- Nou
Referinta: Sap-6332
Vindecare, scrisă de Cardinal François Bustillo și tradusă în limba română de Ioana Barcan.
Adesea ne punem întrebarea: de ce societatea noastră pune preţ tocmai pe ceea ce distruge omul? De ce întunericul ce erodează sufletul uman străluceşte atât de puternic în ochii lumii? De ce societatea modernă, în loc să înalţe inimile, pare să le închidă într-un cerc vicios de suspiciune şi judecată? De ce permitem violenţei să înlăture divinul din noi? În fiecare zi, observăm cu câtă uşurinţă un cuvânt, un gând, sau chiar şi un moment de tăcere devin pretexte pentru condamnare.
În aceste timpuri pe care le numim ale respectului şi ale toleranţei, în care fiecare se poate exprima liber, ne surprindem vorbind prea mult despre ceilalţi şi prea puţin cu ei. Mai rău, ne arogăm dreptul de a vorbi în locul lor. Îi judecăm, îi catalogăm, îi înlăturăm pe cei care sunt diferiţi de noi.
În ziua de astăzi avem impresia că, pentru a exista, trebuie să fim informaţi despre toate, să comentăm totul, să judecăm totul. „Ai auzit?”, „Ştii?”: aceste întrebări dau ritmul conversaţiilor noastre, în care superficialitatea primează asupra profunzimii. A nu face parte din acest flux neîncetat de ştiri şi opinii aproape că ne-ar da sentimentul că am fi excluşi, marginalizaţi la periferia societăţii.
În acest vârtej social şi vacarm publicitar, se instalează o formă insidioasă de superficialitate relaţională, care fragilizează legăturile umane. Îi cunoaştem prea puţin pe ceilalţi, şi totuşi ne permitem să-i judecăm rapid. O frază, o opinie pot declanşa o avalanşă de polemici. Din acest motiv se impune întrebarea: mai poate vorbi liber o persoană care este implicată în viaţa publică – fie ea politică, economică, culturală, artistică, ecleziastică, jurnalistică, sportivă sau asociativă? Ne putem elibera de gândirea unanimă? Avem dreptul să avem o gândire diferită de a majorităţii şi să fim respectaţi în acelaşi timp?
Exprimarea unei convingeri a devenit un exerciţiu periculos, în care fiecare cuvânt trebuie cântărit, fiecare intervenţie calculată minuţios. Desigur, reflecţia trebuie să preceadă întotdeauna exprimarea. Dar cum am ajuns la o astfel de teamă? Am instituit un tribunal virtual în care fiecare om este, pe rând, judecător şi acuzat, în care cea mai mică greşeală devine un pretext pentru atac, în care teama de linşaj reduce sufletele la tăcere. Unde este libertatea noastră? Spre ce se îndreaptă?
Ştim că orice opinie va stârni şi adeziune şi opoziţie. Aşa stau lucrurile în mod natural. Dezbaterea ideilor, atunci când este sănătoasă, formează minţile şi favorizează respectul reciproc. Dar astăzi, exprimarea unor gânduri, departe de a fi ocazia unui dialog constructiv, poate declanşa o ostilitate brutală, alimentând frica şi semănând diviziunea.
Oare porunca din Evanghelie „Iubiţi-vă unii pe alţii” (In 15,12) s-a transformat în „Urâţi-vă unii pe alţii”? Prea des avem impresia că ascultarea celorlalţi a cedat locul invectivelor, iar cuvântul a devenit un instrument de judecată mai degrabă decât un mijloc de întâlnire. Sfântul Iacob ne îndemna însă astfel: „Fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire şi lent la mânie” (Iac 1,19).
Reţelele sociale, care ar fi putut fi spaţii de dialog, par, dimpotrivă, să încurajeze emotivitatea în detrimentul reflecţiei. Marketingul domneşte ca un stăpân implacabil. Dar trebuie oare să demonizăm aceste noi mijloace de comunicare? Sigur că nu. Ele nu sunt decât instrumente, nici bune, nici rele în sine. Ce contează cu adevărat este modul în care le folosim. Ce facem cu informaţia? Cum o utilizăm?
