


Referinta: Arc-1545
<Prin lucrarea Paladinul Păcii, Anton Durcovici i-a adus un omagiu special marelui dispărut, Papei Pius al XI lea, pentru că s-a integrat în șirul Suveranilor Pontifi „prieteni ai României” , care au fost „însuflețiți de o dragoste deosebită pentru poporul român”. În acest sens, Papa Pius al XI lea rămâne în istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București prin donația excepțională făcută în anul 1925 (28 milioane de lei), în baza căreia s-a edificat în anul 1926 Palatul Cisar - reședința arhiepiscopală care până în anul 1948 a adăpostit și Seminarul „Sfântul Duh” din București.
Aurel Percă - Arhiepiscop Mitropolit de București
Ediţia de faţă a studiului despre teologia istoriei la sfântul Bonaventura reprezintă traducerea tezei de abilitare a lui Joseph Ratzinger, acceptată în anul 1957 de către comisia Facultăţii de Teologie a Universităţii „Ludwig-Maximilian” din München şi publicată în anul 1959. Drumul acestei cercetări referitoare la gândirea lui Bonaventura este însă unul foarte amplu, iar în spatele său se află o adevărată dramă. Ratzinger avea să dedice un întreg capitol „dramei abilitării” în volumul său de memorii publicat cu titlul Aus meinem Leben. Erinnerungen, 1927-1977 [Din viaţa mea. Amintiri, 1927-1977]. Doctor în teologie din anul 1953, cu o teză intitulată Poporul şi casa lui Dumnezeu în doctrina lui Augustin despre Biserică, publicată apoi un an mai târziu, Ratzinger decide, la îndemnul profesorului său coordonator, Gottlieb Söhngen, ca în continuarea acestei prime cercetări în domeniul teologiei patristice să se aplece şi asupra gândirii teologice medievale.
Cum să cultivăm relațiile. ,,Valoarea unui om este definită în primul rând de gradul și maniera în care s-a eliberat de sine."
Recomandăm această broşură celor care nu au curajul să se spovedească, dar şi celor care se spovedesc. Citind această broşură vom descoperi că avem încă de învăţat în ceea ce priveşte celebrarea tainei Spovezii. Ne va ajuta să nu ne spovedim din obligaţie, dar să facem un adevărat drum de convertire şi reînnoire sufletească. Ne va ajuta cu adevărat să fim iertaţi şi vindecaţi. Făcând-o cadou unui prieten poate ajuta la convertirea vieţii prietenului şi, astfel, îşi îndeplineşte menirea pentru care a fost scrisă. Un gând de mulţumire şi Dicasterului pentru comunicaţii – Librăria Editurii Vaticane, care ne-a acceptat cererea de traducere şi publicare a broşurii în limba română.
Pr. dr. Emil Moraru
Unde este iubire, acolo este Dumnezeu. Cartea cuprinde sfaturi ale Maicii Tereza adresate tuturor membrilor familiei sale religioase și celor care doreau să ia parte la carisma Misionarelor Carității. Maica Tereza le adresa deseori cuvinte de învățătură și de încurajare și, câteodată, de mustrare, cuvântări care constituie sursa principală a acestei colecții de citate. Alte izvoare care au inspirat acest demers sunt cuvântările sale publice și scrisorile deschise. Chiar dacă sunt adresate unui grup specific de persoane, învățăturile Maicii Tereza sunt adecvate pentru toată lumea deoarece natura umană prezintă aceleași provocări în viața fiecărei persoane, indiferent de vocație sau profesie. Citatele au fost grupate potrivit celor cinci capitole centrale, fiecare având un domeniu întins cu subcapitole. Partea I examinează cine a fost Dumnezeu pentru Maica Tereza, partea a II-a, relația ei cu Isus și partea a III-a oferă exemple practice în faţa obstacolelor pe care le întâlnim în drumul nostru şi care ne împiedică să iubim. Cele două secțiuni finale conțin învățăturile Maicii Tereza: cum să punem în practică credința noastră prin iubire (partea a IV-a) și cum să fim un motiv de bucurie pentru ceilalți, prin trăirea vieții cu iubire (partea a V-a). Fiecare secţiune este precedată de un rezumat al temelor prezentate în secțiunea particulară.
Zâmbește vieții și mai ales, învață să zâmbești gândindu-te la tine însuți. Această simplă terapie prin zâmbet îți va permite să privești persoanele și evenimentele cu distanța potrivită și să o iei de la capăt după fiecare eșec.
