- Stoc epuizat
Referinta: Arc-0005/4
Străbătând anul. Calendarul inimii.
Străbătând anul. Calendarul inimii. Phil Bosmans, flamandul mare iubitor de oameni, a ajutat nenumăraţi oameni să regăsească bucuria şi curajul de a trăi. Cărţile sale sunt răspândite în milioane de exemplare. Această carte aduce în texte noi esenţa experienţei sale de viaţă şi a mesajului său. Calendarul perpetuu oferă spaţiu pentru însemnări personale. Astfel a apărut un calendar plin de bucurie molipsitoare de a trăi şi de un ajutor convingător în acest sens, un însoţitor practic prin tot anul şi un cadou care mişcă inimile.
„Așadar, Biserica veghează cu grijă va fiii săi să nu asiste ca străini sau spectatori muți la acest mister al credinței( care este jertfa euharistică), ci înțelegându-l bine, cu ajutorul ceremoniilor și al rugăciunilor, să participe la acțiunea sacră în mod conștient, cu pietate și activ; să fie instruiți prin cuvântul lui Dumnezeu, să se hrănească la masa Trupului Domnului, Să aducă mulțumire lui Dumnezeu; oferind ostia nepătată, nu numai prin mâinile preptului, ci împreună cu el, să învețe a se oferi pe ei înșiși și, prin Cristos Mijlocitorul, să se desăvârșească din zi în zi în unirea cu Dumnezeu și în unirea dintre ei, pentru ca în cele din urmă Dumnezeu să fie totul cu toți. (Sacrosanctum concilium, 48)
„Când Părintele Paolo Tablino a murit, în 2009, Cardinalul John Coppa a trimis o scrisoare în care spunea că ar fi drept ca Biserica să-l propună ca model de viață misionară. Așadar, Superiorul General al Societății Misionare a Consolatei m-a rugat ca, înainte de a pleca din Africa, să strâng mărturii despre părintele Tablino din locurile unde a trăit.
Am vorbit cu numeroase persoane care-l cunoscuseră în Marsabit, North Horr, Kallacha, Bada Hurri și, mai presus de toate, în Maikona. Apoi, am făcut exact același lucru în Italia. L-am întâlnit prima dată pe părintele Tablino în 1965. Începând cu 1976, am avut privilegiul să împărtășesc cu el munca de primă evanghelizare în deșertul de la frontiera de nord a Kenyei: el în Marsabit, și eu în Moyale. A fost un har extraordinar să trăim apoi împreună la Sanctuarul Sfânta Fecioară Maria a Consolării, de la deschiderea acestuia în 2006, în Casa de rugăciune de pe muntele Marsabitului. Am locuit cu un sfânt! Faptul că într-adevăr a fost sfânt, era convingerea tuturor.
Am participat la școala vieții unui maestru autentic: deși extrem de umil, era un remarcabil exemplu de preot și misionar.“ (Pr. Giovanni Dutto) ***
Părintele Giovanni Dutto (1931-2022), originar din Cuneo, depune în 1955 profesiunea perpetuă ca Misionar al Consolatei, iar în 1957 este sfințit preot. Slujește neobosit evanghelizării în Italia, Irlanda și Africa, unde are ocazia să-l cunoască pe P. Tablino.
„Mame de preoți - Gânduri și meditații”.
Preot Constantin Necula
Preot Eugen Răchiteanu
Cartea este o culegere de gânduri ale papei Francisc, având ca temă prezenţa Sfintei Fecioare Maria pe drumul vieţii noaste. Fiecărei zile din luna mai îi este alocată o meditaţie, scurtă dar plină de învăţăminte. Având un format mic, de buzunar, culegerea este un bun însoţitor pe parcursul lunii mai - lună dedicată Mariei. O frumoasă prefaţă a cardinalului Angelo Comastri şi ilustraţiile color ne ajută să înţelegem mai bine evlavia papei Francisc pentru Maica Domnului.
„Altceva decât Dumnezeu” este povestea emoționantă, profundă și adesea amuzantă a unei tinere femei care a pornit în căutarea sensului vieții și a descoperit că, pentru a găsi adevărata fericire, uneori e nevoie să fii gata să pierzi totul.
Fie că ești tânăr, fie că ești bătrân, conținutul acestei cărți te privește.
Dacă ești tânăr, îi vei înțelege mai ușor pe cei în vârstă și vei putea aprecia ceea ce au să-ți ofere.
Dacă ai trecut de prima tinerețe, te va ajuta să-ți privești viața pe termen lung.
Și dacă părul alb îți încununează deja creștetul, îți va arăta cum să te bucuri de el.