Comunicarea trebuie să fie educată pentru a fi civilizată. Se spune că a şti înseamnă a putea. Dar o cunoaştere ce nu e bine stăpânită poate deveni o armă distructivă. Câţi dintre cei care se exprimă prin intermediul reţelelor cunosc principiile etice ale jurnalismului, cum ar fi cele enunţate în Declaraţia de la München?
Societatea noastră suferă de o lipsă de corectitudine, în care dinamica primitivă a dominatorului dominat, a prădătorului şi a prăzii, prevalează asupra comportamentelor evoluate, marcate de bunătate şi respect. Cu toate acestea, aşa cum ne amintea Platon: „Este imposibil ca lumea să devină mai bună dacă omul însuşi nu devine mai bun”.
Valori fundamentale, care pe vremuri erau considerate evidente – cumpătarea, discreţia, reflecţia, respectul pentru demnitatea celuilalt, onoarea, caracterul, pudoarea, politeţea –, par să se evapore în favoarea unui impact imediat, adesea crud.
Această reflecţie nu se vrea a fi nici o lecţie de morală, nici o pledoarie, ci împărtăşirea unei îngrijorări şi, mai ales, a unei speranţe. O societate mai bună este posibilă.
Trebuie să reparăm ceea ce a fost distrus. Credem că relaţiile noastre, adesea dure, nedrepte şi intransigente, pot evolua. Că pot fi adaptate, îmbogăţite cu valori pozitive şi constructive, pentru a ieşi din această dificultate afectivă ce a cuprins vremurile noastre. Credem în mesajul mântuitor al Evangheliei.
Viaţa noastră în comunitate, marcată de atâta asprime, ne epuizează. Nu este ceea ce ne-am dori. Sperăm la o societate diferită: binevoitoare, senină, paşnică.
Acestui mare proiect relaţional şi spiritual vrem să ne dedicăm energiile. Sub privirea lui Dumnezeu.
Cardinal François Bustillo
Din parcurgerea textului cărții se poate afla că specificul păstorului de suflete este acela de a-i sluji pe alții într-o dublă dimensiune: de „creștin”, la fel ca toți, și de „pus în fruntea altor creștini”, care-i sunt încredințați. În desfășurarea misiunii sale, fiecare păs-tor este chemat să asculte, să înțeleagă și să interpreteze semnele din timpul său, neuitând că „Numai cine s-a hrănit cu Dumnezeu poate să-i învețe pe alții”.
Mesajele lui Isus către inima călugăriței, reunite în această carte, au fost luate de pe anumite iconițe și din scrisori pe care Părintele Dolindo le-a trimis, în momente diferite, unor călugărițe pe care le îndruma sau care i se adresau pentru a primi lumină și sfaturi precise, în anumite situații din viața lor.
O biografie a Sfântului Carlo Acutis, scrisă de o jurnalistă din Statele Unite cu un ochi fin pentru detalii. Autoarea a mers personal pe urmele tânărului sfânt, luând interviuri apropiaților lui Carlo și împletindu-le cu istorisiri ale martorilor oculari și cu reportaje bine documentate despre locurile pe unde a trecut Carlo.
Biografia include și prezentările câtorva dintre miracolele euharistice cuprinse în expoziția pregătită de Carlo și părinții lui (prezentată până astăzi în mii de parohii din lumea întreagă), cât și poveștile celor două vindecări aprobate de Biserică obținute prin mijlocirea lui Carlo.
Această biografie ne pune înainte și ne aduce aproape un tânăr obișnuit care este un Sfânt al vremurilor noastre; ne deschide ochii la cutremurătoarea realizarea că: Și eu pot fi sfânt!
Începutul drumului de conştiinţă nu coincide cu naşterea noastră fizică, nici cu intrarea în vârsta matură, ci cu momentul când, confruntată cu suferinţa, cu eşecurile, persoana încearcă să confere sens care s-o ajute să crească tot mai mult, să atingă niveluri mai înalte de înţelegere a propriei meniri. Albisetti ne încurajează să pornim la drum pentru a afla sensul propriei existenţe, cine suntem cu adevărat. Comoara aflată este adevărul autentic cu privire la fiinţa fiecăruia dintre noi, secretul propriului suflet. „Drumul despre care vorbesc în această carte nu este o modalitate de a cuceri fericirea, ci de a înţelege că aceasta se află deja în noi. Din totdeauna”.
