Când Domnul vorbește inimii. Însemnări inedite

Referinta: Pau-1152

10,00 lei
Cu TVA
Cantitate

Om al contemplaţiei, părintele Courtois îşi scrie dialogurile pe care le-a purtat cu Isus, spune el: „ca şi cum Isus ar fi dictat”. Aceste dialoguri, de o profundă armonie interioară, sunt un imbold pentru cei care doresc să înainteze în această ştiinţă a ştiinţelor: comunicarea liberă şi personală a omului cu Dumnezeu. Încă din adorlescenţă, părintele Courtois s-a simţit atras de viaţa trăită în intimitate cu Dumnezeu. De mult căpătase obiceiul de a scrie, ca şi cum Domnul i-ar fi dictat cuvintele, în carnetele care nu-i lipseau niciodată din buzunar. În afară de tot ceea ce părintele Courtois a făcut cunoscut lumii printr-o operă abundentă, găsim în aceste carnete expresia unei relaţii mai personale cu acela care era totul pentru el. Părintele menţionează eventualitatea unei folosiri nu doar personală, dar şi în folosul altora, a acestor dialoguri „intime”: „Trebuie să înţelegi ideile pe care ţi le comunic şi să le exprimi cu propriile tale cuvinte pe măsură ce le primeşti. Altfel, se vor risipi în ceaţa uitării. Eu le fac să izvorască în mintea ta mai întâi pentru tine deoarece te vor ajuta să gândeşti aşa cum gândesc eu, să vezi lucrurile aşa cum le văd eu, să tălmăceşti semnele timpurilor aşa cum doresc să fiu înţeles în clarobscurul credinţei. Şi apoi pentru toţi fraţii şi surorile tale întru umanitate. Fiecare are nevoie de lumina pe care ţi-o dăruiesc. Te vei sluji de ceea ce-ţi inspir, hrănindu-ţi nu doar rugăciunea, ci şi învăţătura pe care o răspândeşti prin cuvânt şi pană”.

Pau-1152
9 Produse

Fisa tehnica

Anul aparitiei
2004
Autorul
Courtois Gaston
ISBN
973-8380-30-8
Nr. pagini
240
Titlul cartii
Când Domnul vorbește inimii. Însemnări inedite

Referinte specifice

Nou

100 alte produse in aceeasi categorie: