- Stoc epuizat
Referinta: Eds-0156
A prezenta astăzi publicului românesc o carte de meditaţii, dă impresia unui lucru hazardat. Dacă totuşi se face această prezentare, s-a ales din două motive. Mai întâi că avem o mulţime de tineri intelectuali, dornici de adevăr şi bine, în timp ce legitimele lor aşteptări spirituale nu sunt satisfăcute. Şi apoi pentru că Biserica şi ţara aceasta, are mai întâi lipsă de oameni integrii, care să poată fi aluatul masei, o elită de creştini. (Pr. Liviu Chinez) Din cuprins: Sfaturi premergătoare. Demnitatea creştinului. Tăria sufletului. Virtuţi necesare.
A prezenta astăzi publicului românesc o carte de meditaţii, dă impresia unui lucru hazardat. Dacă totuşi se face această prezentare, s-a ales din două motive. Mai întâi că avem o mulţime de tineri intelectuali, dornici de adevăr şi bine, în timp ce legitimele lor aşteptări spirituale nu sunt satisfăcute. Şi apoi pentru că Biserica şi ţara aceasta, are mai întâi lipsă de oameni integrii, care să poată fi aluatul masei, o elită de creştini. (Pr. Liviu Chinez) Din cuprins: Sfaturi premergătoare. Demnitatea creştinului. Tăria sufletului. Virtuţi necesare.
Ar trebui să nu se găsească creştin, care să nu cunoască temeinic roadele minunate ale iubirii şi părerii de rău desăvârşite; pentru că lucrul acesta este de o însemnătate nespus de mare atât pentru ceasul morţii proprii, cât şi pentru ceasul morţii altora, la care omul poate fi de faţă. Din cuprins: Ce este părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Cum trebuie provocată părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Ce urmări are părerea de rău sau căinţa desăvârşită? Pentru ce este aşa de însemnată, ba chiar de nelipsit părerea de rău sau căinţa desăvârşită?
Broșura de față cuprinde cele mai importante devoțiuni către Pruncul Isus de la Praga: Novenă la Pruncul Isus de la Praga, Triduum pentru a cere un har, Coronița Pruncului Isus de la Praga, și rugăciuni diverse cum ar fi rugăciuni pentru cauze disperate, rugăciunea studentului, rugăciunea copilului, a bolnavului sau pentru ungerea cu uleiul din candela Pruncului Isus de la Praga.
„Dumnezeu pe urmele noastre sau noi pe urmele lui Dumnezeu?”, autor pr. Iacob Stolnicu
Acest nou volum apărut la editura „Serafica”, ar putea fi considerat de unii o anomalie și o premieră în același timp, din mai multe puncte de vedere. În primul rând anomalie, pentru că mulți s-ar întreba care mai e rostul unei cărți tipărite într-o eră digitalizată, în care rapiditatea evanghelizării depinde doar de viteza traficului de internet, iar AI (inteligența artificială) a depășit stadiul de curiozitate și îi sunt atribuite prerogative profetice ori setează trendul pentru un nou model de preot cool, la modă, care deține toate răspunsurile la frământările existenței umane.
Scopul acestui Mic Catehism pentru Familie este de a-i ajuta pe creştinii care se străduiesc cu sârguinţă să „pună temelia” unei credinţe solide, pentru a nu se găsi în dificultate atunci când fiii lor mai mici sau adolescenţi îi vor întreba despre adevărurile fundamentale ale religiei pe care o trăiesc.
Maica Mantuitorului, pricina bucuriei noastre. Compendiu de Mariologie
Paginile acestei broșuri apărute la editura Serafica își propun să aducă în fața cititorului cea mai surprinzătoare, dar și cea mai eficientă rugăciune: invocarea Numelui Sfânt al lui Isus.
Autor a numeroase cărți, multe dintre ele binecunoscute publicului din România („Citește-mă sau vei regreta”, „Cum să evităm purgatoriul”), părintele dominican Paul O'Sullivan subliniază imensele haruri și daruri pe care credincioșii le pot obține prin invocarea zilnică a Numelui Sfânt.
Ca argumente în sprijinul pledoariei sale, el aduce numeroase exemple, atât din Sfânta Scriptură, dar și din viețile sfinților, demonstrând că numele lui Isus este cea mai eficientă rugăciune pentru o moarte bună, eliberarea sufletelor din purgatoriu și obținerea unor haruri personale.
Pentru aceasta, credincioșii pot invoca Numele Sfânt, conștienți de trei aspecte: să-i ofere lui Dumnezeu întruparea lui Isus, pătimirea sa și cele aproximativ 500 de mii de liturghii care se celebrează zilnic în întreaga lume.
