Referinta: Arc-2153
Această broșură reunește cel emai îndrăgite rugăxiuni către Sfântul Benedict, atât după ritul latin, cât și cel bizantin.
Culegerea include două novene, litania, Medalia și Acatistul Sfântului Benedict. Mijlocirea luminatului Învățător al Bisericii, al cărui exemplu a ajutat Europa să crească din cenușa Imperiului Roman, este invocată și azi cu mult folos sufletesc.
Această broșură reunește cel emai îndrăgite rugăxiuni către Sfântul Benedict, atât după ritul latin, cât și cel bizantin.
Culegerea include două novene, litania, Medalia și Acatistul Sfântului Benedict. Mijlocirea luminatului Învățător al Bisericii, al cărui exemplu a ajutat Europa să crească din cenușa Imperiului Roman, este invocată și azi cu mult folos sufletesc.
Rădăcinile filozofice și teologice ale științei moderne
Dan Cautis
Psalmii propun un model de rugăciune şi un exemplu de atitudine a omului în faţa lui Dumnezeu. Exprimând o gamă variată de sentimente, cartea psamilor compun un itinerariu de rugăciune zilnică pentru diferite momente. Astfel, prin recitarea lor îl putem lăuda pe Dumnezeu, sau îi putem mulţumi; îi putem cere ajutor sau iertare; putem să ne exprimăm încrederea faţă de El, înaintând aşadar pe calea desăvârşirii veşnice.
Capacitatea de a iubi este o stare extraordinară pe care cu toţii dorim s-o trăim; dar ea nu ţine de întâmplare, de destin, ci este rodul unui lung drum de pregătire, de antrenament. Punctul de plecare în teoria sa despre iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să-i spunem pe nume şi de a încerca apoi să o reducem. Doar de-a lungul unui asemenea drum, omul va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai este nevoie s-o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Relaţia va primi atunci numele de botez adevărat: căsătorie.
Curajul de a crede - Educație, valori și noua întrebare despre Dumnezeu, scrisă de Johannes Röser și tradusă în limba română de pr. dr. Lucian Farcaş şi pr. dr. Ştefan Lupu.
Această carte prezintă viaţa sfintei Terezei de Calcutta, una dintre femeile cele mai cunoscute din lume, care a devenit protagonista carităţii creştine. Ea descoperă pe străzile lumii chipul lui Cristos în cei singuri şi disperaţi. Autoarea cărţii o prezintă ca fiind un creion cu care Dumnezeu continuă să scrie iubirea sa pentru umanitatea timpului nostru. «Ceea ce facem este mai puțin decât o picătură într-un ocean. Dar fără acea picătură, oceanului i-ar lipsi ceva. Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea». Printr-o serie de mărturii directe şi prin caracterul nemijlocit al anchetelor jurnalistice, autoarea reconstruieşte povestea unică „împotriva curentului” a Maicii Tereza.
"Sfânta Liturghie. Cel mai sacru eveniment din lume" este o carte scrisă de un laic din Croaţia, Josip Lončar, care a realizat că, pentru a participa cât mai bine la Sfânta Liturghie, pentru a beneficia de harurile pe care Dumnezeu ni le dă, este importantă pregătirea pe care un credincios trebuie să o facă pentru celebrare. Nu este suficient să asistăm la Liturghie, ci trebuie să fim mereu conştienţi de ceea ce se săvârşeşte, de jertfa mântuitoare a lui Isus Cristos.
„Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând, în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de Dumnezeu cu bună știință și a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință. Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană. Când îți lipsește credința, nu mai poți deosebi binele de rău. ”
Regele Mihai al României
Într-o duminică de Crăciun, după Liturghia solemnă din catedrala Sfântul Iosif, o doamnă m-a prins cu putere de braț și mi-a șoptit la ureche: „Parcă aș fi văzut școala noastră. Ah, cât mi-e de dor!” . Era o fostă elevă a școlii patronate de „maici”, cum li se spunea surorilor din Congregatio Jesu. S-a născut astfel ideea acestui volum aniversar care, la împlinirea a 160 de ani de la înființarea Școlii Pitar Moș, reunind documente, fotografii de epocă și mărturii oculare, readuce în amintirea contemporanilor o importantă și zbuciumată pagină de istorie. ( Sora Daniela Mre, CJ)
2Trăiți ca fii ai Luminii – manualul catehetului, pentru cateheza copiilor între 7 și 11 ani. Carte cusută și broșată, pagini color, copertă cu clape.
Istoria oamenilor este caracterizată de manifestarea dorinței de reînnoire la nivel personal, de schimbarea în bine a moravurilor în societate și de revigorarea spiritului binelui comun în instituțiile publice. Această dorință o simte fiecare dintre noi în mod constant de-a lungul vieții, chiar dacă nu cu aceeași intensitate. Momentele tari sunt atunci când observăm că s-a creat o formă de sclavie, de violență, de dependență sau de nedreptate.
Postul Mare este un timp potrivit pentru a verifica statutul dorinței noastre de schimbare și de înnoire. Meditațiile despre Postul Mare vor să fie, cu toată modestia, un ghid pe drumul care duce spre eliberarea de actualele forme de sclavie și spre înnoirea relațiilor cu ceilalți oameni, cu lumea și cu Dumnezeu. Pun în mâinile cititorilor acest volum cu speranța că enigma morții și drama păcatului vor fi mai ușor de suportat aici, pe pământ, și împreună cu Christos Răstignit-Înviat, le vom birui.
(Autorul)
Mesajele lui Isus către inima călugăriței, reunite în această carte, au fost luate de pe anumite iconițe și din scrisori pe care Părintele Dolindo le-a trimis, în momente diferite, unor călugărițe pe care le îndruma sau care i se adresau pentru a primi lumină și sfaturi precise, în anumite situații din viața lor.
Pr. Anton Bulai este frate franciscan, membru al Ordinului Fraților Minori Conventuali. Născut în septembrie 1965 la Valea-Mare, în Bacău, după absolvirea școlii generale în satul natal și a liceului în Bacău, a muncit din 1983 până în 1990 pe diferite șantiere de construcții în Bacău cu o întrerupere de 16 luni în timpul stagiului militar îndeplinit la Brăila 1986-1988. Decis a-l sluji pe Dumnezeu în aprilie 1990, după terminarea regimului comunist, va bate la poarta mănăstirii din Nisiporești, jud. Neamț. Sfânta Ascultare îl va duce la Noviciatul din Luizi Călugăra (Bacău) și, consecvent, va frecventa cursurile de filozofie și teologie la Institutul Teologic din Assisi (PG), unde între 1991-1998 va obține Licența și Masteratul în Teologie. A fost sfințit preot la 19 aprilie 1997 la Bazilica Patriarhală a Sf. Francisc din Assisi de către Card. Carlo FURNO. A activat din 03.10.1998 până în iulie 2022 la Biserica Sf Anton de Padova din Istanbul, iar în prezent slujește la Biserica Nașterea Preasfintei Fecioare Maria în Büyükdere, Istanbul, pe malurile Bosforului.
Eșecurile ne învață mult mai multe despre noi înșine decât succesele noastre. Nu numai că ne țin în smerenie, dar dezvăluie în noi forțe nebănuite, prin care ne depășim pe noi înșine, și resurse spirituale care ne reconectează la viață și la sensul ei.
Volumul reunește cele mai semnificative fraze care ni s-au păstrat de la Sfântul Carlo Acutis. Este vorba de cuvinte rostite de Carlo în diverse momente ale vieții și care au avut un impact deosebit asupra celor din jurul său. În mărturiile date în cadrul procesului de beatificare, apropiații lui Carlo au rememorat aceste cuvinte, iar părintele dominican Giorgio Maria Carbone, prieten al familiei Acutis, a avut ideea să le adune într-o culegere.
„Când Părintele Paolo Tablino a murit, în 2009, Cardinalul John Coppa a trimis o scrisoare în care spunea că ar fi drept ca Biserica să-l propună ca model de viață misionară. Așadar, Superiorul General al Societății Misionare a Consolatei m-a rugat ca, înainte de a pleca din Africa, să strâng mărturii despre părintele Tablino din locurile unde a trăit.
Am vorbit cu numeroase persoane care-l cunoscuseră în Marsabit, North Horr, Kallacha, Bada Hurri și, mai presus de toate, în Maikona. Apoi, am făcut exact același lucru în Italia. L-am întâlnit prima dată pe părintele Tablino în 1965. Începând cu 1976, am avut privilegiul să împărtășesc cu el munca de primă evanghelizare în deșertul de la frontiera de nord a Kenyei: el în Marsabit, și eu în Moyale. A fost un har extraordinar să trăim apoi împreună la Sanctuarul Sfânta Fecioară Maria a Consolării, de la deschiderea acestuia în 2006, în Casa de rugăciune de pe muntele Marsabitului. Am locuit cu un sfânt! Faptul că într-adevăr a fost sfânt, era convingerea tuturor.
Am participat la școala vieții unui maestru autentic: deși extrem de umil, era un remarcabil exemplu de preot și misionar.“ (Pr. Giovanni Dutto) ***
Părintele Giovanni Dutto (1931-2022), originar din Cuneo, depune în 1955 profesiunea perpetuă ca Misionar al Consolatei, iar în 1957 este sfințit preot. Slujește neobosit evanghelizării în Italia, Irlanda și Africa, unde are ocazia să-l cunoască pe P. Tablino.
Vindecare, scrisă de Cardinal François Bustillo și tradusă în limba română de Ioana Barcan.
A ști să te rogi este o artă, la fel cum sunt arta culinară, pictura, muzica și multe altele. Așa cum profesorul te îndrumă, te ajută să-ți cultivi talentul și să-l cizelezi, la fel e bine să ne lăsăm ghidați și în rugăciune, iar beneficiile nu vor întârzia să apară. Acesta este scopul lucrării de față, prin care preotul Jacques Philippe își propune să realizeze un mic manual de rugăciune, destinat tuturor, atât laicilor, cât și persoanelor consacrate.
Anul 2020 este pentru părintele și profesorul Maximilian Pal un an în care Facultatea de Teologie Pastorală din cadrul Institutului Teologic Franciscan Romano-Catolic din Roman (Neamț) vrea să-l aniverseze într-un mod deosebit, specific ambientului universitar, dedicându-i acest volum omagial cu ocazia împlinirii a 25 de ani de cercetare științifică și predare a cursurilor de drept canonic.
SĂ FIM PRIETENI SAU SĂ AVEM PRIETENI? O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi
Teologia a fost considerată multă vreme un tărâm secret, o proprietate privată, iar neiniţiaţii preferau să rămână la distanţă. Astăzi, sute de laici caută o formare creştină la înălţimea formării lor general umane. Creştini tot mai numeroşi cer să li se deschidă porţile teologiei. Pentru un public neiniţiat, însă doritor să cunoască ideile fundamentale ale timpurilor noastre, cartea de faţă trasează căi limpezi de acces pentru a descoperi lucid ce înseamnă Evanghelia lui Isus Cristos când ea atinge însuşi sensul existenţei noastre.
Acesta este primul volum din seria de 8 care vor apărea în seria „Note despre rugăciune”, ediție îngrijită de Dicasterul pentru Evanghelizare, Secțiunea pentru problemele fundamentale ale evanghelizării în lume. Toate volume sunt prefațate de Papa Francisc.
