dar și din viețile sfinților, demonstrând că numele lui Isus este cea mai eficientă rugăciune pentru o moarte bună, eliberarea sufletelor din purgatoriu și obținerea unor haruri personale.
Pentru aceasta, credincioșii pot invoca Numele Sfânt, conștienți de trei aspecte: să-i ofere lui Dumnezeu întruparea lui Isus, pătimirea sa și cele aproximativ 500 de mii de liturghii care se celebrează zilnic în întreaga lume.
„Când inima se roagă” - poezii despre Dumnezeu, îngeri, Biserică, lume, om, casa părintească, glie, flori, dragoste, viață și multe altele.
„Pildele atrag” - spune o zicală veche și plină de adevăr. Zelosul preot misionar Alois Iosif Chiavarino a înțeles rostul acestei zicale înțelepte și, luând exemplu de la Mântuitor, care învăța mulțimile prin pilde și asemănări, a adoptat și el acest mijloc puternic și atrăgător.
Așadar și noi, convinși de puterea și efectul acestor cuvinte înțelepte, scoatem la iveală această culegere de pilde despre Sfânta Spovadă, prelucrată după cartea „Confesatevi bene”, scrisă de pr. Alois Iosif Chiavarino. Primirea de care s-a bucurat o altă cărticică a acestui autor, intitulată „Cea mai mare comoară”, tradusă și publicată la editura noastră, ne-a stimulat să punem în mâna cititorilor lucrarea de față, care, nădăjduim, va fi urmată și de altele în acest fel.
Cartea fratelui Michael Davide Semeraro, în traducerea pr. Adrian Măgdici, ne propune să trecem de la o imagine elitară a vieții consacrate, de la o societas perfecta, la una familială, a fiilor lui Dumnezeu, adunată într-un unic Duh, o profeție pentru timpurile prezente, într-un cuvânt, la o viață consacrată fericită. Autorul împărtășește gândurile și trăirile sale, pe care le-a limpezit în peste cei treizeci de ani de viață consacrată și pe care le-a adunat în cartea de față. O carte, împletită de convingeri și de provocări, ce nu ține neapărat să ne ofere soluții, ci doar „provocări”, nu certitudini, ci, mai degrabă, năzuințe. Lucruri ce ne fac să sperăm la o viață consacrată întrupată aici și acum, în spațiu și timp.
Editura Serafica începe noul an cu o apariție editorială inedită: „Viața și activitatea Sfântului Iuda Tadeu”, de Leo C. Gainor. Spunem inedită pentru că prima ediție a acestei cărți a apărut în America anilor 50, o perioadă în care capitalismul și consumerismul erau în plină expansiune, dar în care, paradoxal, devoțiunile către acest sfânt au început să se răspândească tot mai mult. Într-un context în care actori ca James Dean sau Marilyn Monroe, scriitori ca Henry Miller sau Ernest Hemingway umpleau imaginația oamenilor, părintele Leo C. Gainor și-a asumat un mare act de curaj, aducând în atenția publicului pe Iuda Tadeu, supranumit „sfântul uitat” sau „patronul cauzelor pierdute”.
Scrierile Sfântului Francisc şi ale Sfintei Clara, în comparaţie cu biografiile lor, reprezintă un material mai puţin complex şi schiţează ceea ce ei au elaborat sau şi-au însuşit; este vorba, îndeosebi de texte cu un caracter exortativ şi de materiale care celebrează măreţia lui Dumnezeu. Ele ne permit să întrezărim cu mai multă uşurinţă ceva din personalitatea, experienţa şi intenţiile lor. Din cuprins: Texte legislative. Exortaţii. Scrisori. Laude şi rugăciuni. Fragmente şi dictări. Scrierile Sfintei Clara de Assisi. Cântecul Fratelui Soare şi Lauda Creaturilor.Laudele Creatorului.
Multe persoane trăiesc experienţa dezbinării în interiorul lor. În această carte autorul ne indică o cale ce poate duce la depăşirea acestor răni interioare şi la descoperirea plinătăţii propriei fiinţe. Din cuprins: Filozofia unului. Dezbinări demonice. Nu fac ceea ce vreau. Dezbinări în monahism. Polaritatea omului după Jung. Integrarea umbrei. A fi una, aşa cum Isus este una cu Tatăl. Răspunsul misticii. Unitatea în comunitate.
Cu o frecvență des întâlnită în Biblie, mesagerul poate fi un înger sau un om, trimis să ducă o veste poporului sau unei persoane din popor. Mesajul transmis poate fi de bucurie sau de reproș, în funcție de context și de necesitate, însă întotdeauna cu scop mântuitor...
Spre deosebire de alte biografii ale sfinților, care se axează mai mult pe date concrete și cronologii exacte, paginile de față propun scurte pilde și istorioare, asemenea celor pe care le spun preoții în timpul predicii. Deși sunt separate, ele conturează în totalitate imaginea unui sfânt, prieten al tinerilor și a unui om care și-a dedicat întreaga viață educației și integrării tinerilor defavorizați.
Rolul acestei broșuri este acela de a explica valoarea Rozariului, propunând, pur și simplu, atașarea de el și popularizarea mesajelor transmise de Isus și Maria, prin profeții zilelor noastre.
Chiar dacă ar trebui să te lupți pe toată durata Rozariului împotriva gândurilor de tot felul, continuă să îl reciți; va fi o luptă dură, dar foarte binefăcătoare pentru suflet. Trebuie să te rogi Rozariul cu credință, amintindu-ți de cuvintele lui Isus:
„Tot ceea ce veți cere în rugăciune, credeți că ați primit deja, și vi se va da.”
(Mc 11,24)
Într-un moment în care lumea are nevoie de sfinți, tăcere și rugăciune, editura Serafica propune cartea „Devoțiuni în cinstea Sfintei Filomena".
Preferata parohului de Ars, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Filomena a fost martirizată la o vârstă fragedă din cauza credinței ei. Fiică a unui rege persan, a dat mărturie pentru dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
Devoțiunea față de această sfântă ar putea constitui o noutate, dar tradiția ne învață că sfinții au fost lângă noi și cu noi.
Paginile apărute nu vă propun un mod de a fi. Doar un mod de a exista cu Cristos și cu Sfânta Filomena.