Creștinismul se prezintă ca o religie a iubirii, a acceptării necondiționate a persoanei umane și a iertării. Cum mai putem vorbi despre Sacramentul Spovezii în noul context în care trăim astăzi? Dacă Biserica se distanțează de un rigorism moral greșit înțeles, înseamnă asta că spovada cade și ea, încet, în desuetudine? Dacă Dumnezeu ne iubește necondiționat, așa cum suntem, de ce mai sunt necesare examenul de conștiință și mărturisirea tainelor celor mai ascunse ale sufletului în fața unui om greșitor, asemenea nouă?
Volumul Exerciții de iertare: pentru spovezi (mai) bune, publicat la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și coordonat de Claudia Stan, reunește contribuțiile unui colectiv ales de preoți, care, împreună cu ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, explică rolul acestui sacrament și importanța lui în viața unei Biserici a Iubirii. Scrisă într-un limbaj vivace și accesibil, această carte se dorește a fi un ghid practic pentru spovadă și dincolo de ea. Volumul este prima etapă a unui proiect multimedia mai amplu, produs de Angelus TV și Signis România, care va continua cu o serie de emisiuni pe tema Sacramentului Spovezii.
Volumul apare în condiții grafice deosebite, fiind bogat ilustrat și bine legat între coperți cartonate, astfel încât copiii să-l poată purta mult timp la Sfânta Liturghie.
Ilustrații color
Cum a construit Biserica Catolică civilizaţia occidentală
54 de întrebări despre Isus Cristos
Juan Chapa (coordonator)
Documentul, gândit de Comisia Biblică Pontificală ca un studiu în profunzime al temei raportului dintre Vechiul şi Noul Testament, vine să ofere "un ajutor important atât într-o problemă centrală a credinţei creştine, cât şi pentru însemnata căutare a unei înţelegeri reînnoite între creştini şi evrei" - arată cardinalul Ratzinger în prefaţa lucrării 0
Apologetica este un stil literar folosit încă din antichitate de autori creștini pentru a se apăra, pe de o parte, împotriva persecutorilor, care îi condamnau pe creștini cu pedeapsa capitală fără să le fi permis măcar să aibă parte de o judecată dreaptă și de o apărare pe măsură, iar pe de altă parte pentru a-i combate pe cei care, din interiorul Bisericii, promovau învățături neconforme cu Revelație creștină.
Pentru o mai bună receptare a figurii lui Atanasie și a învățăturii sale, Părintele Lucian Dîncă propune în volumul de față un scurt profil istoric și traducerea comentată a patru dintre scrierile marelui sfânt: Scrisoare enciclică, Apologia (secunda) contra arienilor, Apologia către împăratul Constanțiu și Apologia despre fuga sa.
În sfârșit pot pune în mâna cititorilor cărticica promisă de multă vreme despre relatările privind copilăria lui Isus. Nu este un al treilea volum, ci un fel de mică „anticameră” la cele două volume precedente despre figura și mesajul lui Isus din Nazaret. Aici, am căutat să interpretez, în dialog cu exegeți din trecut și din prezent, ceea ce povestesc Matei și Luca, la începutul Evangheliilor lor, despre copilăria lui Isus.
Pentru o interpretare corectă este nevoie, după convingerea mea, de doi pași. Mai întâi trebuie să ne întrebăm ce au vrut să spună cu textul lor, la acea vreme, autorii respectivi - componenta istorică a exegezei. Dar nu este suficient să lăsăm textul în trecut, așezându-l astfel printre întâmplările de demult. A doua întrebare a unui bun exeget trebuie să fie: Sun adevărate cele spuse? Mă privesc și pe mine? Și dacă mă privesc, în ce fel?
Benedict al XVI-lea
Înfruntând tema provocărilor lansate de criza ecologică, volumul, Terra, mama noastră reunește gânduri, discursuri și omilii ale Papei Francisc despre ocrotirea Creației și despre respectul datorat persoanei umane.
<Prin lucrarea Paladinul Păcii, Anton Durcovici i-a adus un omagiu special marelui dispărut, Papei Pius al XI lea, pentru că s-a integrat în șirul Suveranilor Pontifi „prieteni ai României” , care au fost „însuflețiți de o dragoste deosebită pentru poporul român”. În acest sens, Papa Pius al XI lea rămâne în istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București prin donația excepțională făcută în anul 1925 (28 milioane de lei), în baza căreia s-a edificat în anul 1926 Palatul Cisar - reședința arhiepiscopală care până în anul 1948 a adăpostit și Seminarul „Sfântul Duh” din București.
