Referinta: Arc-1552
O carte cu totul deosebită, atât prin titlu, cât și prin conținut, este cea semnată de Pr. dr. Eduard Giurgi, intitulată „Funcția Bisericii de a învăța. Comentariu la cartea a III-a din Codul de drept canonic”. Autorul cărții este, din anul 2009, doctor în drept canonic al Universității Catolice a Americii din Washington D.C. (Statele Unite ale Americii). Tot din anul 2009 până în prezent, este Vicar judecătoresc al Arhidiecezei de București. A fost hirotonit preot al Arhidiecezei de București în ziua de 24 iunie 2000, în Catedrala “Sf. Iosif” din București și a îndeplinit mai multe misiuni pastorale. Printre alte oficii pe care le coordonează în cadrul Curiei Arhidiecezane se numără și cel de Vicar episcopal pentru cler, având și o îndelungată experiență academică, fiind lector universitar și profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Romano-catolică din cadrul Universității din București. Toate aceste misiuni și slujiri pastorale, administrative și academice își găsesc un ecou deosebit în cartea de față, scrisă cu mintea și cu inima, din dragoste pentru Biserică, noul popor ales al lui Dumnezeu. Lucrarea vine să completeze un mare gol în literatura teologică și juridică din țara noastră, fiind demnă de remarcat noutatea subiectului abordat: funcția (misiunea) Bisericii de a învăța. De altfel, noutatea și necesitatea acestei cărți este subliniată de prezentarea semnată de Păstorul Arhidiecezei, ÎPS Aurel Percă.
Autorul cărții comentează fiecare canon al acestei părți din Codul de drept canonic, orientând abordarea pe palier juridic, teologic și pastoral. Acest aspect multidisciplinar conferă cărții o notă de variație, care o scoate din granițele unui studiu juridic. Sunt remarcabile aparatul critic consistent și riguros, bibliografia vastă și care adună, între coperțile acestei cărți, autori și comentatori contemporani, mai puțin cunoscuți pe meleagurile noastre. Deosebit de bine documentat, volumul poate fi consultat de lucrătorii pastorali, precum și de cei care care își doresc să înțeleagă cum trăiește Biserica, Trupul mistic al lui Cristos, această misiune primită din partea lui Cristos Domnul, Capul ei. Constatăm un lucru remarcabil: de când avem libertatea de exprimare și de a publica studii și cărți cu caracter religios, apar tot mai multe lucrări în domeniul teologic, spiritual și pastoral. Însă nu acesta este cazul și în sfera dreptului canonic, deși de la promulgarea Codului de Drept Canonic au trecut 40 de ani. Era nevoie de o lucrare care să arate coerența dintre normă și viață, evidențiind normele pozitive. Credem că aceasta este realizarea cărții de față, prin strădania Părintelui Eduard Giurgi, specialist în drept canonic”.
( ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București) Pr. Andrei Dumitrescu, realizatorul emisiunii „Ia și citește” – Angelus TV
„Mă rog în inima lui Dumnezeu” este un ajutor în întâlnirea personală, inimă la inimă, cu Isus din Sfântul Sacrament. Conţine rugăciuni şi meditaţii scurte ce pot fi făcute în faţa lui Isus Euharistic.
După cum se subliniază în nota de la începutul cărții, Calea luminii poate fi parcursă urmând fie forma lungă, acolo unde timpul o permite, fie forma scurtă. La fel, sunt indicate și modalitățile de parcurgere a Căii luminii.
Valoarea Căii luminii este evidențiată de documentul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor care reprezintă introducerea la cartea de rugăciune nou aparută: „Via lucis (Calea luminii) poate să devină, de asemenea, o metodă foarte bună de trăire a credinței, deoarece, așa cum se spune, «per crucem ad lucem – prin cruce, la lumină». Într-adevar, cu metafora drumului, Via lucis (Calea luminii) conduce de la constatarea realității durerii care, în planul lui Dumnezeu, nu constituie punctul final al vieții, la speranța ajungerii la adevăratul scop al omului: eliberarea, bucuria, pacea, care sunt valori prin excelență pascale.
