Referinta: Eds-2509
La editura Serafica, în colecția „Poezii”, a văzut lumina tiparului un nou volum: „Promisiune”, semnat de Maria Imbrea. Originară din satul Traian, comuna Săbăoani, Maria Imbrea a luat, ca mulți alți români, drumul străinătății în urmă cu mai mulți ani, iar apariția acestei cărți reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute mamei sale. Prefațate de prof. Gh. A.M. Ciobanu, paginile de față propun cititorilor o incursiune candidă și onestă într-o lume interioară preponderent rurală. Într-o societate în care mulți din cei care muncesc în străinătate uită de unde au plecat și „adoptă” identități străine, Maria Imbrea face, în acest volum, un exercițiu de memorie, o reîntoarcere la origini pentru a se defini ca om și autor.
La editura Serafica, în colecția „Poezii”, a văzut lumina tiparului un nou volum: „Promisiune”, semnat de Maria Imbrea. Originară din satul Traian, comuna Săbăoani, Maria Imbrea a luat, ca mulți alți români, drumul străinătății în urmă cu mai mulți ani, iar apariția acestei cărți reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute mamei sale. Prefațate de prof. Gh. A.M. Ciobanu, paginile de față propun cititorilor o incursiune candidă și onestă într-o lume interioară preponderent rurală. Într-o societate în care mulți din cei care muncesc în străinătate uită de unde au plecat și „adoptă” identități străine, Maria Imbrea face, în acest volum, un exercițiu de memorie, o reîntoarcere la origini pentru a se defini ca om și autor. Practic, fiecare poem pare să reprezinte o bornă pe un drum al înstrăinării, dacă vreți, firmiturile de pâine pe care le lasă în urmă Hansel și Gretel pentru a găsi drumul spre casă. Amintirile din copilărie, dragostea față de părinți, copii și față de Dumnezeu, introspecțiile în momente de cumpănă fac din volumul Mariei Imbrea o promisiune de ancorare puternică în țărmul propriei ființe, chiar dacă lumea de basm în care a copilărit și a crescut e pe cale de dispariție. Fără a avea pretenții academice, versurile Mariei Imbrea reprezintă și un act de curaj, pentru că puțini reușesc să-și dezgolească sufletul pe coli albe și să le trimită în lume, în speranța că se vor găsi și alte suflete care să rezoneze la sentimentele împărtășite cu simplitate și dor de oameni frumoși
Cartea poetei Virginia Stanciu-Butescu este structurată în trei părţi/ secţiuni distincte, adunând sub aceeaşi cupolă lirică crezul ei mistic şi, totodată, expresia univocă a unei lumi lăuntrice elegante. În prima secţiune a volumului poemele inventează o lume diferită de cea regăsită în media uzuală...
Apărut în colecția „Poezii” a editurii Serafica, volumul „Din întuneric la Lumină” scris de preotul Iosif Diac ar putea constitui, fără nici un hazard, un exponent important al artei naive. Pentru cei care nu cunosc încă acest termen plastic, arta naivă a apărut pe fondul civilizației tehnologice și a pierderii identității generate de producția industrială, și reprezintă o formă de afirmare a individualității. Spre deosebire de infantil sau copilăresc, în arta naivă se comunică o realitate care a trecut prin filtrul sensibil al artistului, păstrându-și farmecul și prospețimea. Temele abordare nu sunt noi; de altfel poetul Iosif Diac nu își propune acest lucru pentru că, după cum însuși mărturisește, nu știe să scrie poezie, pentru că nu știe ce este ea. Dincolo de nostalgia copilăriei, prezentă în multe din poemele sale, la cititor răzbate și durerea maturizării (pentru că orice creștere moștenește un urlet), autorul simțindu-se „legat de viață cu un fir de iarbă”.
Conștient că, în ceea ce privește aceste două teme, e greu să mai găsești ceva nou de spus din punct de vedere poetic, Sergiu Cătălin Abalintoaie nu mizează pe formule consacrate, metaforizări excesive ori vulg, mecanisme care sufocă autenticul vocii poetice. Iar dacă luăm în considerare că poezia e un act de curaj – după ce te-ai pus pe hârtie și te-ai publicat nu-ți mai aparții – autorul de față nu face altceva decât să fie el însuși, fără a se gândi câtuși de puțin că cei în măsură ar aprecia că scrie bine sau prost. Iar asta înseamnă scriitură autentică: debarasare de orice intenție de a fi poet și, mai ales, un poet apreciat – maladia subconștientă a poeților de azi. Și, de obicei, cu cât îți propui mai puțin, cu atât îți iese mai mult.
