Editura Serafica

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

CĂRȚI EDITURA SERAFICA

Filtre active

  • Categorii: CĂRȚI PENTRU COPII
  • Categorii: MONOGRAFII
  • Categorii: PSIHOLOGIE
  • Categorii: SFÂNTUL FRANCISC, FRANCISCANISM
Catolicii din Prăjești și...

Catolicii din Prăjești și...

37,00 lei Pret

Prin această cercetare istorică am dorit să cunoaștem trecutul parohiei și, mai ales, pe păstorii noștri, care cu multă trudă și devotament au păstorit de-a lungul celor 20 de decenii comunitatea din Prăjești, împreună cu cele 11 filiale, care mai târziu s-au desprins de Parohia Prăjești, unele devenind parohii de sine stătătoare, dintre care doar filiala Bogdănești a rămas până astăzi. Cu siguranță, și credincioșii doresc să cunoască trecutul, să afle originea străbunilor și să-i cunoască pe păstorii care i-au slujit de-a lungul vremii.

Împlinirea Eului. (Doar) 3...

Împlinirea Eului. (Doar) 3...

22,00 lei Pret

După cum însuși autorul precizează, această nouă carte reprezintă continuarea volumului „Dezvoltare personală integrală. 7 pași psiho-spirituali”, apărut la editura noastră anul trecut. Dacă în volumul respectiv, Bogdan Emilian Balașcă propunea un traseu de dezvoltare personală compus din șapte pași pornind de la profeția lui Isaia („Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel”), paginile de față reprezintă de fapt, finalitatea drumului parcurs în dezvoltarea personală a fiecăruia.

Rozariu Simplu (alb-negru)

Rozariu Simplu (alb-negru)

6,00 lei Pret

Această carte, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, nu ar trebui să lipsească din casele credincioșilor. Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, propunând rozariul reînnoit, a invitat pe toți să redescopere frumusețea cu ochii inimii Mariei. Rozariul este o rugăciune simplă, niciodată repetitivă și plictisitoare, pentru că îi face pe credincioși să participe activi, cu Maria, la contemplarea misterelor copilăriei, a vieții publice și a patimii, morții și învierii lui Isus, dar și valoarea însăși a vieții. 

Dezvoltare Personală...

Dezvoltare Personală...

27,00 lei Pret

Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană.

Catehism pentru cei care se...

Catehism pentru cei care se...

12,00 lei Pret

La Editura Serafica a apărut cartea „Catehism pentru cei care se pregătesc să primească Taina Sfântului Mir”, sub îngrijirea Pr. Daniel Romila, OFMConv.; format: 10x14 cm; 92 pagini color.

De multe ori, în viața sa publică, Isus a promis apostolilor, dar și urmașilor lor, că-l va trimite pe Duhul Sfânt, iar la ultima Cină a spus: „Și eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi totdeauna. Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (In 14 ,16.26). Isus, după învierea sa, rămânând cu apostolii timp de 40 de zile, i-a pregătit să-l primească pe Duhul Sfânt. Iar când s-a înălțat la cer le-a spus să aștepte în Ierusalim venirea Duhului Sfânt, a noului Mângâietor. La zece zile după Înălțarea la cer, în ziua Rusaliilor, în timp ce apostolii erau reuniți în Cenacol, cu Preasfânta Fecioară Maria, are loc împlinirea promisiunii.

Catehism pentru copiii care...

Catehism pentru copiii care...

7,00 lei Pret

Acest Catehism oferă copiilor informațiile necesare pentru a-l descoperi pe Isus, care vine în Sfânta Împărtășanie, la Sfânta Liturghie, prin mâinile preotului și puterea Duhului Sfânt. Prezintă principalele adevăruri de credință, rugăciunile fundamentale, explică sacramentele Botezului, Euharistiei și al Pocăinței și, bineînțeles, pregătește copiii să facă prima mărturisire a păcatelor, adică Prima Spovadă și astfel, cu vrednicie să poată primi Prima Sfântă Împărtășanie, adică Sacramentul Euharistiei.

Să ne rugăm. Carte de...

Să ne rugăm. Carte de...

13,00 lei Pret

Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor.

