Filtre active
Promisiune
La editura Serafica, în colecția „Poezii”, a văzut lumina tiparului un nou volum: „Promisiune”, semnat de Maria Imbrea. Originară din satul Traian, comuna Săbăoani, Maria Imbrea a luat, ca mulți alți români, drumul străinătății în urmă cu mai mulți ani, iar apariția acestei cărți reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute mamei sale. Prefațate de prof. Gh. A.M. Ciobanu, paginile de față propun cititorilor o incursiune candidă și onestă într-o lume interioară preponderent rurală. Într-o societate în care mulți din cei care muncesc în străinătate uită de unde au plecat și „adoptă” identități străine, Maria Imbrea face, în acest volum, un exercițiu de memorie, o reîntoarcere la origini pentru a se defini ca om și autor.
Trandafirul galben
Conștient că, în ceea ce privește aceste două teme, e greu să mai găsești ceva nou de spus din punct de vedere poetic, Sergiu Cătălin Abalintoaie nu mizează pe formule consacrate, metaforizări excesive ori vulg, mecanisme care sufocă autenticul vocii poetice. Iar dacă luăm în considerare că poezia e un act de curaj – după ce te-ai pus pe hârtie și te-ai publicat nu-ți mai aparții – autorul de față nu face altceva decât să fie el însuși, fără a se gândi câtuși de puțin că cei în măsură ar aprecia că scrie bine sau prost. Iar asta înseamnă scriitură autentică: debarasare de orice intenție de a fi poet și, mai ales, un poet apreciat – maladia subconștientă a poeților de azi. Și, de obicei, cu cât îți propui mai puțin, cu atât îți iese mai mult.
Puterea Chemării. Viața...
La editura Serafica a apărut volumul „Puterea Chemării. Viața consacrată astăzi. Dialog cu Fernando Prado”, autor Papa Francisc, trad. Pr. Virgil Blaj, OFMConv. Publicată în contextul vizitei Papei Francisc în România din 30 mai - 2 iunie 2019, cartea de față este rezultatul a peste trei ore de interviu acordat lui Fernando Prado, preot claretian, director editorial al Publicaciones Claretianas, profesor de Teologia misiunii la Institutul de Viață Religioasă din Madrid. Dincolo de forma clasică a interviului, autorul și-a propus mai mult o convorbire în care să iasă la lumină sufletul Papei Francisc de persoană consacrată. Iar acest lucru se vede din sinceritatea și disponibilitatea cu care urmașul lui Petru răspunde întrebărilor, unele dintre acestea atacând probleme spinoase care frământă viața consacrată.
Fericita Veronica Antal –...
Viața Veronicăi Antal – așa cum e conturată în aceste pagini - reprezintă un model de trăire a credinței până la sânge, un model care, din fericire, și în ziua de azi continuă să atragă tineri. Volumul acesta nu se axează pe mistificări inutile sau injuste ori exaltate pentru a dovedi sfințenia acestui Crin însângerat. Apărută chiar în luna în care se comemorează martiriul viitoarei Fericite din Nisiporești, cartea poate fi considerată o carte eveniment ce prefațează momentul istoric ce va avea loc pe 22 septembrie, la Nisiporești: beatificarea Veronicăi Antal, prima femeie româncă, prima tânără româncă, primul laic român, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România și al șaselea român ridicat la cinstea altarelor.
Suflet hoinar. Poezii
Sergiu Cătălin Abalintoaie, după ce și-a ascult frământările interioare, care hoinăresc prin sufletul, trupul și mintea sa, în pauzele de la condus „un camion de mare tonaj”, de-a lungul si de-a latul Europei, a ales să folosească timpul liber compunând poeziile din prezentul volum, versuri care s-au ivit ca o supunere asupra nevoii creative, a inspirației de moment și a cristalizării sensului, a formei și a ritmului. Poemul urcă la suprafață ca rezultat al acestei exigențe, conținând componente diverse, precum: moralitate, dragoste, ținutul de acasă, indiferență și ură, poezie despre viață, natură, dragoste față de femeie.
Când inima se roagă
„Când inima se roagă” - poezii despre Dumnezeu, îngeri, Biserică, lume, om, casa părintească, glie, flori, dragoste, viață și multe altele.
Din lumea... poeziei
Cartea de poezii a Agnesei Pal Beda este rodul meditațiilor, reflecțiilor și investirii talanților literari nu doar dintr-o zi, o lună sau un an, ci dintr-un arc de timp mult mai lung.
Călugăr franciscan. Poezii
Patruzeci de pași spre...
Patruzeci de ”cântece” ale unei ființe îndrăgostite de Frumosul absolut, de Dumnezeu. Autoarea încântă și formulează incantații prin multitudinea de imagini, ca într-un eden niciodată pierdut, pășind timidă și înlăcrimată de dor, ca și Maria Magdalena, spre Mirele înmormântat, dar acum înviat din morți, mai frumos decât Luceafărul dimineții...