Aurel Percă - Arhiepiscop Mitropolit de București
Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la nașterea Sfintei Tereza a Pruncului Isus și 100 de ani de la beatificarea ei. Rămasă de mică fără mamă, crescută cu dragoste de tatăl ei și de surorile mai mari, Tereza a intrat în mânăstirea carmelitană din Lisieux (Franța) la vârsta de 15 ani. În cei nouă ani petrecuți acolo a urcat cu grăbire toate treptele sfințeniei. A trecut la Domnul în seara zilei de 30 septembrie 1897, lăsând în urmă parfumul unei vieți conduse de o singură „ambiție”: aceea de a-i sluji lui Dumnezeu.
Cartea reprezintă o analiză amplă şi documentată a Scrisorii către Romani, capitolele 1-8, cu o permanentă aplecare asupra textului original. "Gândit ca un vademecum concis, în tradiţia comentariilor biblice care urmăresc linia de echilibru între analiza exegetică atentă la detaliu şi prezentarea sintetică a ideilor dintr-o pericopă, volumul Iluzie şi libertate desfăşoară cu multă dexteritate firul argumentativ paulin, identificând conexiunile care se stabilesc între ansamblul întregii revelaţii biblice şi mesajul specific pe care apostolul îl distilează în cea mai sofisticată dintre epistolele sale.
Nici apologetică, nici polemică, însă dând dovadă de simpatie pentru „eroul” care a fost Isus din Nazaret, cartea monseniorului Joseph Doré prezintă în mod edificator un personaj istoric la care toți cei care îl întâlnesc simt nevoia să se raporteze. Folosind din plin lucrările recente ale istoricilor și teologilor, autorul abordează sub formă de întrebare și răspuns aspectele decisive legate de figura centrală a creștinismului, atingând inclusiv acele chestiuni care provoacă critici, sarcasm sau neînțelegere.
Ce știm despre Isus și existența lui? Din ce surse provin aceste cunoștințe? A fost sau nu Isus Dumnezeu? De unde vine credința în învierea sa Care este legătura între existența lui istorică, mesajul său și Biserica de azi?
O culegere ilustrată de meditaţii pentru perioada Adventului. Papa Francisc ne însoţeşte, în drumul nostru spre Crăciun, cu un gând pentru fiecare zi, astfel încât să putem întâmpina cu bucurie Naşterea Domnului.
În perioada 8 noiembrie 2017 - 4 aprilie 2018, în cadrul audiențelor generale de miercuri, Papa Francisc a prezentat credincioșilor 15 cateheze despre Sfânta Liturghie. Preocuparea pastorală l-a determinat să prezinte întrebările simple pe care fiecare dintre noi și le pune cu privire la celebrarea euharistică. Într-adevăr, sunt mulți cei care - fie botezați, fie catecumeni - caută sau vor să înțeleagă mai bine semsul cuvintelor și gesturilor folosite în liturgia euharistică.
Folosind cuvinte simple și un ton prietenesc, cum de altfel este stilul său, Papa Francisc, se adresează tuturor pentru a ne invita să trăim într-o manieră reînnoită participarea la Sfânta Liturghie. Paginile de față vă prezintă cele 15 cateheze, respectând o ordine cronologică și urmând modul în care se celebrează Sf. Liturghie. Pentru a vă ajuta, fiecare din aceste învățături sunt precedate de o scurtă prezentare care punctează accentele specifice și provoacă la o lectură aprofundată.
Ca ecou la această lectură, fiecare cateheză este urmată de un pasaj din Sfânta Scriptură, de o citare sau două din „Institutio generalis Missalis romani” (IGMR), de câteva întrebări și de o rugăciune. Această carte se poate folosi individual, ca o lectură, capitol după capitol, eventual câte unul în fiecare săptămână, în vederea Liturghiei duminicale. Ea va putea, în egală măsură, să fie citită într-un grup liturgic, în grupuri mici, pentru trăirea unor momente de împărtășire. Sperăm că ea va împlini dorința Papei Francisc și a Arhiepiscopului Percă Aurel de a-i vedea pe credincioși participând activ la Sfânta Liturghie și de a cunoaște mai bine rânduiala Liturghiei catolice, astfel încât să intre în profunzimea misterului celebrat.
Rădăcinile filozofice și teologice ale științei moderne
Dan Cautis
O biografie a Sfântului Carlo Acutis, scrisă de o jurnalistă din Statele Unite cu un ochi fin pentru detalii. Autoarea a mers personal pe urmele tânărului sfânt, luând interviuri apropiaților lui Carlo și împletindu-le cu istorisiri ale martorilor oculari și cu reportaje bine documentate despre locurile pe unde a trecut Carlo.
Biografia include și prezentările câtorva dintre miracolele euharistice cuprinse în expoziția pregătită de Carlo și părinții lui (prezentată până astăzi în mii de parohii din lumea întreagă), cât și poveștile celor două vindecări aprobate de Biserică obținute prin mijlocirea lui Carlo.