Rădăcinile filozofice și teologice ale științei moderne
Dan Cautis
Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.
„Când Părintele Paolo Tablino a murit, în 2009, Cardinalul John Coppa a trimis o scrisoare în care spunea că ar fi drept ca Biserica să-l propună ca model de viață misionară. Așadar, Superiorul General al Societății Misionare a Consolatei m-a rugat ca, înainte de a pleca din Africa, să strâng mărturii despre părintele Tablino din locurile unde a trăit.
Am vorbit cu numeroase persoane care-l cunoscuseră în Marsabit, North Horr, Kallacha, Bada Hurri și, mai presus de toate, în Maikona. Apoi, am făcut exact același lucru în Italia. L-am întâlnit prima dată pe părintele Tablino în 1965. Începând cu 1976, am avut privilegiul să împărtășesc cu el munca de primă evanghelizare în deșertul de la frontiera de nord a Kenyei: el în Marsabit, și eu în Moyale. A fost un har extraordinar să trăim apoi împreună la Sanctuarul Sfânta Fecioară Maria a Consolării, de la deschiderea acestuia în 2006, în Casa de rugăciune de pe muntele Marsabitului. Am locuit cu un sfânt! Faptul că într-adevăr a fost sfânt, era convingerea tuturor.
Am participat la școala vieții unui maestru autentic: deși extrem de umil, era un remarcabil exemplu de preot și misionar.“ (Pr. Giovanni Dutto) ***
Părintele Giovanni Dutto (1931-2022), originar din Cuneo, depune în 1955 profesiunea perpetuă ca Misionar al Consolatei, iar în 1957 este sfințit preot. Slujește neobosit evanghelizării în Italia, Irlanda și Africa, unde are ocazia să-l cunoască pe P. Tablino.
O carte cu totul deosebită, atât prin titlu, cât și prin conținut, este cea semnată de Pr. dr. Eduard Giurgi, intitulată „Funcția Bisericii de a învăța. Comentariu la cartea a III-a din Codul de drept canonic”. Autorul cărții este, din anul 2009, doctor în drept canonic al Universității Catolice a Americii din Washington D.C. (Statele Unite ale Americii). Tot din anul 2009 până în prezent, este Vicar judecătoresc al Arhidiecezei de București. A fost hirotonit preot al Arhidiecezei de București în ziua de 24 iunie 2000, în Catedrala “Sf. Iosif” din București și a îndeplinit mai multe misiuni pastorale. Printre alte oficii pe care le coordonează în cadrul Curiei Arhidiecezane se numără și cel de Vicar episcopal pentru cler, având și o îndelungată experiență academică, fiind lector universitar și profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Romano-catolică din cadrul Universității din București. Toate aceste misiuni și slujiri pastorale, administrative și academice își găsesc un ecou deosebit în cartea de față, scrisă cu mintea și cu inima, din dragoste pentru Biserică, noul popor ales al lui Dumnezeu. Lucrarea vine să completeze un mare gol în literatura teologică și juridică din țara noastră, fiind demnă de remarcat noutatea subiectului abordat: funcția (misiunea) Bisericii de a învăța. De altfel, noutatea și necesitatea acestei cărți este subliniată de prezentarea semnată de Păstorul Arhidiecezei, ÎPS Aurel Percă.
De câţiva ani, la Oneşti, la Casa Ecumenică "Domus Mariæ", un grup de tineri, animaţi de dorinţa unei spiritualităţi mai vii, sub deviza Drum spre o inimă nouă, călăuziţi de câţiva animatori, se întâlnesc lunar pentru zile de formare, reflecţie şi rugăciune. Muzica are un loc privilegiat la aceste momente de spiritualitate. De la o întâlnire la alta, repertoriul s-a tot lărgit şi foile volante de la început capătă astăzi o copertă şi un nume.