Asertivitatea ca atitudine...

Asertivitatea ca atitudine...

14,00 lei Pret

Dificultăţile întâlnite în viaţa consacrată sunt prezentate prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii religioase. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme.

Procesul dialogic în...

Procesul dialogic în...

45,00 lei Pret

Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.

In memoriam. Slujitorul lui...

In memoriam. Slujitorul lui...

27,00 lei Pret

Pe cărarea vieții noastre, Dumnezeu ne scoate în cale oameni care, parcurgând o vreme împreună cu noi, lasă în inima și în mintea noastră o amintire plăcută și, de ce nu, chiar devin un model pentru noi. Omul de lângă tine capătă sens și importanță în viața ta, dacă tu ai ochi să-l privești și curajul să-l apreciezi. Nimic din ce se petrece în viața noastră nu este întâmplător: persoane, locuri, situații, toate vor lăsa o amprentă în ființa noastră pentru ca, mai apoi, noi să vorbim despre ele.

A fi și a rămâne „doar” OM

A fi și a rămâne „doar” OM

29,00 lei Pret

Fără a pierde din vedere originea divină a creației umane, volumul de față pune accent mai mult pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. Capitolele cărții, ca și omul, evoluează firesc, pornind de la fragilitate, vulnerabilitate, ispite și răni, ajungând, în final, la adevărata reconciliere cu propria umanitate.

Descoperă psihopatul de...

Descoperă psihopatul de...

80,00 lei Pret

„Descoperă Psihopatul de lângă tine. Ghid pentru cei ce pot să ajute, pentru cei ce vor să ajute adevăratele victime” de Ana Emma Tomoș

Această apariție editorială, pe care unii cititori ar putea s-o considere (pe bună dreptate) șocantă și brutală, este radiografia unui abuz traumatic continuu, sub toate formele sale: fizic, psihic, material și social. Din motive lesne de înțeles, autoarea acestor pagini a ales publicarea sub pseudonim, iar numele personajelor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.

Francisc fratele nostru

Francisc fratele nostru

7,00 lei Pret

De la Francisc ne-am obişnuit mai ales cu mesajul ce ne vine prin intermediul vieţii sale: necultivat, simplu laic, nu preot, cu un anume dispreţ faţă de studiile teologice, nedorind să lase o moştenire intelectuală, a lăsat însă, un mesaj care a depăşit graniţele timpului şi spaţiului şi a devenit un mesaj actual pentru toţi oamenii din orice timp şi din orice loc. (autorul) Din cuprins: Contextul social în care a trăit Francisc de Assisi. Naşterea celui de al doilea ordin. Naşterea regulii franciscane. Francisc-diacon şi poet. Convertirea şi intuiţia spirituală. Stigmatele.

Povestea lui Anton, Sfântul...

Povestea lui Anton, Sfântul...

11,00 lei Pret

Adresată copiilor și adolescenților, cu ilustrații sugestive, cartea de față prezintă povestea vieții sfântului Anton de Padova, spusă de un bunic nepoatei sale. Acesta îi citește dintr-o carte groasă cele mai importante etape din viața sfântului, de la naștere, intrarea în mănăstire, întâlnirea cu frățiorul Francisc, minunile săvârșite în timpul vieții și moartea sa urmată de ridicarea la cinstea altarelor. În cuvinte simple și calde, paginile de față provoacă imaginația micilor cititori, propunându-le un model de viață creștină într-o lume dominată de materialism și convenții sociale în care Dumnezeu pare pierdut, iar o viață de sfințenie pare un ideal greu de atins.

Pe urmele Sfântului părinte...

Pe urmele Sfântului părinte...