Arhanghelul Mihail a fost deja considerat de către evrei, protectorul poporului ales, simbol al puterii divine faţă de Israel. Numele său, Mika, înseamnă: Cine este ca Dumnezeu? Sfântul Arhanghel Mihail este prezentat ca un adversar al diavolului, ultimul învingător al luptei împotriva Satanei şi a aliaţilor săi. Din cuprins: Figura Sf. Mihail Arhanghelul. Invocaţie la Sf. Arhanghel Mihail. Exorcism. Psalm. Act de consacrare la Sf. Arhanghel Mihail. Litania Sf. Arhanghel Mihail. Crucea Sf. Benedict. Rugăciune-Iaculatorie.
Preasfântul Nume al lui Isus este, mai întâi de toate, o rugăciune puternică. Domnul însuși a promis în mod solemn că tot ceea ce vom cere Tatălui în Numele său, vom primi fără întârziere, căci Dumnezeu nu-și încalcă niciodată cuvântul.
Prin urmare, atunci când spunem „Isus”, îi cerem lui Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie, fiind încrezători că vom fi ascultați. Tocmai din acest motiv Biserica își încheie rugăciunile cu formula „prin Domnul nostru, Isus Cristos” .
Preasfântul Nume, însă, mai reprezintă ceva, mult mai important: îi aducem lui Dumnezeu o bucurie și o slavă infinită, căci îi oferim meritele infinite ale pătimirii și ale morții lui Isus Cristos. Sfântul Paul ne spune că Isus a meritat acest Nume datorită pătimirii și morții sale. Ori de câte ori spunem „Isus” , se cuvine să-i oferim lui Dumnezeu toate Liturghiile celebrate în întreaga lume pentru toate intențiile.
Noi devenim părtași, astfel, la acea multitudine de Liturghii. Numele lui Isus umple treptat sufletul nostru cu o bucurie și cu o pace pe care nu le cunoșteam mai înainte. Numele lui Isus ne dă o putere atât de mare încât suferințele noastre devin ușoare, mult mai ușor de suportat.
Această apariție editorială reprezintă prima traducere în limba română a vieții Mariei Teresa Casini, relatată de însăși această fericită, sub forma unui jurnal, fericită care este fondatoarea Surorilor Oblate ale Preasfintei Inimi a lui Isus.
Pentru cititori, cartea reprezintă o invitație și o incursiune inedită în spiritualitatea și viața de zi cu zi a unui om care se luptă cu sine însuși în drumul său spre descoperirea vocației și unirea voinței sale cu voința lui Dumnezeu, totul pentru a repara Preasfânta Inimă a lui Isus, străpunsă de păcatele oamenilor. Această autobiografie, scrisă la cererea lui don Giuseppe Perroni – unul dintre directorii spirituali ai maicii Casini, aduce aminte de „Castelul interior” al Sfintei Tereza din Avila, dar și de „Lupta spirituală” a Sfântului Benedict de Nursia; spiritualitatea fericitei Maria Tereza Casini propune un itinerar în două etape: de la descoperirea vocației până la starea de victimă și pregătirea ei pentru jertfă; și de la jertfă la distrugerea propriului sine pentru a se uni cu voința lui Dumnezeu și a consola Preasfânta Inimă a lui Isus, rănită în mod special de păcatele preoților.
Fondatoare a Surorilor Oblate ale Preasfintei Inimi a lui Isus, Maria Teresa Casini s-a născut în 1864 și a murit în 1937, fiind beatificată, prin decretul papei Francisc, în 2015. Așa cum ea însăși scrie în autobiografie, întreaga sa viață și-a oferit-o încă de mică și cu o sănătate fragilă, ca oblație (jertfă, ofrandă) pentru renașterea sfințeniei clerului diecezan între cele două Concilii ale Vaticanului.
Normele din cuprinsul paginilor de față pot fi considerate un mod de inițiere în spiritualitatea franciscană pentru cei care doresc să adopte acest stil de viață. Un manual simplu, un mod de viață, regula de urmat pentru cei care aderă la acest mod de a trăi, iar pentru ca acest mod să nu fie haotic, este necesar să fie guvernat de legi precise. Aceste norme vin să îndrume, nu să restricționeze, viața spirituală a Ordinului Franciscan Secular. Adaptate timpurilor moderne, articolele ce compun forma de viață a OFS nu fac altceva decât să ofere o îndrumare pentru cei care aleg această cale de urmat.
Paginile acestei cărți cuprind mărturii cutremurătoare despre Iad, Purgatoriu, Judecata lui Dumnezeu sau demoni. Așa cum se specifică în introducerea cărții, aceste pagini nu adaugă și nici nu sărăcesc Sfânta Scriptură, dar pot reprezenta un fel de „semn de carte” al lui Dumnezeu pentru societatea de azi, care nu mai crede în viața de dincolo.
Thomas Römer propune în aceste pagini o reflecție asupra acelor trăsături ale lui Dumnezeu pe care cititorii Bibliei ebraice, deseori, sau le contestă, sau le trec cu vederea. Insistând asupra textelor care, aparent, îl prezintă pe Dumnezeu nemilos, războinic, incomprehensibil, în contradicție cu imaginea milostivă a Dumnezeului Evangheliilor, autorul dorește să demonstreze că aceste texte răspund unor împrejurări istorice precise și că, adesea, ele vor să-i pună în gardă pe destinatarii lor că Dumnezeu nu poate fi închis în concepțiile prea omenești sau discursurile teologice scontate, rămânând mereu un mister care nu încetează să ne provoace și să ne surprindă. Dumnezeu este bărbat? Este Dumnezeu nemilos? Este Dumnezeu tiran și războinic? Este Dumnezeu violent și răzbunător? Poate fi înțeles Dumnezeu? Din cuprins: Contestare lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Dumnezeu este bărbat? Este Dumnezeu nemilos? Poate fi înţeles Dumnezeu? Un Dumnezeu care vine să ne surprindă.
Acest nou volum apărut la editura Serafica propune o incursiune într-o lume a inocenței, văzută prin ochii unei copile de șapte ani.
Cu 11 povestiri care se leagă între ele ca o punte dinspre trecut spre prezent cartea de față e o mărturie pentru trecutul care poate salva viitorul. Adresată copiilor, care pot învăța cum au trăit părinții și chiar bunicii, cartea poate fi o lectură extrem de plăcută și pentru părinții moderni, care au îngropat adânc în suflet rămășițele celor ce le-au dat viață într-o casă simplă de țară.
Pentru că, așa cum se spune, veșnicia s-a născut la sat, eroina acestei cărți descoperă o lume pe cale de dispariție, dar paradoxal, care se salvează datorită credinței în Dumnezeu. Limbajul arhaic și narațiunea fără interpretări fac din acest volum un mod de a fi fost la care se întorc cei mai mulți sătui de existența modernă.
În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.