Colecția "Poezie" a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: "Căi suprapuse. Vieți de sfinți", autor profesor Agnes Pal Beda. După volumul "Din lumea poeziei", apărut la editura noastră, în 2018, autoarea "recidivează" într-un mod cald și pios cu o nouă carte de poezie religioasă, în care discursul poetic se amplifică, devenind o voce distinctă a acestui gen de poezie. După cum însuși titlul sugerează, volumul este alcătuit din două părți distincte (Căi suprapuse și Vieți de sfinți) care formează un tot armonios, un univers în care natura, umanitatea și divinitatea se întrepătrund până la contopire. Chiar autoarea nu ascunde faptul că este atrasă de versul molcom, liniștit neoclasic, astfel că ritmul întregului volum pare adaptat după ritmul unei respirații liniștite, împăcate. Dincolo de acest act de curaj (a oferi cititorilor propriul univers și propria viziune despre viață este, întotdeauna, un act intim de curaj), Agnes Pal Beda valorifică la maxim, în acest volum, talanții primiți în dar: talentul și fiorul poetic ce-i străbat ființa.
Colecția „Poezii” a editurii Serafica se îmbogățește cu o nouă apariție editorială: „Călătorii (nu doar) imaginare”, autor Iosif Diac. Cu o prefață semnată de scriitorul și criticul literar Cezarina Adamescu, proaspătul volum este unul cu totul inedit. În primul rând pentru că în paginile sale, poemele sunt susținute și de fragmente de proză. extele sunt împărțite în cinci capitole: „Călătorind”, Meditații (locale), „Poeme despre satul meu”, „Din imnuri și cântări”, „Verbe. La Padova”. Și în aceste pagini, autorul își exercită dreptul la neuitare, exercițiu început în primul volum. Prima parte cuprinde poeme scrise în timpul călătoriilor și șederilor sale în străinătate (să fie vorba oare de „lacrima adânc săpată-n piept?”). Prin ochii sufletului său, cititorii pot vedea Praga, Salzburg, Cracovia, Częstochowa, Auschwitz, Viena, Roma-Campobasso, Assisi, Roman, Munții Apuseni sau Republica Moldova. Deși avem de-a face cu un autor extrem de matur, candoarea versurilor (datate și localizate) te face să-ți închipui, cumva, că sunt pietricelele pe care Hansel le aruncă în urmă pentru a găsi drumul spre casă.
Cu „Pasărea dragostei”, Gina Agapie propune o reîntoarcere la poezia autentic religioasă, cea izvorâtă din contemplație și oblație, din adorarea divinului și neliniștea cărnii, din simplitatea și naivitatea (în sensul de sinceritate purificată) vechilor mistici și profeți care și-au mărturisit ființa în Lamentațiuni, Psalmi, sau Cântarea Cântărilor. Spre deosebire de alți autori care se lasă seduși de extaz ori de măreția creației, încercând să o versifice și astfel textele devin fotografii supraexpuse, versurile din acest volum urmăresc, fidel și constant, un filon literar ce încheagă volumul ca pe o hostie în pixidă: pregătirea banchetului euharistic prin căutarea dragostei divine pierdută în urma păcatului originar.
Pentru cititorii obișnuiți cu universul liric al Ginei Agapie, acest nou volum de poezii poate reprezenta o surpriză. Dacă în precedentele cărți publicate, poeziile sale erau încărcate de o anumită tensiune existențială, de o căutare febrilă similară cu rătăcirea poporului ales în pustiu, „Dimineața ființei. 44 de poezii” reprezintă spațiul și timpul interior al limpezirii, al clarității. Omul Gina Agapie, un bob de nisip învăluit în sacrul existenței ca într-o scoică, a fost, în sfârșit, irizat de lumina aurorei – inspirația divină – și și-a atins destinul natural pentru care a fost creat – acela de perlă prețioasă.
Patruzeci de ”cântece” ale unei ființe îndrăgostite de Frumosul absolut, de Dumnezeu. Autoarea încântă și formulează incantații prin multitudinea de imagini, ca într-un eden niciodată pierdut, pășind timidă și înlăcrimată de dor, ca și Maria Magdalena, spre Mirele înmormântat, dar acum înviat din morți, mai frumos decât Luceafărul dimineții...
„Când inima se roagă” - poezii despre Dumnezeu, îngeri, Biserică, lume, om, casa părintească, glie, flori, dragoste, viață și multe altele.
„De vorbă cu îngerul păzitor”, autor Gina Agapie
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, în colecția Poezii, un nou volum semnat Gina Agapie: „De vorbă cu îngerul păzitor”. Cunoscută cititorilor mai ales prin intermediul cărților de povestiri pentru copii („Povestiri cu rom”, „Lada mea de zestre”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu”), Gina Agapie a publicat, la sfârșitul anului trecut, tot în colecția Poezii, volumul „Pasărea dragostei”.