Această biografie ne pune înainte și ne aduce aproape un tânăr obișnuit care este un Sfânt al vremurilor noastre; ne deschide ochii la cutremurătoarea realizarea că: Și eu pot fi sfânt!
O carte-jurnal fascinantă, în care descoperim dialogul şi relaţia de nespusă prietenie, iubire, adoraţie şi încredere care se clădeşte între un suflet şi Isus Cristos, relaţie la care Dumnezeu cheamă toate sufletele. Un preot-călugăr benedictin, stând zi de zi în faţa Sfântului Altar, îşi notează cu fidelitate trăirile din rugăciune şi intră tot mai profund în misterul iubirii personale şi unice a lui Cristos pentru fiecare dintre noi. Autorul cărţii In sinu Jesu a ales să rămână anonim; parcurgând jurnalul, vom înţelege de ce.
Această broșură reunește cel emai îndrăgite rugăxiuni către Sfântul Benedict, atât după ritul latin, cât și cel bizantin.
Culegerea include două novene, litania, Medalia și Acatistul Sfântului Benedict. Mijlocirea luminatului Învățător al Bisericii, al cărui exemplu a ajutat Europa să crească din cenușa Imperiului Roman, este invocată și azi cu mult folos sufletesc.
Cartea părintelui Iosif Tiba ne introduce într-un studiu sistematic despre rolul Euharistiei în viața creștinească. Titlul cărții ne trimite cu gândul la Papa emerit Benedict al XVI-lea, care ne-a lăsat un document despre Euharistie având ca titlu „Sacramentum caritatis”, reluând o frumoasă definiție a Euharistiei a Sf. Toma de Aquino, Sacramentul carității. Da, în Euharistie Cristos a dorit să ne dăruiască iubirea sa care l-a făcut să ofere pe cruce viața pentru noi.
Recomandăm cartea Pr. Iosif Tiba, care poate să fie un material de real folos, pentru meditația personală sau un material pentru predici și cateheze în anul pastoral dedicat sacramentelor inițierii creștine.
Frați și surori să ne însușim rugăciunea lui Isus: să-i cerem Tatălui să ridice vălul de pe ochii noștri pentru ca în aceste zile, privind Răstignitul, să putem înțelege și primi faptul că Dumnezeu este iubire. De câte ori nu ni-l închipuim noi ca stăpân, si nu ca Tată, de câte ori nu ne gândim la El ca la un judecător sever, și nu ca la Mântuitorul milostiv! Dar Dumnezeu, De Paști, nimicește distanțele, arătându-se în umilința unei iubiri care ne cere iubire.
Așadar, noi îl preamărim când trăim cu iubire, când tot ceea ce facem, facem cu iubire, din inimă, ca pentru El. Adevărata preamărire este preamărirea iubirii, pentru că este singura care dă viață lumii. Desigur, această mărire este opusul celei lumești, care ne vine atunci când suntem admirați, lăudați, aclamați: când eu ma aflu în centrul atenției. Slava lui Dumnezeu în schimb este paradoxală: fără aplauze, fără audience. În centru nu este eul, ci celălalt: Paștele ne arată, într-adevăr, că Tatăl îl preamărește pe Fiul, iar Fiul îl preamărește pe Tatăl. Niciunul nu se preamărește pe sine.
O carte cu totul deosebită, atât prin titlu, cât și prin conținut, este cea semnată de Pr. dr. Eduard Giurgi, intitulată „Funcția Bisericii de a învăța. Comentariu la cartea a III-a din Codul de drept canonic”. Autorul cărții este, din anul 2009, doctor în drept canonic al Universității Catolice a Americii din Washington D.C. (Statele Unite ale Americii). Tot din anul 2009 până în prezent, este Vicar judecătoresc al Arhidiecezei de București. A fost hirotonit preot al Arhidiecezei de București în ziua de 24 iunie 2000, în Catedrala “Sf. Iosif” din București și a îndeplinit mai multe misiuni pastorale. Printre alte oficii pe care le coordonează în cadrul Curiei Arhidiecezane se numără și cel de Vicar episcopal pentru cler, având și o îndelungată experiență academică, fiind lector universitar și profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Romano-catolică din cadrul Universității din București. Toate aceste misiuni și slujiri pastorale, administrative și academice își găsesc un ecou deosebit în cartea de față, scrisă cu mintea și cu inima, din dragoste pentru Biserică, noul popor ales al lui Dumnezeu. Lucrarea vine să completeze un mare gol în literatura teologică și juridică din țara noastră, fiind demnă de remarcat noutatea subiectului abordat: funcția (misiunea) Bisericii de a învăța. De altfel, noutatea și necesitatea acestei cărți este subliniată de prezentarea semnată de Păstorul Arhidiecezei, ÎPS Aurel Percă.