Coronița în cinstea Sfântului Anton Printre devoțiunile dedicate Sfântului Anton de Padova, specifică este Coronița, care este o cunună de rugăciuni, formată din 13 invocații și este recitată timp de 13 zile consecutive. Sunt 13 zile în amintirea zilei morții Sfântului (13 iunie 1231) și, totodată, ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Anton de Padova. Sfântul Părinte Papa Leon al XIII-lea a promulgat pentru totdeauna posibilitatea dobândirii indulgenței plenare în una din cele 13 zile în care se recită această rugăciune. Coronița este specifică celor 13 zile de pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton, începând de pe data de 31 mai până pe data de 12 iunie, dar se poate recita în orice împrejurare. Această broșură, Coronița în cinstea Sfântului Anton, este la prima ediție scoasă de Mesagerul Sfântului Anton de România și conține doar această rugăciune închinată Sfântului.
Aflată, la a cincea ediție, broșura apărută la editura Serafica reprezintă o pledoarie excelentă pentru împărtășirea cât mai deasă a credincioșilor. Alcătuită din fapte istorice și pilde, după cum însuși autorul spune, această carte ar fi inutilă dacă nu ar fi citită până la capăt și nu ar fi făcută cunoscută în rândurile credincioșilor.
În aceste timpuri de încercare pe care le trăim, paginile de față pot reprezenta o chemare pentru toți la o viață mai evlavioasă, la o mai mare unire cu Isus din Sfânta Împărtășanie, izvorul vieții și al mângâierii.
Există trei etape care ne duc la întâlnirea cu Dumnezeu: să mă întâlnesc cu mine însumi, a stabili un contact cu Dumnezeu, privindu-l ca pe cel care priveşte cu dragoste şi a trei fază constă în a vorbi cu Dumnezeu comunicându-i necesităţile şi presimţirile mele cele mai intime. Din această carte vom primi îndrumările necesare pentru a realiza întâlnirea cu Dumnezeu. Din cuprins: Etapele întâlnirii. Întâlnirea cu sine însuşi. Dialogul cu Dumnezeu. Tăcere în faţa lui Dumnezeu. Locurile întâlnirii. Rugăciunea reciprocă. Adoraţia.
Prin această cercetare istorică am dorit să cunoaștem trecutul parohiei și, mai ales, pe păstorii noștri, care cu multă trudă și devotament au păstorit de-a lungul celor 20 de decenii comunitatea din Prăjești, împreună cu cele 11 filiale, care mai târziu s-au desprins de Parohia Prăjești, unele devenind parohii de sine stătătoare, dintre care doar filiala Bogdănești a rămas până astăzi. Cu siguranță, și credincioșii doresc să cunoască trecutul, să afle originea străbunilor și să-i cunoască pe păstorii care i-au slujit de-a lungul vremii.
Virtuţile umane se exprimă prin atitudini ferme, dispoziţii stabile, perfecţiuni habituale ale inteligenţei şi ale voinţei care reglează acţiunile, ordonează pasiunile şi călăuzesc conduita persoanei în conformitate cu raţiunea şi cu credinţa. Virtuos este omul care, în deplină libertate, practică binele! Din cuprins: Sprijinul nostru este Domnul. Ascultarea. Ispitele. Sf. Împărtăşanie. Duminici şi sărbători. Starea sufletească a creştinului. Speranţa creştinului. Resemnarea autentică. Scrupulele. Nelinişte şi nerăbdare. Raporturile exterioare. Influenţă dar şi discreţie. Nici ipocrizie nici risipire. Litania iubirii lui Dumnezeu. Despre virtuţi şi organismul spiritual.
Acest volum analizează cu extremă acuratețe și cu simplitate ceea ce economia mântuirii ne învață despre vocația mărturisitorilor lui Dumnezeu: o chemare universală la sfințenie.
Cu „Pasărea dragostei”, Gina Agapie propune o reîntoarcere la poezia autentic religioasă, cea izvorâtă din contemplație și oblație, din adorarea divinului și neliniștea cărnii, din simplitatea și naivitatea (în sensul de sinceritate purificată) vechilor mistici și profeți care și-au mărturisit ființa în Lamentațiuni, Psalmi, sau Cântarea Cântărilor. Spre deosebire de alți autori care se lasă seduși de extaz ori de măreția creației, încercând să o versifice și astfel textele devin fotografii supraexpuse, versurile din acest volum urmăresc, fidel și constant, un filon literar ce încheagă volumul ca pe o hostie în pixidă: pregătirea banchetului euharistic prin căutarea dragostei divine pierdută în urma păcatului originar.
Din contemplarea chipului lui Dumnezeu - Creator - şi a comuniunii din interiorul Sfintei Treimi, decurge şi responsabilitatea soţilor creştini de a-şi însuşi valorile şi principiile specifice propriilor stări de viaţă, de a fi colaboratori ai iubirii creatoare a lui Dumnezeu şi de a rămâne uniţi şi fideli legământului conjugal. Pe acest drum de convertire şi discernământ, familia creştină trebuie să simtă susţinerea şi ajutorul Sfintei Biserici care nu rămâne străină de problemele şi preocupările cu care ea se confruntă, dar, prin membrii şi colaboratorii ei, doreşte să conducă la deplină realizare această instituţie - familia - în mijlocul căreia Dumnezeu a alea să se întrupeze în persoana lui Isus Cristos.
Pentru a omagia una dintre figurile marcante care a adus o contribuție esențială la renașterea franciscanismului în România - părintele Petru Albert -, la editura Serafica a apărut volumul In memoriam Pr. Petru Albert, OFMConv., la zece ani de la trecerea la cele veșnice (2012 - 2022), coordonator pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, OFMConv., ministru provincial.
După cum subliniază însuși coordonatorul acestei cărți, paginile de față reprezintă un mic omagiu adus personalității complexe, vizionare și vivace a celui ce a fost, întâi de toate frate franciscan, preot, directorul Seminarului franciscan (fiind unul din artizanii redeschiderii acestei instituții), directorul redacției române a revistei „Mesagerul sfântului Anton” (fiind unul dintre fondatorii ei), traducător neobosit al Bibliei de la Ierusalim. Și pentru că a rezuma în câteva zeci de pagini munca monumentală în slujba lui Dumnezeu și a franciscanismului, depusă de părintele Petruț (cum îl numeau apropiații), ar fi o sarcină extrem de dificilă, volumul readuce în prim plan figura sa recompusă din evocările celor care l-au cunoscut de-a lungul celor 93 de ani de viață și 65 de ani de preoție.
