Filtre active
Căi suprapuse. Vieți de sfinți
Colecția "Poezie" a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: "Căi suprapuse. Vieți de sfinți", autor profesor Agnes Pal Beda. După volumul "Din lumea poeziei", apărut la editura noastră, în 2018, autoarea "recidivează" într-un mod cald și pios cu o nouă carte de poezie religioasă, în care discursul poetic se amplifică, devenind o voce distinctă a acestui gen de poezie. După cum însuși titlul sugerează, volumul este alcătuit din două părți distincte (Căi suprapuse și Vieți de sfinți) care formează un tot armonios, un univers în care natura, umanitatea și divinitatea se întrepătrund până la contopire. Chiar autoarea nu ascunde faptul că este atrasă de versul molcom, liniștit neoclasic, astfel că ritmul întregului volum pare adaptat după ritmul unei respirații liniștite, împăcate. Dincolo de acest act de curaj (a oferi cititorilor propriul univers și propria viziune despre viață este, întotdeauna, un act intim de curaj), Agnes Pal Beda valorifică la maxim, în acest volum, talanții primiți în dar: talentul și fiorul poetic ce-i străbat ființa.
Sfântul Francisc de Assisi....
Dincolo de caracterul inedit al graficii, cartea reprezintă și un excelent instrument de învățare, întrucât depășește granițele unei simple povestiri, combinând adevărul istoric cu spații geografice reale, stimulând astfel imaginația micilor cititori, care au șansa chiar de a vizualiza personajele și locurile descrise în aceste pagini.
Relatare din Sihem
În volumul prezent autorul face o incursiune fictivă, voluptoasă şi fidelă în lumea începuturilor biblice, având ca suport creativ, mai întâi, un manuscris descoperit în anul 1994, de câţiva cercetători, în subsolul unei Sinagogi din Cairo, într-o încăpere denumită Gheniza şi, apoi, un alt text scris...
Pasărea dragostei
Cu „Pasărea dragostei”, Gina Agapie propune o reîntoarcere la poezia autentic religioasă, cea izvorâtă din contemplație și oblație, din adorarea divinului și neliniștea cărnii, din simplitatea și naivitatea (în sensul de sinceritate purificată) vechilor mistici și profeți care și-au mărturisit ființa în Lamentațiuni, Psalmi, sau Cântarea Cântărilor. Spre deosebire de alți autori care se lasă seduși de extaz ori de măreția creației, încercând să o versifice și astfel textele devin fotografii supraexpuse, versurile din acest volum urmăresc, fidel și constant, un filon literar ce încheagă volumul ca pe o hostie în pixidă: pregătirea banchetului euharistic prin căutarea dragostei divine pierdută în urma păcatului originar.
Illustrissimi. Scrisorile...
Avem bucuria să începem un nou an editorial cu un volum de excepție: „Illustrissimi. Scrisorile patriarhului”, autor Albino Luciani, traducere, note și indice Cristina Grigore. Apariția acestei ediții în limba română este cu atât mai salutară cu cât, anul acesta, autorul – viitorul papă Ioan Paul I, sau popular papa Luciani – va fi ridicat la cinstea altarelor pe 4 septembrie.
Cele 40 de scrisori adunate în acest volum, scrise pe vremea când încă era episcop și Patriarh de Veneția, se adresează familiar și cu umor unor personalități din diferite epoci, sfinți ori personaje ilustre; fiecare mesaj ascunde realități dureroase mereu valabile, pe care papa Luciani le tratează direct și onest, izbind cititorii în piept ca un berbec zidurile unei cetăți. Ba, mai mult, „Scrisorile patriarhului” au trecut testul timpului și devin, pe zi ce trece, o radiografie a unui prezent continuu, o confesiune aproape profetică ce transformă ficțiunea într-un cotidian sfâșietor de real.
