Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: DOGMATICĂ
  • Categorii: PREDICI
  • Categorii: RUGĂCIUNI
  • Categorii: SPIRITUALITATE
  • Categorii: VIEȚILE SFINȚILOR
Din toată inima și din tot...

Din toată inima și din tot...

17,00 lei Pret

Frate capucin, Prospero Rivi a avut misiunea, timp de 40 de ani, de formator al tinerilor care doresc să îmbrățișeze viața franciscană. În paginile de față, autorul insistă pe recuperarea unei tradiții franciscane mai puțin cunoscute, și anume, rugăciunea mentală sau contemplativă, considerată, în trecut, una din cele mai importante forme de rugăciune în viața franciscană.

Arta de a trage folos din...

Arta de a trage folos din...

28,00 lei Pret

Predicator și autor a numeroase scrieri religioase, Joseph Tissot construiește, în paginile acestui volum, o veritabilă terapie psihologică a vinei păcatului, folosindu-se de scrierile Sfântului Francisc de Sales, un mare Învățat al Bisericii Romano-Catolice, supranumit și Doctorul pietății. Tissot croiește această artă de a trage folos din păcate pornind de la momentul în care în Cain, după ce-și ucide fratele, încolțește gândul: „Prea mare este vina mea pentru a obține iertare!”. Autorul este conștient că, pentru omul păcătos, cel mai mare pericol îl reprezintă vina, sentiment care îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu și de Biserică. Practic, arta de a trage foloase din păcate este arta de reîntoarcere a păcătosului la Dumnezeu, un drum mult mai greu de parcurs decât cei care duc o viață virtuoasă prin excelență.

Semnificația Vocației și a...

Semnificația Vocației și a...

15,00 lei Pret

De mai mulți ani, Institutul Teologic Romano - Catolic Franciscan din Roman are o frumoasă tradiție, organizând, la deschiderea anului universitar, câte o manifestare culturală, de obicei un simpozion. În ultimii doi ani, aceste simpozioane au avut în prim plan tinerii, în acord cu celebrarea Sinodului Episcopilor din 2018, care a avut ca temă „Tinerii, credința, și discernământul vocațional”. Cartea de față reprezintă dorința expresă a tinerilor de a fi publicate lucrările Simpozionului Internațional al Tinerilor 2018, desfășurat la Roman pe 1 octombrie. Chiar dacă temele prezentate în cadrul simpozionului și concretizate în acest volum sunt diferite, perspectiva este una comună, având în centru aspirațiile și căutările ale tinerilor.

Cartea Terțiarului Franciscan

Cartea Terțiarului Franciscan

32,00 lei Pret

Normele din cuprinsul paginilor de față pot fi considerate un mod de inițiere în spiritualitatea franciscană pentru cei care doresc să adopte acest stil de viață. Un manual simplu, un mod de viață, regula de urmat pentru cei care aderă la acest mod de a trăi, iar pentru ca acest mod să nu fie haotic, este necesar să fie guvernat de legi precise. Aceste norme vin să îndrume, nu să restricționeze, viața spirituală a Ordinului Franciscan Secular. Adaptate timpurilor moderne, articolele ce compun forma de viață a OFS nu fac altceva decât să ofere o îndrumare pentru cei care aleg această cale de urmat.

Sfântul Francisc de Assisi...

Sfântul Francisc de Assisi...

25,00 lei Pret

Pornind de la exemplu sfântului Francisc – model desăvârșit de umilință, sărăcie și credință, autorul propune pentru cinstitorii „sărăcuțului din Assisi”, acte de devoțiune care, treptat, se transformă în acțiune, în trăire. Întrucât îi are în vedere pe cei care vor să cultive idealul franciscan, conține materiale ce, cum e și normal, reflectă spiritualitatea franciscană. În ea vom găsi, aşadar, celebrări care oglindesc diferite aspecte ale vieții franciscane, fiecare însumând elementele necesare pentru o meditație sau o rugăciune completă. Avem de-a face cu un subsidiu ce poate fi folosit atât pentru pregătirea sărbătorii Sfântului Francisc, cât şi cu ocazia întâlnirilor cu caracter franciscan sau pentru momente personale de rugăciune

Din iubire... Îndreptarea...

Din iubire... Îndreptarea...

12,00 lei Pret

Fin cunoscător al relațiilor inter-umane, Leoluca Pasqua pornește de la o realitate nefardată: încă de la Geneză, relațiile fraterne nu au fost lapte și miere, ci marcate de gelozie și violență(exemplul lui Cain și Abel), ceea ce l-a făcut pe Dumnezeu să îndrepte corectarea primordială către toată lumea, pentru că fiecare este responsabil față de aproapele. Lectura acestei cărți duce la o singură concluzie, subliniată chiar de autor: este mai bine să corectezi, pentru a face binele, decât să taci și să devii complice la rău.

Din inimă pentru inimă....

Din inimă pentru inimă....

6,00 lei Pret

Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.

Crucifixul de la San...

Crucifixul de la San...

22,00 lei Pret

Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și

Dincolo de cuvinte & alte...

Dincolo de cuvinte & alte...

16,00 lei Pret

În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.