- ACASA
-
CĂRȚI EDITURA SERAFICA
add remove
- CĂRȚI DIVERSE EDITURI add remove
-
ARTICOLE RELIGIOASE
add remove
- CONTACT
Timp pentru Dumnezeu
Referinta: Pau-1251
Textul demontează prejudecăţi (rugăciunea ca „tehnică”), defineşte fundamentele rugăciunii, elaborează contraargumente împotriva celor mai obişnuite „scuze” moderne pentru a nu cultiva o relaţie cu Dumnezeu (lipsa timpului, ineficacitatea rugăciunii), dezvăluie capcane ale vieţii cu şi fără rugăciune. Folosind un limbaj simplu, accesibil tuturor, cartea părintelui Philippe este un excelent îndrumător pe calea anevoioasă, dar plină de bucurie şi împlinire, a rugăciunii.
„În rugăciune, ceea ce contează nu este să gândeşti mult, ci să iubeşti mult”. Volumul este destinat, îndeosebi, celor care doresc să se iniţieze în viaţa de rugăciune, trecând în revistă câteva moduri concrete de rugăciune precum meditaţia, contemplaţia, Rozariul, Rugăciunea Inimii. Periplul autorului prin aceste modalităţi de întâlnire cu Dumnezeu vine, deopotrivă, în întâmpinarea unor dificultăţi cu care se pot confrunta cei mai înaintaţi în viaţa de rugăciune, cum ar fi ariditatea, distragerile, dezolarea, noaptea întunecată a spiritului.
Fisa tehnica
- ISBN
- 978-973-1967-26-4
- Titlul cartii
- Timp pentru Dumnezeu.
Referinte specifice
100 alte produse in aceeasi categorie:
Vitamine zilnice pentru...
Fericiți cei care ascultă...
Cartea părintelui Lucian Dîncă se dorește a fi un parcurs spiritual pentru începători, dar și pentru cei înaintați în tainele credinței creștine, scopul fiind acela pe care ar trebui să și-l dorească orice creștin: a deveni discipol al lui Cristos.
În prima parte a cărții, autorul ne ajută să înțelegem câteva texte biblice (înmulțirea pâinilor, parabola Tatălui milostiv și a bunului samaritean etc.) folosind o metodă de interpretare dezvoltată de Sfinții Părinți ai Bisericii încă din secolul al III-lea, lectura alegorică sau spirituală. În partea a doua – care ocupă și spațiul cel mai amplu - cititorul va fi călăuzit pe calea fericirilor evanghelice pentru a gusta din adevărata fericire spirituală: Cristos.
Iubirea se construiește....
Iubirea se construieşte zi de zi, cu răbdare. Numai iubind fără pretenţia de a avea certitudini şi punându-ne într-o poziţie de ascultare, se poate realiza o relaţie autentică, în care diferenţele dintre persoane să nu fie motiv de diviziune, ci de îmbogăţire reciprocă.
Sfânta Faustina Kowalska,...
Prin această carte, autoarea doreşte să ofere un prim instrument de cunoaştere a vieţii sf. Faustina, care, prin experienţa sa spirituală, a indicat lumii calea către încrederea în Milostivirea divină. "Fiica mea, spune că sunt Iubirea şi Milostivirea însăşi", îi va cere Isus sr. Faustina. "Umanitatea nu va găsi pacea, până când nu se va adresa cu încredere Milostivirii divine". Nu este un mesaj nou, dar lumina Milostivirii divine pe care Domnul a vrut s-o încredinţeze din nou omenirii prin carisma sr. Faustina, va lumina drumul oamenilor în cel de-al treilea mileniu.
Mă rog în inima lui...
„Mă rog în inima lui Dumnezeu” este un ajutor în întâlnirea personală, inimă la inimă, cu Isus din Sfântul Sacrament. Conţine rugăciuni şi meditaţii scurte ce pot fi făcute în faţa lui Isus Euharistic.
Calea Crucii. Carte de colorat
Tăcerea Mariei
Martorul iubirii lui Dumnezeu
Umilul preot de ţară, pe care superiorii îl consideră un preot de „Doamne-ajută”, a fost trimis să slujească într-un sat uitat de lume, la Ars, în Franţa. În 10 ani, a ajuns să fie cel mai căutat preot din Franţa. Secretul vieţii sale stă într-o încredere necondiţionată în harul lui Dumnezeu, căruia îi corespunde printr-o asceză care constă în posturi şi penitenţă, şi mai ales într-un zel deosebit în a trăi iubirea şi rugăciunea.
Pe drumurile adevărului
Cum să înfruntăm slăbiciunile
Tereza de Calcutta,...
Această carte prezintă viaţa sfintei Terezei de Calcutta, una dintre femeile cele mai cunoscute din lume, care a devenit protagonista carităţii creştine. Ea descoperă pe străzile lumii chipul lui Cristos în cei singuri şi disperaţi. Autoarea cărţii o prezintă ca fiind un creion cu care Dumnezeu continuă să scrie iubirea sa pentru umanitatea timpului nostru. «Ceea ce facem este mai puțin decât o picătură într-un ocean. Dar fără acea picătură, oceanului i-ar lipsi ceva. Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea». Printr-o serie de mărturii directe şi prin caracterul nemijlocit al anchetelor jurnalistice, autoarea reconstruieşte povestea unică „împotriva curentului” a Maicii Tereza.
DEPĂŞIND DEPRESIA
"Nu sunt psiholog de profesie. Nu sunt nici teolog. Credibilitatea pe care o invoc scriind această carte se datorează faptului că am suferit mult de depresie. Cunosc depresia din interior. Cunosc zbuciumul spiritual pe care îl produce. Cunosc singurătatea, izolarea, teama că „voi pierde controlul”, şi cred că depresia poate fi înţeleasă cu adevărat nu studiind-o sau citind despre ea, ci trăind cu ea".
Cum să trecem prin...
Multe persoane se întreabă: Cum putem să înfruntăm suferinţa? Este posibil să o învingem? Este posibil să ne vindecăm? De ce Dumnezeu permite aşa ceva? Valerio Albisetti încearcă să răspundă la aceste întrebări prin metoda sa psihospirituală în cel mai creator mod cu putinţă. A nega, a elimina, a căuta în exterior cauzele suferinţei sau chiar a rămâne în ea fără a-i atribui niciun sens, a te cuibări în ea, ca o victimă eternă, nu face pe nimeni să crească din punct de vedere psihologic, nici spiritual. Autorul doreşte să-i înveţe pe cititori să se mişte prin suferinţă, să înţeleagă cum ea, dacă este bine canalizată, îi poate transforma; suferinţa nu va mai fi ceva de care să fugă, ci un spaţiu ce trebuie traversat pentru a intra într-o relaţie mai intimă cu Dumnezeu.
36 moduri de a iubi
Dumnezeu este mai frumos...
Printr-un interviu cuprinzător, ne este prezentată sinteza unui lung parcurs de viață. De la începuturile activității în politică la drumul în sânul Bisericii în calitate de mariolog, autor de cărți de spiritualitate și, în cele din urmă, exorcist, prin acest testament spiritual părintele Gabriele Amorth face o sinteză a călătoriei sale care converge într-o certitudine fermă : „Dacă există o modalitate de a-l îndepărta pe diavol de noi, aceasta constă în a ne lăsa atrași de bunătatea și de frumusețea care emană din bine și din Dumnezeul și Tatăl nostru” .
Ultimul mesaj al celui mai mare exorcist italian:
„Unii s-ar putea gândi că e nevoie de rău pentru ca binele să fie exaltat; așa cum minciuna este necesară pentru ca adevărul să fie preamărit. Însă binele și Dumnezeu însuși nu au nevoie de întuneric pentru a demonstra că sunt lumină” .
Pentru a trăi fericiți
Karol cel Mare. Istoria...
În această carte, autorul trasează o sinteză a personajului care a marcat cel mai puternic secolul al XX-lea. Cucerit de Cristos, Papa Ioan Paul al II-lea devine un vestitor neobosit al Evangheliei, „călător al lui Cristos” ce proclamă iubirea şi pacea sa.