În cartea „Maria în aparițiile sale”, reeditată postum, părintele și profesorul universitar Claudiu Dumea reunește 20 de prelegeri ținute pe tema celor mai cunoscute apariții ale Maicii Domnului (Loreto, Guadalupe, Lourdes, Fatima, Akita), subliniind actualitatea și semnificația fiecăreia pentru lumea zilelor noastre.
În această carte, autorul trasează o sinteză a personajului care a marcat cel mai puternic secolul al XX-lea. Cucerit de Cristos, Papa Ioan Paul al II-lea devine un vestitor neobosit al Evangheliei, „călător al lui Cristos” ce proclamă iubirea şi pacea sa.
„Nestematele Maicii Domnului” este o carte care oferă atât reflecții zilnice asupra iubirii neînchipuite între Domnul nostru și Doamna Noastră, cât și gânduri despre marea iubire pe care Isus și Maria o au față de noi - și pe care noi, la rândul nostru, trebuie să o avem pentru ei!
Într-o duminică de Crăciun, după Liturghia solemnă din catedrala Sfântul Iosif, o doamnă m-a prins cu putere de braț și mi-a șoptit la ureche: „Parcă aș fi văzut școala noastră. Ah, cât mi-e de dor!” . Era o fostă elevă a școlii patronate de „maici”, cum li se spunea surorilor din Congregatio Jesu. S-a născut astfel ideea acestui volum aniversar care, la împlinirea a 160 de ani de la înființarea Școlii Pitar Moș, reunind documente, fotografii de epocă și mărturii oculare, readuce în amintirea contemporanilor o importantă și zbuciumată pagină de istorie. ( Sora Daniela Mre, CJ)
Dragi copii, cu mare bucurie în Inima Mea vă mulțumesc pentru toate rugăciunile pe care le-ați oferit pentru intențiile Mele în aceste zile. Să știți copilașilor că nu veți regreta nici voi și nici copiii voștri. Dumnezeu vă va răsplăti cu mari haruri și veți merita viatța veșnică. Eu vă sunt aproape și mulțumesc tuturor acelora care în decursul acestor ani au acceptat Mesajele Mele, le-au transpus în viață și s-au hotărât pentru sfințenie și pentru pace. Mulțumesc că ați răspuns Chemarii Mele. - Medjugorje, 25 iunie 2006. Jubileul a 25 de ani de Apariții zilnice, neîntrerupte)
Cartea cuprinde sfaturi ale Maicii Tereza adresate tuturor membrilor familiei sale religioase și celor care doreau să ia parte la carisma Misionarelor Carității. Maica Tereza le adresa deseori cuvinte de învățătură și de încurajare și, câteodată, de mustrare, cuvântări care constituie sursa principală a acestei colecții de citate. Alte izvoare care au inspirat acest demers sunt cuvântările sale publice și scrisorile deschise.
Chiar dacă sunt adresate unui grup specific de persoane, învățăturile Maicii Tereza sunt adecvate pentru toată lumea deoarece natura umană prezintă aceleași provocări în viața fiecărei persoane, indiferent de vocație sau profesie. Citatele au fost grupate potrivit celor cinci capitole centrale, fiecare având un domeniu întins cu subcapitole. Partea I examinează cine a fost Dumnezeu pentru Maica Tereza, partea a II-a, relația ei cu Isus și partea a III-a oferă exemple practice în faţa obstacolelor pe care le întâlnim în drumul nostru şi care ne împiedică să iubim.
Cele două secțiuni finale conțin învățăturile Maicii Tereza: cum să punem în practică credința noastră prin iubire (partea a IV-a) și cum să fim un motiv de bucurie pentru ceilalți, prin trăirea vieții cu iubire (partea a V-a). Fiecare secţiune este precedată de un rezumat al temelor prezentate în secțiunea particulară.
Prin aceste Meditații despre Paște, le adresez cititorilor invitația de a vesti Învierea lui Isus, fiecare după puteri, acolo unde se află. Orice loc și orice timp poate fi un Emaus. Cultivând bucuria credinței pascale, trăind libertatea obținută prin iertare, împărtășind darurile lui Isus înviat, în special pacea, sperăm să devenim capabili să recunoaștem semnele apariției lui în momentele de frică, de mâhnire și de descurajare. Să vestim Învierea nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin fapte. Astfel, cântând Aleluia pascal, vom fi și credibili, și molipsitori.
