Referinta: Vit-2057
„Nestematele Maicii Domnului” este o carte care oferă atât reflecții zilnice asupra iubirii neînchipuite între Domnul nostru și Doamna Noastră, cât și gânduri despre marea iubire pe care Isus și Maria o au față de noi - și pe care noi, la rândul nostru, trebuie să o avem pentru ei!
Cartea se propune ca o prezentare teologică a unui curent de studii asupra lui Isus, care, din sec. al XVII, a însoţit şi a animat istoria gândirii europene. Totul a început în 1774, când au fost date tiparului câteva din scrierile lui H. S. Reimarus, care insinuau că Isus „arăta” altfel decât dogma bisericească a vrut să îl zugrăvească. Aceste scrieri au pornit un val de studii şi cercetări ale unor autori ce mizau să îl poată reda pe Isus într-un mod cât mai obiectiv, autori care au căzut totuşi într-o evidentă subiectivitate. De-a lungul timpului, curentul de studii asupra istoricităţii lui Isus a cunoscut momente de impas precum şi altele de înflorire şi de revizuire. În lucrarea sa, pr. Cristian Sabău reface întreagă această traiectorie.
Autorul explică astfel geneza cărții: „Gândul de a scrie această carte s-a născut într-un moment de cumpănă pentru omenire. În primăvara anului 2020, un virus invizibil, numit de specialiști COVID-19 (coronavirus), a reușit să închidă, prin intermediul măsurilor luate de autorități, toate lăcașele de cult. Astfel, începutul pandemiei a reprezentat o mare provocare, atât pentru Biserică cât și pentru însăși trăirea credinței! În acest context de frică și izolare, personal am început să transmit în mod constant, mai întâi credincioșilor pe care îi păstoresc la Biserica Italiană, iar apoi tuturor prietenilor din mediul on line, câteva gânduri spirituale, în format video, inspirate din Evanghelia din duminici și sărbători. Pentru că aceste gânduri spirituale cereau o atenție sporită în ceea ce privește pregătirea conținutului, iar mesajul transmis trebuia să fie atât convingător, cât și sintetic, mi-am propus ca materialul deja pregătit, apoi îmbunătățit, să ajungă, la un moment dat, între coperțile unei cărți, devenind în acest fel accesibil și mai departe, celor care sunt dornici de meditarea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu și, într-un mod cu totul special, de trăirea noutății învățăturii lui Isus, din Sfintele Evanghelii”.
Cunoaşterea de sine este o necesitate şi o datorie căreia nimeni nu i se poate sustrage. Omul are nevoie să ştie cine este. El nu poate trăi fără a descoperi sensul propriei vieţi: riscă să fie nefericit dacă nu-şi recunoaşte demnitatea. Iată de ce putem spune că, în fiecare zi, suntem în căutarea propriului eu: o căutare continuă, chiar dacă uneori inconştientă, adesea obositoare şi, aparent, contradictorie, dar ce nu are sfârşit..
Mulţi părinţi şi educatori ai copiilor, adolescenţilor şi tinerilor sunt dezorientaţi şi, adesea, descurajaţi: nu ştiu ce să facă şi cum să facă pentru a educa tinerele generaţii. Între atâtea „dificultăţi”, Isus, cel mai mare expert în formarea oamenilor, este unicul Model şi Învăţător care poate fi „Lumină şi Călăuză” pentru părinţi, educatori, formatori. De asemenea, cartea este adresată adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor care vor să se formeze pe ei înşişi la nivel uman, moral şi spiritual. Isus ne învaţă „să creştem, să trăim, să educăm şi să ne educăm”.
La Editura Pauline a apărut cartea Ca fulgerul vine din Orient, îngrijită de pr. Francesco Cosentino. Acesta consemnează dialogul său cu „părintele” Lazzaro, așa cum, prietenește, dorește să fie numit cardinalul Lazzaro You Heung-Sik, prefect al Dicasterului pentru Cler.
„NIMENI NU NE-A SPUS CÂT DE GREA – ȘI TOTUȘI FRUMOASĂ – ESTE, DE FAPT, CĂSNICIA!”