A da un sens eșecurilor
Eșecurile ne învață mult mai multe despre noi înșine decât succesele noastre. Nu numai că ne țin în smerenie, dar dezvăluie în noi forțe nebănuite, prin care ne depășim pe noi înșine, și resurse spirituale care ne reconectează la viață și la sensul ei.
De la cuvinte la dialog
În cartea sa De la cuvinte la dialog, Giuseppe Colombero – preot şi doctor în teologie, filozofie şi psihologie – analizează realitatea cea mai obişnuită dar şi cea mai angajantă a vieţii noastre: dialogul.
Prima mea carte de rugăciuni
P de la prietenie
Este suficient să spunem că suntem prieteni? Prietenia este o alegere de viață ce valorizează caracterul unic al persoanei . Prietenia este expresia încrederii totale, capabilă să dea un sens chiar suferinței produse de o despărțire. * A fi cu adevărat prieteni înseamnă a ne trezi continuu la o viață nouă.*
Cum să cultivăm sinele
SĂ FIM PRIETENI SAU SĂ AVEM...
SĂ FIM PRIETENI SAU SĂ AVEM PRIETENI? O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi
Să-l cunoaștem pe Isus....
Să trăim bine împreună....
A trăi bine împreună înseamnă a construi o înţelegere bazată pe valori ce dau sens existenţei. Autorul oferă sugestii pentru a putea gestiona, în mod conştient, propria viaţă şi pentru a face din ea un instrument de evoluţie individuală şi de cuplu.
Vitamine zilnice pentru...
Sfintele Evanghelii și...
Sfintele Evanghelii şi Faptele Apostolilor", apărută la Editura "Pauline", este tipărită color în condiţii grafice deosebite. Pe lângă textul biblic, include diferite rubrici pentru aprofundare şi rugăciune, îmbogăţite de numeroase imagini şi hărţi. Această carte este o cheie preţioasă pentru a intra în lumea Scripturii, interacţionând cu istoria sa, arheologia, geografia, mesajul său spiritual, şi dialogând cu cei care au scris paginile Noului Testament.
Căsnicia fericită
Ce să facem ca iubirea să răsară în fiecare zi cu un chip mereu proaspăt? Cum să facem din căsnicia noastră o continuă sărbătoare? Cum evităm să ne lăsăm devoraţi de dezamăgire? Ce măsuri să luăm pentru ca starea de dominare-dependenţă să nu se instaleze subtil în cadrul relaţiei noastre? Cum să scoatem din luptă inamicul numărul unu al iubirii, şi anume egoismul? Cum să facem ca soţii, deşi împreună, să nu trăiască distanţi; deşi împreună, să nu fie absenţi? Aceste întrebări şi altele asemănătoare vor fi abordate în această carte, al cărei autor este considerat unul dintre cei mai buni specialişti din complexul câmp al relaţiilor umane.
Cuvintele și miracolele lui...
Să ne ascultăm emoțiile
Curajul de a iubi....
Cunoaşterea de sine este o necesitate şi o datorie căreia nimeni nu i se poate sustrage. Omul are nevoie să ştie cine este. El nu poate trăi fără a descoperi sensul propriei vieţi: riscă să fie nefericit dacă nu-şi recunoaşte demnitatea. Iată de ce putem spune că, în fiecare zi, suntem în căutarea propriului eu: o căutare continuă, chiar dacă uneori inconştientă, adesea obositoare şi, aparent, contradictorie, dar ce nu are sfârşit..
AUGUSTIN Căutătorul...
Încotro duce acest drum? Augustin, de la o distanță de o mie șapte sute de ani, ne mai poate ajuta încă să-l găsim? El nu este doar departe de noi, ci și atât de diferit: cum putem oare să-l înțelegem? Așadar, este firesc să adoptăm o poziție de distanțare, desigur, dar, pe de altă parte, și de implicare, astfel încât această biografie să fie pentru noi prilej de reflecție autobiografică. Așa cum făcea el însuși, de altfel, când lăsa la o parte cărțile și privea în primul rând în el însuși.
Un prieten special: îngerul...