7,00 lei Pret

În dorinţa de a cunoaşte şi păstra o cât mai vie legătură cu istoria şi minunata carismă franciscană mi-am propus să cercetez cu mai mare atenţie Izvoarele Franciscane, o lucrare publicată cu câţiva ani în urmă în limba italiană, care conţine scrierile Sfântului Francisc de Assisi şi diferite biografii ale Sfântului. Am ales această formulă de reflexii spirituale spre a ni le întipării mai bine în minte şi în suflet, ca să păşim cu mai multă râvnă pe urmele înaintaşilor noştri. (Pr. Anton Demeter) Din cuprins: Reguli şi îndemnuri. Scrisorile Sfântului Francisc. Laude şi rugăciuni. Scrisoarea circulară a Fr. Elia, asupra morţii Sf. Francisc. Viaţa Sf. Francisc. Prima şi a doua biografie a Sf. Francisc de Assisi, de Toma de Celano.Mărturii contemporane. Sfânta Clara.

Peștera Laptelui. Mearat...

Peștera Laptelui. Mearat...

41,00 lei Pret

Cartea „Peștera Laptelui” cuprinde 12 povestiri prin care autoarea, cu ajutorul unui personaj fictiv, Părintelui Serafim, ne introduce în cetatea în care s-a născut Isus, care înseamnă Dumnezeu Mântuitorul, iar Cristos însemnând Cel Uns. Dar, de ce „Peștera Laptelui” ?. e o întrebare la care autoarea dă un răspuns. Fiindcă încă din secolul al VI lea, o legendă locală mărturisește faptul că în această peșteră, sau grotă îi mai putem spune , s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care dreptul iosif a primit poruncă de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt, spre a scăpa de mânia lui Irod. În această grotă ar fi stat ei în răstimpul dintre Nașterea Pruncului și fuga în Egipt.

Prin întrebările retorice de la sfârșitul fiecărei povestiri, autoarea nu așteaptă răspunsul de la cititori, ele sunt puse pentru a sublinia importanța subiectului biblic.Această carte, pot spune, este o bibliotecă. După cum vedem, este clar faptul că profeția despre creație și cădere a fost făcută chiar de la începutul Creației, explicată în Geneza din Biblie. În altă ordine de idei, deși redescrie „Începutul” este, de fapt, scisă cu sfârșitul în perspectivă.

Cartea aceasta ne poartă prin lumea imaginației și a lucidității, de la începutul creației până în epoca modernă, de la stabilitate la cele mai complicate stări de conștiință- acesta este drumul deschis de Gina Agapie pentru învățăcei, și nu numai, urmând mersul, pas cu pas, prin milenara viață biblică cu dornța să facă omul mai bun, mai credincios, și de ce nu, mai civilizat. Și voi încheia cu zicerea scriitorului și filozofului elvețian Henri-Frederic Amiel, care spunea: „Să avem de partea noastră adevărul, iată secretul credinței creștine, elocinței și al virtuții, iată autoritatea morală. E cea mai înaltă maximă a artei și a vieții” .

Al. Florin Țene, Președintele Național al Ligii Scriitorilor Români

Scrierile Sfântului...

Scrierile Sfântului...

29,00 lei Pret

Scrierile Sfântului Francisc şi ale Sfintei Clara, în comparaţie cu biografiile lor, reprezintă un material mai puţin complex şi schiţează ceea ce ei au elaborat sau şi-au însuşit; este vorba, îndeosebi de texte cu un caracter exortativ şi de materiale care celebrează măreţia lui Dumnezeu. Ele ne permit să întrezărim cu mai multă uşurinţă ceva din personalitatea, experienţa şi intenţiile lor. Din cuprins: Texte legislative. Exortaţii. Scrisori. Laude şi rugăciuni. Fragmente şi dictări. Scrierile Sfintei Clara de Assisi. Cântecul Fratelui Soare şi Lauda Creaturilor.Laudele Creatorului.

Cu inimă de tată

Cu inimă de tată

11,00 lei Pret

Cu ocazia sărbătorii Sf. Iosif Muncitorul, Editura Serafica vă propune următoarea carte cu benzi desenate pentru copii: „Cu inimă de tată” de Tomas de Zarate.

Inspirat de Scrisoarea apostolică Patris corde („Cu inimă de tată”) a Sfântului Părinte papa Francisc, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii Universale, Tomas de Zarate ilustrează în broșura de față cu benzi desenate și câte un text scurt principalele puncte trasate de papa în scrisoarea despre Sfântul Iosif: un tată iubitor, un tată plin de tandrețe, un tată primitor, tată cu un curaj creativ, un tată muncitor, tată din umbră. 