În contextul în care anul acesta a fost declarat de către Papa Francisc Anul Sfântului Iosif, noul volum apărut reprezintă un mijloc excelent de introducere a cititorilor și cinstitorilor Sfântului Iosif în teologia și spiritualitatea sa.
Încă de la început, autorul își face cunoscută intenția de a separa imaginea de „pioasă prezență" a sfântului Iosif în cadrul unor devoțiuni populare, de rolul crucial pe care acesta l-a avut în misterul Întrupării și Răscumpărării. Fiecare capitol reprezintă o zi din luna martie, în care cititorii sunt invitați să mediteze și să descopere adevărata figură și misiune a sfântului Iosif în istoria mântuirii, în relație cu Isus și Biserica. Puținele amănunte pe care le oferă evangheliile cu privire la viața și rolul sfântului Iosif sunt suficiente pentru autor ca să-l plaseze, ca importanță în ordinea devoțiunilor, imediat după Isus și Sfânta Fecioară Maria, dar înaintea tuturor sfinților și patriarhilor.
Fiecare meditație este însoțită de o mărturie (din istoria cultului sfântului Iosif sau din viața sfinților care s-au remarcat și au promovat devoțiunile față de el), un fioretti (pasaj biblic ce ghidează meditația) și o iaculatorie - invocație scurtă prin care se cere ajutorul său harul lui Dumnezeu. Nu puteau lipsi din aceste pagini devoțiunile populare, cum ar fi Durerile și Bucuriile Sfântului Iosif, Litania Sfântului Iosif sau Bucură-te, Iosife.
Concluzia acestei cărți este edificatoare: deși este o prezență discretă în evanghelii, devoțiunile și cultul sfântului Iosif trebuie sa aibă o importanță demnă de cel considerat ca fiind omul apropiat cel mai mult posibil de Isus.
Actualitatea sfinților, în general, dar mai ales a celor doi – Sfântul Francisc și Sfânta Clara –, propuși spre studiu și aprofundare în această nouă apariție editorială, își găsește motivația în faptul că au avut capacitatea și înțelepciunea de a merge la originile experienței creștine, punându-și primele întrebări existențiale și orânduindu-și viața în vederea conformării totale cu Cristos. Este ceea ce marele arhitect spaniol, Antoni Gaudí, voia să exprime atunci când spunea că „originalitatea constă în întoarcerea la origini”, lucru pe care acești doi giganți ai sfințeniei l-au făcut prin îmbrățișarea chemării din partea Domnului.
Novenă și rugăciuni în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima
Paginile de față reunesc cele mai importante și mai cunoscute devoțiuni în cinstea Sfântului Anton, putând fi considerată un adevărat vademecum atât de invocare, cât și de mulțumire pentru harurile primite prin mijlocirea sfântului padovan.
Miracolul înseamnă deschidere spre Infinit, semnul lui Dumnezeu care vine în ajutorul necredinței noastre. Reprezintă ritmul eternității acordat pe aspirațiile și dorințele efemere ale finității noastre. Întâlnirea cu Miracolul din Lanciano nu te poate lăsa indiferent – aici, omul însuși simte exigența unui răspuns, a unei schimbări, a unei atitudini de însușit. Ceva se mișcă în fibrele ființei, în toată profunzimea ei. A rămâne pasiv, înseamnă a-ți nega propria umanitate, propria rațiune, propriul crez. Și nu e posibil... Cineva îți vorbește, te îndeamnă, te provoacă.
Sfântul Ioan Calabria. Biografia oficială (Alba, IT), 1999), scrisă de pr. Mario Gadili, din Congregaţia Sfântului, ne descrie, simplu şi natural, istoria unui preot cu totul decis pentru Dumnezeu. Descrierea şi tonul povestirii este intensă, transparentă, limpede şi fără echivocuri. Naturaleţea autorului şi a sfântului, contopite într-o manieră surprinzătoare, atrag cititorul pe calea prospeţimii şi reînnoirii sufleteşti, orientându-l spre o adevărată experienţă de Dumnezeu. Cine nu s-a confruntat în viaţa sa cu o criză religioasă ori vocaţională, cu pierderi şi regăsiri interioare? Cartea de faţă răspunde dorinţei preoţilor şi persoanelor consacrate de a se regăsi în propria vocaţie mult mai motivaţi descoperind, în istoria personală, prin lecturare, paginile lipsă ori cele încă nescrise. Din cuprins: Anul Domnului 1873. Fiul cismarului. Du-te să te faci preot. În slujba marelui suveran. Vicar parohial la Santo Stefano. Omul care a cunoscut durerea. Autorităţile bisericeşti. Don Calabria şi fraţii separaţi. Preasfânta Suferinţa misterioasă din ultimii ani.
Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii.