Redăm în continuare Prefața Pontifului: Rugăciunea este suflul credinţei, este expresia sa cea mai proprie. Ca un strigăt tăcut care iese din inima celor care cred şi se încredinţează lui Dumnezeu. Nu este uşor să găsim cuvinte pentru a exprima această taină. Cât de multe definiţii ale rugăciunii putem culege de la sfinţii şi maeştrii spiritualităţii, precum şi din reflecţiile teologilor! Totuşi, ea se lasă întotdeauna descrisă numai în simplitatea celor care o trăiesc. Domnul, pe de altă parte, ne-a avertizat că, atunci când ne rugăm, nu trebuie să risipim cuvintele, amăgindu-ne că vom fi auziţi. El ne-a învăţat mai degrabă să preferăm tăcerea şi să ne încredinţăm Tatălui, care ştie de ce avem nevoie chiar înainte să i-o cerem (cf. Mt 6,7-8).
Jubileul ordinar din 2025 bate la uşă. Cum ne putem pregăti pentru acest eveniment atât de important pentru viaţa Bisericii dacă nu prin rugăciune? Anul 2023 a fost rezervat pentru redescoperirea învăţăturilor conciliare, cuprinse mai ales în cele patru Constituţii ale Conciliului al II-lea din Vatican. Este un mod de a păstra vie recomandarea pe care Părinţii reuniţi în Conciliu au dorit să o pună în mâinile noastre, astfel încât, prin punerea ei în aplicare, Biserica să îşi întinerească faţa şi să proclame frumuseţea credinţei bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru într-un limbaj adecvat.
Mulţi părinţi şi educatori ai copiilor, adolescenţilor şi tinerilor sunt dezorientaţi şi, adesea, descurajaţi: nu ştiu ce să facă şi cum să facă pentru a educa tinerele generaţii. Între atâtea „dificultăţi”, Isus, cel mai mare expert în formarea oamenilor, este unicul Model şi Învăţător care poate fi „Lumină şi Călăuză” pentru părinţi, educatori, formatori. De asemenea, cartea este adresată adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor care vor să se formeze pe ei înşişi la nivel uman, moral şi spiritual. Isus ne învaţă „să creştem, să trăim, să educăm şi să ne educăm”.
2În ultimii ani a crescut interesul multor oameni față de persoana lui Isus, dar și numărul întrebărilor cu privire la el: „A existat cu adevărat?”, „Ce se știe despre viața lui?”, „A fost el fondatorul creștinismului?” și multe altele. Cu ocazia Sinodului despre Cuvântul lui Dumnezeu, care s-a desfășurat la Roma, vorbind despre importanța cunoașterii istoriei Sfintei Scripturi, Papa Benedict al XVI-lea spunea, la 14 octombrie 2008: „Faptul istoric este o dimensiune constitutivă a credinței. Istoria mântuirii nu este o mitologie, ci o adevărată istorie, și din acest motiv ea trebuie studiată cu metodele cercetării istorice serioase”.
Istoricul francez, Jean-Christian Petitfils, în studiul său Viața lui Isus, publicat de curând la Editura Sapientia, dorește să ofere un răspuns tuturor celor interesați să afle mai multe aspecte cu privire la viața lui Isus Cristos. Ca surse documentare, pe lângă cele patru Evanghelii canonice, autorul face referință și la câteva evanghelii numite apocrife, care nu fac parte din canonul Sfintei Scripturi, precum și la fragmente rare din unele scrieri non-creștine (precum cele ale lui Iosif Flaviu, un istoric evreu din secolul I).
Plecând de la textul sacru, autorul ne prezintă activitatea și opera mântuitoare a lui Cristos dintr-o perspectivă istorică, făcând adesea referire la ultimele descoperiri de natură istorică și arheologică. Pe lângă aceste dovezi istorice, textul este însoțit de anumite comentarii și explicații care au ca scop facilitarea înțelegerii mesajului evanghelic.