În analiza sa, pr. Dumea este conştient şi de faptul că Psaltirea este şi un text poetic ce trebuie supus unei analize istorico-critice. Cartea Psalmilor se prezintă ca un şantier pentru critica textuală, din cauza transmiteri sale seculare şi relativelor sale modificări şi chiar degenerări. Se prezintă şi ca un laborator filologic fie datorită disparităţii cronologice în compunerea diferitelor versuri, fie datorită caracteristicilor lexicale foarte diferite, fie datorită trecerilor de la originalul ebraic la traducerea Septuagintei şi la textul final masoretic vocalizat. Din acest motiv, pr. Claudiu îmbină reflecţiile personale cu comentariile făcute de diferiţi părinţi ai Bisericii, exegeţi consacraţi şi chiar poeţi care au căutat să pătrundă mai adânc sensul şi conţinutul psalmilor.
Documentul, gândit de Comisia Biblică Pontificală ca un studiu în profunzime al temei raportului dintre Vechiul şi Noul Testament, vine să ofere "un ajutor important atât într-o problemă centrală a credinţei creştine, cât şi pentru însemnata căutare a unei înţelegeri reînnoite între creştini şi evrei" - arată cardinalul Ratzinger în prefaţa lucrării
Rugăciunea, mijloc privilegiat pentru a comunica cu Dumnezeu, implică o relaţie personală, în care fiecare este implicat cu întreaga lui fiinţă, dar şi cu corporalitatea sa. De aceea, rugăciunea care are o proprie dimensiune meditativă şi de destindere, nu contrastează cu tehnicile de relaxare precum trainingul autogen. Autorul este considerat unul dintre cei mai mari experţi din acest domeniu.
Cât de neclare şi imperceptibile sunt frontierele dintre teologie şi filosofie pare acum un fapt extrem de evident, nu atât dacă citim şi studiem publicaţiile teologice de pe piaţă, cu câteva rare excepţii – având în vedere că teologia contemporană se confruntă cu un deficit filosofic tulburător –, dar mai ales dacă se citesc şi se studiază principalele producţii filosofice sau cel puţin cele mai relevante din punct de vedere calitativ. Aşadar, încercarea de a marca graniţele şi de a construi ziduri pentru a delimita ariile epistemologice şi a justifica sistemele academice mi se pare înşelătoare şi, mai presus de toate, deplasată. Practic, aşa cum le-am spus întotdeauna studenţilor mei, diferenţa dintre cunoştinţele filosofice şi teologice este corectă doar în mediul universitar, unde trebuie să distingem facultăţile (astfel încât incurabilul conflict kantian să nu fie sărbătorit), în aşa fel încât fiecare să aibă locul lui: elevii şi profesorii să ştie în ce sală de clasă trebuie să se afle, ce cursuri să urmeze, ce examene să susţină.
De această „con-fuziune” fructuoasă are parte şi cititorul operei fenomenologice a lui Jean-Luc Marion, căreia tânărul Iulian Robu îi dedică aceste pagini, cu o perspectivă speculativă şi o documentare riguroasă. Norocul său, comparativ cu al meu, cel care scrie această prefaţă, constă în faptul că s-a întâlnit cu acest gânditor în primii paşi ai parcursului său teologic. Dimpotrivă, cei care, ca mine, l-au cunoscut la începutul anilor ’80, la sfârşitul procesului lor de instruire, mai degrabă decât a înţelege în profunzime afirmaţiile provocatoare pe care el le propune – în primul rând acelea din Dumnezeu fără a fi –, erau mai degrabă tentaţi să ia o atitudine critică şi de respingere. Odată ce această tentaţie a fost depăşită, a sosit momentul să ne întrebăm asupra beneficiilor pe care operele lui Marion le pot oferi, pe de o parte, fenomenologiei, pe de altă parte, teologiei.
Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea şi învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exerciţiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaştere a raţiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă şi îşi asumă o credinţă religioasă, nu poate nega aportul raţiunii la formularea credinţei sale. Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credinţa şi raţiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiţia Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credinţa. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinţii capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia şi hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creştină nici nu a avut filosofi în înţelesul actual al cuvântului, care să gândească şi să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de aşa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l priveşte pe omul religios al religiilor orientale, care susţin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorţ al celor două metode de cunoaştere, filosofică şi religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.
Dicasteriul pentru Comunicare din Vatican a publicat la finalul lunii mai un document prin care îşi propune să ofere o viziune pastorală asupra reţelelor de socializare. Pornind de la exemple şi citate biblice prefectul dicasteriului, Paolo Ruffini, şi secretarul acestuia, Lucio A. Ruiz, oferă cititorilor o viziune de ansamblu asupra reţelelor de socializare şi despre cum ar putea fi ele folosite pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a crea comunitate.