O carte-interviu cu părinții Sfântului Carlo Acutis. Îndrumați de întrebările părintelui dominican Giorgio Maria Carbone, prieten apropiat, cei doi soți oferă o viziune creștină asupra vieții de familie, viziune pe care au descoperit-o împreună cu Carlo, pe măsură ce el creștea, și pe care au continuat să o dezvolte după moartea lui.
Texte pentru toate zilele din Advent și din timpul Crăciunului.
Un consens asupra modului în care trebuie educați copiii și adolescenții nu mai există, iar urmarea fatală este că mulți părinți sunt nesiguri. Își fac scrupule când au de stabilit reguli clare și de pus limite, dar suferă în același timp deoarece copiii îi tratează fără respect.
Bernhard Bueb atribuie disciplinei un rol central în educarea copiilor: disciplina este, din punctul său de vedere, premisa fericirii și a libertății. Numai cine a învățat de timpuriu să practice renunțarea, să recunoască autoritatea și să-și asume răspunderi își poate lua mai târziu cu hotărâre viața în mâini.
Laudă disciplinei este o contribuție provocatoare la tema „educației corecte” , o carte angajată și convingătoare pentru părinți și pedagogi.
„Cateheza a fost înțeleasă întotdeauna de către Biserică drept una dintre misiunile sale mai importante, pentru că Isus Cristos cel înviat, înainte de a se întoace la Tatăl, le-a dat apostolilor această misiune: de a face discipoli din toate popoarele învătându-i să păzească toate cele poruncite de El”
Biserică, ecumenism și politică. Noi eseuri de ecleziologie
Prezenta versiune (2024), realizată prin confruntarea cu editio typica italiană din 2022, este a cincea ediție în limba română și apare în condiții grafice deosebite. Hârtia biblică de la interior, coperta cartonată, supracoperta și ilustrațiile color subliniază valoarea învățăturii pe care o cuprind, făcând din această ediție un excelent cadou pentru ocazii speciale.
„Catehismul Bisericii Catolice este rodul unei colaborări foarte largi, care s-a maturizat în șase ani de muncă intensă, într-un spirit atent de deschidere și cu râvnă aprinsă. În 1986 [Papa Ioan Paul al II-lea] a încredințat unei comisii de doisprezece cardinali și episcopi, prezidată de Cardinalul Joseph Ratzinger, sarcina de a pregăti un proiect pentru catehism […]. Un comitet de redactare, format din șapte episcopi diecezani experți în teologie și cateheză, a asistat comisia în lucrări.
Teologia a fost considerată multă vreme un tărâm secret, o proprietate privată, iar neiniţiaţii preferau să rămână la distanţă. Astăzi, sute de laici caută o formare creştină la înălţimea formării lor general umane. Creştini tot mai numeroşi cer să li se deschidă porţile teologiei. Pentru un public neiniţiat, însă doritor să cunoască ideile fundamentale ale timpurilor noastre, cartea de faţă trasează căi limpezi de acces pentru a descoperi lucid ce înseamnă Evanghelia lui Isus Cristos când ea atinge însuşi sensul existenţei noastre.
Numită iniţial Cu Maria, această carte ne-o prezintă pe Maria în diferite tradiţii spirituale: iudaism, creştinism şi islam. Am putea fi dezorientaţi de numărul şi diversitatea textelor comentate, dar, dacă ne uităm mai atent, vedem firul călăuzitor: Maria, simbol al aşteptării lui Mesia şi al prezenţei lui Dumnezeu printre oameni, este mamă – ea poartă în sine Cuvântul lui Dumnezeu, pe acest Fiu al Mariei care, pentru unii, este un mare profet, iar pentru alţii este Fiul lui Dumnezeu.În Maria, Cuvântul lui Dumnezeu se întrupează. Maria, mama lui Isus, este, aşa cum vom vedea din ce în ce mai mult pe parcurs, şi mama noastră în ale credinţei. Ea ne conduce la Fiul ei; ne învaţă să ne aprofundăm relaţia cu Dumnezeu; ne însoţeşte în viaţa de credinţă cu rugăciunea ei; este modelul nostru deoarece, asemenea ei, suntem chemaţi să dăm trup Cuvântului lui Dumnezeu şi să ducem acest Cuvânt acelora pe care îi întâlnim şi să-l primim de la ei.
„Suntem căutători de Dumnezeu” este titlul cărţii scrise de pr. Daniel Bulai, paroh la Biserica Italiană din capitală şi responsabil cu Pastoraţia Tineretului în cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Autorul şi-a lansat de curând cartea la Biserica Italiană, în prezenţa multor tineri, cărora le-a dedicat de altfel lucrarea. „Am fost, sunt şi voi fi căutător de Dumnezeu! În realitate, toţi am fost, suntem şi vom fi căutători de Dumnezeu! Şi este bine, frumos şi fascinant să fie aşa!”, a declarat Pr. Daniel Bulai cu ocazia lansării cărţii.