Via lucis (Calea luminii), în sfârșit, într-o societate care adesea poartă pecetea «culturii morții», cu formele ei de neliniște și distrugere, este un stimulent pentru a instaura o «cultura a vieții», adică o cultură deschisă la așteptarea speranței și la certitudinile credinței”. Petru Ciobanu
Dragi copii, cu mare bucurie în Inima Mea vă mulțumesc pentru toate rugăciunile pe care le-ați oferit pentru intențiile Mele în aceste zile. Să știți copilașilor că nu veți regreta nici voi și nici copiii voștri. Dumnezeu vă va răsplăti cu mari haruri și veți merita viatța veșnică. Eu vă sunt aproape și mulțumesc tuturor acelora care în decursul acestor ani au acceptat Mesajele Mele, le-au transpus în viață și s-au hotărât pentru sfințenie și pentru pace. Mulțumesc că ați răspuns Chemarii Mele. - Medjugorje, 25 iunie 2006. Jubileul a 25 de ani de Apariții zilnice, neîntrerupte)
SĂ FIM PRIETENI SAU SĂ AVEM PRIETENI? O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi
În anul începerii pontificatului său, 2013, Papa Francisc a oferit Bisericii enciclica Lumen fidei, ("Lumina credinţei"). Doi ani mai târziu, a apărut enciclica Laudato sì ("Lăudat să fii"). În Fratelli tutti, a treia enciclică, pontiful a vorbit despre fraternitate şi prietenie socială în contextul pandemiei din anul 2020.
Această a patra enciclică este considerată de unii testamentul spiritual al Papei Francisc. Pe parcursul a 220 de numere, Sfântul Părinte vrea să îndrepte ochii fiecărui credincios spre locul central al iubirii divino-umane nemăsurate a lui Dumnezeu faţă de oameni: Inima lui Isus. Titlul Dilexit nos se inspiră dintr-un verset pe care îl găsim în Scrisoarea Sfântului Paul către Romani: "Dar în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit" (Rom 8,37), cuvintele "ne-a iubit" dând astfel titlul latin al acestui document papal.
„Catehezele propuse în prezenta broșură intenționează să-i ajute pe credincioșii de toate categoriile să-și revizuiască cunoștințele cu privire la sacramente, dar și să le aprofundeze pe linia reînnoirii dorite de Conciliul Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice și Magisteriul actual al Bisericii.
Aceste cateheze oferă un material abundent, dar care poate fi schematizat, dat fiind timpul limitat care este la dispoziție pentru expunerea lor. Doctrina prezentată poate fi folosită ulterior pentru aprofundare, dar și pentru o lectură personală, atât din partea slujitorilor Bisericii, cât și a credincioșilor” .
Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit
Dragi copii, Dumnezeu îmi îngăduie să fiu cu voi și să vă conduc pe calea păcii pentru ca, prin pacea personală, să puteți construi pacea în lume.
Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi în fața Fiului meu Isus, ca să vă dea credință puternică și speranța într-un viitor mai bun pe care doresc să-l construiesc împreună cu voi. Voi, fiți curajoși și nu vă temeți, pentru că Dumnezeu este cu voi. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea Mea. - Mesajul Maicii Domnului Regina Păcii, Medjugorje din 25 August 2022
O culegere ilustrată de meditaţii pentru perioada Adventului. Papa Francisc ne însoţeşte, în drumul nostru spre Crăciun, cu un gând pentru fiecare zi, astfel încât să putem întâmpina cu bucurie Naşterea Domnului.
Ce să facem ca iubirea să răsară în fiecare zi cu un chip mereu proaspăt? Cum să facem din căsnicia noastră o continuă sărbătoare? Cum evităm să ne lăsăm devoraţi de dezamăgire? Ce măsuri să luăm pentru ca starea de dominare-dependenţă să nu se instaleze subtil în cadrul relaţiei noastre? Cum să scoatem din luptă inamicul numărul unu al iubirii, şi anume egoismul? Cum să facem ca soţii, deşi împreună, să nu trăiască distanţi; deşi împreună, să nu fie absenţi? Aceste întrebări şi altele asemănătoare vor fi abordate în această carte, al cărei autor este considerat unul dintre cei mai buni specialişti din complexul câmp al relaţiilor umane.