Această carte este o invitaţie să ne aşezăm la picioarele lui Isus, Marele nostru Preot, pentru a lăsa ca preoţia noastră să fie reînnoită. La picioarele lui, pe urmele lui, noi învăţăm să fim preoţi, să ne lăsăm desăvârşiţi după chipul şi asemănarea sa şi să intrăm pe deplin în misterele creştine pe care le celebrăm cu credinţă.
Conform sfântului Francisc din Assisi, această carte ar vrea să vă conducă la o convertire profundă, la a purta, ca el, în trupul vostru, stigmatele lui Cristos, şi, după cum a spus el, să adoptaţi ca regulă de viaţă „hotărârea de a respecta în totalitate sfânta evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos”.
Cardinal Robert Sarah
Umilul preot de ţară, pe care superiorii îl consideră un preot de „Doamne-ajută”, a fost trimis să slujească într-un sat uitat de lume, la Ars, în Franţa. În 10 ani, a ajuns să fie cel mai căutat preot din Franţa. Secretul vieţii sale stă într-o încredere necondiţionată în harul lui Dumnezeu, căruia îi corespunde printr-o asceză care constă în posturi şi penitenţă, şi mai ales într-un zel deosebit în a trăi iubirea şi rugăciunea.
Cum a construit Biserica Catolică civilizaţia occidentală
Antonio Sicari s-a nascut in 1943. Este preot din 1967, aparţine Ordininului Carmelitanilor Desculţi. Este doctor in teologie, susţinându-și teza in știinţe biblice. Face parte din colectivul italian de redacţie al revistei „Communio”; actualmente, este profesor de teologie dogmatica la Institutul Teologic Carmelitan din Brescia.
Întâlnirile ne marchează si ne revelează așadar existenţa, dar ele se cheamă unele pe altele, iar o întâlnire odată înfăptuită pretinde mereu o alta mai profunda și mai adevărata. Aceasta este, de fapt, urma pe care Dumnezeu Și-a lăsat-o in Creaţie.
„Trebuie să urmăm mereu calea crucii, dacă vrem să ne bucurăm de Cel care a primit crucea drept moştenire. Dacă Îl urmăm pe Cel Răstignit, crucea va fi mereu cu noi! Este absolut necesar să ne hotărâm încă de la început să urmăm calea crucii: este calea perfecţiunii trasată de Domnul nostru: „Ia-ţi crucea şi urmează-Mă”. El este modelul nostru, iar cine Îl urmează şi vrea să-L consoleze nu se poate teme de nimic.”
Sfânta Tereza de Avila
Predici. „Predicați Evanghelia la toată făptura” (MC 16,15). Anul A
Obiectul principal al meditațiilor din acest volum sunt două teme semnificative pentru evanghelistul Matei, pentru Biserica de la începuturile creștinismului, dar și pentru noi, astăzi. Prima este legată de cateheza credinței, o temă pe care apostolul Matei o încadrează în orizontul Învierii. Prin urmare, Învățătorul unic și Catehetul adevărat din Biserică este Cristos Înviat. […] A doua temă semnificativă este dreptatea. Aceasta se deosebește de dreptatea din învățătura fariseilor sau din filozofia greacă. Dreptatea creștină înseamnă orientarea vieții discipolului spre valorile Împărăției lui Dumnezeu, practica constantă a rugăciunii și trăirea iubirii universale față de aproapele. Evanghelistul Matei argumentează că Isus este Învățătorul acestui nou fel de dreptate. El este cel drept prin excelență pentru că a acceptat voința Tatălui de mântuire a tuturor oamenilor și și-a dăruit viața pentru ca toți oamenii să aibă viață. (Wilhelm Dancă)
Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.
Mesajele lui Isus către inima călugăriței, reunite în această carte, au fost luate de pe anumite iconițe și din scrisori pe care Părintele Dolindo le-a trimis, în momente diferite, unor călugărițe pe care le îndruma sau care i se adresau pentru a primi lumină și sfaturi precise, în anumite situații din viața lor.
În Isus către inima preotului, autorul se pune să asculte vocea Maestrului divin; acea voce care se adresează foarte suav intimității sufletești, atunci când lumea tace, atunci când simțurile au ațipit, atunci când, în prăpastia sinelui, tainic, poposește Gândul divin. Este o convorbire șoptita de iubire divina, tăcută, profundă: Maestrul este cel care i se adresează inimii consacratului Său. Isus este cel care vorbește inimii preotului. Este convorbirea Creatorului cu creatura Sa. Fiecare dintre noi este un mic univers, iubit de Creatorul său, de parcă n-ar exista altceva pentru El decât aceasta creatura a Sa. Părintele Dolindo aduce lânga fiecare suflet vocea Creatorului său; o voce care plăsmuiește cu blândețe, care uneori mângâie, dar care mai ales sculptează, ca un artist ce caută în marmură chipul capodoperei sale.