Volumul cuprinde 24 de „popasuri”, marcate de tot atâtea povestioare cu tâlc, citim pe ARCB.ro. Povestioarele sunt presărate cu reproduceri ale frescelor din biserica „Preasfântul Mântuitor” (Italiană), ilustraţii care conferă un aspect grafic deosebit cărţii şi pun totodată în valoare frumuseţea artistică a bisericii italiene. De-a lungul itinerariului cărţii, cititorul „căutător de Dumnezeu” parcurge rând pe rând tema tăcerii, a bucuriei, a timpului, a credinţei, a sfinţilor, a iubirii, a Spovezii, a Euharistiei, a căsătoriei, a Paştelui etc. Cartea poate fi procurată de la Librăria „Sf. Iosif” a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Cartea este rodul unei lucrări colegiale întreprinse la iniţiativa Cardinalului Joseph Ratzinger şi continuate cu perseverenţă timp de mai mulţi ani. În Cuvântarea rostită cu ocazia prezentării documentului în Vatican, la 23 aprilie 1993, sfântul papă Ioan Paul al II-lea arăta că "interpretarea Sfintei Scripturi are o importanţă capitală pentru credinţa creştină şi pentru viaţa Bisericii. Pentru oamenii de azi, modul de a interpreta textele biblice are consecinţe directe asupra relaţiei lor personale şi comunitare cu Dumnezeu şi, în acelaşi timp, este strâns legat de misiunea Bisericii. Este o problemă vitală care merită întreaga voastră atenţie".
Scara umilinţei este un ghid menit să aducă un antidot la epidemia de stres şi depresie care bântuie astăzi mai ales printre tineri. Cartea se bazează pe Regula compusă de Sfântul Benedict în îndepărtatul secol al VI-lea. Poate însă o astfel de înţelepciune străveche să se traducă în sfaturi pentru oamenii zilelor noastre, deşi Sf. Benedict foloseşte un limbaj medieval, iar principalii săi fani sunt călugări şi călugăriţe care trăiesc între ziduri de mănăstire?
Oare ce îl face pe copilul aflat în fața vitrinei cu jucării să spună: „Când în lume nu vor mai fi copii săraci, îmi voi cumpăra aceste jucării!” ? În 1998 la un congres în Venezuela, Chiara Lubich explică unele puncte „artei de a iubi” : să-i iubim pe toți; să iubim primii; să-l vedem pe Isus în celălat; să fim cu toții una; să ne iubim reciproc; să ne iubim dușmanii. E zarul iubirii. În lumea întreagă, dimineața, copiii dau cu acest zar pentru a alege o propunere de trăit în acea zi, antrenându-se în arta de a iubi.
În această carte vrem să dobândim o conștientizare a patrimoniului spiritual și cultural cuprins în tradiția artistică aparținând sferei liturgice și devoționale din Bisericile Occidentului și Orientului. Vom scoate în evidență o temă foarte dreagă Bisericii: Cina Domnului. De asemenea, dorim să arătăm relevanța estetică, biblică, teologică și ecumenică acestui patrimoniu.
Lucrarea apare în colecția „Memorii”, pe care editura o inițiază cu prezentul volum. Într-adevăr, lucrarea sorei Clara Laslău constituie o premieră în istoriografia catolică din Arhidieceza Romano-Catolică de București, dar care se adaugă, totodată, multelor lucrări de memorialistică legată de închisori, lucrări ce au văzut lumina tiparului după prăbușirea regimului comunist în România.
Lucarea sorei Clara Laslău, de dimensiuni modeste și fără a avea pretenția unor calități literare deosebite, aparține istoriei și culturii greu încercate a Bisericii noastre locale, motiv de a aprecia curajul sorei de a purcede la scrierea unei lucrări extrem de dificile pentru persoanele care nu au o pregătire de specialitate și nici abilități literare deosebite.
Este castitatea un miraj? Chiar se poate trăi fără relații sexuale? În mediul profan, castitatea- înteleasă ca abstinență voluntară pentru motive religioase- a trezit întotdeauna suspiciuni. Dar sunt ele oare justificate? Mai degrabă, nu ar fi mai normal să privim castitatea drept un elan al vieții consacrate, în care sexualitatea nu este amputată, reprimată, ci raportată la transcendent? Dar cum? Cu ce preț? Și prin ce mijloace?