După cum ea însăși mărturisește în deschiderea acestui nou volum, paginile de față reprezintă o desăvârșire simbolică: dacă prima carte de poezie a adunat 38 de texte, aici sunt reunite 40 de poezii, număr care simbolizează cei 40 de ani petrecuți de poporul ales în pustiu.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului volumul de poezii „Domnul cântă, vedem sunetele scrise-n aer. 40 peceți de îngeri”, autor Gina Agapie.
Gaetano Camillo în multele călătorii şi popasuri în România, l-au inspirit pentru a scrie această nouă carte. În viziunea sa poetică, autorul a făcut din tei simbolul lumii româneşti, copacul inimii şi al vieţii. Acest volum ivit din spontaneitatea observaţiei mişcării sufleteşti mai mult decât a văzutului, s-a transformat într-un act de omagiu adus României şi valorilor sale trecute şi prezente. (Carlo Savini) Din cuprins: Şi versurile dau în floare. Minunea teiului. Balonul bucuriei. Raza de soare. Ursuleţul cel bun. Aur blând pe cărare. Norul alb. De vorbă cu pământul mamă. Picături de lumină.
Cartea de poezii a Agnesei Pal Beda este rodul meditațiilor, reflecțiilor și investirii talanților literari nu doar dintr-o zi, o lună sau un an, ci dintr-un arc de timp mult mai lung.
Antologie de poezie a fraţilor franciscani Conventuali din România
Sergiu Cătălin Abalintoaie, după ce și-a ascult frământările interioare, care hoinăresc prin sufletul, trupul și mintea sa, în pauzele de la condus „un camion de mare tonaj”, de-a lungul si de-a latul Europei, a ales să folosească timpul liber compunând poeziile din prezentul volum, versuri care s-au ivit ca o supunere asupra nevoii creative, a inspirației de moment și a cristalizării sensului, a formei și a ritmului. Poemul urcă la suprafață ca rezultat al acestei exigențe, conținând componente diverse, precum: moralitate, dragoste, ținutul de acasă, indiferență și ură, poezie despre viață, natură, dragoste față de femeie.
În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”.
40 de ani. timp de har și iubire. Carte de poezii. Cu plecare de la idea biblică, exprimată de psalmist: "Numărul zilelor anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi chin, pentru că trec repede şi noi ne ducem" (Ps 90/89,10), precum şi dintr-o oarecare observare existenţială, s-au vărsat fluvii de cerneală în încercarea de a da nume experienţelor trăite la ceas de vârstă medie, ce poate oscila între 35-45 de ani.
Frapant, la o primă lectură, dar şi, mai ales, la a doua sau la a noua, e discursul de o fineţe „iezuită”, intens spiritualizat, cu breşe mistic iluminative operate („savant”, ar zice Rimbaud) într-un limbaj precis, fără stridenţe neologistice, conectat la real prin termeni preluaţi cu un aer cât se poate de firesc – cel puţin după gustul meu –, din imediateţea cea mai reavănă. Cucereşte, cred, o anume disponibilitate ludică abia ţinută în frâu de înclinaţia (naturală? cultivată?) spre acele „chestii serioase” cum, complet dezinhibat, le spune acest poet fundamental religios celor „înalte”, metafizice. Profetul din versurile lui Carol Daniel, amintind de avva din Epifania unui alt Daniel (Turcea), se susţine la o lectură atentă ca „figură” curat memorabilă. Pe scurt, un liric exersat şi cine ştie, deplin format, demn de a fi, de pe-acum, citit şi – neapărat, altfel chiar că n-am făcut nimic – recitit. (Marian Drăghici)
La editura Serafica, în colecția „Poezii”, a văzut lumina tiparului un nou volum: „Promisiune”, semnat de Maria Imbrea. Originară din satul Traian, comuna Săbăoani, Maria Imbrea a luat, ca mulți alți români, drumul străinătății în urmă cu mai mulți ani, iar apariția acestei cărți reprezintă îndeplinirea unei promisiuni făcute mamei sale. Prefațate de prof. Gh. A.M. Ciobanu, paginile de față propun cititorilor o incursiune candidă și onestă într-o lume interioară preponderent rurală. Într-o societate în care mulți din cei care muncesc în străinătate uită de unde au plecat și „adoptă” identități străine, Maria Imbrea face, în acest volum, un exercițiu de memorie, o reîntoarcere la origini pentru a se defini ca om și autor.