Frântură de lumină. Poezii
Calea pelerinului. Poezie...
Cartea poetei Virginia Stanciu-Butescu este structurată în trei părţi/ secţiuni distincte, adunând sub aceeaşi cupolă lirică crezul ei mistic şi, totodată, expresia univocă a unei lumi lăuntrice elegante. În prima secţiune a volumului poemele inventează o lume diferită de cea regăsită în media uzuală...
Despre profet şi alte poeme
Frapant, la o primă lectură, dar şi, mai ales, la a doua sau la a noua, e discursul de o fineţe „iezuită”, intens spiritualizat, cu breşe mistic iluminative operate („savant”, ar zice Rimbaud) într-un limbaj precis, fără stridenţe neologistice, conectat la real prin termeni preluaţi cu un aer cât se poate de firesc – cel puţin după gustul meu –, din imediateţea cea mai reavănă. Cucereşte, cred, o anume disponibilitate ludică abia ţinută în frâu de înclinaţia (naturală? cultivată?) spre acele „chestii serioase” cum, complet dezinhibat, le spune acest poet fundamental religios celor „înalte”, metafizice. Profetul din versurile lui Carol Daniel, amintind de avva din Epifania unui alt Daniel (Turcea), se susţine la o lectură atentă ca „figură” curat memorabilă. Pe scurt, un liric exersat şi cine ştie, deplin format, demn de a fi, de pe-acum, citit şi – neapărat, altfel chiar că n-am făcut nimic – recitit. (Marian Drăghici)
Franciscani in zeghe
Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste.
Actualitatea gândirii...
„Apărarea de către Bonaventura da Bagnoregio a drepturilor și primatului credinței în raport cu o rațiune ridicată la rangul de zeița-Rațiune; o zeiță-Rațiune incapabilă să înțeleagă condiția de creatură a ființei umane și, deci, să se deschidă experienței religioase; apărarea atotputerniciei și libertății lui Dumnezeu și totodată a autonomiei și libertății individului în interiorul orizontului voluntarist a lui Duns Scotus; Dario Antiseri
Repere istorice în muzica...
"Lucrarea de faţă reprezintă o istorie a cântului gregorian cu trecerea sa prin toate momentele de vârf ale muzicii europene, consemnate în documente oficiale, în materie de muzică, având, astfel, în linii generale, şi o istorie în practica şi evoluţia cântului liturgic în cadrul cultului catolic, dar şi naşterea miselor, oratoriilor, a tuturor genurilor şi formelor de artă adevărată.
40 de ani, timp de har și...
40 de ani. timp de har și iubire. Carte de poezii. Cu plecare de la idea biblică, exprimată de psalmist: "Numărul zilelor anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi chin, pentru că trec repede şi noi ne ducem" (Ps 90/89,10), precum şi dintr-o oarecare observare existenţială, s-au vărsat fluvii de cerneală în încercarea de a da nume experienţelor trăite la ceas de vârstă medie, ce poate oscila între 35-45 de ani.
Familia preasfintei inimi a...
Religia în Israelul antic
De ce filosofia?
Filosofia s-a născut din mirare, şi, după milenii de reflecţie, mirarea reapare în experienţa noastră culturală. Obiectul de care ne mirăm nu mai este cel de la începuturile gândirii filosofice, identitatea sa este legată de devenire, de diferitele condiţii de viaţă, de domeniile de cercetare, tot mai specifice şi rafinate. Mirarea îl priveşte astăzi pe omul însuşi, cel care se întreabă şi pune în discuţie, prin întrebări radicale, noile superstiţii: scientismul, funcţionalismul exclusivist, folosirea ideologică a puterii etc. Prin readucerea în atenţie a ceea ce este absolut, filosofia ne ajută să învingem maladia mortală a Occidentului, numită oboseală, problematizând ceea ce este considerat obişnuit şi de la sine înţeles şi retrezind interesul pentru căutarea adevărului. Armando Rigobello Din cuprins: Interogaţia. Răspunsul. Lupta pentru sens. Raportului filosofului cu puterea.
Iubind la umbra teiului
Gaetano Camillo în multele călătorii şi popasuri în România, l-au inspirit pentru a scrie această nouă carte. În viziunea sa poetică, autorul a făcut din tei simbolul lumii româneşti, copacul inimii şi al vieţii. Acest volum ivit din spontaneitatea observaţiei mişcării sufleteşti mai mult decât a văzutului, s-a transformat într-un act de omagiu adus României şi valorilor sale trecute şi prezente. (Carlo Savini) Din cuprins: Şi versurile dau în floare. Minunea teiului. Balonul bucuriei. Raza de soare. Ursuleţul cel bun. Aur blând pe cărare. Norul alb. De vorbă cu pământul mamă. Picături de lumină.