Miza spirituală a castității ține oare de conformarea cu un model, sau de smerenie? Coroborând informații din istorie, teologie, biologie și psihologie, Jean-Marie Gueullette se exprimă aici atât ca persoană consacrată, câ și ca om de știință, oferind o reflecție concretă în care frustrarea dispare în fața transfigurării. Soluția nu constă în uciderea dorinței. ci în trăirea ei diferită. Este o distincție care eliberează.
Volumul reunește cele mai semnificative fraze care ni s-au păstrat de la Sfântul Carlo Acutis. Este vorba de cuvinte rostite de Carlo în diverse momente ale vieții și care au avut un impact deosebit asupra celor din jurul său. În mărturiile date în cadrul procesului de beatificare, apropiații lui Carlo au rememorat aceste cuvinte, iar părintele dominican Giorgio Maria Carbone, prieten al familiei Acutis, a avut ideea să le adune într-o culegere.
Autorul sacru, scriind Cântarea Cântărilor, și-a pus probabil întrebarea: cum se poate ca relația mea cu Dumnezeu să fie în același timp reală și evanescentă, delicată, imperceptibilă?
Iubirea pe care o simt și pe care o trăiesc în intimitate cu Dumnezeu este autentică, însă nu pot nici să-l percep, nici să-l rețin pe Dumnezeu. Este asemenea Mirelui din Cântarea Cântărilor care apare și dispare, lăsând în urma lui o dorință și mai mare a sufletului de a-l căuta.
Este ceea ce creștinul dorește atunci când se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului, cerând lui Dumnezeu o împărtășire și mai reală în Împărăția Sa.
Împărtășirea cu „Sfintele, sfinților”, așa cum se spune în Liturghia bizantină, reînnoiește în suflet de fiecare dată plinătatea prezenței divine.
(pr. Lucian Dîncă AA)
Spovada este un sacrament incomod în ziua de astăzi, când mulţi ezită să-și mărturisească greșelile „unui om”. Însă rolul și misiunea preotului din confesional sunt esenţiale pentru creşterea vieţii spirituale, ne spune ÎPS Aurel Percă în volumul Confesorii nu se improvizează. Confesorul şi Sacramentul Penitenţei în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii. Gândit în lumina documentelor recente ale Magisteriului Bisericii (după cum reiese și din titlu), acest ghid destinat preoţilor şi seminariştilor aduce informaţii bogate cu privire la teme mai puţin discutate, poate chiar privite de unii ca tabu. Dincolo de frici şi reticenţe, punând accentul pe ceea ce înseamnă a fi un bun confesor, Sacramentul Reconcilierii ni se dezvăluie drept ceea ce este el cu adevărat: un izvor al Milostivirii nemărginite a lui Dumnezeu.
Carlo Acutis a murit la vârsta de doar 15 ani, în 2006, din cauza unei boli neaștepate și agresive. Un deceniu mai târziu, personalitatea lui ajunsese deja la inimile multor tineri, în foarte multe comunități și în tot atâtea oratorii și grupuri de tineret, atât în Italia cât și în restul lumii. În 2018, Papa Francisc l-a recunoscut pe Carlo ca Venerabil, deschizând calea către beatificarea care a fost celebrată la Assisi, la 10 octombrie 2020: și chiar acolo, la Assisi, Carlo a fost îngropat în pământul gol al cetății Sfântului Francisc, un loc pe care l-a iubit mai mult decât pe oricare altul, și la care s-a întors întotdeauna cu bucurie pt a se reîncărca spiritual.
Pe lângă entuziasmul pt preocupările obișnuite ale vârstei sale, el a prețuit și a cultivat o dragoste specială pentru Euharistie, „autostrada lui către Cer”.
Cu această conștientizare și-a trăit viața nu căutând merite sau visând la înălțimi de neatins, ci manifestând pri inteligența sa, prin umanitatea sa, prin existența sa adolescentină, viața lui dumnezeu primită în dar la Botez.De aceea, repeta adesea, ca un avertisment pentru sine și pentru prietenii săi. „Toți se nasc originali, dar mulți mor fotocopii.” Așa cum amintește Papa Francisc în Christus vivit: „A fi tineri nu înseamnă numai a căuta plăceri trecătoare și succese superficiale. Pentru ca tinerețea să-și realizeze finalitatea sa pe parcursul vieții tale, trebuie să fie un timp de dăruire generoasă, de oferire sinceră, de jertfe care costă, dar ne fac rodnici.”
Catehezele din această carte cuprind transcrierea predicilor pe tema Sfintei Liturgii ținute de Mons. Jozef Halko, în capela TV LUX din Bratislava și transmise online în anii 2020-2021. Cathezele au fost traduse și publicate pentru creștinii din România cu acordul și binecuvântarea predicatorului, Mons. Jozef Halko, acordate din Bratislava la 1 aprilie 2021.