Autorul ne invită să înţelegem ideea de Sacramente în general şi individual, trece de la percepţia catolică a acestora la un studiu comparativ, sintetic şi accesibil, cu doctrinele ortodoxe şi protestante, oferind, preoţilor şi studenţilor şi tuturor celor interesaţi, percepţia acestora din urmă asupra chestiunii în discuţie. Prin această operă, autorul ne introduce într-o atmosferă pătrunsă de istorie şi teologie, bazată pe probe concrete, evitând povestirile sumare ori superficiale.
Pagină după pagină, ajutat de mărturiile adunate cu ocazia procesului de beatificare și de documentele găsite în arhiva Securității, autorul conturează portretul medicului și preotului Martin Benedict.
Acest al doilea volum din proiectul „Îndreptar de atitudini”, care îl are ca autor pe pr. Iacob Stolnicu, reprezintă încă un pas pe drumul înțelegerii Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră și în societate, drum pe care autorul ne invită să îl parcurgem împreună într-un schimb inedit de roluri, asumându-ne când calitatea de învățăcei, când cea de trăitori experimentați.
Acest volum analizează cu extremă acuratețe și cu simplitate ceea ce economia mântuirii ne învață despre vocația mărturisitorilor lui Dumnezeu: o chemare universală la sfințenie.
Paginile acestei cărți propun credincioșilor un nou, dar totuși vechi mod de a fi: a deveni una cu voința lui Dumnezeu, adică de a împleti voința noastră cu voința Lui, astfel încât să nu mai existe decât o singură voință. Autorul acestor pagini, Sf. Alfons Maria de Ligouri, mare învățat al Bisericii, ne oferă și o serie de meditații folositoare în acest sens, arătându-ne că acest lucru este posibil dacă urmăm câțiva pași simpli. În primul rând trebuie sa devenim una cu voința lui Dumnezeu, acceptând împrejurările naturale (calamități, secetă, furtuni), pentru că acestea se întâmplă doar cu voia Lui. În al doilea rând, trebuie să devenim una cu stările noastre interioare, acceptând faptul că ele ne sunt date din voința Domnului. Apoi, trebuie sa acceptăm atât boala, cât și condiția noastră umană, conștienți de faptul că tot ce ni se întâmplă face parte din planul lui Dumnezeu. Concluzia este una edificatoare: să ne străduim să-l slujim pe Dumnezeu mergând pe acea cale pe care El vrea să fie slujit.
Autorul îşi propune să analizeze situaţia creştinismului în societatea contemporană şi să răspundă unor întrebări şi provocări ale omului timpurilor noastre. Totul, după cum se afirmă şi în titlu, plecând de la redescoperirea Evangheliei.
Într-un moment în care lumea are nevoie de sfinți, tăcere și rugăciune, editura Serafica propune cartea „Devoțiuni în cinstea Sfintei Filomena".
Preferata parohului de Ars, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfânta Filomena a fost martirizată la o vârstă fragedă din cauza credinței ei. Fiică a unui rege persan, a dat mărturie pentru dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
Devoțiunea față de această sfântă ar putea constitui o noutate, dar tradiția ne învață că sfinții au fost lângă noi și cu noi.
Paginile apărute nu vă propun un mod de a fi. Doar un mod de a exista cu Cristos și cu Sfânta Filomena.
Acest volum semnat Gina Agapie propune cititorilor o neașteptată alegorie a mântuirii prin suferință. Protagonistul acestor pagini – copilul Alexandru care împlinește 13 ani, este, de altfel și destinatarul direct al volumului, ceea ce face din „Mare minune s-a întâmplat acolo! Vindecă, Doamne, acum!”, o bornă de umanitate pe drumul vieții.
Virtuţile umane se exprimă prin atitudini ferme, dispoziţii stabile, perfecţiuni habituale ale inteligenţei şi ale voinţei care reglează acţiunile, ordonează pasiunile şi călăuzesc conduita persoanei în conformitate cu raţiunea şi cu credinţa. Virtuos este omul care, în deplină libertate, practică binele! Din cuprins: Sprijinul nostru este Domnul. Ascultarea. Ispitele. Sf. Împărtăşanie. Duminici şi sărbători. Starea sufletească a creştinului. Speranţa creştinului. Resemnarea autentică. Scrupulele. Nelinişte şi nerăbdare. Raporturile exterioare. Influenţă dar şi discreţie. Nici ipocrizie nici risipire. Litania iubirii lui Dumnezeu. Despre virtuţi şi organismul spiritual.
Figura și opera sfântului Leonard Murialdo
Autor - Giovenale Dotta.