Așa cum papa dorește sporirea atenției și iubirii față de acest mare sfânt, la fel și autorul prezentului volum dorește răspândirea magisteriul papei într-un format simplificat, accesibil și atractiv și ne îndeamnă să-i cerem mijlocirea Sfântului Iosif și să-l imităm în virtuțile și în zelul său.

Lada mea de zestre

Lada mea de zestre

22,00 lei Pret

Acest nou volum apărut la editura Serafica propune o incursiune într-o lume a inocenței, văzută prin ochii unei copile de șapte ani.

Cu 11 povestiri care se leagă între ele ca o punte dinspre trecut spre prezent cartea de față e o mărturie pentru trecutul care poate salva viitorul. Adresată copiilor, care pot învăța cum au trăit părinții și chiar bunicii, cartea poate fi o lectură extrem de plăcută și pentru părinții moderni, care au îngropat adânc în suflet rămășițele celor ce le-au dat viață într-o casă simplă de țară.

Pentru că, așa cum se spune, veșnicia s-a născut la sat, eroina acestei cărți descoperă o lume pe cale de dispariție, dar paradoxal, care se salvează datorită credinței în Dumnezeu. Limbajul arhaic și narațiunea fără interpretări fac din acest volum un mod de a fi fost la care se întorc cei mai mulți sătui de existența modernă.

Sfântul Francisc și Sfânta...

Sfântul Francisc și Sfânta...

32,00 lei Pret

Sfântul Francisc şi Sfânta Clara, aflaţi în timp la o atât de mare depărtare de noi şi totuşi atât de apropiaţi nouă, ne pot oferi răspunsul pe care ei l-au aflat, răspuns ce l-ar putea ilumina şi pe cel care îl caută astăzi. Aceasta impune, disponibilitatea de a ne autoanaliza, chiar de a ne risca viaţa: cine s-ar încumeta să-şi primejduiască viaţa pentru a se apropia de mine? (Ier 30,21) Din cuprins: Geneza ordinului Franciscan. Kenoza lui Dumnezeu. Urmarea lui Cristos, ca şi compasiune. Crucea, izvor de lumină.

Heruvimi cu chipuri de...

Heruvimi cu chipuri de...

30,00 lei Pret

La editura Serafica a văzut lumina tiparului un nou volum semnat Gina Agapie: „Heruvimi cu chipuri de copii și povești pentru Sara”.

Dedicată Iubirii – în înțelesul ei dumnezeiesc, după cum însăși autoarea precizează, cartea de față cuprinde șase povești urmate fiecare de câte o confesiune cu puternice accente autobiografice și sociale.

Așa cum și-a obișnuit cititorii, și în paginile de față, Gina Agapie își îmbracă scriitura cu o hlamidă creștino-iudaică, având la bază scrieri mai puțin cunoscute din Vechiul Testament, rezultând un farmec aparte ce îl face martor pe cititor la o mică parte din istoria poporului evreu și îl predispune la o călătorie personală prin deșertul interior. Poveștilor luminoase și pline de învățăminte pentru Sara, Gina Agapie le contrapune o atmosferă relativ încordată și contrariată în introspecții, pentru că cele 13 capitole ale cărții sunt văzute de autoare ca 13 trepte pe care le-a urcat pentru a se distanța de o perioadă de doliu emoțional.

Experiența volumelor anterioare o ajută însă pe Gina Agapie să facă din acest volum o carte a echilibrului între sufletul omului deșertificat de implozia cotidianului și Iubirea dumnezeiască, ce ascunde heruvimi sub chipuri de copii, metaforă a scânteii divine dătătoare de viață veșnică.

Pornind de la heruvimii așezați pe Chivotul Sfânt, Gina Agapie face din această carte un volum al redutelor pe care a trebuit să le cucerească în urma luptelor cu „amalecițiii” și „egiptenii” interiori; neputând să se facă „înger de sus”, ea optează, prin aceste pagini, să se facă un lac subteran potolit care așteaptă ca Dumnezeu – iubire să se reflecte în apele sale, pentru a curge liber.