Antologie de poezie a...
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Compoziții sacre vol. 2
Compoziții sacre vol. 1
Adevărata măsură a virtuților
Virtuţile umane se exprimă prin atitudini ferme, dispoziţii stabile, perfecţiuni habituale ale inteligenţei şi ale voinţei care reglează acţiunile, ordonează pasiunile şi călăuzesc conduita persoanei în conformitate cu raţiunea şi cu credinţa. Virtuos este omul care, în deplină libertate, practică binele! Din cuprins: Sprijinul nostru este Domnul. Ascultarea. Ispitele. Sf. Împărtăşanie. Duminici şi sărbători. Starea sufletească a creştinului. Speranţa creştinului. Resemnarea autentică. Scrupulele. Nelinişte şi nerăbdare. Raporturile exterioare. Influenţă dar şi discreţie. Nici ipocrizie nici risipire. Litania iubirii lui Dumnezeu. Despre virtuţi şi organismul spiritual.
Istoria franciscanismului
Istoria franciscanismului de la origini pana la scindarea prin ITE VOS
Istoria bisericii...
La umbra aripilor Tale
Părintele Petru Ciocan
Peste 23 de mii de sfinte Liturghii, aproape un milion de Spovezi, în jur de 6.700 de bolnavi vizitați și alinați, mai mult de 3.600 de predici și cam tot atâtea Botezuri.
Folosindu-se de aceste cifre nu ca de o statistică seacă ori rezumativă, ci ca de o mărturie complexă și completă, această apariție editorială propusă de editura noastră – „Părintele Petru Ciocan, o inimă mare într-o mână de om”, coordonată de pr. Gabriel Neculăeș, OFMConv., marchează 20 de ani de la întoarcerea în casa Tatălui ceresc a părintelui Petru Ciocan, cel care, timp de 30 de ani, a fost parohul comunității catolice din Buruienești și frate franciscan prin excelență.
Dorul după rai la omul...
Acest nou volum care se înscrie în seria studiilor scrierilor franciscane publicate de editura noastră, propune o abordare inedită a scrierilor Sfântului Francisc de Assisi, prin prisma cercetărilor în domeniul istoriei religiilor făcute de scriitorul Mircea Eliade care a avut o afinitate deosebită față de sărăcuțul din Assisi.
Căi suprapuse. Vieți de sfinți
Colecția "Poezie" a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: "Căi suprapuse. Vieți de sfinți", autor profesor Agnes Pal Beda. După volumul "Din lumea poeziei", apărut la editura noastră, în 2018, autoarea "recidivează" într-un mod cald și pios cu o nouă carte de poezie religioasă, în care discursul poetic se amplifică, devenind o voce distinctă a acestui gen de poezie. După cum însuși titlul sugerează, volumul este alcătuit din două părți distincte (Căi suprapuse și Vieți de sfinți) care formează un tot armonios, un univers în care natura, umanitatea și divinitatea se întrepătrund până la contopire. Chiar autoarea nu ascunde faptul că este atrasă de versul molcom, liniștit neoclasic, astfel că ritmul întregului volum pare adaptat după ritmul unei respirații liniștite, împăcate. Dincolo de acest act de curaj (a oferi cititorilor propriul univers și propria viziune despre viață este, întotdeauna, un act intim de curaj), Agnes Pal Beda valorifică la maxim, în acest volum, talanții primiți în dar: talentul și fiorul poetic ce-i străbat ființa.
Compoziții sacre, Vol. 3
Colecția de față grupează câteva compoziții mai vechi și mai noi gândite pentru formația corală „Schola cantorum musatina”, din Roman și pentru corurile parohiale.
Lucrările sunt accesibile și funcționale liturgiei și își doresc să îmbogățească repertoriul coral la 4 voci.
Sfântul Apostol Iuda Tadeu...
Relatare din Sihem
În volumul prezent autorul face o incursiune fictivă, voluptoasă şi fidelă în lumea începuturilor biblice, având ca suport creativ, mai întâi, un manuscris descoperit în anul 1994, de câţiva cercetători, în subsolul unei Sinagogi din Cairo, într-o încăpere denumită Gheniza şi, apoi, un alt text scris...
Maica Mântuitorului,...
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
In memoriam. Slujitorul lui...
Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.
Sfântul Triduum Pascal...
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
Pasărea dragostei
Cu „Pasărea dragostei”, Gina Agapie propune o reîntoarcere la poezia autentic religioasă, cea izvorâtă din contemplație și oblație, din adorarea divinului și neliniștea cărnii, din simplitatea și naivitatea (în sensul de sinceritate purificată) vechilor mistici și profeți care și-au mărturisit ființa în Lamentațiuni, Psalmi, sau Cântarea Cântărilor. Spre deosebire de alți autori care se lasă seduși de extaz ori de măreția creației, încercând să o versifice și astfel textele devin fotografii supraexpuse, versurile din acest volum urmăresc, fidel și constant, un filon literar ce încheagă volumul ca pe o hostie în pixidă: pregătirea banchetului euharistic prin căutarea dragostei divine pierdută în urma păcatului originar.