SFANTUL PAUL Apostolul...
Istoria unui suflet
Istoria primăvăratică a unei Mici flori albe scrisă de ea însăși și dedicată Cucernicei Maici Agneza a lui Isus.
Curajul de a fi tu însuți
Părintele Joël Pralong ne propune în cartea „Curajul de a fi tu însuți” să reflectăm asupra mecanismelor noastre de apărare. Relațiile noastre cu ceilalți sunt deseori condiționate, iar uneori chiar compromise, de mecanisme de apărare. Acestea sunt în mare parte inconștiente și, prin urmare, involuntare, intervin spontan. Le folosim pentru a ne proteja de emoții sau gânduri care generează anxietate, ne apără de o realitate prea dureroasă. Când mecanismele de apărare interacționează în mod liber, fără știrea voinței noastre și fără legătură cu rațiunea, acestea pot să se întoarcă împotriva noastră și să îi rănească pe cei din jurul nostru.
Stop anxietății și depresiei
Cartea oferă indicații simple și concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieții cotidiene, prin aprofundarea aspectelor psihologice și spirituale.
Zâmbește vieții
Zâmbește vieții și mai ales, învață să zâmbești gândindu-te la tine însuți. Această simplă terapie prin zâmbet îți va permite să privești persoanele și evenimentele cu distanța potrivită și să o iei de la capăt după fiecare eșec.
Ingredientele iubirii
Vitamine zilnice pentru...
VINDECAREA PRIN MEDITAŢIA...
Rugăciunea, mijloc privilegiat pentru a comunica cu Dumnezeu, implică o relaţie personală, în care fiecare este implicat cu întreaga lui fiinţă, dar şi cu corporalitatea sa. De aceea, rugăciunea care are o proprie dimensiune meditativă şi de destindere, nu contrastează cu tehnicile de relaxare precum trainingul autogen. Autorul este considerat unul dintre cei mai mari experţi din acest domeniu.
CUM SĂ-ŢI ÎNVINGI TEAMA ŞI...
CUM SĂ-ŢI ÎNVINGI TEAMA ŞI SĂ ÎNDRĂZNEŞTI SĂ SPERI. Trezeşte vulturul din tine
Îndrumar pentru rugăciunea...
Cum să cultivăm viața
Cum să cultivam viața. ,,Pe măsură ce îmbătrânim, ne dăm seama că singurul lucrul lucru pe care îl putem ține cu adevărat în mână nu este ceea ce luăm, ci ceea ce dăm. Cel care a început să dăruiască celorlalți este salvat."
Cum vindecăm rănile din iubire
Această carte examinează sentimentele și atitudinile corelate cu ele şi oferă sugestii practice pentru a depăși dificultățile sentimentale. Albisetti ne aminteşte că trăirea autentică a sentimentelor depinde de capacitatea de autocunoaştere, de creştere, de maturizare, de capacitatea de a ne desprinde de narcisism, de a depăși atașamentul de părinți, de a ne maturiza, de a relaționa în mod semnificativ cu noi înșine și cu lumea.
Când Domnul vorbește...
Arta de a trăi
Povestește-mi totul despre...
Vitamine zilnice pentru...
CONTROLUL CEREBRAL ŞI...
CONTROLUL CEREBRAL ŞI EMOŢIONAL. Manual practic de fericire şi sănătate
Vitamine zilnice pentru...
Stop fricii
Aceste pagini propun un parcurs concret pentru a spune stop fricii și pentru a crește în bucuria de a trăi. Pentru că fericirea nu este doar un scop, ci și o cale pe care o parcurgem zi de zi.
CUM SĂ IERTĂM? Ghid practic...
Vitamine zilnice pentru...
Papa Ioan Paul al II-lea.
Prima parte a cărţii, care este şi cea mai amplă, povesteşte fiecare etapă a vieţii lui Karol Wojtyla. A doua parte a acestei cărţi în format de buzunar propune reflecţii şi rugăciuni scrise de Papa Ioan Paul al II-lea pentru tineri, familii şi persoane consacrate prin care putem să intrăm în profunda sa viaţă de credinţă şi să ne rugăm cu însăşi cuvintele sale.