Mulți intră în căsnicie gândindu-se: „Gata! Avem verighetele, ne-am găsit soțul sau soția, vom primi Sacramentul – acum poate începe cu adevărat viața noastră împreună!” De aceea, poate fi un șoc atunci când apar dificultăți și încercări. Frustrări. Certuri. Răni.
Sentimentul de copleșire. Lipsa unității. Lipsa încrederii. Edward și Beth Sri, vorbitori catolici de renume, împărtășesc cu sinceritate propria lor experiență despre bucuriile și luptele vieții conjugale reale. Ei ne reamintesc că aspectele provocatoare ale căsniciei nu doar că sunt de așteptat, ci sunt chiar locurile în care Isus dorește să ne întâlnească și să facă cea mai importantă lucrare a sa. Tot acolo, surprinzător, se poate deschide poarta către o iubire mai profundă și o bucurie de durată.
Indiferent dacă ești pe cale să te căsătorești sau ești deja căsătorit de mulți ani, această carte te va inspira să-l descoperi mai mult pe Dumnezeu în căsnicia ta și să cultivi unitatea și încrederea profundă pentru care ai fost creat.
Catehezele din această carte cuprind transcrierea predicilor pe tema Sfintei Liturgii ținute de Mons. Jozef Halko, în capela TV LUX din Bratislava și transmise online în anii 2020-2021. Cathezele au fost traduse și publicate pentru creștinii din România cu acordul și binecuvântarea predicatorului, Mons. Jozef Halko, acordate din Bratislava la 1 aprilie 2021.
Scara umilinţei este un ghid menit să aducă un antidot la epidemia de stres şi depresie care bântuie astăzi mai ales printre tineri. Cartea se bazează pe Regula compusă de Sfântul Benedict în îndepărtatul secol al VI-lea. Poate însă o astfel de înţelepciune străveche să se traducă în sfaturi pentru oamenii zilelor noastre, deşi Sf. Benedict foloseşte un limbaj medieval, iar principalii săi fani sunt călugări şi călugăriţe care trăiesc între ziduri de mănăstire?
„Trebuie să urmăm mereu calea crucii, dacă vrem să ne bucurăm de Cel care a primit crucea drept moştenire. Dacă Îl urmăm pe Cel Răstignit, crucea va fi mereu cu noi! Este absolut necesar să ne hotărâm încă de la început să urmăm calea crucii: este calea perfecţiunii trasată de Domnul nostru: „Ia-ţi crucea şi urmează-Mă”. El este modelul nostru, iar cine Îl urmează şi vrea să-L consoleze nu se poate teme de nimic.”
Sfânta Tereza de Avila
Într-o duminică de Crăciun, după Liturghia solemnă din catedrala Sfântul Iosif, o doamnă m-a prins cu putere de braț și mi-a șoptit la ureche: „Parcă aș fi văzut școala noastră. Ah, cât mi-e de dor!” . Era o fostă elevă a școlii patronate de „maici”, cum li se spunea surorilor din Congregatio Jesu. S-a născut astfel ideea acestui volum aniversar care, la împlinirea a 160 de ani de la înființarea Școlii Pitar Moș, reunind documente, fotografii de epocă și mărturii oculare, readuce în amintirea contemporanilor o importantă și zbuciumată pagină de istorie. ( Sora Daniela Mre, CJ)
„România este Patria noastră și a tuturor românilor. E România celor de demult și a celor de mai apoi. E Patria celor dispăruți și a celor ce va să vie.”
Barbu Ștefănescu Delavrancea
"Sfânta Liturghie. Cel mai sacru eveniment din lume" este o carte scrisă de un laic din Croaţia, Josip Lončar, care a realizat că, pentru a participa cât mai bine la Sfânta Liturghie, pentru a beneficia de harurile pe care Dumnezeu ni le dă, este importantă pregătirea pe care un credincios trebuie să o facă pentru celebrare. Nu este suficient să asistăm la Liturghie, ci trebuie să fim mereu conştienţi de ceea ce se săvârşeşte, de jertfa mântuitoare a lui Isus Cristos.
Telemah avea dreptate. Tinerețea nu este o boală, scrisă de Luigi Maria Epicoco și tradusă în limba română de pr. Gabriel-Iulian Robu.
În Isus către inima preotului, autorul se pune să asculte vocea Maestrului divin; acea voce care se adresează foarte suav intimității sufletești, atunci când lumea tace, atunci când simțurile au ațipit, atunci când, în prăpastia sinelui, tainic, poposește Gândul divin. Este o convorbire șoptita de iubire divina, tăcută, profundă: Maestrul este cel care i se adresează inimii consacratului Său. Isus este cel care vorbește inimii preotului. Este convorbirea Creatorului cu creatura Sa. Fiecare dintre noi este un mic univers, iubit de Creatorul său, de parcă n-ar exista altceva pentru El decât aceasta creatura a Sa. Părintele Dolindo aduce lânga fiecare suflet vocea Creatorului său; o voce care plăsmuiește cu blândețe, care uneori mângâie, dar care mai ales sculptează, ca un artist ce caută în marmură chipul capodoperei sale.
Cu toții suntem răniți și avem nevoie de har și de vindecare. Rănile noastre, oricât de adânci ar fi, nu trebuie să constituie un obstacol în calea trăirii unei vieți libere. Breuninger oferă cititorului un model care ne conduce pe tărâmul libertății și al plenitudinii.
Autorul ne atrage atenția că, adesea, suntem conștienți de propria robie datorată rănilor noastre, dar nu știm ce să facem ca să devenim liberi. De multe ori, chiar strădaniile noastre cele mai mari nu fac decât să înrăutățească situația. În ultimă istanță, doar prin harul și puterea lui Dumnezeu, libertatea și vindecarea pe care el ni le-a pregătit se manifestă în viața noastră.
Autorul ne conduce spre întâlnirea cu Isus, propunând un itinerar în șase pași pentru a ne ajuta să identificăm și să înlăturăm barierele din calea harului vindecător al lui Dumnezeu, făcând posibilă o convertire mai profundă.
În cele din urmă, scopul acestui model de vindecare este de a ne elibera pentru a ne dărui în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.
Predici. „Predicați Evanghelia la toată făptura” (MC 16,15). Anul A
54 de întrebări despre Isus Cristos
Juan Chapa (coordonator)
Noua antologie de scrieri semnate de Jorge Maria Bergoglio – actualul papă Francisc - pune în lumină o ipostază mai puțin cunoscută a personalității sale, aceea a îndrumătorului spiritual. Înainte de a fi fost ales Papă, Bergoglio a fost, timp de decenii, implicat în misiunea de căpătâi a urmașilor sf. Ignațiu de Loyola, Exercițiile Spirituale. În această carte, Bergoglio ne descoperă profunzimea vieţii spirituale şi ne conduce, în 4 meditaţii, la întâlnirea cu Isus, la misterul manifestării lui Dumnezeu în lume, la viitorul Bisericii care trebuie să răspundă unor provocări deosebite şi la „trupul nostru”, dimensiunea cotidiană a vieţii de care nu trebuie să ne ruşinăm. Autorul porneşte de la texte din Sfânta Scriptură pe care le comentează şi le conclude cu un paragraf „pentru meditaţie”.
O carte cu totul deosebită, atât prin titlu, cât și prin conținut, este cea semnată de Pr. dr. Eduard Giurgi, intitulată „Funcția Bisericii de a învăța. Comentariu la cartea a III-a din Codul de drept canonic”. Autorul cărții este, din anul 2009, doctor în drept canonic al Universității Catolice a Americii din Washington D.C. (Statele Unite ale Americii). Tot din anul 2009 până în prezent, este Vicar judecătoresc al Arhidiecezei de București. A fost hirotonit preot al Arhidiecezei de București în ziua de 24 iunie 2000, în Catedrala “Sf. Iosif” din București și a îndeplinit mai multe misiuni pastorale. Printre alte oficii pe care le coordonează în cadrul Curiei Arhidiecezane se numără și cel de Vicar episcopal pentru cler, având și o îndelungată experiență academică, fiind lector universitar și profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Romano-catolică din cadrul Universității din București. Toate aceste misiuni și slujiri pastorale, administrative și academice își găsesc un ecou deosebit în cartea de față, scrisă cu mintea și cu inima, din dragoste pentru Biserică, noul popor ales al lui Dumnezeu. Lucrarea vine să completeze un mare gol în literatura teologică și juridică din țara noastră, fiind demnă de remarcat noutatea subiectului abordat: funcția (misiunea) Bisericii de a învăța. De altfel, noutatea și necesitatea acestei cărți este subliniată de prezentarea semnată de Păstorul Arhidiecezei, ÎPS Aurel Percă.
„Nu este nimic pe lume atât de asemănător cu Dumnezeu decât armonia îmbrățișării dintre un bărbat și o femeie.
Nici o poezie din lume nu poate explica profunzimea iubirii dintre bărbat și femeie, nici un cântec nu poate spune ce este iubirea. Deoarece iubirea dintre soți este imaginea chipului și a asemănării lui Dumnezeu. ”
Pr. Renzo Bonetti
Această mică antologie de gânduri şi meditaţii s-a născut din nevoia de a oferi persoanelor devotate Sfântului Pius de Pietrelcina o lucrare uşor şi rapid de consultat, având mare grijă să se evite orice fel de banalizare. Gândurile cuprinse în această broşură au fost extrase exclusiv din Epistolarul lui Padre Pio, ce cuprinde scrisori din anii 1910-1923 către directorii săi spirituali şi către fiii şi fiicele spirituale.
Fiecare dintre noi, în mod inevitabil, poartă în spate o istorie rănită, însă putem să ne ridicăm din nou şi să mergem mai departe. Evanghelia ne anunţă o veste bună: viaţa poate reîncepe, putem să ne naştem din nou. Chiar dacă am experimentat drama, moartea, suferinţa, aceste evenimente nu pot avea ultimul cuvânt. Noi suntem făcuţi pentru a trăi! Ceea ce contează este să nu rămânem nemișcați și să știm că un drum nou este mereu posibil.
Autorul cărții, pr. Gaetano Piccolo, propune un parcurs foarte actual de „renaștere” în nouă pași: un itinerar spiritual pentru a relua în mâini propria viață, chiar și atunci când suntem răniți și lipsiți de speranță.
Această carte conține 365 de povești, majoritatea de spus în câteva minute, care, totuși, în ciuda scurtimii lor, creează noi relații, ajută la depășirea diviziunilor și sparg carapacea izolării. În cadrul unei povești, se descoperă acel spațiu nou, liber, verde, în care fanteziile și minunatul au drept de cetățenie, unde cu adevărat imposibilul devine posibil. Basmul ia foarte în serios neliniștile și dilemele existențiale și se inspiră direct din ele: nevoia de a fi iubiți și teama de a fi desconsiderați, dragostea de viață și teama de moarte.
„O carte bună, creștinească, este un înger al lui Dumnezeu. Ea te învață să-l cunoști și să-l iubești pe Dumnezeu, să descoperi frumusețea vieții în Cristos, să iubești pe oameni, să te ferești de păcat și să te îngrijești de mântuirea sufletului”.
Pr. Nicodim Măndiță
În anul începerii pontificatului său, 2013, Papa Francisc a oferit Bisericii enciclica Lumen fidei, ("Lumina credinţei"). Doi ani mai târziu, a apărut enciclica Laudato sì ("Lăudat să fii"). În Fratelli tutti, a treia enciclică, pontiful a vorbit despre fraternitate şi prietenie socială în contextul pandemiei din anul 2020.
Această a patra enciclică este considerată de unii testamentul spiritual al Papei Francisc. Pe parcursul a 220 de numere, Sfântul Părinte vrea să îndrepte ochii fiecărui credincios spre locul central al iubirii divino-umane nemăsurate a lui Dumnezeu faţă de oameni: Inima lui Isus. Titlul Dilexit nos se inspiră dintr-un verset pe care îl găsim în Scrisoarea Sfântului Paul către Romani: "Dar în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit" (Rom 8,37), cuvintele "ne-a iubit" dând astfel titlul latin al acestui document papal.
În cartea sa De la cuvinte la dialog, Giuseppe Colombero – preot şi doctor în teologie, filozofie şi psihologie – analizează realitatea cea mai obişnuită dar şi cea mai angajantă a vieţii noastre: dialogul.