Numită și „Catehismul mic”, această culegere de întrebări și răspunsuri cu privire la credința în Cristos a fost un însoțitor constant în formarea a numeroase generații de creștini, fiind tipărită și reeditată în repetate rânduri. Prezentul extras este destinat copiilor și adolescenților care se pregătesc pentru primirea Primei Sfinte Împărtășanii și a Sfântului Mir.
Euharistia este în Biserică culmea împăcării oamenilor cu Dumnezeu și între ei, pentru că ea reprezintă patima și moartea răscumpărătoare a lui Cristos și sacramentul prezenței sale reale.
„În această carte-interviu, interlocutorii Papa Francisc şi preotul jurnalist Marco Pozza propun „o reflecţie inedită asupra rădăcinilor credinţei noastre”. Continuare a volumelor precedente dedicate rugăciunilor Tatăl nostru şi Ave Maria, prezentul dialog este dedicat Crezului, ca rezumat al esenţei credinţei noastre. Dacă până acum am recitat această rugăciune poate mecanic, duminica, la Sfânta Liturghie, cartea Sfântului Părinte ne va ajuta să privim altfel acest „Simbol al credinţei” care, până la urmă, ne defineşte. Asemenea celorlalte lucrări din serie, şi acest volum se compune din întrebări şi răspunsuri punctuale, care poate vor aduce lumină şi asupra unor întrebări din sufletul nostru.
Cartea se încheie cu o mărturie singulară a părintelui Pozza. Pornind de la textul Crezului, autorul ne povesteşte cum se trăieşte sărbătoarea Paştelui închisoare şi ce înseamnă pentru condamnaţii pe viaţă bucuria Învierii.
Duminica este sărbătoare primordială, care trebuie prezentată pietății credincioșilor și întipărită bine acolo, astfel încât duminica să devină și zi de bucurie și de încetare a lucrului.
Vocația la o stare de viață este un dar de la Dumnezeu la care omul răspunde prin alegere liberă. Vocațiile la Sfînta Preoție și la Căsătorie cer să fie însoțite de o rugăciune constantă, de un discernământ prudent, de o maturizare treptată și de o pregătire adecvată; sunt alegeri „Pentru totdeauna”, nu trebuie să ne temem de ele, ci trebuie făcute „cu ajutorul harului lui Dumnezeu” și având încredere în ajutorul lui, precum și în sprijinul comunității creștine.
„Catehezele propuse în prezenta broșură intenționează să-i ajute pe credincioșii de toate categoriile să-și revizuiască cunoștințele cu privire la sacramente, dar și să le aprofundeze pe linia reînnoirii dorite de Conciliul Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice și Magisteriul actual al Bisericii.
Aceste cateheze oferă un material abundent, dar care poate fi schematizat, dat fiind timpul limitat care este la dispoziție pentru expunerea lor. Doctrina prezentată poate fi folosită ulterior pentru aprofundare, dar și pentru o lectură personală, atât din partea slujitorilor Bisericii, cât și a credincioșilor” .
Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit
Prima ediție a Catehismului Bisericii Catolice, publicată inițial în limba franceză a fost promulgată de Papa Ioan Paul al II lea la 11 octombrie 1992 prin Constituția apostolică Fidei depositum.
Prima traducere în limba română datează din 1993. Prezenta versiune, revizuită conform textului tipic italian din 2022, reprezintă a patra ediție în română, toate tirajele anterioare fiind epuizate.
În cartea „Maria în aparițiile sale”, reeditată postum, părintele și profesorul universitar Claudiu Dumea reunește 20 de prelegeri ținute pe tema celor mai cunoscute apariții ale Maicii Domnului (Loreto, Guadalupe, Lourdes, Fatima, Akita), subliniind actualitatea și semnificația fiecăreia pentru lumea zilelor noastre.
Rareori o carte care are drept protagoniști animalele se dovedește atât de interesantă, distractivă, captivantă și instructivă.
Fiecare episod, fiecare capitol ne poartă într-un loc fascinant: ne adâncește în păduri, ne duce în orașe africane, în stepă, în colțuri exotice ori cât se poate de familiare. Cu abilitatea și afabilitatea unui mare scriitor care știe să îmbine dragostea pentru natură și lumea animalelor cu tradițiile, obiceiurile și cultura, autorul povestește întâmplări, experiențe și amintiri adunate din bogata sa traiectorie diplomatică în serviciul Sfântului Scaun. La fiecare pagină, el te ajută să descoperi frumuseţea creației, în timp ce zâmbești, meditezi sau înveți. Și pe drept cuvânt putem spune, dată fiind tema, că această delicioasă carte nu este scrisă pentru a fi citită, ci pentru a fi… devorată!
(Paloma Gómez Borrero)
Străbătând anul. Calendarul inimii.