Scrisorile Sfântului...
ÎN COMPANIA DUHULUI -...
Îndrumarea spirituală este un drum spre pământul libertăţii şi al fericirii. Acest pământ sunt eu însumi aşa cum sunt chemat să fiu – creat după chipul lui Dumnezeu şi transfigurat de Duh – odată ce am părăsit păcatul şi neîncrederea individualistă. Aceasta este viața dăruită şi angajantă pe care și-o propune ca obiectiv îndrumarea spirituală: o viaţă în care ego-ului i se substituie acel „noi” al comunităţii edificate de Duh, tristeţii – bucuria, agitaţiei – pacea, iluziilor – credinţa.
Vitamine zilnice pentru...
MILOSTIVIREA INFINITĂ A LUI...
Cum să înfruntăm mâhnirea
Cum să înfruntăm mâhnirea. ,,Crede în soare, chiar dacă nu strălucește. Crede în iubire , chiar dacă nu o simți. Crede în Dumnezeu chiar dacă nu îl vezi. Doamne, înaintea ta se află tăria și slăbiciunea mea; sprijin-o pe cea dintâi și vindec-o pe cea de-a doua."
Vitamine zilnice pentru...
Laturile ascunse ale...
Cine nu a respins niciodată atitudini care se nasc în mod spontan în inimă pentru a-şi asigura aprobarea celor din jur? Cu toţii avem laturi ascunse ale personalităţii pe care le numim umbră. Aceasta îmi este prieten sau duşman? Dacă ignorăm umbra, ea poate să se ridice împotriva noastră şi să ne creeze dificultăţi de ordin psihologic şi social. Dar dacă sentimentele pe care le refulăm şi care ne fac rău nouă înşine sunt recunoscute şi asumate, ele favorizează echilibrul psihologic şi spiritual al personalităţii noastre. A cunoaşte şi a asuma laturile ascunse ale personalităţii sunt atitudini necesare pentru a ajunge la realizarea stimei de sine şi pentru a menţine relaţii umane sănătoase.
Ca fulgerul vine din Orient
La Editura Pauline a apărut cartea Ca fulgerul vine din Orient, îngrijită de pr. Francesco Cosentino. Acesta consemnează dialogul său cu „părintele” Lazzaro, așa cum, prietenește, dorește să fie numit cardinalul Lazzaro You Heung-Sik, prefect al Dicasterului pentru Cler.
Sfânta Gemma Galgani....
Cartea „Sfânta Gemma Galgani – Mistica Pătimirii lui Isus”, scrisă de preotul pasionist Tito Paolo Zecca, un studios al acestei sfinte şi al experienţelor sale mistice, prezintă viaţa acestei tinere care a fost binecuvântată cu experiențe mistice unice și impresionante, până când a devenit o icoană vie a pătimirilor lui Isus. Gemma nu este sfântă deoarece a primit stigmatele; ci a avut stigmatele deoarece era foarte înaintată pe calea sfințeniei.
Cum să înfruntăm teama
Cum să înfruntăm teama. ,,Neliniștea pe care o simțim neîncetat în încercarea noastră de a fi perfecți ascunde teamă. Dacă ne înfruntăm temerile și ne îngăduim ,,umani", putem fi mult mai fericiți și mai bogați."
Maria, mama lui Isus
Vitamine zilnice pentru...
Terapia iubirii conjugale
Valerio Albisetti, psiholog cu o experienţă de douăzeci de ani în psihoterapia cuplului, prin intermediul acestei cărţi, doreşte să ofere un parcurs bine definit pentru identificarea şi rezolvarea problemelor din relaţiile conjugale. Căsătoria este un pas care se face în doi din ziua în care cuplul, printr-un „da” reciproc, îşi pecetluieşte uniunea pentru toată viaţa şi trăieşte un sacrament sfânt de iubire. Dar ce se întâmplă atunci când în căsătorie intervine rutina, obişnuinţa, indiferenţa, trădarea? Pentru a depăşi asemenea blocaje conjugale, şi pentru însănătoşirea şi consolidarea relaţiei de cuplu, V. Albisetti a elaborat o metodă de psihoterapie prin care soţii sunt îndemnaţi să se angajeze într-un proces de autoanaliză, de cunoaştere, de acceptare şi de reînnoire a relaţiei.