Această novenă este deosebit de cunoscută pentru multele haruri obținute de cei care s-au rugat Sf. Rozariu cu ajutorul ei. Și istoria novenei este una deosebită: rugăciunea care însoțește această novenă de rozarii a fost compusă de către Fericitul Bartolo Longo. Fost satanist, după întorcerea la credință Fericitul Longo și-a dedicat întreaga viață cinstirii Sfintei Fecioare Maria, înființând Sanctuarul Regina Rozariului din Pompei; construirea sanctuarului și mulțimea de pelerini care a început să sosească aici la scurt timp a dus la renașterea din cenușă a localității antice.
Broșura include cele 20 de Mistere ale Rozariului, instrucțiuni pentru recitarea Rozariului, rugăciunea Fericitului Bartolo Longo către Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului și o istorisire a faptelor minunate care au dus la înființarea Sanctuarului din Pompei.
Lucrarea de față este „marca înregistrată a părintelui”. Stil vivace, cu multe expresii echivalente care reiau ideea, o explică, o extind, o îmbogățesc, ajungând la concepte clare, definite, ușor de reținut și plăcute pentru cei care ascultă.
Pleacă de la o expresie din Liturgia Cuvântului. Atât. O sugestie. Apoi o reia cu aplicații la sine, la alții, la comunitate. Devine atât de persuasiv, că nu poți să te sustragi. Nu poți să te ascunzi. Nu ai unde să te camuflezi.
Vă invit la lectură. Nu una fugitivă. O lectură cu răbdare și deschidere la reflecție. Predicile sunt scurte și bine calibrate, un ajutor posibil pentru orice vestitor al Cuvântului.
Pr. Alois Bulai
Această carte prezintă viaţa sfintei Terezei de Calcutta, una dintre femeile cele mai cunoscute din lume, care a devenit protagonista carităţii creştine. Ea descoperă pe străzile lumii chipul lui Cristos în cei singuri şi disperaţi. Autoarea cărţii o prezintă ca fiind un creion cu care Dumnezeu continuă să scrie iubirea sa pentru umanitatea timpului nostru. «Ceea ce facem este mai puțin decât o picătură într-un ocean. Dar fără acea picătură, oceanului i-ar lipsi ceva. Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea». Printr-o serie de mărturii directe şi prin caracterul nemijlocit al anchetelor jurnalistice, autoarea reconstruieşte povestea unică „împotriva curentului” a Maicii Tereza.
O carte-jurnal fascinantă, în care descoperim dialogul şi relaţia de nespusă prietenie, iubire, adoraţie şi încredere care se clădeşte între un suflet şi Isus Cristos, relaţie la care Dumnezeu cheamă toate sufletele. Un preot-călugăr benedictin, stând zi de zi în faţa Sfântului Altar, îşi notează cu fidelitate trăirile din rugăciune şi intră tot mai profund în misterul iubirii personale şi unice a lui Cristos pentru fiecare dintre noi. Autorul cărţii In sinu Jesu a ales să rămână anonim; parcurgând jurnalul, vom înţelege de ce.
După Parabolele milostivirii (2015), pe care le-am tratat în vederea Jubileului extraordinar al milostivirii, cele despre rugăciune continuă pe aceeaşi linie în anul dedicat Rugăciunii, aşa cum a cerut Papa Francisc. Perspectiva asupra învăţării rugăciunii prin parabole vine de la evanghelistul Luca, care este deosebit de sensibil la ambele trăsături ale lui Isus. El este cel mai mare profesor de parabole, deşi este necesar să distingem sursa originală a parabolelor de versiunea lor finală. Prima se datorează predicării istorice a lui Isus, iar cea de-a doua, intervenţiilor primelor comunităţi creştine şi redactărilor finale ale fiecărui evanghelist. Cu toate acestea, după cum bine a intuit Joachim Jeremias, cei care aprofundează parabolele lui Isus se află pe o bază istorică solidă.
MANUSCRISELE AUTOBIOGRAFICE ALE SFINTEI TEREZA DE LISIEUX
Manuscrisele autobiografice ale sfintei Tereza de Lisieux descriu, din copilărie și până la moartea, survenită la vârsta de douăzeci și patru de ani, „alergarea cu pași de uriaș” a unei fetițe care a devenit „cea mai mare sfântă a vremurilor moderne”, după spusele papei Piux al X-lea. O viață care nu a fost decât un cântec, apoi o flacără de iubire, izvorul unei doctrine care a transformat și a preschimbat din temelii, de mai bine de o sută douăzeci de ani, spiritualitatea creștină și mai mult decât atât.