Sfântul Francisc de Assisi,...

Sfântul Francisc de Assisi,...

27,00 lei Pret

Sfantul Francisc de Assisi, Oglinda desavarsirii. Volumul de faţă, Sfântul Francisc de Assisi. Oglinda desăvârşirii, conține trei dintre operele Izvoarelor Franciscane cunoscute sub numele de: Compilaţia de la Assisi,Oglinda desăvârşirii şi Legământul Sfântului Francisc cu domniţa Sărăcie. Textele sunt de o mare valoare pentru cunoaşterea vieţii şi a idealului Sfântului Francisc; ele completează informaţiile oferite de alte izvoare biografice și oferă informaţii ce nu se găsesc în alte izvoare.Totodată, cititorul are posibilitatea de a pătrunde în viziunea Sfântului Francisc asupra sărăciei prin intermediul unui mozaic bogat de imagini biblice şi concepte teologice. Asemenea unui meşter iscusit, autorul ştie să combine astfel umbrele şi luminile încât frumuseţea vocaţiei Sfântului Francisc să nu atragă doar atenţia cititorului ci chiar să-l fascineze pe acesta.

Viața Sfântului...

Viața Sfântului...

20,00 lei Pret

Viața Sfântului Francisc. Legenda celor trei însoțitori. Anonimul Perugin. Aceasta carte face parte din Colectia Izvoare Franciscane.

Viaţa Sfântului Francisc de...

Viaţa Sfântului Francisc de...

49,00 lei Pret

Valoarea acestor mărturii este cu atât mai semnificativă, cu cât proveniența lor este mai variată; unele sunt desprinse din paginile cronicilor vremii, altele provin din interiorul familiei franciscane, iar a treia categorie ne este oferită de documentele Curiei Romane referitoare la tânărul Ordin Franciscan.

Sfântul care îmi place....

Sfântul care îmi place....

11,00 lei Pret

Cartea ne oferă pasajele și secvențele care l-au făcut pe Francisc să fie păstrat în tradiția Bisericii ca un piedestal solid și asimilat de către aceste spiritualități și mișcări civice sau să fie propus spre a reîmprospăta o umanitate istovită, mereu ajunsă la capătul puterilor, de fiecare dată când e nevoia mai mare.

Crucifixul de la San...

Crucifixul de la San...

22,00 lei Pret

Această cercetare este un compendiu valoros al descoperirii frumosului din icoana „Crucifixul de la Sfântul Damian”, operă ce cuprinde o mare parte a identității și spiritualității franciscane. Tânărul Iulian, frate franciscan capucin, autorul acestei lucrări, dă dovadă de maturitate și de seriozitate în cercetare și

Scrisoarea Sfântului...

Scrisoarea Sfântului...

11,00 lei Pret

În carte veţi descoperi noi nuanţe ale figurii Sfântului Francisc de Assisi, mai cu seamă în ceea ce priveşte modalitatea sa de a se relaţiona cu aproapele, paradigmă a relaţionării perfect valabilă şi astăzi. În acest sens veţi avea posibilitatea de a găsi sfaturi utile şi de a vă regăsi în ele...

Viața Sfântului Francisc de...

Viața Sfântului Francisc de...

38,00 lei Pret

Viața Sfântului Francisc de Assisi. Leggenda major. Opera sfântului Bonaventura ne expune şi propune o biografie autorizată şi, vreme îndelungată, unică a sfântului Francisc din Assisi, o lucrare ce şi-a câştigat renumele, nu atât prin stilul excepţional al transcrierii şi metodologiei, cât mai ales prin...

Istoria și Teologia...

Istoria și Teologia...