Euharistia este în Biserică culmea împăcării oamenilor cu Dumnezeu și între ei, pentru că ea reprezintă patima și moartea răscumpărătoare a lui Cristos și sacramentul prezenței sale reale.
Această carte prezintă viaţa sfintei Terezei de Calcutta, una dintre femeile cele mai cunoscute din lume, care a devenit protagonista carităţii creştine. Ea descoperă pe străzile lumii chipul lui Cristos în cei singuri şi disperaţi. Autoarea cărţii o prezintă ca fiind un creion cu care Dumnezeu continuă să scrie iubirea sa pentru umanitatea timpului nostru. «Ceea ce facem este mai puțin decât o picătură într-un ocean. Dar fără acea picătură, oceanului i-ar lipsi ceva. Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea». Printr-o serie de mărturii directe şi prin caracterul nemijlocit al anchetelor jurnalistice, autoarea reconstruieşte povestea unică „împotriva curentului” a Maicii Tereza.
Volumul Rugăciunea, suflu de viaţă nouă reuneşte cele mai semnificative cuvinte ale Papei Francisc cu privire la rugăciune, pentru a-i ajuta pe creştini să trăiască o relaţie personală cu Domnul. Un loc special este rezervat catehezelor ţinute de Papa despre rugăciunea Tatăl nostru la audienţele generale de miercuri.
A fi prieteni este o stare afectivă: este o componentă a personalității. Adevărata prietenie nu creează dependență,ci libertate.Iată câteva caracteristici ale unei relații autentice de prietenie,care se traduce într-o veritabilă alegere de viață. Cât despre celelalte ingrediente,aceste pagini sugerează câteva dintre ele, simple dar deloc evidente.........
CUM SĂ-ŢI ÎNVINGI TEAMA ŞI SĂ ÎNDRĂZNEŞTI SĂ SPERI. Trezeşte vulturul din tine
La sfârşitul lunii mai a anului 2019, a ieşit volumul Henri Lasserre, „Istoria Maicii Domnului de la Lourdes”, care inaugurează o colecţie mai amplă de cărţi esenţiale dedicate subiectului apariţiilor Fecioarei Maria în grota Massabielle din Pirineii francezi. Acest prim volum nu reprezintă o noutate absolută pentru cititorii români, pentru că a mai fost tipărit la Iaşi, în anul 1885, în traducerea lui Gian Luigi Frollo, un profesor italian care preda la Universitatea din Bucureşti, autorul versiunii româneşti a imnului „Fecioara la munte”.
Biserică, ecumenism și politică. Noi eseuri de ecleziologie
„Maria – e Mama mea!” Întâlniri ale Papei Francisc cu Maica Domnului
Viaţa sfintei Fecioare Maria după contemplaţiile fericitei surori stigmatizate Ana Ecaterina Emmerich
Vreau sa înteleg cu cine ma casatoresc. Curs de pregatire umana pentru a intra în viata de familie
Istoria primăvăratică a unei Mici flori albe scrisă de ea însăși și dedicată Cucernicei Maici Agneza a lui Isus.
Colecţia Note de psihologie îl are ca autor principal al acestor cărţi în format de buzunar, pe psihologul şi psihoterapeutul Valerio Albisetti. Acesta ne introduce, prin fiecare carte, într-un moment cheie al existenţei noastre. Ne vorbeşte deschis şi familiar despre stările emoţionale şi despre sentimentele neaprofundate ale omului, despre spiritualitate, dificultăţi şi viaţa în toată complexitatea ei. În cărţile sale vom găsi mereu o perspectivă nouă, un gând care ne va face mai reflexivi, un sfat care ne va schimba atitudinea. Colecţia oferă indicaţii simple şi concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieţii cotidiene, prin aprofundarea competentă a aspectelor psihologice şi spirituale ale omului.
<Prin lucrarea Paladinul Păcii, Anton Durcovici i-a adus un omagiu special marelui dispărut, Papei Pius al XI lea, pentru că s-a integrat în șirul Suveranilor Pontifi „prieteni ai României” , care au fost „însuflețiți de o dragoste deosebită pentru poporul român”. În acest sens, Papa Pius al XI lea rămâne în istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București prin donația excepțională făcută în anul 1925 (28 milioane de lei), în baza căreia s-a edificat în anul 1926 Palatul Cisar - reședința arhiepiscopală care până în anul 1948 a adăpostit și Seminarul „Sfântul Duh” din București.
Aurel Percă - Arhiepiscop Mitropolit de București