Așa cum un diamant capătă valoarea sa autentică numai după șlefuirea tuturor fațetelor, mărturiile adunate în această carte revelează, obiectiv și emoționant, multiplele haruri pe care le-a avut părintele Petru Albert.
Patruzeci de ”cântece” ale unei ființe îndrăgostite de Frumosul absolut, de Dumnezeu. Autoarea încântă și formulează incantații prin multitudinea de imagini, ca într-un eden niciodată pierdut, pășind timidă și înlăcrimată de dor, ca și Maria Magdalena, spre Mirele înmormântat, dar acum înviat din morți, mai frumos decât Luceafărul dimineții...
Editura Serafica are bucuria să vă prezinte o nouă apariție editorială în colecția „Rugăciunea Creștinului”: „Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic pentru eliberarea de relele datorate înaintașilor noștri”. Cu o prezentare grafică deosebită, în care este reprezentat arborele genealogic al neamului lui David, de la Adam până la Fecioara Maria - din care s-a născut Isus, această nouă carte cuprinde rugăciuni de vindecare ale bolilor ereditare (organice sau psihice), rugăciuni de iertare pentru strămoșii noștri, pentru vindecarea familiilor sau a relelor care cad peste copii.
Această nouă apariție editorială semnată de părintele Iacob Stolnicu reprezintă un nou demers de a aduce cuvintele Sfintei Scripturi de la amvonul bisericesc în inimile creștinilor și Trupul euharistic al lui Cristos din tabernacol în sufletul credinciosului modern.
După „Trăsături pentru un caracter creștin” și „Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, pr. Stolnicu revine cu un prim volum dintr-un proiect mai amplu care, în accepțiunea și definiția societății contemporane, are, în aparență, toate caracteristicile unui ghid de dezvoltare personală: „Îndreptar de atitudini”.
Cele 28 de meditații prezente în această primă parte sunt, de fapt, fragmente de viață care, golite de prezența Cuvântului lui Dumnezeu, nu sunt altceva decât un proces verbal de predare-primire a unui trup de carne, o fișă de diagnostic a unui pacient amestecată cu alte fișe de diagnostic pe care societatea îl tratează cu sedativele tehnologiei moderne și false panacee cu efect de scurtă durată. Mulți ar strâmba din nas, considerând că o carte tipărită, mai ales o carte în care se vorbește despre post, răstignire, de a căuta să faci binele chiar și când ție nu îți merge bine, o astfel de carte e un demers sortit eșecului din start, din moment ce liturghiile se transmit online, preoții fac podcasturi în care interpretează și reinterpretează Biblia.
Cartea propune devoțiunea către Preacurata Fecioară Maria care desface nodurile și nu numai. Timp de nouă zile, lăsați-vă cele mai strânse noduri, păcate, frici, temeri, în mâinile Preacuratei Fecioare Maria, desfăcătoarea de noduri, și, astfel, totul se poate schimba! Cu condiția de a recunoaște, cu umilință, că avem nevoie de Ea!.
Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.
Colecția „Poezii” a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: „Călătorii (nu doar) imaginare”, autor Iosif Diac. Cu o prefață semnată de scriitorul și criticul literar Cezarina Adamescu, proaspătul volum este unul cu totul inedit. În primul rând pentru că în paginile sale, poemele sunt susținute și de fragmente de proză. extele sunt împărțite în cinci capitole: „Călătorind”, Meditații (locale), „Poeme despre satul meu”, „Din imnuri și cântări”, „Verbe. La Padova”. Și în aceste pagini, autorul își exercită dreptul la neuitare, exercițiu început în primul volum. Prima parte cuprinde poeme scrise în timpul călătoriilor și șederilor sale în străinătate (să fie vorba oare de „lacrima adânc săpată-n piept?”). Prin ochii sufletului său, cititorii pot vedea Praga, Salzburg, Cracovia, Częstochowa, Auschwitz, Viena, Roma-Campobasso, Assisi, Roman, Munții Apuseni sau Republica Moldova. Deși avem de-a face cu un autor extrem de matur, candoarea versurilor (datate și localizate) te face să-ți închipui, cumva, că sunt pietricelele pe care Hansel le aruncă în urmă pentru a găsi drumul spre casă.
CARTEA 100 RUGĂCIUNI, CU ILUSTRAȚII COLOR și rugăciunile zilnice deja consacrate ale oricărui creștin, la care se adaugă rugăciunea Sfântului Rozariu, rugăciuni adresate către Dumnezeu Tatăl, către Dumnezeu Fiul (atât cu ocazia Crăciunului, cât și pentru Postul Mare și Paște), rugăciuni la Dumnezeu Duhul Sfânt, către Maica Domnului (în diferitele și multiplele situații ale vieții) și, nu în ultimul rând, rugăciuni către sfinții cei mai iubiți și invocați ai Bisericii.
Această cărticică a fost scrisă în limba latină de un călugăr, Premostratens, prin veacul al XVI-lea, căruia nu i se ştie numele. Aici ni se aduc în atenţie importanţa smereniei, modestiei, răbdării, blândeţii şi multe altele, toate spre ajutorul nostru. (Pr. Iosif Tălmăcel) Din cuprins: A imita pe Maria e de mare folos. Smerenia este temelia sfinţeniei. Modestia este podoaba omului cinstit. Blândeţea este balsamul unei vieţi sfinte. Curăţia este imbold de sfinţenie. Intenţia dreaptă este cel mai bun mijloc pentru a face binele. Credinţa este cea mai puternică întărire a omului. Înfrânarea limbii aduce linişte şi pace.Dragostea lui Dumnezeu este cea mai deplină mulţumire pentru binefacerile sale.
Cartea de față se dorește a fi portretul unui sfânt, sau, dacă vreți, o introducere în pedagogia sfințeniei și carității practicată de părintele Alois Guanella, de-a lungul vieții sale. În paginile de față veți regăsi portretul nu al unui sfânt sedentar, ci al unui preot al străzii, însuflețit de o energie nestăvilită, după cum el însuși afirma: „Nu ne putem lăsa pe tânjală, atâta timp cât sunt săraci de ajutat!” Supranumit tatăl săracilor și al celor în suferință, Alois Guanella (1842-1915), a fost ridicat la cinstea altarelor în octombrie 2011. Pe lângă prezentarea vieții părintelui Alois această carte insistă asupra carismei guanalliene, extrem de complexe: caritatea și pedagogia sa au fost însoțite, mereu, de respectul față de persoana umană; fără a fi un teoretician sau militant pentru respectarea drepturilor omului, prin acțiunile sale a știut să redea demnitatea persoanei celor marginalizați și suferinzi, conștient că fiecare om este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dincolo de datele biografice, această carte reprezintă și o invitație, de a nu fi uitată pe un raft, ci de a trăi și răspândi carisma guanalliană în lume.