Fiecare dintre noi, în mod inevitabil, poartă în spate o istorie rănită, însă putem să ne ridicăm din nou şi să mergem mai departe. Evanghelia ne anunţă o veste bună: viaţa poate reîncepe, putem să ne naştem din nou. Chiar dacă am experimentat drama, moartea, suferinţa, aceste evenimente nu pot avea ultimul cuvânt. Noi suntem făcuţi pentru a trăi! Ceea ce contează este să nu rămânem nemișcați și să știm că un drum nou este mereu posibil.
Autorul cărții, pr. Gaetano Piccolo, propune un parcurs foarte actual de „renaștere” în nouă pași: un itinerar spiritual pentru a relua în mâini propria viață, chiar și atunci când suntem răniți și lipsiți de speranță.
În această carte, Chiara Amirante ne propune un itinerar spiritual simplu, accesibil tuturor, care își are bazele principale în Evanghelie. Este un parcurs de spiritherapy, de autocunoaștere și vindecare a inimii prin arta de a iubi. Chiara ne invită să facem o călătorie în propria inimă pentru a identifica și trata rănile care ne rănesc sufletul și a deveni mai conștienți de metodele pe care le folosim pentru a ne anestezia suferința inimii. Suntem ajutați, așadar, să ne conștientizăm rănile care ne condiționează, atitudinile nesănătoase, capcanele care generează subtil starea de rău interior în viața noastră, iar la sfârșitul fiecărui capitol ne sunt propuse exerciții concrete care trebuie făcute cu consecvență, până când vom interioriza noi obiceiuri vindecătoare, eliberatoare.
Noua antologie de scrieri semnate de Jorge Maria Bergoglio – actualul papă Francisc - pune în lumină o ipostază mai puțin cunoscută a personalității sale, aceea a îndrumătorului spiritual. Înainte de a fi fost ales Papă, Bergoglio a fost, timp de decenii, implicat în misiunea de căpătâi a urmașilor sf. Ignațiu de Loyola, Exercițiile Spirituale. În această carte, Bergoglio ne descoperă profunzimea vieţii spirituale şi ne conduce, în 4 meditaţii, la întâlnirea cu Isus, la misterul manifestării lui Dumnezeu în lume, la viitorul Bisericii care trebuie să răspundă unor provocări deosebite şi la „trupul nostru”, dimensiunea cotidiană a vieţii de care nu trebuie să ne ruşinăm. Autorul porneşte de la texte din Sfânta Scriptură pe care le comentează şi le conclude cu un paragraf „pentru meditaţie”.
O biografie a Sfântului Carlo Acutis, scrisă de o jurnalistă din Statele Unite cu un ochi fin pentru detalii. Autoarea a mers personal pe urmele tânărului sfânt, luând interviuri apropiaților lui Carlo și împletindu-le cu istorisiri ale martorilor oculari și cu reportaje bine documentate despre locurile pe unde a trecut Carlo.
Biografia include și prezentările câtorva dintre miracolele euharistice cuprinse în expoziția pregătită de Carlo și părinții lui (prezentată până astăzi în mii de parohii din lumea întreagă), cât și poveștile celor două vindecări aprobate de Biserică obținute prin mijlocirea lui Carlo.
Această biografie ne pune înainte și ne aduce aproape un tânăr obișnuit care este un Sfânt al vremurilor noastre; ne deschide ochii la cutremurătoarea realizarea că: Și eu pot fi sfânt!
„Când Părintele Paolo Tablino a murit, în 2009, Cardinalul John Coppa a trimis o scrisoare în care spunea că ar fi drept ca Biserica să-l propună ca model de viață misionară. Așadar, Superiorul General al Societății Misionare a Consolatei m-a rugat ca, înainte de a pleca din Africa, să strâng mărturii despre părintele Tablino din locurile unde a trăit.