(Autorul)
Colecţia Note de psihologie îl are ca autor principal al acestor cărţi în format de buzunar, pe psihologul şi psihoterapeutul Valerio Albisetti. Acesta ne introduce, prin fiecare carte, într-un moment cheie al existenţei noastre. Ne vorbeşte deschis şi familiar despre stările emoţionale şi despre sentimentele neaprofundate ale omului, despre spiritualitate, dificultăţi şi viaţa în toată complexitatea ei.
În cărţile sale vom găsi mereu o perspectivă nouă, un gând care ne va face mai reflexivi, un sfat care ne va schimba atitudinea. Colecţia oferă indicaţii simple şi concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieţii cotidiene, prin aprofundarea competentă a aspectelor psihologice şi spirituale ale omului.
YOUCAT. Ce este YOUCAT? Youcat este o carte dedicata tinerilor, care vrea sa-i ajute sa înteleaga mai bine credinta Bisericii Catolice, asa cum a fost ea formulata în Catehismului Bisericii Catolice, publicat la treizeci de ani dupa încheierea Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965). Nascut din initiativa Conferintei Episcopilor din Austria, Youcat preia structura traditionala a Catehismului cu întrebari si raspunsuri, dar o îmbraca cu fotografii si reprezentari artistice, precum si cu elemente complementare, cum ar fi citate din Sfânta Scriptura si din mari personalitati ale Bisericii. Rod al muncii unei echipe de teologi austrieci si al unui grup de tineri, Youcat a fost supervizat de arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schönborn. Pâna în prezent a fost tradus în peste 30 de limbi!
Lucrarea pe care o ţinem acum în mână, chiar dacă nu-l are ca autor pe episcopul Mihai Robu, îl are ca traducător. Din motive încă necunoscute, potrivit unor documente arhivistice sau unor mărturii, cartea nu a fost tipărită înainte de primăvara anului 1944, când ierarhul, câţiva preoţi şi seminariştii din Iaşi s-au refugiat, din cauza luptelor ce se dădeau în Moldova, la Beiuş, acolo unde a ajuns şi tipografia Editurii Presa Bună. Presupunem că episcopul Mihai Robu a făcut traducerea acestei cărţi în acelaşi arc de timp cu părintele Ion Gârleanu, a cărui traducere s-a publicat în anul 1943, la Oradea, acolo unde activa ca spiritual al studenţilor Academiei Teologice Greco-Catolice şi spiritual la şcolile episcopale din Beiuş.
Traducerea făcută de episcopul Mihai Robu a rămas în manuscris şi a ajuns la nepotul său, părintele Iosif Sescu (născut la Săbăoani, în ziua de 8 martie 1929; hirotonit preot la Alba Iulia în ziua de 1 iunie 1958; trecut la cele veşnice la Iaşi, în ziua de 26 octombrie 2017). Părintele Iosif i-a încredinţat manuscrisul episcopului Petru Gherghel, care a scris pe prima pagină: „Operă lăsată în testament de pr. Iosif Sescu, nepot”. Pe a doua pagină a manuscrisului sunt scrise aceste cuvinte: „Iosif Sescu, Săbăoani”.
Maria, mama lui Isus, este pentru copii o figură frumoasă și blândă: ei aud vorbindu-se despre ea la Biserică și acasă, văd multe imagini care o reprezintă și sunt îndemnați să i se adreseze în rugăciune. Dar cine este, de fapt, Maria? Unde a trăit? Care au fost momentele cele mai importante ale vieții ei?
La sfârşitul lunii mai a anului 2019, a ieşit volumul Henri Lasserre, „Istoria Maicii Domnului de la Lourdes”, care inaugurează o colecţie mai amplă de cărţi esenţiale dedicate subiectului apariţiilor Fecioarei Maria în grota Massabielle din Pirineii francezi. Acest prim volum nu reprezintă o noutate absolută pentru cititorii români, pentru că a mai fost tipărit la Iaşi, în anul 1885, în traducerea lui Gian Luigi Frollo, un profesor italian care preda la Universitatea din Bucureşti, autorul versiunii româneşti a imnului „Fecioara la munte”.