Cartea propune devoțiunea către Preacurata Fecioară Maria care desface nodurile și nu numai. Timp de nouă zile, lăsați-vă cele mai strânse noduri, păcate, frici, temeri, în mâinile Preacuratei Fecioare Maria, desfăcătoarea de noduri, și, astfel, totul se poate schimba! Cu condiția de a recunoaște, cu umilință, că avem nevoie de Ea!.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului, un nou volum de povești pentru copii semnat Gina Agapie - „Ochelari de văzut minuni. Povești pentru Sara”. Cunoscută cititorilor mari și mici din volume anterioare precum „Heruvimi cu chipuri de copii. Povești pentru Sara”, „Lada mea de zestre. Mearat Hehalav”, „Hamor și Atona. Măgărușii lui Dumnezeu” sau „Zotia. Povestiri cu rom”.
În acest volum autoarea invită părinții și copiii să redescopere Facerea lumii într-o manieră inedită. Este vorba de șase povestiri care au ca motto versetele din Cartea Genezei corespunzătoare fiecărei zile în care Dumnezeu a creat lumea, fiecare poveste descriind însă, cîte o întâmplare diferită care, aparent, nu are legătură cu cea anterioară.
Geneza rugăciunii Rozariului trebuie căutată undeva prin evul mediu, atunci când poporul şi chiar o bună parte din călugări nu mai cunoşteau limba latină în care se recita Breviarul. Dovada importanţei Rozariului derivă şi din instituirea unei sărbători dedicate Sfintei Fecioare Maria Regina Rozariului, de către Papa Pius al V-lea. Din cuprins: Sfântul Rozariu, geneza şi importanţa lui. Cele 20 de mistere ale Sfântului Rozariu. Misterele de bucurie, de lumină, de durere, de slavă cu imagini color. Litania lauretană cui imagini color.
Clar și concis, cu exemple reale și apelând la cercetări de ultimă oră, cum ar fi bioetica sau neuroștiințele, Gregory Popcak coboară cele opt fericiri de pe munte direct în familia creștină, în contextul societății de azi - tot mai lipsită de adevărați tați creștini. Fără a se erija în interpret biblist sau terapeut de cuplu, autorul propune taților și bărbaților un mod prin care îndatoririle lor de capi ai familiei redobândesc adevărata semnificație creștină, debarasată de un cotidian fără identitate, care rezumă calitatea de tată la cea de simplu întreținător al familiei
Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste.
Dificultăţile întâlnite în viaţa consacrată sunt prezentate prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii religioase. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme.
La editura Serafica a apărut volumul „Puterea Chemării. Viața consacrată astăzi. Dialog cu Fernando Prado”, autor Papa Francisc, trad. Pr. Virgil Blaj, OFMConv. Publicată în contextul vizitei Papei Francisc în România din 30 mai - 2 iunie 2019, cartea de față este rezultatul a peste trei ore de interviu acordat lui Fernando Prado, preot claretian, director editorial al Publicaciones Claretianas, profesor de Teologia misiunii la Institutul de Viață Religioasă din Madrid. Dincolo de forma clasică a interviului, autorul și-a propus mai mult o convorbire în care să iasă la lumină sufletul Papei Francisc de persoană consacrată. Iar acest lucru se vede din sinceritatea și disponibilitatea cu care urmașul lui Petru răspunde întrebărilor, unele dintre acestea atacând probleme spinoase care frământă viața consacrată.
Există trei etape care ne duc la întâlnirea cu Dumnezeu: să mă întâlnesc cu mine însumi, a stabili un contact cu Dumnezeu, privindu-l ca pe cel care priveşte cu dragoste şi a trei fază constă în a vorbi cu Dumnezeu comunicându-i necesităţile şi presimţirile mele cele mai intime. Din această carte vom primi îndrumările necesare pentru a realiza întâlnirea cu Dumnezeu. Din cuprins: Etapele întâlnirii. Întâlnirea cu sine însuşi. Dialogul cu Dumnezeu. Tăcere în faţa lui Dumnezeu. Locurile întâlnirii. Rugăciunea reciprocă. Adoraţia.
Această carte cuprinde rugăciuni precum: un sfert de oră în faţa Preasfântului Sacrament, rugăciuni pentru Papa, rugăciuni pentru a avea preoţi buni, litania patimilor lui Isus Cristos, rugăciuni la vizitarea Preasfântului Sacrament, scurte convorbiri cu Isus din Sfânta Euharistie. Din cuprins: Preasfântul Sacrament. Ai să-mi ceri ceva pentru cineva. Inimă a lui Isus. Rugăciune pentru conducătorii ţării. Invocaţii pentru a obţine preoţi sfinţi. Litania Patimilor lui Isus Cristos. Rugăciune la vizitarea Preasfântului Sacrament. Scurte convorbirii cu Isus din Sf. Euharistie.