Autorul explică astfel geneza cărții: „Gândul de a scrie această carte s-a născut într-un moment de cumpănă pentru omenire. În primăvara anului 2020, un virus invizibil, numit de specialiști COVID-19 (coronavirus), a reușit să închidă, prin intermediul măsurilor luate de autorități, toate lăcașele de cult. Astfel, începutul pandemiei a reprezentat o mare provocare, atât pentru Biserică cât și pentru însăși trăirea credinței! În acest context de frică și izolare, personal am început să transmit în mod constant, mai întâi credincioșilor pe care îi păstoresc la Biserica Italiană, iar apoi tuturor prietenilor din mediul on line, câteva gânduri spirituale, în format video, inspirate din Evanghelia din duminici și sărbători. Pentru că aceste gânduri spirituale cereau o atenție sporită în ceea ce privește pregătirea conținutului, iar mesajul transmis trebuia să fie atât convingător, cât și sintetic, mi-am propus ca materialul deja pregătit, apoi îmbunătățit, să ajungă, la un moment dat, între coperțile unei cărți, devenind în acest fel accesibil și mai departe, celor care sunt dornici de meditarea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu și, într-un mod cu totul special, de trăirea noutății învățăturii lui Isus, din Sfintele Evanghelii”.
Cine nu a respins niciodată atitudini care se nasc în mod spontan în inimă pentru a-şi asigura aprobarea celor din jur? Cu toţii avem laturi ascunse ale personalităţii pe care le numim umbră. Aceasta îmi este prieten sau duşman? Dacă ignorăm umbra, ea poate să se ridice împotriva noastră şi să ne creeze dificultăţi de ordin psihologic şi social. Dar dacă sentimentele pe care le refulăm şi care ne fac rău nouă înşine sunt recunoscute şi asumate, ele favorizează echilibrul psihologic şi spiritual al personalităţii noastre. A cunoaşte şi a asuma laturile ascunse ale personalităţii sunt atitudini necesare pentru a ajunge la realizarea stimei de sine şi pentru a menţine relaţii umane sănătoase.
Telemah avea dreptate. Tinerețea nu este o boală, scrisă de Luigi Maria Epicoco și tradusă în limba română de pr. Gabriel-Iulian Robu.
O carte-jurnal fascinantă, în care descoperim dialogul şi relaţia de nespusă prietenie, iubire, adoraţie şi încredere care se clădeşte între un suflet şi Isus Cristos, relaţie la care Dumnezeu cheamă toate sufletele. Un preot-călugăr benedictin, stând zi de zi în faţa Sfântului Altar, îşi notează cu fidelitate trăirile din rugăciune şi intră tot mai profund în misterul iubirii personale şi unice a lui Cristos pentru fiecare dintre noi. Autorul cărţii In sinu Jesu a ales să rămână anonim; parcurgând jurnalul, vom înţelege de ce.
Este suficient să spunem că suntem prieteni? Prietenia este o alegere de viață ce valorizează caracterul unic al persoanei . Prietenia este expresia încrederii totale, capabilă să dea un sens chiar suferinței produse de o despărțire. * A fi cu adevărat prieteni înseamnă a ne trezi continuu la o viață nouă.*
Obiectul principal al meditațiilor din acest volum sunt două teme semnificative pentru evanghelistul Matei, pentru Biserica de la începuturile creștinismului, dar și pentru noi, astăzi.
Prima este legată de cateheza credinței, o temă pe care apostolul Matei o încadrează în orizontul Învierii. Prin urmare, Învățătorul unic și Catehetul adevărat din Biserică este Cristos Înviat. […]
A doua temă semnificativă este dreptatea. Aceasta se deosebește de dreptatea din învățătura fariseilor sau din filozofia greacă. Dreptatea creștină înseamnă orientarea vieții discipolului spre valorile Împărăției lui Dumnezeu, practica constantă a rugăciunii și trăirea iubirii universale față de aproapele. Evanghelistul Matei argumentează că Isus este Învățătorul acestui nou fel de dreptate. El este cel drept prin excelență pentru că a acceptat voința Tatălui de mântuire a tuturor oamenilor și și-a dăruit viața pentru ca toți oamenii să aibă viață. (Wilhelm Dancă)
Cum să cultivăm relațiile. ,,Valoarea unui om este definită în primul rând de gradul și maniera în care s-a eliberat de sine."