„El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”. Tâlcuire la Evanghelia după Sfântul Ioan
Meditațiile despre Crăciun sunt răspunsurile mele interioare la provocările evenimentului Întrupării, răspunsuri pe care le-am pregătit folosindu-mă de intuițiile unor Părinți ai Bisericii, filozofi, teologi, scriitori și artiști. Asemenea meditației introductive și celei finale, celelalte din cuprinsul volumului au un caracter filozofic, teologic și literar. Prima meditație poate fi subintitulată „Crăciunul filozofilor”, pentru că propun aici o analiză scurtă a modului în care s-au raportat câțiva filozofi moderni și contemporani la sărbătoarea Nașterii Domnului.
Printre aceștia se numără: Georg Friedrich Hegel, Jean-Paul Sartre sau Edith Stein. Ultima meditație are un caracter literar specific, pentru că este o analiză teologico-literară a ideii de Crăciun la poetul Vasile Voiculescu. Scopul introducerii acestui text este evidențierea specificului sărbătorii Crăciunului în România, țară punte între Orient și Occident, deci punerea în lumină a Crăciunului din creștinismul oriental.
Un consens asupra modului în care trebuie educați copiii și adolescenții nu mai există, iar urmarea fatală este că mulți părinți sunt nesiguri. Își fac scrupule când au de stabilit reguli clare și de pus limite, dar suferă în același timp deoarece copiii îi tratează fără respect.
Bernhard Bueb atribuie disciplinei un rol central în educarea copiilor: disciplina este, din punctul său de vedere, premisa fericirii și a libertății. Numai cine a învățat de timpuriu să practice renunțarea, să recunoască autoritatea și să-și asume răspunderi își poate lua mai târziu cu hotărâre viața în mâini.
Laudă disciplinei este o contribuție provocatoare la tema „educației corecte” , o carte angajată și convingătoare pentru părinți și pedagogi.
Euharistia este în Biserică culmea împăcării oamenilor cu Dumnezeu și între ei, pentru că ea reprezintă patima și moartea răscumpărătoare a lui Cristos și sacramentul prezenței sale reale.
Prin această carte, autoarea doreşte să ofere un prim instrument de cunoaştere a vieţii sf. Faustina, care, prin experienţa sa spirituală, a indicat lumii calea către încrederea în Milostivirea divină. "Fiica mea, spune că sunt Iubirea şi Milostivirea însăşi", îi va cere Isus sr. Faustina. "Umanitatea nu va găsi pacea, până când nu se va adresa cu încredere Milostivirii divine". Nu este un mesaj nou, dar lumina Milostivirii divine pe care Domnul a vrut s-o încredinţeze din nou omenirii prin carisma sr. Faustina, va lumina drumul oamenilor în cel de-al treilea mileniu.
Dragi copii, Dumnezeu îmi îngăduie să fiu cu voi și să vă conduc pe calea păcii pentru ca, prin pacea personală, să puteți construi pacea în lume.
Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi în fața Fiului meu Isus, ca să vă dea credință puternică și speranța într-un viitor mai bun pe care doresc să-l construiesc împreună cu voi. Voi, fiți curajoși și nu vă temeți, pentru că Dumnezeu este cu voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea. - Mesajul Maicii Domnului Regina Păcii, Medjugorje din 25 August 2022
Viaţa sfintei Fecioare Maria după contemplaţiile fericitei surori stigmatizate Ana Ecaterina Emmerich
Această novenă este deosebit de cunoscută pentru multele haruri obținute de cei care s-au rugat Sf. Rozariu cu ajutorul ei. Și istoria novenei este una deosebită: rugăciunea care însoțește această novenă de rozarii a fost compusă de către Fericitul Bartolo Longo. Fost satanist, după întorcerea la credință Fericitul Longo și-a dedicat întreaga viață cinstirii Sfintei Fecioare Maria, înființând Sanctuarul Regina Rozariului din Pompei; construirea sanctuarului și mulțimea de pelerini care a început să sosească aici la scurt timp a dus la renașterea din cenușă a localității antice.