Această carte este scrisă din dorința de a împărtăși cu prietenii și colaboratorii asociației SOLWODI experiența noastră ca organizație care lucrează de 10 ani cu victimele violenței în familie, femei, copii și uneori bărbați. Ea cuprinde experiențe, reflecții și îndrumări cu privire la specificul fenomenului, în contextul societății românești și importanța consilierii victimelor în procesul de vindecare. De asemenea, veți cunoaște câteva dintre provocările specialiștilor atât la nivel personal cât și profesional, dar și metodele pe care le avem la dispoziție pentru a nu ne lăsa copleșiți nici de limitele personale, nici de cele sociale.
Traducerea uneia dintre cele mai frumoase și mai citite cărți după Biblie: De imitatione Christi
Această carte cuprinde o serie de lămuriri necesare oricărui credincios precum: de ce purtăm scapularul?, miracol al harului, convertiri, necesitatea de a purta scapularul, promisiunea Sfintei Fecioare Maria. Din cuprins: De ce purtăm scapularul? Miracol al harului. Convertiri. Chemare la fervoare. Poate un necatolic să poarte scapularul?
Viața și carisma sfântului capucin, Leopold Mandić, redate cu acuratețe și simpatie evlavioasă în această biografie semnată pe pr. Petru Dâncă, scot la lumină chipul lăuntric al părintelui Leopold. Îndeosebi dăruirea sa neobosită în scaunul de spovadă și însoțirea spirituală care au reprezentat modalitatea eficace în a se apropia terapeutic de sufletul omenesc.
Acest Catehism oferă copiilor informațiile necesare pentru a-l descoperi pe Isus, care vine în Sfânta Împărtășanie, la Sfânta Liturghie, prin mâinile preotului și puterea Duhului Sfânt. Prezintă principalele adevăruri de credință, rugăciunile fundamentale, explică sacramentele Botezului, Euharistiei și al Pocăinței și, bineînțeles, pregătește copiii să facă prima mărturisire a păcatelor, adică Prima Spovadă și astfel, cu vrednicie să poată primi Prima Sfântă Împărtășanie, adică Sacramentul Euharistiei.
Luna iunie închinată Preasfintei Inimi a lui Isus, ediția a IV-a
Ce este fericirea? Există un secret al fericirii? În viața consacrată? De câte ori n-auzim astfel de întrebări sau, poate, ne adresăm chiar nouă înșine asemenea interogații despre existența unei rețete absolute a fericirii. Chiar de răspunsul nu coincide, deseori, întru totul. A scrie o carte despre fericire ar părea, la o primă vedere, tocmai dorința de a găsi un răspuns absolut, o soluție definitivă, o rețetă unică a fericirii. Însă tematica propusă de Giuseppe Crea se înscrie într-o altă direcție, anume, să bifăm răspunsuri valabile în dreptul unor întrebări legitime, să constatăm că fericirea nu e o rețetă magică și nici o pledoarie abstractă, ci există persoane care luptă și se angajează pentru a fi fericite. La modul cel mai serios și concret.
Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană.
La editura Serafica a văzut lumina tiparului un nou volum semnat Gina Agapie: „Heruvimi cu chipuri de copii și povești pentru Sara”.
Dedicată Iubirii – în înțelesul ei dumnezeiesc, după cum însăși autoarea precizează, cartea de față cuprinde șase povești urmate fiecare de câte o confesiune cu puternice accente autobiografice și sociale.
Așa cum și-a obișnuit cititorii, și în paginile de față, Gina Agapie își îmbracă scriitura cu o hlamidă creștino-iudaică, având la bază scrieri mai puțin cunoscute din Vechiul Testament, rezultând un farmec aparte ce îl face martor pe cititor la o mică parte din istoria poporului evreu și îl predispune la o călătorie personală prin deșertul interior. Poveștilor luminoase și pline de învățăminte pentru Sara, Gina Agapie le contrapune o atmosferă relativ încordată și contrariată în introspecții, pentru că cele 13 capitole ale cărții sunt văzute de autoare ca 13 trepte pe care le-a urcat pentru a se distanța de o perioadă de doliu emoțional.
Experiența volumelor anterioare o ajută însă pe Gina Agapie să facă din acest volum o carte a echilibrului între sufletul omului deșertificat de implozia cotidianului și Iubirea dumnezeiască, ce ascunde heruvimi sub chipuri de copii, metaforă a scânteii divine dătătoare de viață veșnică.
Pornind de la heruvimii așezați pe Chivotul Sfânt, Gina Agapie face din această carte un volum al redutelor pe care a trebuit să le cucerească în urma luptelor cu „amalecițiii” și „egiptenii” interiori; neputând să se facă „înger de sus”, ea optează, prin aceste pagini, să se facă un lac subteran potolit care așteaptă ca Dumnezeu – iubire să se reflecte în apele sale, pentru a curge liber.