Maria, mama lui Isus, este pentru copii o figură frumoasă și blândă: ei aud vorbindu-se despre ea la Biserică și acasă, văd multe imagini care o reprezintă și sunt îndemnați să i se adreseze în rugăciune. Dar cine este, de fapt, Maria? Unde a trăit? Care au fost momentele cele mai importante ale vieții ei?
Cartea se propune ca o prezentare teologică a unui curent de studii asupra lui Isus, care, din sec. al XVII, a însoţit şi a animat istoria gândirii europene. Totul a început în 1774, când au fost date tiparului câteva din scrierile lui H. S. Reimarus, care insinuau că Isus „arăta” altfel decât dogma bisericească a vrut să îl zugrăvească. Aceste scrieri au pornit un val de studii şi cercetări ale unor autori ce mizau să îl poată reda pe Isus într-un mod cât mai obiectiv, autori care au căzut totuşi într-o evidentă subiectivitate. De-a lungul timpului, curentul de studii asupra istoricităţii lui Isus a cunoscut momente de impas precum şi altele de înflorire şi de revizuire. În lucrarea sa, pr. Cristian Sabău reface întreagă această traiectorie.
„Catehezele propuse în prezenta broșură intenționează să-i ajute pe credincioșii de toate categoriile să-și revizuiască cunoștințele cu privire la sacramente, dar și să le aprofundeze pe linia reînnoirii dorite de Conciliul Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice și Magisteriul actual al Bisericii.
Aceste cateheze oferă un material abundent, dar care poate fi schematizat, dat fiind timpul limitat care este la dispoziție pentru expunerea lor. Doctrina prezentată poate fi folosită ulterior pentru aprofundare, dar și pentru o lectură personală, atât din partea slujitorilor Bisericii, cât și a credincioșilor” .
Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit
Cum a construit Biserica Catolică civilizaţia occidentală
YOUCAT. Ce este YOUCAT? Youcat este o carte dedicata tinerilor, care vrea sa-i ajute sa înteleaga mai bine credinta Bisericii Catolice, asa cum a fost ea formulata în Catehismului Bisericii Catolice, publicat la treizeci de ani dupa încheierea Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965). Nascut din initiativa Conferintei Episcopilor din Austria, Youcat preia structura traditionala a Catehismului cu întrebari si raspunsuri, dar o îmbraca cu fotografii si reprezentari artistice, precum si cu elemente complementare, cum ar fi citate din Sfânta Scriptura si din mari personalitati ale Bisericii. Rod al muncii unei echipe de teologi austrieci si al unui grup de tineri, Youcat a fost supervizat de arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schönborn. Pâna în prezent a fost tradus în peste 30 de limbi!
Cartea părintelui Tito Paolo Zecca tratează despre îngeri; în mod particular despre îngerul păzitor în viața și scrierile sfintei Gemma Galgani, o tânără mistică care a trăit între anii 1878-1903 la Lucca, în Italia. Aceasta își pierde mama în copilărie. Tatăl, farmacist de profesie, mort în urma unei tumori, îi lasă pe copii într-o sărăcie lucie. Treptat, încă din anii copilăriei, Gemmei i se deschide o fereastră către lumea supranaturală. Tânăra își umple singurătatea cu personaje extraordinare: îngeri, sfinți, Isus, Fecioara Maria cu care vorbește în mod familiar. Gemma trăiește mai mult cu îngerii decât cu oamenii, vorbește mai mult cu Isus decât cu propriul tată.
„Suntem căutători de Dumnezeu” este titlul cărţii scrise de pr. Daniel Bulai, paroh la Biserica Italiană din capitală şi responsabil cu Pastoraţia Tineretului în cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Autorul şi-a lansat de curând cartea la Biserica Italiană, în prezenţa multor tineri, cărora le-a dedicat de altfel lucrarea. „Am fost, sunt şi voi fi căutător de Dumnezeu! În realitate, toţi am fost, suntem şi vom fi căutători de Dumnezeu! Şi este bine, frumos şi fascinant să fie aşa!”, a declarat Pr. Daniel Bulai cu ocazia lansării cărţii.