Am vorbit cu numeroase persoane care-l cunoscuseră în Marsabit, North Horr, Kallacha, Bada Hurri și, mai presus de toate, în Maikona. Apoi, am făcut exact același lucru în Italia. L-am întâlnit prima dată pe părintele Tablino în 1965. Începând cu 1976, am avut privilegiul să împărtășesc cu el munca de primă evanghelizare în deșertul de la frontiera de nord a Kenyei: el în Marsabit, și eu în Moyale. A fost un har extraordinar să trăim apoi împreună la Sanctuarul Sfânta Fecioară Maria a Consolării, de la deschiderea acestuia în 2006, în Casa de rugăciune de pe muntele Marsabitului. Am locuit cu un sfânt! Faptul că într-adevăr a fost sfânt, era convingerea tuturor.
Am participat la școala vieții unui maestru autentic: deși extrem de umil, era un remarcabil exemplu de preot și misionar.“ (Pr. Giovanni Dutto) ***
Părintele Giovanni Dutto (1931-2022), originar din Cuneo, depune în 1955 profesiunea perpetuă ca Misionar al Consolatei, iar în 1957 este sfințit preot. Slujește neobosit evanghelizării în Italia, Irlanda și Africa, unde are ocazia să-l cunoască pe P. Tablino.
Această carte conține 365 de povești, majoritatea de spus în câteva minute, care, totuși, în ciuda scurtimii lor, creează noi relații, ajută la depășirea diviziunilor și sparg carapacea izolării. În cadrul unei povești, se descoperă acel spațiu nou, liber, verde, în care fanteziile și minunatul au drept de cetățenie, unde cu adevărat imposibilul devine posibil. Basmul ia foarte în serios neliniștile și dilemele existențiale și se inspiră direct din ele: nevoia de a fi iubiți și teama de a fi desconsiderați, dragostea de viață și teama de moarte.
Apariția acestui nou volum de VITAMINE ZILNICE PENTRU SUFLET – Pilde și povestioare la Editura Pauline este o dovadă a faptului că cererea de spiritualitate a omului modern este permanent vie și nu poate fi potolită cu surogate, precum și intuiția lui că există valori universal valabile în toate timpurile și în toate locurile, de care are nevoie mai mult decât de hrana trupească pentru a trăi o viață demnă și frumoasă în această lume.
Prima ediție a Catehismului Bisericii Catolice, publicată inițial în limba franceză a fost promulgată de Papa Ioan Paul al II lea la 11 octombrie 1992 prin Constituția apostolică Fidei depositum.
Prima traducere în limba română datează din 1993. Prezenta versiune, revizuită conform textului tipic italian din 2022, reprezintă a patra ediție în română, toate tirajele anterioare fiind epuizate.
YOUCAT. Ce este YOUCAT? Youcat este o carte dedicata tinerilor, care vrea sa-i ajute sa înteleaga mai bine credinta Bisericii Catolice, asa cum a fost ea formulata în Catehismului Bisericii Catolice, publicat la treizeci de ani dupa încheierea Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965). Nascut din initiativa Conferintei Episcopilor din Austria, Youcat preia structura traditionala a Catehismului cu întrebari si raspunsuri, dar o îmbraca cu fotografii si reprezentari artistice, precum si cu elemente complementare, cum ar fi citate din Sfânta Scriptura si din mari personalitati ale Bisericii. Rod al muncii unei echipe de teologi austrieci si al unui grup de tineri, Youcat a fost supervizat de arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schönborn. Pâna în prezent a fost tradus în peste 30 de limbi!
Începutul drumului de conştiinţă nu coincide cu naşterea noastră fizică, nici cu intrarea în vârsta matură, ci cu momentul când, confruntată cu suferinţa, cu eşecurile, persoana încearcă să confere sens care s-o ajute să crească tot mai mult, să atingă niveluri mai înalte de înţelegere a propriei meniri. Albisetti ne încurajează să pornim la drum pentru a afla sensul propriei existenţe, cine suntem cu adevărat. Comoara aflată este adevărul autentic cu privire la fiinţa fiecăruia dintre noi, secretul propriului suflet. „Drumul despre care vorbesc în această carte nu este o modalitate de a cuceri fericirea, ci de a înţelege că aceasta se află deja în noi. Din totdeauna”.