Broșura include cele 20 de Mistere ale Rozariului, instrucțiuni pentru recitarea Rozariului, rugăciunea Fericitului Bartolo Longo către Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului și o istorisire a faptelor minunate care au dus la înființarea Sanctuarului din Pompei.
Textul demontează prejudecăţi (rugăciunea ca „tehnică”), defineşte fundamentele rugăciunii, elaborează contraargumente împotriva celor mai obişnuite „scuze” moderne pentru a nu cultiva o relaţie cu Dumnezeu (lipsa timpului, ineficacitatea rugăciunii), dezvăluie capcane ale vieţii cu şi fără rugăciune. Folosind un limbaj simplu, accesibil tuturor, cartea părintelui Philippe este un excelent îndrumător pe calea anevoioasă, dar plină de bucurie şi împlinire, a rugăciunii.
Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete
<Prin lucrarea Paladinul Păcii, Anton Durcovici i-a adus un omagiu special marelui dispărut, Papei Pius al XI lea, pentru că s-a integrat în șirul Suveranilor Pontifi „prieteni ai României” , care au fost „însuflețiți de o dragoste deosebită pentru poporul român”. În acest sens, Papa Pius al XI lea rămâne în istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București prin donația excepțională făcută în anul 1925 (28 milioane de lei), în baza căreia s-a edificat în anul 1926 Palatul Cisar - reședința arhiepiscopală care până în anul 1948 a adăpostit și Seminarul „Sfântul Duh” din București.
Aurel Percă - Arhiepiscop Mitropolit de București
„Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând, în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de Dumnezeu cu bună știință și a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință. Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană. Când îți lipsește credința, nu mai poți deosebi binele de rău. ”
Regele Mihai al României
Cartea ,,Saltul de la inteligență la înțelepciune alături de Isus Cristos’’, te conduce pe un drum spiritual, în care vei vedea pentru început ce înseamnă să trăiești în mod conștient.
Scopul acestui drum spiritual este să te conducă la Împărăția lui Dumnezeu din duhul tău unde are loc comuniunea ta cu Dumnezeu care îți dăruiește IUBIREA, puterea sa, liniștea și pacea sufletească.
Cum să cultivăm relațiile. ,,Valoarea unui om este definită în primul rând de gradul și maniera în care s-a eliberat de sine."
Rezo Bonetti, prin filele acestei cărți, aprofundează tainele credinței în familie și în același timp, prin această minunata virtute teologală, trasează drumul spiritual pe care trebuie să-l parcurgem pentru ca credința noastră să fie vie.
În acest volum se regăsesc diferite autori, printre care: trei relatori din Italia, doi din Statele Unite, doi din Anglia, opt din România. Dintre ei, opt sunt fraţi conventuali, doi fraţi minori, doi capucini, doi preoţi diecezani şi un laic.
Acestea lansează cărții au participat studenții și profesorii Institutului Teologic Franciscan, împreună cu cei invitați din provincia noastră și din Custodia Fraților Capucini, fiind prezentate doar o parte dintre autorii simpozionului de anul trecut cu temele lor specifice, eveniment ce a avut loc în perioada. 30 septembrie - 1 octombrie, aici la Roman, la începutul anului academic 2022-2023.
Predici. „Predicați Evanghelia la toată făptura” (MC 16,15). Anul A
„Bucuria rugăciunii” cuprinde diverse rugăciuni, meditații zilnice, novene și litanii pentru fiecare lună a anului. Această carte este un ghid în căutarea frumuseții sacrului care își găsește plinătatea în bucuria rugăciunii, cel mai de preț și cel mai important lucru în viața noastră spirituală.
Prima ediție a Catehismului Bisericii Catolice, publicată inițial în limba franceză a fost promulgată de Papa Ioan Paul al II lea la 11 octombrie 1992 prin Constituția apostolică Fidei depositum.
Prima traducere în limba română datează din 1993. Prezenta versiune, revizuită conform textului tipic italian din 2022, reprezintă a patra ediție în română, toate tirajele anterioare fiind epuizate.
Vindecare, scrisă de Cardinal François Bustillo și tradusă în limba română de Ioana Barcan.