Ediția de față nu dorește să adauge un comentariu în plus acestor pagini celebre, ci oferă o „explicație de text” cât se poate de extinsă pentru a-l călăuzi pe cititor, a o explica pe Tereza cu ajutorul Terezei și al scrierilor ei, al mediului în care a trăit, al Regulei Carmelului, al liturgiei timpului său, al lecturilor, al maeștrilor săi spirituali, în primul rând sfântul Ioan al Crucii.
Editorii „Ediția critică a Centenarului era indispensabilă pentru a permite examinarea Doctoratului sfintei Tereza”. Cardinal Josef Ratzinger – papa Benedict al XVI-l
Autorul sacru, scriind Cântarea Cântărilor, și-a pus probabil întrebarea: cum se poate ca relația mea cu Dumnezeu să fie în același timp reală și evanescentă, delicată, imperceptibilă?
Iubirea pe care o simt și pe care o trăiesc în intimitate cu Dumnezeu este autentică, însă nu pot nici să-l percep, nici să-l rețin pe Dumnezeu. Este asemenea Mirelui din Cântarea Cântărilor care apare și dispare, lăsând în urma lui o dorință și mai mare a sufletului de a-l căuta.
Este ceea ce creștinul dorește atunci când se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului, cerând lui Dumnezeu o împărtășire și mai reală în Împărăția Sa.
Împărtășirea cu „Sfintele, sfinților”, așa cum se spune în Liturghia bizantină, reînnoiește în suflet de fiecare dată plinătatea prezenței divine.
(pr. Lucian Dîncă AA)
Curajul de a crede - Educație, valori și noua întrebare despre Dumnezeu, scrisă de Johannes Röser și tradusă în limba română de pr. dr. Lucian Farcaş şi pr. dr. Ştefan Lupu.
„Bucuria rugăciunii” cuprinde diverse rugăciuni, meditații zilnice, novene și litanii pentru fiecare lună a anului. Această carte este un ghid în căutarea frumuseții sacrului care își găsește plinătatea în bucuria rugăciunii, cel mai de preț și cel mai important lucru în viața noastră spirituală.
Multe persoane se întreabă: Cum putem să înfruntăm suferinţa? Este posibil să o învingem? Este posibil să ne vindecăm? De ce Dumnezeu permite aşa ceva? Valerio Albisetti încearcă să răspundă la aceste întrebări prin metoda sa psihospirituală în cel mai creator mod cu putinţă. A nega, a elimina, a căuta în exterior cauzele suferinţei sau chiar a rămâne în ea fără a-i atribui niciun sens, a te cuibări în ea, ca o victimă eternă, nu face pe nimeni să crească din punct de vedere psihologic, nici spiritual. Autorul doreşte să-i înveţe pe cititori să se mişte prin suferinţă, să înţeleagă cum ea, dacă este bine canalizată, îi poate transforma; suferinţa nu va mai fi ceva de care să fugă, ci un spaţiu ce trebuie traversat pentru a intra într-o relaţie mai intimă cu Dumnezeu.
”Ideea alcătuirii acestor predici mi-a venit cu câteva zile înainte de Miercurea Cenușii din Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare din acest an în care se evidențiază printre altele și importanța pe care-postul, rugăciunea și pomana- o au în a ne stimula la convertire și a ne dispune să celebrăm cum se cuvine Paștele. Deci, această broșură caută să expună pe scurt învățătura Bisericii cu privire la cele trei practici de pocăință atât de dragi tradiției noastre biblice și creștine.
Cele 19 predici despre post, rugăciune și pomană, au fost scrise și propuse credincioșilor în zilele de duminică, miercuri și vineri în cadrul Sf. Liturghii de după Calea Crucii din timpul Postului Mare. Cred că ele pot fi folosite și de alți preoți după cum vor crede de cuviință și pentru aceasta m-am hotărât să le dau publicității.”