42,00 lei Pret

Cartea pe care v-o recomandăm spre lectură, nu are ca plan principal viața sfântului Francisc ci, după cum spune titlul, istoria și toelogia experienței spirituale a sfântului, raportată la viața sa. Una din particularitățile acestei cărți este structura ingenioasă și concisă: prima parte oferă date esențiale despre izvoare și propune o cronologie sistematică a vieții lui Francisc, cu o alternanță legată de împrejurări și episoade particulare ale existenței sale. A doua parte, mai complexă și mai analitică, reia diferitele „perioade” ale vieții lui Francisc, interpretând Scrierile în ordinea corespunzătoare datării și lăsând ca vocea lui Francisc însuși să fie cea care vorbește despre propriul parcurs spiritual. A treia parte, reia pe scurt biografia sfântului, încercând să culeagă punctele esențiale ale experienței sale în dispunerea lor diacronică, pentru a ajunge la o scurtă sinteză a datelor principale obținute în urma cercetării. Fratele minor milanez, Cesare Vaiani, lucrează actualmente la Milano unde este responsabilul celor douæ Fraternități franciscane prezente în centrul orașului. Este profesor de Teologie spirituală și Istorie a spiritualității medievale din cadrul Facultății de Teologie Italia Settentrionale, respectiv, în cadrul Studiului teologic din Verona precum și în alte instituții teologice. Publicațiile sale despre viața și experiența spirituală a lui Francisc de Assisi sunt numeroase. Printre cele mai seamă sunt: La via di Francesco. Una sintesi della spiritualità francescana a partire dagli Scritti di san Francesco (Presenza di san Francesco, 41), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 1993; Vedere e credere. L’esperienza cristiana di Francesco d’Assisi, Glossa, Milano 2000; Teologia e Fonti francescane. Indicazioni di metodo (Presenza di san Francesco, 46), Edizioni Biblioteca Francescana, Milano 2006.

Cartea Terțiarului Franciscan

Cartea Terțiarului Franciscan

32,00 lei Pret

Normele din cuprinsul paginilor de față pot fi considerate un mod de inițiere în spiritualitatea franciscană pentru cei care doresc să adopte acest stil de viață. Un manual simplu, un mod de viață, regula de urmat pentru cei care aderă la acest mod de a trăi, iar pentru ca acest mod să nu fie haotic, este necesar să fie guvernat de legi precise. Aceste norme vin să îndrume, nu să restricționeze, viața spirituală a Ordinului Franciscan Secular. Adaptate timpurilor moderne, articolele ce compun forma de viață a OFS nu fac altceva decât să ofere o îndrumare pentru cei care aleg această cale de urmat.

Francisc de Assisi....

Francisc de Assisi....

22,00 lei Pret

Cartea de față, după cum însuși autorul mărturisește, a pornit de la ideea că fascinația pe care continuă s-o exercite Sărăcuțul din Assisi până în ziua de azi, a plecat de la întâlnirea Evangheliei cu istoria umanității. Ceea ce diferențiază această carte de alte scrieri despre Sfântul Francisc, este explicarea concretă a contextului istoric în care a trăit Francisc și a impactului pe care l-a avut noua formă de viață pe care a propus-o în Biserica Catolică. Într-o manieră concretă și aplicată, Eloi Leclérc suprapune viața Sfântului Francisc pe evoluția societății.

Din toată inima și din tot...

Din toată inima și din tot...

17,00 lei Pret

Frate capucin, Prospero Rivi a avut misiunea, timp de 40 de ani, de formator al tinerilor care doresc să îmbrățișeze viața franciscană. În paginile de față, autorul insistă pe recuperarea unei tradiții franciscane mai puțin cunoscute, și anume, rugăciunea mentală sau contemplativă, considerată, în trecut, una din cele mai importante forme de rugăciune în viața franciscană.

Sfântul Francisc de Assisi....

Sfântul Francisc de Assisi....

10,00 lei Pret

Dincolo de caracterul inedit al graficii, cartea reprezintă și un excelent instrument de învățare, întrucât depășește granițele unei simple povestiri, combinând adevărul istoric cu spații geografice reale, stimulând astfel imaginația micilor cititori, care au șansa chiar de a vizualiza personajele și locurile descrise în aceste pagini.