Dragi copii, Dumnezeu îmi îngăduie să fiu cu voi și să vă conduc pe calea păcii pentru ca, prin pacea personală, să puteîi construi pacea în lume. Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi în fața Fiului meu Isus, ca să vă dea credință puternică și speranța într-un viitor mai bun pe care doresc să-l construiesc împreuna cu voi. Voi, fiți curajoși și nu vă temeți, pentru că Dumnezeu este cu voi. Vă mulșumesc că ați răspuns la chemarea Mea. - Mesajul Maicii Domnului Regina Păcii Medjugorje din 25 August 2022
Am avut numeroase întâlniri în viaţa noastră. Totuşi, singura întâlnire cu adevărat importantă este cea cu Cristos. Autorul acestor frumoase pagini, alegând pasaje din Evanghelie, trasează câteva itinerare pe parcursul cărora putem să-l întâlnim pe Cristos şi să rămânem cu El prin meditarea Cuvântului său
Fiecare cititor poate găsi în acest volum imaginea unui om care, deşi a pierit în ochii duşmanilor săi atei, a biruit prin crucea lui Cristos. Noi îi cinstim curajul, tăria credinţei şi exemplul de a nu ceda în faţa răului, ci de a răspunde la rău prin iertare.
În cartea sa De la cuvinte la dialog, Giuseppe Colombero – preot şi doctor în teologie, filozofie şi psihologie – analizează realitatea cea mai obişnuită dar şi cea mai angajantă a vieţii noastre: dialogul.
Viaţa sfintei Fecioare Maria după contemplaţiile fericitei surori stigmatizate Ana Ecaterina Emmerich
Maria, mama lui Isus, este pentru copii o figură frumoasă și blândă: ei aud vorbindu-se despre ea la Biserică și acasă, văd multe imagini care o reprezintă și sunt îndemnați să i se adreseze în rugăciune. Dar cine este, de fapt, Maria? Unde a trăit? Care au fost momentele cele mai importante ale vieții ei?
Vindecare, scrisă de Cardinal François Bustillo și tradusă în limba română de Ioana Barcan.
Cartea reprezintă o analiză amplă şi documentată a Scrisorii către Romani, capitolele 1-8, cu o permanentă aplecare asupra textului original. "Gândit ca un vademecum concis, în tradiţia comentariilor biblice care urmăresc linia de echilibru între analiza exegetică atentă la detaliu şi prezentarea sintetică a ideilor dintr-o pericopă, volumul Iluzie şi libertate desfăşoară cu multă dexteritate firul argumentativ paulin, identificând conexiunile care se stabilesc între ansamblul întregii revelaţii biblice şi mesajul specific pe care apostolul îl distilează în cea mai sofisticată dintre epistolele sale.
Sunetul cornului străbătea străzile oraşelor şi satelor, iar ecoul său răsuna prin ţară: era semnul celui de-al cincizecilea an în care „se vestea eliberarea ţării pentru toţi locuitorii ei”. Astfel, în cartea preoţilor din vechiul Israel, Leviticul (c. 25), era marcat anul jubiliar, numit chiar după acest corn, jobel în ebraică. Chiar şi în creştinism, sub diferite forme şi în diferite momente, au avut loc evenimente similare, iar acum ne apropiem şi noi de Jubileul din 2025. Pentru Israelul biblic era o perioadă în care locuitorii şi pământul se odihneau, evitând orice activitate agricolă, hrănindu-se cu darurile spontane ale naturii. Odihna pe care o trăim acum odată cu Anul Sfânt are o altă dimensiune: este un timp intens şi dens din punct de vedere spiritual. Compus din două acte fundamentale.
Primul este cel al rugăciunii şi al meditaţiei. Marele gânditor şi credincios francez din secolul al XVII-lea, Blaise Pascal, admonesta:
Filosofii antici spuneau: „Întoarce-te în tine însuţi! Acolo îţi vei găsi liniştea”. Dar acest lucru nu este adevărat. Alţii spun: „Ieşi afară! Caută-ţi fericirea distrându-te!”. Dar acest lucru nu este adevărat. Fericirea nu este nici în afara noastră, nici în interiorul nostru. Ea este în Dumnezeu şi astfel va fi în afara şi în interiorul nostru (Cugetări, n. 391).