Fratele Soare
În cuvinte simple și pline de emoție, paginile de față prezintă, de fapt, o conversație personală a sfântului Francisc cu Fratele Soare, Dumnezeu, o mărturisire a căderilor și a convertirii, dând micilor cititori ocazia să-l cunoască pe omul Francisc, cu visurile sale de mărire, cu frământările și zbaterile sale interioare. Astfel, ajutați și de imagini sugestive, copiii și adolescenții vin în contact cu frățiorul din Assisi, care nu mai e un sfânt abstract, ci un om ca și ei, care își spune propria viață pământească într-un mod sincer și fără ocolișuri. Mai mult decât atât, întreaga povestire e, de fapt, o rugăciune a vieții sau o viață a rugăciunii, pe care micii cititori o pot parcurge și recita cu ușurință, fără a se lăsa distrași de tentațiile lumii moderne.
De vorbă cu Îngerul...
„De vorbă cu îngerul păzitor”, autor Gina Agapie
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, în colecția Poezii, un nou volum semnat Gina Agapie: „De vorbă cu îngerul păzitor”. Cunoscută cititorilor mai ales prin intermediul cărților de povestiri pentru copii („Povestiri cu rom”, „Lada mea de zestre”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu”), Gina Agapie a publicat, la sfârșitul anului trecut, tot în colecția Poezii, volumul „Pasărea dragostei”.
După cum ea însăși mărturisește în deschiderea acestui nou volum, paginile de față reprezintă o desăvârșire simbolică: dacă prima carte de poezie a adunat 38 de texte, aici sunt reunite 40 de poezii, număr care simbolizează cei 40 de ani petrecuți de poporul ales în pustiu.
Tratatul despre Purgatoriu
Mulți s-ar întreba de ce o nouă carte despre purgatoriu. Avem rugăciuni pentru ei.
Aceste pagini reprezintă, de fapt, o trecere de la purgatoriul uman la cel sufletesc.
Sfânta Ecaterina de Genova (Serafina - cum o numesc unii italieni) și-a dedicat aproape întreaga viață slujirii săracilor, după modelul sfântului Francisc de Assisi. Născută într-o familie nobilă și cu un destin dinainte stabilit de părinți, Ecaterina a cunoscut, pentru o scurtă perioadă, plăcerile lumești, plăceri care i-au devenit, mai apoi, purgatoriul lumesc în drumul cunoașterii lui Dumnezeu. Experiențele lumești și trăirile interioare, care au reprezentat un adevărat purgatoriu, s-au concretizat în aceste pagini pentru care, pe drept cuvânt învățații Bisericii au numit-o pe Ecaterina de Genova doctor al purgatoriului.
Povestea lui Anton, Sfântul...
Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.
Orizonturi necuprinse
Maximilian Kolbe. Calea...
La editura Serafica a apărut cartea „Maximilian Kolbe. Calea lăuntrică", autor Zdzilaw Josef Kijas.
Dacă alte cărți tratează pe larg viața și moartea acestui important sfânt polonez, paginile de față reprezintă o adevărată revelație: autorul încearcă o introducere în teologia sfântului Maximilian Kolbe, pornind de la trăirea interioară a numărului 16670, care s-a oferit pe sine pentru a salva numărul 26273. Scopul cărții se confundă, de fapt, cu misiunea sfântului Maximilian Kolbe: cea de a reda oamenilor demnitatea, adică de a fi creaturi ale lui Dumnezeu, menite să trăiască în prietenie cu propriul creator, chiar dacă o ideologie trecătoare îi reduce la simple numere matricole in lagărul de la Auschwitz.
Fără a insista pe aspectele extrem de cunoscute din viața sfântului ( editorialele din publicația „Cavalerul Neprihănitei" sau fondarea Armatei Maici Domnului) l, autorul propune o lectură edificatoare a căii lăuntrice ce l-a determinat pe Maximilian Kolbe să se sacrifice, in spiritul unei vieți trăite cu sfințenie, pentrul altul, într-un spațiu și timp din care nu se putea ieși decât prin sacrificiu.