ÎNGERII ÎN VIAȚA ȘI...
Cartea părintelui Tito Paolo Zecca tratează despre îngeri; în mod particular despre îngerul păzitor în viața și scrierile sfintei Gemma Galgani, o tânără mistică care a trăit între anii 1878-1903 la Lucca, în Italia. Aceasta își pierde mama în copilărie. Tatăl, farmacist de profesie, mort în urma unei tumori, îi lasă pe copii într-o sărăcie lucie. Treptat, încă din anii copilăriei, Gemmei i se deschide o fereastră către lumea supranaturală. Tânăra își umple singurătatea cu personaje extraordinare: îngeri, sfinți, Isus, Fecioara Maria cu care vorbește în mod familiar. Gemma trăiește mai mult cu îngerii decât cu oamenii, vorbește mai mult cu Isus decât cu propriul tată.
Cum să înfruntăm deprimarea
Cum să înfruntăm deprimarea. ,,Nu putem împiedica tristețea să zboare, asemeni unei păsări, pe deasupra capetelor noastre, dar o putem împiedica să-și facă cuib în părul nostru. Marea este un lac liniștit, Cerul, o mantie albăstrită, Lumea, un vis aurit, Viața, un imn de iubire."
Isus ne învață să educăm și...
Mulţi părinţi şi educatori ai copiilor, adolescenţilor şi tinerilor sunt dezorientaţi şi, adesea, descurajaţi: nu ştiu ce să facă şi cum să facă pentru a educa tinerele generaţii. Între atâtea „dificultăţi”, Isus, cel mai mare expert în formarea oamenilor, este unicul Model şi Învăţător care poate fi „Lumină şi Călăuză” pentru părinţi, educatori, formatori. De asemenea, cartea este adresată adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor care vor să se formeze pe ei înşişi la nivel uman, moral şi spiritual. Isus ne învaţă „să creştem, să trăim, să educăm şi să ne educăm”.
Cum să înfruntăm bârfa
Darul sfintei preoții
ÎNTÂLNIREA CU CRISTOS
Am avut numeroase întâlniri în viaţa noastră. Totuşi, singura întâlnire cu adevărat importantă este cea cu Cristos. Autorul acestor frumoase pagini, alegând pasaje din Evanghelie, trasează câteva itinerare pe parcursul cărora putem să-l întâlnim pe Cristos şi să rămânem cu El prin meditarea Cuvântului său
IUBIRE. Cum să rămânem...
Capacitatea de a iubi este o stare extraordinară pe care cu toţii dorim s-o trăim; dar ea nu ţine de întâmplare, de destin, ci este rodul unui lung drum de pregătire, de antrenament. Punctul de plecare în teoria sa despre iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să-i spunem pe nume şi de a încerca apoi să o reducem. Doar de-a lungul unui asemenea drum, omul va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai este nevoie s-o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Relaţia va primi atunci numele de botez adevărat: căsătorie.
Deschide poarta credinței!
SĂ MĂ SCHIMB? E IMPOSIBIL
Ghid în trăirea vieții...
În cartea sa, pr. Lucian ne amintește că scopul sacramentelor în viața Bisericii este de a-l conduce pe om, încă de pe acest pământ, la comuniunea cu Dumnezeu. De aceea, sacramentele nu sunt doar noțiuni sau rituri, ci evenimente de trăit.
Autorul ne ajută să reflectăm despre fiecare sacrament în parte, despre simbolurile, riturile și semnele specifice sacramentelor. Catehezele propuse aici, sub formă de învățături spirituale, sunt structurate în trei părți pentru fiecare sacrament: fundamente biblice, mărturii patristice și meditații spirituale pentru a trăi astăzi ca discipoli ai lui Cristos.
Aceste reflecții se doresc a fi ca un îndrumător în trăirea vieții sacramentale în Biserică pentru a ne bucura de roadele spirituale, de folos sufletului și trupului, în urmarea lui Cristos.