Cartea de rugăciuni este recomandată tuturor oamenilor care doresc să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune: pentru cei care se roagă deja; pentru cei care nu știu să se roage; pentru cei care nu se pot ruga liber; pentru momentele de rugăciune personale sau comunitare, în familie, în diferite grupuri de rugăciune și în biserici la actele liturgice; pur și simplu pentru cei care doresc să învețe sau să revadă rugăciunile clasice sau chiar mai puțin cunoscute.
Din cuprins: Rugăciunile principale; Preasfânta Treime; Dumnezeu Tatăl; Dumnezeu Fiul; Duhul Sfânt; Preasfânta Fecioară Maria; Sfântul Iosif; cei mai cunoscuți Sfinți și îngeri; Rugăciuni pentru vindecare; Diferite binecuvântări; Sfânta Liturghie.
Novenă la Sfantul Ioan Paul al II-lea. Novenă la Isus îndurătorul
Intentia parintelui Gheorghe Patrascu, a fost sa scoata în relief ca orice s-ar întâmpla pe fata pamântului, cel care s-a consacrat lui Dumnezeu, cel care are o adevarata credinta nu-l poate afecta, chiar daca trebuie sa îndure interogatorii, condamnari, torturi, deportari. (autorul) Din cuprins: Instalarea regimului comunist. Începutul arestărilor. Începe ancheta propriuzisă. Maica Domnului pe geamuri. Ultima declaraţie. O Sfântă Liturghie în puşcărie. Aştept învierea morţilor. Moartea Monseniorului Şandor Imre. Eliberarea din închisoare. Preoţi în închisoare. Credincioşi martiri împuşcaţi de comunişti.
Portul scapularului nu ne scuteşte de a ne purta crucea în fiecare zi şi de a fugi de păcat. El este o sursă de haruri care face mai uşoare renunţările şi sacrificiile pe care le implică adevărata viaţă în Dumnezeu. Din cuprins: Sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel. Recente recomandări ale Sf. Fecioare. Umilul semn al Scapularului. Rugăciune către Regina Scapularului. Consacrarea la Prea Sf. Fecioară Maria. Act de consacrare la Inima Neprihănită a Mariei.
Monseniorul Francois Picaud, martor direct al manifestărilor extraordinare ale sorei Yvone-Aimee datorate stăpânirii divine: extazuri, bilocaţii, stigmate, cunoaşterea intimă a sufletelor, va scrie înainte de a muri că: esenţialul mărturiei sorei Yvonne-Aimee rezidă în răspunsul la aceste favoruri divine: umilinţă, simplitate, dreptate, speranţă în orice încercare şi caritate nemaiîntâlnită.Din cuprins: O copilărie bogată în bucurii. Yvonne, tănără fată sau puterea dragostei. Iradiere contagioasă la mănăstire.
Florilegiul antonian, inserat în paginile cărții, scoate la lumină o serie de miracole săvârșite și atribuite Sfântului Anton și necunoscute spațiului nostru spiritual. Buchetul celor 26 de miracole culese din Benignitas și Rigaldina, din arcul a peste două secole (1231- cca. 1435), vine să confirme solicitudinea săritoare și neobosită a sfântului Anton și să întregească legendarul miracolelor antoniene.
Nu vom reuși să intrăm pe deplin în nesfârșitul act de iubire al Sacrificiului Euharistic fără ajutorul harului, singurul care ne poate introduce în strălucirea misterului, în schimb ni se cere disponibilitate și acceptare. Dumnezeu va înțelege limitele noastre, dar așteaptă întreaga noastră angajare, pentru a ne deschide ochii, mintea și inima, în fața acestei extraordinare experiențe religioase. (autorul) Din cuprins: Să mergem în casa Domnului. Kyrie Eleison!-Doamne miluieşte-ne! Mărire în cer lui Dumnezeu. Să ne rugăm. Ascultarea. Crezul. Rugăciunea universală. Prezentarea darurilor. Rugăciunea euharistică. Tatăl nostru. Sfânta Împărtăşanie. Merge-ţi în pace.
Scrierile Sfântului Francisc şi ale Sfintei Clara, în comparaţie cu biografiile lor, reprezintă un material mai puţin complex şi schiţează ceea ce ei au elaborat sau şi-au însuşit; este vorba, îndeosebi de texte cu un caracter exortativ şi de materiale care celebrează măreţia lui Dumnezeu. Ele ne permit să întrezărim cu mai multă uşurinţă ceva din personalitatea, experienţa şi intenţiile lor. Din cuprins: Texte legislative. Exortaţii. Scrisori. Laude şi rugăciuni. Fragmente şi dictări. Scrierile Sfintei Clara de Assisi. Cântecul Fratelui Soare şi Lauda Creaturilor.Laudele Creatorului.