Prin temele pe care le propunem spre aprofundare vrem să oferim o orientare creştină viziunii noastre despre conştiinţă, bine comun, persoană, discernământ. Au existat mereu persoane deosebite care au atras atenţia asupra dezordinii care a pus în umbră responsabilitatea persoanei creştine în societatea europeană. Acesta este motivul pentru care am vrut să evidenţiem gândirea unor autori semnificativi pentru formarea noastră teologică şi filosofică: Bernhard Häring, prin „reciprocitatea conştiinţelor” şi Emmanuel Mounier, prin „personalismul comunitar”. Temele propuse nu sunt „răspunsul ultim”, ci sunt în vederea unei mai mari conştientizări a problemelor morale în jurul persoanei şi conştiinţei sale.
Cartea oferă o cheie de interpretare cu totul inedită și introduce cititorul în mecanismele complexe care stau la originea pierderii stimei de sine și acelea care favorizează recuperarea ei.
Istoria franciscanismului de la origini pana la scindarea prin ITE VOS
„Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”?
La editura Serafica a văzut lumina tiparului un nou volum semnat Gina Agapie: „Heruvimi cu chipuri de copii și povești pentru Sara”.
Dedicată Iubirii – în înțelesul ei dumnezeiesc, după cum însăși autoarea precizează, cartea de față cuprinde șase povești urmate fiecare de câte o confesiune cu puternice accente autobiografice și sociale.
Așa cum și-a obișnuit cititorii, și în paginile de față, Gina Agapie își îmbracă scriitura cu o hlamidă creștino-iudaică, având la bază scrieri mai puțin cunoscute din Vechiul Testament, rezultând un farmec aparte ce îl face martor pe cititor la o mică parte din istoria poporului evreu și îl predispune la o călătorie personală prin deșertul interior. Poveștilor luminoase și pline de învățăminte pentru Sara, Gina Agapie le contrapune o atmosferă relativ încordată și contrariată în introspecții, pentru că cele 13 capitole ale cărții sunt văzute de autoare ca 13 trepte pe care le-a urcat pentru a se distanța de o perioadă de doliu emoțional.
Experiența volumelor anterioare o ajută însă pe Gina Agapie să facă din acest volum o carte a echilibrului între sufletul omului deșertificat de implozia cotidianului și Iubirea dumnezeiască, ce ascunde heruvimi sub chipuri de copii, metaforă a scânteii divine dătătoare de viață veșnică.
Pornind de la heruvimii așezați pe Chivotul Sfânt, Gina Agapie face din această carte un volum al redutelor pe care a trebuit să le cucerească în urma luptelor cu „amalecițiii” și „egiptenii” interiori; neputând să se facă „înger de sus”, ea optează, prin aceste pagini, să se facă un lac subteran potolit care așteaptă ca Dumnezeu – iubire să se reflecte în apele sale, pentru a curge liber.
La editura Serafica a apărut cartea „Depășirea Dependenței de Pornografie. O soluție spirituală”, autor J. Brian Bransfield, trad. Darie Croitoriu. O apariție editorială care poate părea surprinzătoare, dar care se justifică pe deplin într-o societate sufocată de pornografie, mai ales pornografia pe internet. Preot în Arhidieceza de Philadelphia, cu doctorat în teologie morală, J. Brian Bransfield invită cititorii la parcursul spre vindecarea de pornografie pornind de la drumul pe care îl face Isus în Samaria, unde se întâlnește, la o fântână, cu o femeie samariteană. După cum susține autorul, aceste pagini nu doresc a suplini metodele terapeutice în 12 pași, deja existente, ci reprezintă mai mult un drum spiritual de depășire a durerii și vinovăției provocate de dependența de pornografie și regăsirea vieții virtuoase și a harului.
Volumul conţine meditaţiile din timpul Exerciţiilor Spirituale ţinute de Cardinalul Carlo Maria Martini în anul 1982 unui grup de tineri, la încheierea procesului anual de cateheze. Cartea oferă cititorului posibilitatea de a intra în profunzimea propriilor alegeri de viaţă şi de a reflecta asupra vocaţiei sale. Poate fi recomandată atât tinerilor care se pregătesc pentru Sacramentul Căsătoriei cât şi acelora care doresc să-l urmeze pe Cristos-Domnul într-un stil de viaţă diferit, în viaţa consacrată sau în ministerul slujirii preoţeşti.
Forma de viață apostolică. Meditații pentru preoți și persoane consacrate - Cartea de față este o meditație profundă asupra Faptelor Apostolilor, unde citim Istoria Bisericii din primul secol creștin şi răspunsurile - cu exemple din toate perioadele istorice creștine -, care l-au determinat
La editura Serafica a apărut o nouă ediție a broșurii "La picioarele lui Isus. Treizeci și una de vizite la Preasfântul Sacrament. Câte o vizită deosebită pentru fiecare zi a lunii", autor pr. Iosif Tălmăcel, OFMConv.
Încă de la început, părintele Tălmăcel subliniază importanța acestor pagini printr-o trimitere dureroasă la realitate. În ziua de azi, gesturile firești pe care le implică o vizită la biserică au fost oarecum inversate. Astfel, mulți creștini care intră în biserică, în loc să-l salute mai întâi pe Isus Cristos prezent în tabernacol, se roagă, mai întâi, icoanelor sau statuilor de sfinți.
Această broșură propune revenirea la ordinea firească și oferă un ajutor creștinilor care, din diverse motive, nu pot face vizite mai lungi în biserică. Așa cum spune și titlul cărții, fiecare vizită reprezintă fiecare zi a lunii, un moment scurt în care credincioșii stau de vorbă cu Isus, prezent în Preasfântul Sacrament.
Autorul propune pentru acest scurt dialog, o meditație cu privire la viața lui Isus Cristos și a Bisericii, urmată de recitarea rugăciunilor Tatăl nostru, Bucură-te, Marie și Slavă Tatălui, apoi o iaculatorie (invocație scurtă) la Preasfântul Sacrament, un cântec și o rugăciune la Maica Domnului. În acest fel, răgazul petrecut în prezența lui Isus poate deveni mai rodnic și mai plăcut Domnului.