Dicasteriul pentru Comunicare din Vatican a publicat la finalul lunii mai un document prin care îşi propune să ofere o viziune pastorală asupra reţelelor de socializare. Pornind de la exemple şi citate biblice prefectul dicasteriului, Paolo Ruffini, şi secretarul acestuia, Lucio A. Ruiz, oferă cititorilor o viziune de ansamblu asupra reţelelor de socializare şi despre cum ar putea fi ele folosite pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a crea comunitate.
Valerio Albisetti, psiholog cu o experienţă de douăzeci de ani în psihoterapia cuplului, prin intermediul acestei cărţi, doreşte să ofere un parcurs bine definit pentru identificarea şi rezolvarea problemelor din relaţiile conjugale. Căsătoria este un pas care se face în doi din ziua în care cuplul, printr-un „da” reciproc, îşi pecetluieşte uniunea pentru toată viaţa şi trăieşte un sacrament sfânt de iubire. Dar ce se întâmplă atunci când în căsătorie intervine rutina, obişnuinţa, indiferenţa, trădarea? Pentru a depăşi asemenea blocaje conjugale, şi pentru însănătoşirea şi consolidarea relaţiei de cuplu, V. Albisetti a elaborat o metodă de psihoterapie prin care soţii sunt îndemnaţi să se angajeze într-un proces de autoanaliză, de cunoaştere, de acceptare şi de reînnoire a relaţiei.
Capacitatea de a iubi este o stare extraordinară pe care cu toţii dorim s-o trăim; dar ea nu ţine de întâmplare, de destin, ci este rodul unui lung drum de pregătire, de antrenament. Punctul de plecare în teoria sa despre iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să-i spunem pe nume şi de a încerca apoi să o reducem. Doar de-a lungul unui asemenea drum, omul va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai este nevoie s-o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Relaţia va primi atunci numele de botez adevărat: căsătorie.
Colecţia Note de psihologie îl are ca autor principal al acestor cărţi în format de buzunar, pe psihologul şi psihoterapeutul Valerio Albisetti. Acesta ne introduce, prin fiecare carte, într-un moment cheie al existenţei noastre. Ne vorbeşte deschis şi familiar despre stările emoţionale şi despre sentimentele neaprofundate ale omului, despre spiritualitate, dificultăţi şi viaţa în toată complexitatea ei.
În cărţile sale vom găsi mereu o perspectivă nouă, un gând care ne va face mai reflexivi, un sfat care ne va schimba atitudinea. Colecţia oferă indicaţii simple şi concrete pentru a aborda cu seninătate problemele vieţii cotidiene, prin aprofundarea competentă a aspectelor psihologice şi spirituale ale omului.
Prin această carte, autoarea doreşte să ofere un prim instrument de cunoaştere a vieţii sf. Faustina, care, prin experienţa sa spirituală, a indicat lumii calea către încrederea în Milostivirea divină. "Fiica mea, spune că sunt Iubirea şi Milostivirea însăşi", îi va cere Isus sr. Faustina. "Umanitatea nu va găsi pacea, până când nu se va adresa cu încredere Milostivirii divine". Nu este un mesaj nou, dar lumina Milostivirii divine pe care Domnul a vrut s-o încredinţeze din nou omenirii prin carisma sr. Faustina, va lumina drumul oamenilor în cel de-al treilea mileniu.
Sfintele Evanghelii şi Faptele Apostolilor", apărută la Editura "Pauline", este tipărită color în condiţii grafice deosebite. Pe lângă textul biblic, include diferite rubrici pentru aprofundare şi rugăciune, îmbogăţite de numeroase imagini şi hărţi. Această carte este o cheie preţioasă pentru a intra în lumea Scripturii, interacţionând cu istoria sa, arheologia, geografia, mesajul său spiritual, şi dialogând cu cei care au scris paginile Noului Testament.
