Încercând să rezum acest nou demers publicistic al părintelui și autorului Iacob Stolnicu, gândul m-a dus involuntar la două fraze arhicunoscute rostite de Sfântul Părinte Papa Ioan al XXIII-lea. Cunoscut de mulți drept „Papa cel bun”, căldura, simplitatea și conștiința socială l-au făcut pe acesta să spună: „Mi se întâmplă adesea să mă trezesc noaptea și să încep să mă gândesc la problemele grave care tulbură omenirea și îmi spun: trebuie să vorbesc cu Papa despre ele. Apoi, a doua zi, când mă trezesc, îmi amintesc să eu sunt Papa.”
Respectând toate canoanele ierarhice și valorice, și doar ca o parafrazare ce se poate aplica oricărui preot, aș putea face un exercițiu de imaginație și să-mi închipui că, după zile întregi consumate de intensitatea activității în biroul parohial, sunt nopți în care omul Iacob Stolnicu se trezește gândindu-se la problemele oamenilor și își spune că ei ar trebui să apeleze la un preot, iar dimineața își aduce aminte că el însuși este preot. Și prin acest lucru încerc să subliniez faptul că, mai ales în aceste vremuri când biroul parohial a căpătat funcții multiple și nebănuite (birou de mediere, oficiu de ocupare a forței de muncă, CAR, cabinet psihologic), vocația sacerdotală a căpătat și ea un dinamism vertiginos, astfel că preotul a început să fie privit ca o autoritate care „mișcă lucrurile”. „Dacă nici preotul nu poate...”. De câte ori nu ați auzit astfel de vorbe? Din acest punct de vedere, Niciun drum nu este lung dacă nu ești singur nu e o carte în sensul de obiect. Ci o acțiune. Un alt fel de acțiune care potolește căutarea frenetică a soluțiilor miraculoase la problemele cu care se confruntă oamenii, și propune „băi galvanice” ale sufletului, prin transformarea substantivului „credință” în verbul la timpul prezent „cred”.
Noul volum este structurat în trei capitole: omenescul și atitudinile sale, omenescul în relația sa cu Dumnezeu și Biserica – reflexia acestei relații. Ca și în proiectele editoriale anterioare (popularizate și prin intermediul ercisfm sau Angelus TV), părintele Stolnicu propune un parcurs spiritual în 31 de etape, 31 de borne necesare pentru ca omul să se definească pe sine prin ochii Creatorului său. Și pentru că acest drum nu poate și nu trebuie să fie făcut de unul singur, fiecare reflecție începe cu un citat revelator din scrierile suveranilor pontifi contemporani (exortații, scrisori apostolice, discursuri, mesaje Ubi et Orbi), care au un dublu rol. În primul rând, dincolo de chipurile de pe iconițe, vizitele în România sau știrile din social media, cititorii sunt invitați să redescopere adevăratul rol al unui suveran pontif, și anume cel de urmaș al sfântului Petru și responsabilitatea uriașă pe care o are, în această calitate, cu privire la doctrina Bisericii. În al doilea rând, consultarea acestor documente poate fi un real ajutor în momentele de criză ori confuzie spirituală, momente care se cronicizează pe zi ce trece în societatea actuală.
Pe parcursul lecturii, cititorul este pus în fața faptului împlinit, se confruntă cu propriile atitudini negative sau temeri. Și pentru că orice drum e lung dacă ești singur, părintele Iacob îl ghidează imperceptibil și cu blândețe prin capcana concluziilor extreme (subestimare, auto învinovățire), pentru a ajunge împreună la o finalitate pe cât de simplă pe atât de ignorată de mintea omenească: dacă în cele divine avem nevoie de intervenția lui Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt, tipologiile și comportamentele umane nu sunt irecuperabile ci reparabile. Cum? Pe tot parcursul celor 31 de meditații propuse spre aprofundare părintele Stolnicu subliniază, direct sau indirect, un aspect vechi de când e Biblia, dar pe care omul îl percepe ca noutate: Isus Cristos a fost și om și Dumnezeu, numai că oamenii sunt prea concentrați pe latura de fiu al lui Dumnezeu, uitând că pot găsi rezolvarea problemelor omenești dacă aprofundează umanitatea lui Cristos.
Primele două părți ale acestui volum sunt, practic, scrise în oglindă; atitudinile umane prezentate în primul capitol (mânia, vinovăția, renunțarea, diferite vicii) își găsesc reflexia în al doilea capitol, care ar putea fi definit ca „somatizarea” absenței lui Dumnezeu. Fiecare meditație e, în același timp, simptom și tratamentul său. Părintele Stolnicu nu pune diagnostice iremediabile, nu caută vinovați, nu arată cu degetul. El îți arată rănile tale, apoi rănile lui Cristos răstignit, și te lasă să alegi dacă vei îmbrățișa coasta străpunsă din iubire pentru tine sau dacă vei considera că rănile tale sunt prea adânci. Orice alegere ai face, pe tot parcursul lecturii ți se amintește că nu ești singur. Folosindu-se de exemple ale unor personalități care au marcat istoria, citând autori clasici contemporani și confrați preoți cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, părintele Iacob Stolnicu oferă un „boost” spiritual cititorului obosit de propria umanitate, așa cum destoinicii câini husky primesc periodic suplimente cu proteine în faimoasa cursă cu sănii Iditaroad.
Umanitatea rănită din primul capitol, care își recuperează sensul prin vindecarea relației cu Dumnezeu în al doilea capitol se împlinește în partea a treia și ultima a volumului, când se integrează în Biserica lui Cristos. Generate de diferite momente liturgice ori sărbători, reflecțiile finale subliniază, restaurează și risipesc singurătatea drumului spre Emaus-ul ceresc prin comuniunea în sfânta Liturghie, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu – Biblia –, și apropierea de sfintele Sacramente. Dar părintele Iacob subliniază: la această realitate deloc confortabilă în zilele noastre nu se ajunge nici ușor, nici singuri. Bucuria drumului e direct proporțională cu disponibilitatea noastră la voluntariat cirenaic.
Niciun drum nu este lung dacă nu ești singur e, într-un fel, o carte răspuns la Google Maps. Cine are curiozitatea, poate să facă un experiment simplu: să introducă în celebra aplicație destinația Paradis, apoi Golgota. Va observa că distanța dintre ele e aproximativ egală, dar ai de ales între mai multe locuri cu același nume. Unii ar spune că așa funcționează Google Maps, nu-ți arată decât destinațiile din apropiere. Dar părintele Stolnicu, fidel ca întotdeauna cuvântului scris, trasează cu acest volum, linii continue sau întrerupte pe axul drumului spiritual al fiecărui cititor.
Emilian Pal