Gaetano Camillo în multele călătorii şi popasuri în România, l-au inspirit pentru a scrie această nouă carte. În viziunea sa poetică, autorul a făcut din tei simbolul lumii româneşti, copacul inimii şi al vieţii. Acest volum ivit din spontaneitatea observaţiei mişcării sufleteşti mai mult decât a văzutului, s-a transformat într-un act de omagiu adus României şi valorilor sale trecute şi prezente. (Carlo Savini) Din cuprins: Şi versurile dau în floare. Minunea teiului. Balonul bucuriei. Raza de soare. Ursuleţul cel bun. Aur blând pe cărare. Norul alb. De vorbă cu pământul mamă. Picături de lumină.
Editată de pr. Daniel Romila și tehnoredactată de pr. Adrian Măgdici, cartea reprezintă o adaptare a pr. Alois Donea după prima biografie oficială a lui Padre Pio, apărută în 1974, înainte de introducerea cauzei de beatificare. Spunem că este o carte eveniment din mai multe puncte de vedere. În primul rând, majoritatea credincioșilor din ziua de azi au auzit de Padre Pio. Un om, un preot, un călugăr capucin care a purtat stigmatele lui Cristos o jumătate de secol, și, de aici, poate și denumirea „răstignit fără cruce”. În al doilea rând, avem în față un sfânt contemporan.
Pe lângă binecunoscuta devoțiune practicată în Postul Mare, această broșură mai cuprinde și Rugăciuni către Maica Îndurerată, Coronița Sfintelor Răni ale lui Isus, sau Devoțiunea celor Cinci Răni ale lui Lui Isus.
Cu rigurozitatea tipic iezuită și, în același timp, cu finețea și profunzimea tipice unui biblist de talia autorului, Carlo Maria Martini vine în ajutorul tuturor doritorilor de libertate și de claritate în viață, oferindu-le un îndreptar spiritual prin cartea Evanghelia pentru libertatea ta. Itinerar vocațional...
Fără a pierde din vedere originea divină a creației umane, volumul de față pune accent mai mult pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. Capitolele cărții, ca și omul, evoluează firesc, pornind de la fragilitate, vulnerabilitate, ispite și răni, ajungând, în final, la adevărata reconciliere cu propria umanitate.
Recomandăm această carte cititorilor care-și pot împrospăta cunoștințele despre poziția Bisericii asupra avortului. Orice creștin trebuie să fie un apărător al vieții în zilele noastre, când trăim o luptă între cultura vieții și cultura morții, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
În carte veţi descoperi noi nuanţe ale figurii Sfântului Francisc de Assisi, mai cu seamă în ceea ce priveşte modalitatea sa de a se relaţiona cu aproapele, paradigmă a relaţionării perfect valabilă şi astăzi. În acest sens veţi avea posibilitatea de a găsi sfaturi utile şi de a vă regăsi în ele...
La Editura Serafica a văzut lumina tiparului Meditații biblice duminicale și festive. Anul A, „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii”, autor pr. Mihai Afrențoae, OFMConv. Deși studiile au demonstrat că sfântul Marcu a scris prima Evanghelie, punând bazele genului literar numit „evanghelie”, canonul biblic adoptat la conciliul din Trento a stabilit ca Evanghelia după sfântul Matei să fie prima, motiv pentru care ea se citește în anul A.
Deși acest demers publicistic pare, la prima vedere, unul intimidant și academic, părintele Mihai Afrențoae vine în întâmpinarea celor care doresc să aprofundeze lecturile biblice, propunând în aceste pagini chei de lectură și interpretări ale acestei Evanghelii, ținând cont atât de nevoile pastorale ale fiecărui evanghelist – adică de destinatarii cărora li se adresează cei patru evangheliști, dar și de contextul istorico-social în care au fost scrise, istoric integrat în veșnicia lui Dumnezeu și „sociologia divină”.
Dacă acest din urmă aspect este justificat de subtitlul volumului – „Dumnezeu cu noi […] până la sfârșitul lumii” (Mt 13,52; 28,20), în ceea ce privește destinatarii acestei Evanghelii, autorul are mereu în fața ochilor particularitățile evanghelistului Matei și faptul că, fiind vameș transformat în apostol, scrierile sale se adresează, în principal, poporului evreu.
Miracolul înseamnă deschidere spre Infinit, semnul lui Dumnezeu care vine în ajutorul necredinței noastre. Reprezintă ritmul eternității acordat pe aspirațiile și dorințele efemere ale finității noastre. Întâlnirea cu Miracolul din Lanciano nu te poate lăsa indiferent – aici, omul însuși simte exigența unui răspuns, a unei schimbări, a unei atitudini de însușit. Ceva se mișcă în fibrele ființei, în toată profunzimea ei. A rămâne pasiv, înseamnă a-ți nega propria umanitate, propria rațiune, propriul crez. Și nu e posibil... Cineva îți vorbește, te îndeamnă, te provoacă.
Filosofia s-a născut din mirare, şi, după milenii de reflecţie, mirarea reapare în experienţa noastră culturală. Obiectul de care ne mirăm nu mai este cel de la începuturile gândirii filosofice, identitatea sa este legată de devenire, de diferitele condiţii de viaţă, de domeniile de cercetare, tot mai specifice şi rafinate. Mirarea îl priveşte astăzi pe omul însuşi, cel care se întreabă şi pune în discuţie, prin întrebări radicale, noile superstiţii: scientismul, funcţionalismul exclusivist, folosirea ideologică a puterii etc. Prin readucerea în atenţie a ceea ce este absolut, filosofia ne ajută să învingem maladia mortală a Occidentului, numită oboseală, problematizând ceea ce este considerat obişnuit şi de la sine înţeles şi retrezind interesul pentru căutarea adevărului. Armando Rigobello Din cuprins: Interogaţia. Răspunsul. Lupta pentru sens. Raportului filosofului cu puterea.
Il lettore, interessato alla storia e alla teologia cristiana antica (trinitaria, cristologica e mariana), si troverà di fronte a dei quadri ed eventi storici e teologici ben definiti e messi in parallelo e, poi, intrecciati tra di essi, aprendo una strada da percorre verso una storia da studiare ed approfondire.
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Această carte este scrisă din dorința de a împărtăși cu prietenii și colaboratorii asociației SOLWODI experiența noastră ca organizație care lucrează de 10 ani cu victimele violenței în familie, femei, copii și uneori bărbați. Ea cuprinde experiențe, reflecții și îndrumări cu privire la specificul fenomenului, în contextul societății românești și importanța consilierii victimelor în procesul de vindecare. De asemenea, veți cunoaște câteva dintre provocările specialiștilor atât la nivel personal cât și profesional, dar și metodele pe care le avem la dispoziție pentru a nu ne lăsa copleșiți nici de limitele personale, nici de cele sociale.