Isuse, iartă-ne și ai milă...
Prefigurarea Mântuitorului...
Experiența Mistică a...
Actualitatea sfinților, în general, dar mai ales a celor doi – Sfântul Francisc și Sfânta Clara –, propuși spre studiu și aprofundare în această nouă apariție editorială, își găsește motivația în faptul că au avut capacitatea și înțelepciunea de a merge la originile experienței creștine, punându-și primele întrebări existențiale și orânduindu-și viața în vederea conformării totale cu Cristos. Este ceea ce marele arhitect spaniol, Antoni Gaudí, voia să exprime atunci când spunea că „originalitatea constă în întoarcerea la origini”, lucru pe care acești doi giganți ai sfințeniei l-au făcut prin îmbrățișarea chemării din partea Domnului.
Sfântul Triduum Pascal...
Cunoaște tiparul, în pragul Sărbătorilor Pascale, o selecție făcută chiar de cel care semnează cele două volume de partituri, alcătuite cu intenția unui păstor, cu dragostea unui slujitor sacru și cu sensibilitatea unui tânăr muzician: Sfântul Triduum Pascal cântat: Joia Sfântă a Cinei Domnului (vol. I) și Vinerea Sfântă a Pătimirii Domnului (vol. II).
L-am cunoscut cântând la orgă. Proaspăt student, în liniștea capelei Institutului Franciscan, nebănuind prezența unei urechi iscoditoare, fratele Marcel năștea o temă pe care o dezvolta improvizând cu naturalețe. Așteptând răbdător finalul, am simțit nevoia să mă apropii și să întreb asupra autorului, pentru a putea reveni la el: ”Niciunul. Așa am simțit acum”. Începând de atunci am colaborat amândoi, pentru mulți ani, în domeniul muzical.
Am amintit acest moment ca unul care, nefiind muzician, încearcă să deschidă o fereastră prin care urechea ascultătorului să poată pătrunde interioritatea unor note și a unor alegeri. Dar, pentru asta, nu ar fi suficiente cele două volume amintite, ce au cunoscut tiparul prin bunăvoința Editurii Serafica, nici chiar alte două volume aflate în pregătire: Vigilia Pascală și Duminica Învierii. O interioritate bogată, care se revarsă atât de spontan și continuu prin muzică, are nevoie de o ”operă” pentru a reuși să spună ceva.
De vorbă cu Îngerul...
„De vorbă cu îngerul păzitor”, autor Gina Agapie
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, în colecția Poezii, un nou volum semnat Gina Agapie: „De vorbă cu îngerul păzitor”. Cunoscută cititorilor mai ales prin intermediul cărților de povestiri pentru copii („Povestiri cu rom”, „Lada mea de zestre”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu”), Gina Agapie a publicat, la sfârșitul anului trecut, tot în colecția Poezii, volumul „Pasărea dragostei”.
După cum ea însăși mărturisește în deschiderea acestui nou volum, paginile de față reprezintă o desăvârșire simbolică: dacă prima carte de poezie a adunat 38 de texte, aici sunt reunite 40 de poezii, număr care simbolizează cei 40 de ani petrecuți de poporul ales în pustiu.
Rugăciuni de vindecare a...
Editura Serafica are bucuria să vă prezinte o nouă apariție editorială în colecția „Rugăciunea Creștinului”: „Rugăciuni de vindecare a arborelui genealogic pentru eliberarea de relele datorate înaintașilor noștri”. Cu o prezentare grafică deosebită, în care este reprezentat arborele genealogic al neamului lui David, de la Adam până la Fecioara Maria - din care s-a născut Isus, această nouă carte cuprinde rugăciuni de vindecare ale bolilor ereditare (organice sau psihice), rugăciuni de iertare pentru strămoșii noștri, pentru vindecarea familiilor sau a relelor care cad peste copii.
Cele doua căi
Omului în viaţa aceasta îi stau în faţă două căi: una făgăduieşte plăceri şi fericire aici pe pământ, dar se sfârşeşte cu chinurile veşnice în iad. Alta, în schimb, cere lepădarea de sine şi de lumea păcătoasă şi sfârşeşte cu fericirea raiului. Pe care din acestea două mergi? Pe care merge lumea? Din cuprins: Calea fericirii. Iubirea aproapelui. Cele zece porunci. Despre păcat. Poruncile bisericeşti. Despre ispită. Cele şapte păcate şi cele şapte virtuţi de frunte.