Castitate fără pudoare
Vigilența asupra gândurilor, păzirea privirii, consecințele desfrâului, sexualitatea și starea sufletească, îndrumarea spirituală, castitatea și Cuvântul lui Dumnezeu, trupul ca templu al Domnului, strategia Celui Rău în privința desfrâului, rugăciunea lui Isus ca remediu al dezordinilor sexuale sunt câteva dintre temele pe care Forlai ni le propune în această carte. Acest text se adresează unui evantai larg de cititori: adolescenților, tinerilor, logodnicilor, celor căsătoriți, văduvilor și persoanelor care au îmbrățișat sfaturile evanghelice. Oricare ar fi situația în care te afli, castitatea nu mortifică existența. Autorul vieții nu ia nimic din ceea ce dăruiește și, dacă uneori pare că o face, e doar pentru a ne obișnui cu daruri și mai mari.
PRIETENII LUI ISUS
Să râdem cu inima
Cartea este un ajutor practic pentru persoanele aflate în dificultate, suferinde, distruse, deprimare, pesimiste şi care nu reuşesc să găsească acea seninătate de fond care este baza unei personalităţi sănătoase, deschise, bucuroase, care permite oricum râsul din inimă. Omul are mari dificultăţi în a accepta durerea, bolile şi, cu atât mai mult, moartea. Tocmai de aceea ar trebui să învăţăm să râdem cu inima.
A avea o inimă veselă ne permite să fim încă integri după ce am trecut peste nenumărate necazuri, mii de suferinţe, încă încrezători în noi înşine, după ce am suferit mii de violenţe, defăimări, abuzuri, răutăţi, încă şi mai hotărâţi să mergem înainte după ce am înfruntat durere, boli. A învăţa să râzi cu inima îţi permite să ieşi din întunericul lipsei de sens, te ajută să renaşti.
Sfinții, prietenii copiilor
Să învăţăm să ne rugăm ca...
A ști să te rogi este o artă, la fel cum sunt arta culinară, pictura, muzica și multe altele. Așa cum profesorul te îndrumă, te ajută să-ți cultivi talentul și să-l cizelezi, la fel e bine să ne lăsăm ghidați și în rugăciune, iar beneficiile nu vor întârzia să apară. Acesta este scopul lucrării de față, prin care preotul Jacques Philippe își propune să realizeze un mic manual de rugăciune, destinat tuturor, atât laicilor, cât și persoanelor consacrate.
Vitamine zilnice pentru...
Un nou mod de a ne ruga
Colecţia Note de psihologie îl are ca autor principal al acestor cărţi în format de buzunar, pe psihologul şi psihoterapeutul Valerio Albisetti. Acesta ne introduce, prin fiecare carte, într-un moment cheie al existenţei noastre. Ne vorbeşte deschis şi familiar despre stările emoţionale şi despre sentimentele neaprofundate ale omului, despre spiritualitate, dificultăţi şi viaţa în toată complexitatea ei. În cărţile sale vom găsi mereu o perspectivă nouă, un gând care ne va face mai reflexivi, un sfat care ne va schimba atitudinea. Colecţia oferă indicaţii simple şi concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieţii cotidiene, prin aprofundarea competentă a aspectelor psihologice şi spirituale ale omului.
Să ne naștem din nou. Un...
Fiecare dintre noi, în mod inevitabil, poartă în spate o istorie rănită, însă putem să ne ridicăm din nou şi să mergem mai departe. Evanghelia ne anunţă o veste bună: viaţa poate reîncepe, putem să ne naştem din nou. Chiar dacă am experimentat drama, moartea, suferinţa, aceste evenimente nu pot avea ultimul cuvânt. Noi suntem făcuţi pentru a trăi! Ceea ce contează este să nu rămânem nemișcați și să știm că un drum nou este mereu posibil.
Autorul cărții, pr. Gaetano Piccolo, propune un parcurs foarte actual de „renaștere” în nouă pași: un itinerar spiritual pentru a relua în mâini propria viață, chiar și atunci când suntem răniți și lipsiți de speranță.