La Editura Serafica a apărut cartea „Viața de credință”, autor sfântul Leonard Murialdo, traducere Daniel Demetercă, sub îngrijirea pr. Giuseppe Fossati.
Apariția acestui opuscul este cu atât mai oportună cu cât anul viitor, pe 19 martie, se vor împlini 150 de ani de când Leonard Murialdo a înființat Congregația Sfântului Iosif (Iosefinii lui Murialdo), iar pe 30 martie se vor împlini 123 de ani de la moartea acestui sfânt atât de preocupat de soarta tinerilor nevoiași și a muncitorilor din lumea întreagă.
Deși nu este o operă originală, ci o traducere din franceză a unei cărți scrise de un preot iezuit, Sfântul Leonard Murialdo are meritul de a-i fi asigurat o unitate doctrinară și literară, ordonând materialul în jurul temei credinței și dându-i o structură precisă.
În plus, Murialdo este considerat autorul moral al acestui opuscul pentru că a adoptat pe deplin această doctrină, găsind sintetizate în ea aspecte ale propriei sale vieți interioare, în special abandonul total în fața Providenței Divine, și a contribuit masiv la popularizarea acestor idei, publicându-le în două ediții.
Arhanghelul Mihail îşi face apariţia în anul 490 după Cristos, în provincia muntele Gargano, într-o grotă. Urmează alte apariţii şi o serie de miracole. Grota sacră a fost mereu ţinta numeroşilor credincioşi şi printre aceştia: papi (Grigore al X-lea, Ioan Paul al II-lea), sfinţi (Francisc de Assisi, Brigita, Padre Pio) şi mulţi alţii. Din cuprins: Apariţiile Sfântului Mihail Arhanghelul. Începutul novenei. Imnul bisericii la Sfântul Mihail Arhanghelul. Act de consacrare la Sfântul Mihail Arhanghelul.
Cartea de față, după cum însuși autorul mărturisește, a pornit de la ideea că fascinația pe care continuă s-o exercite Sărăcuțul din Assisi până în ziua de azi, a plecat de la întâlnirea Evangheliei cu istoria umanității. Ceea ce diferențiază această carte de alte scrieri despre Sfântul Francisc, este explicarea concretă a contextului istoric în care a trăit Francisc și a impactului pe care l-a avut noua formă de viață pe care a propus-o în Biserica Catolică. Într-o manieră concretă și aplicată, Eloi Leclérc suprapune viața Sfântului Francisc pe evoluția societății.
Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste.
Pagină după pagină, ajutat de mărturiile adunate cu ocazia procesului de beatificare și de documentele găsite în arhiva Securității, autorul conturează portretul medicului și preotului Martin Benedict.
Ar trebui să nu se găsească creştin, care să nu cunoască temeinic roadele minunate ale iubirii şi părerii de rău desăvârşite; pentru că lucrul acesta este de o însemnătate nespus de mare atât pentru ceasul morţii proprii, cât şi pentru ceasul morţii altora, la care omul poate fi de faţă. Din cuprins: Ce este părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Cum trebuie provocată părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Ce urmări are părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Pentru ce este aşa de însemnată, ba chiar de nelipsit părerea de rău sau căinţa desăvârşită?
Acest al doilea volum din proiectul „Îndreptar de atitudini”, care îl are ca autor pe pr. Iacob Stolnicu, reprezintă încă un pas pe drumul înțelegerii Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră și în societate, drum pe care autorul ne invită să îl parcurgem împreună într-un schimb inedit de roluri, asumându-ne când calitatea de învățăcei, când cea de trăitori experimentați.
Traducerea uneia dintre cele mai frumoase și mai citite cărți după Biblie: De imitatione Christi
Această carte cuprinde o serie de lămuriri necesare oricărui credincios precum: de ce purtăm scapularul?, miracol al harului, convertiri, necesitatea de a purta scapularul, promisiunea Sfintei Fecioare Maria. Din cuprins: De ce purtăm scapularul? Miracol al harului. Convertiri. Chemare la fervoare. Poate un necatolic să poarte scapularul?
La editura Serafica a apărut broșura „Tăcere și contemplație”, ediția a doua.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, obsedată de cele mai noi și performante mijloace de comunicare, considerăm că reîntoarcerea la tăcere și contemplație ca forme intime de rugăciune, poate fi un mijloc de însănătoșire atât a vieții spirituale proprii, cât și a societății.
Paginile de față tratează două teme distincte, dar indisolubil legate între ele: meditarea Patimii Domnului nostru Isus Cristos ca manifestare desăvârșită a iubirii divine, și contemplarea lui Isus Cristos sub forma Sfintei Euharistii, ca mijloc zilnic de mântuire. Importanța acestor forme de rugăciune, tot mai des evitate în ziua de azi, este subliniată de numeroase exemple și trimiteri la viețile sfinților ori scrierile marilor învățați ai Bisericii, care au făcut din tăcerea și contemplația zilnică un mod de a fi.
Fără a exclude inițiativele personale, pentru ca această rugăciune a sufletului să nu rămână un simplu moment lipsit de substanță, broșura adună în paginile sale și câteva devoțiuni specifice, cum ar fi Litania patimilor lui Isus Cristos, Litania Preasfântului Sacrament al Euharistiei, rugăciuni pentru umilință sau scurte convorbiri cu Isus Cristos în tabernacol.
Aparițiile Fecioarei Maria la Fatima păstorașilor sfinți: Iacinta Marto, Francisc Marto, Lucia dos Santos.
De mai mulți ani, Institutul Teologic Romano - Catolic Franciscan din Roman are o frumoasă tradiție, organizând, la deschiderea anului universitar, câte o manifestare culturală, de obicei un simpozion. În ultimii doi ani, aceste simpozioane au avut în prim plan tinerii, în acord cu celebrarea Sinodului Episcopilor din 2018, care a avut ca temă „Tinerii, credința, și discernământul vocațional”. Cartea de față reprezintă dorința expresă a tinerilor de a fi publicate lucrările Simpozionului Internațional al Tinerilor 2018, desfășurat la Roman pe 1 octombrie. Chiar dacă temele prezentate în cadrul simpozionului și concretizate în acest volum sunt diferite, perspectiva este una comună, având în centru aspirațiile și căutările ale tinerilor.
Domnul nostru a venit pe pământ pentru a ne mântui în mod desăvârșit. El ne-a dăruit legea iubirii și o religie pe măsura inimilor noastre, menită să ne facă sfinți și fericiți.