Conștient că, în ceea ce privește aceste două teme, e greu să mai găsești ceva nou de spus din punct de vedere poetic, Sergiu Cătălin Abalintoaie nu mizează pe formule consacrate, metaforizări excesive ori vulg, mecanisme care sufocă autenticul vocii poetice. Iar dacă luăm în considerare că poezia e un act de curaj – după ce te-ai pus pe hârtie și te-ai publicat nu-ți mai aparții – autorul de față nu face altceva decât să fie el însuși, fără a se gândi câtuși de puțin că cei în măsură ar aprecia că scrie bine sau prost. Iar asta înseamnă scriitură autentică: debarasare de orice intenție de a fi poet și, mai ales, un poet apreciat – maladia subconștientă a poeților de azi. Și, de obicei, cu cât îți propui mai puțin, cu atât îți iese mai mult.
Israel în timpurile biblice - aceasta lucrare supune reflectiei elementele principale ale identitatii in formare ale poporului lui Israel, incepand de la originile sale indepartate din mileniul al II-lea î.C., pana la adoua revolta impotriva romanilor din anii 132-143 î.C. Din cuprins: Opera istoriografica si deuteronomista. Politeism in Israelul antic? Sanctuarele. Templul din Ierusalim. Cultul si sacrificiile. Sarbatorile. Calendarul.
Aparițiile Fecioarei Maria la Fatima păstorașilor sfinți: Iacinta Marto, Francisc Marto, Lucia dos Santos.
Pentru cititorii obișnuiți cu universul liric al Ginei Agapie, acest nou volum de poezii poate reprezenta o surpriză. Dacă în precedentele cărți publicate, poeziile sale erau încărcate de o anumită tensiune existențială, de o căutare febrilă similară cu rătăcirea poporului ales în pustiu, „Dimineața ființei. 44 de poezii” reprezintă spațiul și timpul interior al limpezirii, al clarității. Omul Gina Agapie, un bob de nisip învăluit în sacrul existenței ca într-o scoică, a fost, în sfârșit, irizat de lumina aurorei – inspirația divină – și și-a atins destinul natural pentru care a fost creat – acela de perlă prețioasă.
Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției”. Iar Constituția despre sfânta liturgie: Sacrosanctum Concilium, al Conciliului al doilea din Vatican, ne amintește că: „În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, (...), împreună cu întreaga oștire cerească îi cântăm Domnului imnul de slavă” - (nr. 8).
Viața Sfântului Francisc de Assisi. Operele Fericitului Toma de Celano vol. 3
Aceasta carte cuprinde texte culese din nenumaratele mesaje adresate de Sfântul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea, tuturor preotilor din lume. Din cuprins: Aş vrea să vă salut unul câte unul. Angajament pentru sfinţenie. Precum corzile unei lire. Euharistia. Reconcilierea. Să proclamăm milostivirea lui Dumnezeu. Imaginea lui Cristos. Oameni ai rugăciunii. Să anunţăm Cuvântul. Puternic prin forţa lui Dumnezeu. Maria, Mama Preoţiei.
Oricine citește această carte este chemat să se întrebe cum se pregătește pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu prin sacramentul reconcilierii, cum este sensibilitatea sa penitențială și cât de conștient este de păcatele comise.
Multe persoane trăiesc experienţa dezbinării în interiorul lor. În această carte autorul ne indică o cale ce poate duce la depăşirea acestor răni interioare şi la descoperirea plinătăţii propriei fiinţe. Din cuprins: Filozofia unului. Dezbinări demonice. Nu fac ceea ce vreau. Dezbinări în monahism. Polaritatea omului după Jung. Integrarea umbrei. A fi una, aşa cum Isus este una cu Tatăl. Răspunsul misticii. Unitatea în comunitate.
Interesant în această călătorie antropologico-spirituală este faptul că pr. Adrian Măgdici nu raportează speranța doar la viziunea creștină, ci și la perspectiva budistă ori viziunea grecească. Dincolo de aspectele tehnice ale acestor reflecții, cartea de față poate fi considerată un mic tratat teologic de istorie a speranței și, de ce nu, a devenirii noastre ca societate și indivizi.
"Lucrarea de faţă reprezintă o istorie a cântului gregorian cu trecerea sa prin toate momentele de vârf ale muzicii europene, consemnate în documente oficiale, în materie de muzică, având, astfel, în linii generale, şi o istorie în practica şi evoluţia cântului liturgic în cadrul cultului catolic, dar şi naşterea miselor, oratoriilor, a tuturor genurilor şi formelor de artă adevărată.
Analiza discursurilor mediatice cu privire la violența domestică din România (2017-2018)
„Când inima se roagă” - poezii despre Dumnezeu, îngeri, Biserică, lume, om, casa părintească, glie, flori, dragoste, viață și multe altele.