Volumul cuprinde 24 de „popasuri”, marcate de tot atâtea povestioare cu tâlc, citim pe ARCB.ro. Povestioarele sunt presărate cu reproduceri ale frescelor din biserica „Preasfântul Mântuitor” (Italiană), ilustraţii care conferă un aspect grafic deosebit cărţii şi pun totodată în valoare frumuseţea artistică a bisericii italiene. De-a lungul itinerariului cărţii, cititorul „căutător de Dumnezeu” parcurge rând pe rând tema tăcerii, a bucuriei, a timpului, a credinţei, a sfinţilor, a iubirii, a Spovezii, a Euharistiei, a căsătoriei, a Paştelui etc. Cartea poate fi procurată de la Librăria „Sf. Iosif” a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
În această carte, Chiara Amirante ne propune un itinerar spiritual simplu, accesibil tuturor, care își are bazele principale în Evanghelie. Este un parcurs de spiritherapy, de autocunoaștere și vindecare a inimii prin arta de a iubi. Chiara ne invită să facem o călătorie în propria inimă pentru a identifica și trata rănile care ne rănesc sufletul și a deveni mai conștienți de metodele pe care le folosim pentru a ne anestezia suferința inimii. Suntem ajutați, așadar, să ne conștientizăm rănile care ne condiționează, atitudinile nesănătoase, capcanele care generează subtil starea de rău interior în viața noastră, iar la sfârșitul fiecărui capitol ne sunt propuse exerciții concrete care trebuie făcute cu consecvență, până când vom interioriza noi obiceiuri vindecătoare, eliberatoare.
A apărut la Editura „Presa Bună” versiunea în limba română a enciclicei Magnifica humanitas pe care Papa Leon al XIV-lea a publicat-o luni, 25 mai 2026, în a doua zi de Rusalii, după ce a semnat-o la 15 mai 2026, dată la care s-au împlinit 135 de ani de la enciclica Rerum novarum a Papei Leon al XIII-lea. Traducerea a fost realizată de pr. Mihai Patraşcu.
Prima ediție a Catehismului Bisericii Catolice, publicată inițial în limba franceză a fost promulgată de Papa Ioan Paul al II lea la 11 octombrie 1992 prin Constituția apostolică Fidei depositum.
Prima traducere în limba română datează din 1993. Prezenta versiune, revizuită conform textului tipic italian din 2022, reprezintă a patra ediție în română, toate tirajele anterioare fiind epuizate.
Dragi copii, cu mare bucurie în Inima Mea vă mulțumesc pentru toate rugăciunile pe care le-ați oferit pentru intențiile Mele în aceste zile. Să știți copilașilor că nu veți regreta nici voi și nici copiii voștri. Dumnezeu vă va răsplăti cu mari haruri și veți merita viatța veșnică. Eu vă sunt aproape și mulțumesc tuturor acelora care în decursul acestor ani au acceptat Mesajele Mele, le-au transpus în viață și s-au hotărât pentru sfințenie și pentru pace. Mulțumesc că ați răspuns Chemarii Mele. - Medjugorje, 25 iunie 2006. Jubileul a 25 de ani de Apariții zilnice, neîntrerupte)
O rugăciune contemplativă a Patimii mântuitoare a Domnului nostru Isus Cristos. Fiecare stație a Căii Crucii ne reamintește diversele stații ale vieții noastre cotidiene.
Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete
Această broșură reunește cel emai îndrăgite rugăxiuni către Sfântul Benedict, atât după ritul latin, cât și cel bizantin.
Culegerea include două novene, litania, Medalia și Acatistul Sfântului Benedict. Mijlocirea luminatului Învățător al Bisericii, al cărui exemplu a ajutat Europa să crească din cenușa Imperiului Roman, este invocată și azi cu mult folos sufletesc.