Fratele Soare

Fratele Soare

11,00 lei Pret

În cuvinte simple și pline de emoție, paginile de față prezintă, de fapt, o conversație personală a sfântului Francisc cu Fratele Soare, Dumnezeu, o mărturisire a căderilor și a convertirii, dând micilor cititori ocazia să-l cunoască pe omul Francisc, cu visurile sale de mărire, cu frământările și zbaterile sale interioare. Astfel, ajutați și de imagini sugestive, copiii și adolescenții vin în contact cu frățiorul din Assisi, care nu mai e un sfânt abstract, ci un om ca și ei, care își spune propria viață pământească într-un mod sincer și fără ocolișuri. Mai mult decât atât, întreaga povestire e, de fapt, o rugăciune a vieții sau o viață a rugăciunii, pe care micii cititori o pot parcurge și recita cu ușurință, fără a se lăsa distrași de tentațiile lumii moderne.

Fragilitatea la Francisc de...

Fragilitatea la Francisc de...

16,00 lei Pret

La editura Serafica a apărut volumul „Fragilitatea la Francisc de Assisi”, autor Pietro Maranesi, traducere pr. Iosif Diac, Ofmconv.

Considerăm că acest nou studiu despre Sfântul Francisc de Assisi este o apariție editorială inedită și importantă, ce aduce o lumină nouă asupra resorturilor interioare ale sărăcuțului din Assisi, resorturi care au stat la baza vieții sale de om și sfânt, și care au definit identitatea și conceptele Ordinului Franciscan.

Preot capucin, profesor la Institutul Teologic din Assisi, doctor docent în Teologie dogmatică și Franciscanism, Pietro Maranesi, construiește o adevărată teologie a fragilității, pentru că numai în astfel de momente se cunoaște adevărul unei existențe. Folosindu-se de textele sfântului Francisc și de biografiile epocii (Îndemnuri, Scrisoare către un ministru, Adevărata și desăvârșita bucurie, Compilația de la Assisi, biografiile lui Toma de Celano și Bonaventura), autorul structurează cartea în trei capitole, care corespund, temporal, cu fragilitățile experimentate de Sfântul din Assisi.

În prima parte, Pietro Maranesi vorbește despre descoperirea fragilităților, începutul convertirii sfântului Francisc în două etape esențiale: descoperirea chipului leproșilor și a Răstignitului din biserica de la San Damiano, adică o fragilitate existențială și una teologică.

În al doilea capitol, autorul vorbește despre fragilitatea relațiilor dintre frații franciscani și marginalizarea lui Francisc, adică o fragilitate cotidiană și una dogmatică. În cele din urmă, al treilea capitol este dedicat ultimei fragilități: îmbrățișarea „surorii moartea” tratată tot dual - moartea unui om creștin și moartea unui sfânt cristiform.

Dorul după rai la omul...

Dorul după rai la omul...

15,00 lei Pret

Acest nou volum care se înscrie în seria studiilor scrierilor franciscane publicate de editura noastră, propune o abordare inedită a scrierilor Sfântului Francisc de Assisi, prin prisma cercetărilor în domeniul istoriei religiilor făcute de scriitorul Mircea Eliade care a avut o afinitate deosebită față de sărăcuțul din Assisi.

Fraternitatea pascală. A...

Fraternitatea pascală. A...

24,00 lei Pret

Această carte reprezintă o adevărată pledoarie pentru redescoperirea vieții fraterne ca pe o celebrare continuă a bucuriei pascale. Este adresată în mod special fraților franciscani, dar și altor grupuri sau comunități ecleziale sau familiale care caută să aprofundeze comuniunea în credință ca formă de viață.

Pomul vieții răstignite a...

Pomul vieții răstignite a...

53,00 lei Pret

Apariția acestui volum – care poate fi considerat un eveniment, atât din punct de vedere literar cât și istoric –, completează și încheie colecția „Izvoare franciscane” apărută la editura noastră, o serie de șase volume care reunește cele mai importante mărturii, documente și scrieri referitoare la viața Sfântului Francisc și la franciscanism.

Deși ar putea să pară intimidantă prin complexitatea structurii și cantitatea de informații furnizate, „Pomul Vieții răstignite a lui Isus Cristos” propune cititorilor, atât celor avizați, dar și celor mai puțin familiarizați cu scrierile franciscane, o lectură plăcută și relevantă despre un subiect pe care, astăzi, criticii de specialitate și nu numai l-ar încadra în categoria „must read”.