Practic, cele trei meditații propuse în această broșură nu sunt altceva decât rugăciuni de la inimă la inimă. Modul intim, uman, în care sunt scrise, vocea timidă pe alocuri, plină de dragoste alteori, nu face altceva decât să prezinte cititorilor nu meditații seci și dogmatice, ci adevăruri personale revelate de dragostea către Inima Preasfântă. O broșură a cărei lecturi îl face pe cititor, fără să vrea, să se roage împreună cu autorul.
Ce este defapt un miracol, cum îl recunoaştem, unde are loc? Adevăratul sens al miracolului se pierde printre multe alte întrebări. Această carte face puţină lumină asupra acestui subiect. Din cuprins: Miracolul înseamnă viaţa! Mai există miracole? Ce există în spatele miracolelor? Se împacă ştiinţa cu credinţa? Care Dumnezeu? Miracolele: semnăturile lui Dumnezeu. Un Dumnezeu apropiat şi iubitor. Miracolele lui Isus. Vindecarea, azi... Vindecarea fiecărei fiinţe. Vrei să te vindeci?
Destinatarii cărții de rugăciune sunt părinții, bunicii, rudele care doresc, se roagă și așteaptă nașterea unui copil, convinși că astfel continuă împlinirea voinței lui Dumnezeu, cu privire la cei pe care Isus avea să-i identifice cu posesorii Împărăției: căci a unor ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu.
Această medalie este folositoare pentru toate nevoile spirituale și temporale, cu condiția ca ea să fie folosită în spirit de credință. Originea medaliei Sfântului Benedict este foarte veche și își are rădăcinile în semnul Sfintei Cruci pe care Patriarhul îl folosea eficace împotriva asalturilor diavolului. Forma și conținutul medaliei au fost aprobate de Benedict al XIV-lea în 1741
Evlavia către Inima Prea Sfântă a lui Isus este cinstea deosebită ce o dăm acelei binecuvântate părţi a corpului lui Isus care i-a întreţinut viaţa pământească, prin bătăile sale zi de zi. Dar mai mult decât aceasta, cinstim Inima lui Isus ca locaş al dumnezeieştii sale sfinţenii, a virtuţilor sfinte care au fost practicate de această inimă, cea mai sfântă dintre toate inimile ce au existat vreodată sau pot exista. Din cuprins: Evlavia către inima lui Isus. Inima lui Isus şi Dumnezeu Tatăl. Inima lui Isus şi Sf. Fecioară Maria. Inima lui Isus şi Sfântul Iosif. Inima lui Isus şi apostolii. Inima lui Isus şi Sf. Petru. Inima lui Isus şi Magdalena. Inima lui Isus şi copiii. Inima lui Isus şi săracii. Inima lui Isus şi crucea. Inima lui Isus şi Euharistia. Inima lui Isus şi porunca sa.
Sfânta Elisabeta a atins culmea onorurilor, dar şi cea din urmă stare a mizeriei omeneşti. Cu o tărie nespusă şi cu o răbdare eroică a ştiut să sufere nenorocirile neabuzând de onoruri, bogăţii, ba din contră, dispreţuindu-le spre a ajuta cu dărnicie pe săraci. Din cuprins: Naşterea Sf. Elisabeta şi copilăria ei. Căsătoria şi viaţa de familie. Zile de încercare. Rugăciunea comună. Oficiul celor 12 Tatăl Nostru. Rugăciunea de la amiază. Laudele de seară.
O reconstrucție critică a personalismului comunitar al lui Emmanuel Mounier, cu implicații multiple: sociale, filosofice și culturale, pornind de la o analiză minuțioasă, atât a contextului istoric, cât și a conceptelor utilizate.
Il lettore, interessato alla storia e alla teologia cristiana antica (trinitaria, cristologica e mariana), si troverà di fronte a dei quadri ed eventi storici e teologici ben definiti e messi in parallelo e, poi, intrecciati tra di essi, aprendo una strada da percorre verso una storia da studiare ed approfondire.
A prezenta astăzi publicului românesc o carte de meditaţii, dă impresia unui lucru hazardat. Dacă totuşi se face această prezentare, s-a ales din două motive. Mai întâi că avem o mulţime de tineri intelectuali, dornici de adevăr şi bine, în timp ce legitimele lor aşteptări spirituale nu sunt satisfăcute. Şi apoi pentru că Biserica şi ţara aceasta, are mai întâi lipsă de oameni integrii, care să poată fi aluatul masei, o elită de creştini. (Pr. Liviu Chinez) Din cuprins: Sfaturi premergătoare. Demnitatea creştinului. Tăria sufletului. Virtuţi necesare.