Toate poruncile, sfaturile și promisiunile sale emană pace, bucurie, milostivire și iubire. Ideea că aproape fiecare dintre noi, după moarte, trebuie să petreacă o perioadă mai scurtă sau mai lungă în focul curățitor al purgatoriului pare să contrazică acest preamilostiv plan de iubire al dumnezeiescului nostru Domn. Este adevărat că suntem slabi, că greșim de multe ori și că dreptatea lui Dumnezeu este una riguroasă și exigentă, dar la fel de adevărat este și că milostivirea și dragostea lui Dumnezeu întrece lucrările sale.
Domnul nostru, totodată, ne-a dăruit belșug de haruri și putere pentru a ne izbăvi de păcat, dar și mijloace multe (și eficiente) pentru a ispăși orice păcat săvârșit. Acest ultim aspect de obicei este trecut cu vederea de majoritatea catolicilor ori, pur și simplu, nu prea este înțeles. Desigur, cei care păcătuiesc de bunăvoie și nu se străduiesc deloc să-și îndrepte greșelile, neglijând numeroasele mijloace pe care Dumnezeu le oferă oamenilor pentru a ispăși păcatul, se osândesc singuri la purgatoriu.
Rostul acestei broșuri este acela de a ne arăta cum putem evita purgatoriul, folosindu-ne de mijloacele pe care Dumnezeu ni le pune la dispoziție cu atâta generozitate și, în al doilea rând, de a ne ajuta să înțelegem că aceste mijloace stau la dispoziția oricărui creștin. Examinarea atentă a acestor pagini va fi un izvor de beneficii și mângâiere pentru toți cei care le vor parcurge.
Autorul închină aceste pagini Inimii preaiubitoare a lui Isus, cerându-i să le binecuvânteze.
O reconstrucție critică a personalismului comunitar al lui Emmanuel Mounier, cu implicații multiple: sociale, filosofice și culturale, pornind de la o analiză minuțioasă, atât a contextului istoric, cât și a conceptelor utilizate.
Destinatarii cărții de rugăciune sunt părinții, bunicii, rudele care doresc, se roagă și așteaptă nașterea unui copil, convinși că astfel continuă împlinirea voinței lui Dumnezeu, cu privire la cei pe care Isus avea să-i identifice cu posesorii Împărăției: căci a unor ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu.
Cartea are meritul să pună dinaintea conştiinţei comune căi practice pentru construirea unor pârghii de protecţie a casei comune şi, totodată, are darul de a sensibiliza alegerile consumatorului de astăzi, alegeri ce ar trebui să urmărească totdeauna ocrotirea şi păstrarea mediului natural înconjurător...
Novenă la Solemnitatea Cristos Regele Universului. Din cuprins: Cristos, fi regele nostru. Cu Dumnezeu Tatăl. Litania lui Isus Cristos Regele universului. Prin Isus Cristos şi în el. Sub călăuza Sfântului Iosif. Urmând exemplu Sfinţilor. Cu urmaşii lui Cristos. Act de consacrare a familiei la Isus Cristos Regele Universului. Rugăciunea cavalerului lui Cristos Regele Universului.
Această medalie este folositoare pentru toate nevoile spirituale și temporale, cu condiția ca ea să fie folosită în spirit de credință. Originea medaliei Sfântului Benedict este foarte veche și își are rădăcinile în semnul Sfintei Cruci pe care Patriarhul îl folosea eficace împotriva asalturilor diavolului. Forma și conținutul medaliei au fost aprobate de Benedict al XIV-lea în 1741
Mulți credincioși consideră că, prin natura vocației și a sacramentului primit, preoții nu au nevoie de rugăciuni și, după moarte, ajung direct în Rai. De cele mai multe ori vedem în preoți reprezentarea lui Cristos, un îndrumător spiritual sau un ajutor divin. Nu considerăm necesar să privim preotul ca pe un om, cu slăbiciunile și căderile firești oricărui om.
Pentru cei ce nu mai sunt și care își ispășesc greșelile în purgatoriu, există multe rugăciuni și devoțiuni. Cu toate acestea, pierdem din vedere faptul că puține suflete ajung direct în Paradis. Iar condiția de a fi preot nu e o garanție pentru viața veșnică.
În acest context, vechea devoțiune a celor "33 de jertfe ale Sângelui lui Isus", este transformată, în aceste pagini, într-o coroniță specială pentru sufletele preoților care suferă în purgatoriu. De ce devine importantă o astfel de devoțiune? Pentru că, așa cum subliniază sfânta Magdalena de Pazzi și sfânta Gertruda, responsabilitatea preoților e mult mai mare în timpul vieții, față de cea a oamenilor obișnuiți, astfel că suferința lor în purgatoriu va fi mult mai severă.
Frapant, la o primă lectură, dar şi, mai ales, la a doua sau la a noua, e discursul de o fineţe „iezuită”, intens spiritualizat, cu breşe mistic iluminative operate („savant”, ar zice Rimbaud) într-un limbaj precis, fără stridenţe neologistice, conectat la real prin termeni preluaţi cu un aer cât se poate de firesc – cel puţin după gustul meu –, din imediateţea cea mai reavănă. Cucereşte, cred, o anume disponibilitate ludică abia ţinută în frâu de înclinaţia (naturală? cultivată?) spre acele „chestii serioase” cum, complet dezinhibat, le spune acest poet fundamental religios celor „înalte”, metafizice. Profetul din versurile lui Carol Daniel, amintind de avva din Epifania unui alt Daniel (Turcea), se susţine la o lectură atentă ca „figură” curat memorabilă. Pe scurt, un liric exersat şi cine ştie, deplin format, demn de a fi, de pe-acum, citit şi – neapărat, altfel chiar că n-am făcut nimic – recitit. (Marian Drăghici)
Prin această operă, autorul ne introduce în istoria creştinismului antic, invitându-ne să luăm în consideraţie toate aspectele cu care acesta s-a confruntat în primele patru secole.
În paginile acestei broșuri se regăsesc cele mai cunoscute devoțiuni, cum ar fi Novenă la Sfânta Rita, O săptămână de rugăciuni în cinstea Sfintei Rita de Cascia, Rugăciune în suferință și altele. Meditând la viața acestei sfinte, se poate observa lesne de ce creștinii apelează la Sfânta Rita, când nu mai văd nici o cale de scăpare. Ediția a III-a, revizuită și adăugită, care a văzut lumina tiparului în 2018, cuprinde în plus Rozariul Sfintei Rita și Consfințire către Sfânta Rita.