Aurel Iștoc
CONTROLUL CEREBRAL ŞI EMOŢIONAL. Manual practic de fericire şi sănătate
Mesajele lui Isus către inima călugăriței, reunite în această carte, au fost luate de pe anumite iconițe și din scrisori pe care Părintele Dolindo le-a trimis, în momente diferite, unor călugărițe pe care le îndruma sau care i se adresau pentru a primi lumină și sfaturi precise, în anumite situații din viața lor.
TERESA DE JESÚS
S-a născut în 1515, la Ávila. Se călugărește la 20 de ani, împotriva voinței tatălui și intră în mănăstirea carmelitană La Encarnación, Ávila. Descoperă rugăciunea lăuntrică pe care o practică cu fidelitate. Dumnezeu îî dăruiește multe haruri pe această cale și Tereza este inspirată să întemeieze o nouă mănăstire carmelitană după Regula primară a Ordinului. După multe trude și suferințe, confesorii înțeleg ca Dumnezeu îî vorbește cu adevărat și îî cer sub ascultare, să redacteze o carte în care să descrie milostivirile pe care i le-a făcut Dumnezeu.
Aceasta este Cartea Vieții, unde începe ea să vorbească despre rugăciune, de la meditație până la rugăciunea mistică. Aici va povesti și despre întemeiera mănăstirii San José, prima dintre o suită de mănăstiri, în întreaga Spanie, care a marcat începutul reformei Ordinului Carmelitan feminin. Va continua să scrie cu farmec și cu inspirație Întemeierile, Calea Desăvârșirii și Castelul interior, capodopera ei spirituală, și alte Opere Minore. Moare în 1582, este declarată Sfântă și Învățătoare a Bisericii, cu titlul de „Maică a tuturor celor Spirituali”.
Istoria oamenilor este caracterizată de manifestarea dorinței de reînnoire la nivel personal, de schimbarea în bine a moravurilor în societate și de revigorarea spiritului binelui comun în instituțiile publice. Această dorință o simte fiecare dintre noi în mod constant de-a lungul vieții, chiar dacă nu cu aceeași intensitate. Momentele tari sunt atunci când observăm că s-a creat o formă de sclavie, de violență, de dependență sau de nedreptate.
Postul Mare este un timp potrivit pentru a verifica statutul dorinței noastre de schimbare și de înnoire. Meditațiile despre Postul Mare vor să fie, cu toată modestia, un ghid pe drumul care duce spre eliberarea de actualele forme de sclavie și spre înnoirea relațiilor cu ceilalți oameni, cu lumea și cu Dumnezeu. Pun în mâinile cititorilor acest volum cu speranța că enigma morții și drama păcatului vor fi mai ușor de suportat aici, pe pământ, și împreună cu Christos Răstignit-Înviat, le vom birui.
(Autorul)
După cum se subliniază în nota de la începutul cărții, Calea luminii poate fi parcursă urmând fie forma lungă, acolo unde timpul o permite, fie forma scurtă. La fel, sunt indicate și modalitățile de parcurgere a Căii luminii.
Valoarea Căii luminii este evidențiată de documentul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor care reprezintă introducerea la cartea de rugăciune nou aparută: „Via lucis (Calea luminii) poate să devină, de asemenea, o metodă foarte bună de trăire a credinței, deoarece, așa cum se spune, «per crucem ad lucem – prin cruce, la lumină». Într-adevar, cu metafora drumului, Via lucis (Calea luminii) conduce de la constatarea realității durerii care, în planul lui Dumnezeu, nu constituie punctul final al vieții, la speranța ajungerii la adevăratul scop al omului: eliberarea, bucuria, pacea, care sunt valori prin excelență pascale.
Via lucis (Calea luminii), în sfârșit, într-o societate care adesea poartă pecetea «culturii morții», cu formele ei de neliniște și distrugere, este un stimulent pentru a instaura o «cultura a vieții», adică o cultură deschisă la așteptarea speranței și la certitudinile credinței”. Petru Ciobanu
Dragi copii, Dumnezeu îmi îngăduie să fiu cu voi și să vă conduc pe calea păcii pentru ca, prin pacea personală, să puteți construi pacea în lume.
Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi în fața Fiului meu Isus, ca să vă dea credință puternică și speranța într-un viitor mai bun pe care doresc să-l construiesc împreună cu voi. Voi, fiți curajoși și nu vă temeți, pentru că Dumnezeu este cu voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea. - Mesajul Maicii Domnului Regina Păcii, Medjugorje din 25 August 2022
Papa Francisc a publicat miercuri, 29 iunie 2022, o scrisoare despre Liturghie, la aproape un an după ce a emis motu proprio "Traditionis custodes", prin care a restricţionat celebrarea Liturghiei latine tradiţionale.
În scrisoarea apostolică Desiderio desideravi, papa a spus că doreşte să invite "toată Biserica să redescopere, să păstreze şi să trăiască adevărul şi forţa celebrării creştine".
Titlul scrisorii este preluat din textul latin din Luca 22,15: "Desiderio desideravi hoc Pascha manducare vobiscum, antequam patiar" - "Atât de mult am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de pătimirea mea!"
Volumul reunește cele mai semnificative fraze care ni s-au păstrat de la Sfântul Carlo Acutis. Este vorba de cuvinte rostite de Carlo în diverse momente ale vieții și care au avut un impact deosebit asupra celor din jurul său. În mărturiile date în cadrul procesului de beatificare, apropiații lui Carlo au rememorat aceste cuvinte, iar părintele dominican Giorgio Maria Carbone, prieten al familiei Acutis, a avut ideea să le adune într-o culegere.
Căile adevăratei rugăciuni constituie de la început până la sfârșit o pledoarie pentru a regăsi unitatea pierdută a rugăciunii în spiritul contemplativ. În ce constă acest spirit contemplativ? În a pregăti, prin rugăciune, calea pentru lucrarea lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. Altfel spus, a fi contemplativi înseamnă a ne pregăti pentru întâlnirea cu „razele orbitoare ale iubirii” (W. Blake). Căile adevăratei rugăciuni ne ajută, așadar, să ne adunăm lăuntric din împrăștierile noastre, pentru a ne deschide spre întreita întâlnire prilejuită de spiritul contemplației în „Duh și Adevăr”: cu Dumnezeu, cu aproapele și cu sine. (Pr. Marius Taloș SJ)
„Eu sunt prietena Mirelui. Nu sunt mireasa Mirelui, ci prietena Lui, care stă lângă El, Îi ascultă cuvintele și se bucură din toată inima de El (cf. In 3,29). Am simțit că acolo e locul meu: lângă Mire, bucurându-mă din toată inima de bucuria Lui. Bucurându-mă din toată inima și atunci când Mirele pleacă cu mireasa Lui și pe mine mă lasă singură. Atunci să mă bucur și mai tare pentru bucuria celor doi. Am simțit că asta e misiunea mea și, recunosc, de multe ori aproape că mi s-a rupt inima. Această imagine persistă încă.” Sr. Kinga a Schimbării la Față OCD
O carte de colorat însoțită de scurte texte care le prezintă copiilor viața sfintei Fecioare Maria. Aceștia vor avea ocazia să descopere principalele evenimente din viața Mariei: vestea că va deveni mama lui Isus, vizita la verișoara Elisabeta, nașterea lui Isus, prezentarea la templu a lui Isus, fuga in Egipt, miracolul de la nunta din Cana, moartea lui Isus, coborârea Duhului Sfânt.
Încotro duce acest drum? Augustin, de la o distanță de o mie șapte sute de ani, ne mai poate ajuta încă să-l găsim? El nu este doar departe de noi, ci și atât de diferit: cum putem oare să-l înțelegem? Așadar, este firesc să adoptăm o poziție de distanțare, desigur, dar, pe de altă parte, și de implicare, astfel încât această biografie să fie pentru noi prilej de reflecție autobiografică. Așa cum făcea el însuși, de altfel, când lăsa la o parte cărțile și privea în primul rând în el însuși.
Educația – pasiune și devotament. Provocări pentru educatorii creștini
„Nestematele Maicii Domnului” este o carte care oferă atât reflecții zilnice asupra iubirii neînchipuite între Domnul nostru și Doamna Noastră, cât și gânduri despre marea iubire pe care Isus și Maria o au față de noi - și pe care noi, la rândul nostru, trebuie să o avem pentru ei!