Scara umilinţei este un ghid menit să aducă un antidot la epidemia de stres şi depresie care bântuie astăzi mai ales printre tineri. Cartea se bazează pe Regula compusă de Sfântul Benedict în îndepărtatul secol al VI-lea. Poate însă o astfel de înţelepciune străveche să se traducă în sfaturi pentru oamenii zilelor noastre, deşi Sf. Benedict foloseşte un limbaj medieval, iar principalii săi fani sunt călugări şi călugăriţe care trăiesc între ziduri de mănăstire?
Cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Helena Kowalska (1905-1938), o tânără poloneză simplă, fără educație, primește o chemare aparte. Îmbrăcând haina călugărească la 21 de ani și luînd numele de sora Maria Faustina , tânăra începe să noteze, la cererea duhovnicului ei, cuvintele pe care Isus i le adresează: „Te trimit cu milostivirea Mea la oamenii din lumea întreagă. Nu vreau să pedepsesc lumea, ci doresc să o vindec, strângând-o la Inima Mea Milostivă.” Se naște astfel acest „Mic Jurnal” în care umila călugăriță relatează marea experiență a Milostivirii lui Dumnezeu în sufletul ei, precum și misiunea de a împărtăși această milostivire cu lumea întreagă. Deși a murit necunoscută, iar mesajul său a trecut printr-o perioadă de contestare (așa cum Isus Însuși îi prezise), sora Faustina Kowalska este astăzi salutată cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea care a numit-o „marea apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu pentru timpurile noastre”. Într-adevăr, la 30 aprilie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea o ridică la cinstea altarelor declarând-o sfîntă.
În omilia rostită cu această ocazie, Suveranul Pontif a arătat că mesajul de milostivire transmis de Sf. Faustina KOwalska este de maximă urgență la începutul acestui nou mileniu. Încrederea de copil, simplitatea, intimitatea cu Isus, precum și o profundă cunoaștere a realităților spirituale, sunt caracteristicile definitorii ale misticii pe care o descoperim în paginile Micului Jurnal. „Numai dragostea are sens- scrie Sfânta Faustina. Ea dă celor mai mici fapte dimensiunea infinitului”. Cum a putut Sf. Faustina să crească în încrederea și intimitatea tot mai profundă cu Mântuitorul? Ce promisiuni i-a făcut El? Descoperă toate acestea citind Micul Jurnal, o carte care îți va schimba sufletul.
Într-o duminică de Crăciun, după Liturghia solemnă din catedrala Sfântul Iosif, o doamnă m-a prins cu putere de braț și mi-a șoptit la ureche: „Parcă aș fi văzut școala noastră. Ah, cât mi-e de dor!” . Era o fostă elevă a școlii patronate de „maici”, cum li se spunea surorilor din Congregatio Jesu. S-a născut astfel ideea acestui volum aniversar care, la împlinirea a 160 de ani de la înființarea Școlii Pitar Moș, reunind documente, fotografii de epocă și mărturii oculare, readuce în amintirea contemporanilor o importantă și zbuciumată pagină de istorie. ( Sora Daniela Mre, CJ)
Prin aceste Meditații despre Paște, le adresez cititorilor invitația de a vesti Învierea lui Isus, fiecare după puteri, acolo unde se află. Orice loc și orice timp poate fi un Emaus. Cultivând bucuria credinței pascale, trăind libertatea obținută prin iertare, împărtășind darurile lui Isus înviat, în special pacea, sperăm să devenim capabili să recunoaștem semnele apariției lui în momentele de frică, de mâhnire și de descurajare. Să vestim Învierea nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin fapte. Astfel, cântând Aleluia pascal, vom fi și credibili, și molipsitori.
(Autorul)
În Isus către inima preotului, autorul se pune să asculte vocea Maestrului divin; acea voce care se adresează foarte suav intimității sufletești, atunci când lumea tace, atunci când simțurile au ațipit, atunci când, în prăpastia sinelui, tainic, poposește Gândul divin. Este o convorbire șoptita de iubire divina, tăcută, profundă: Maestrul este cel care i se adresează inimii consacratului Său. Isus este cel care vorbește inimii preotului. Este convorbirea Creatorului cu creatura Sa. Fiecare dintre noi este un mic univers, iubit de Creatorul său, de parcă n-ar exista altceva pentru El decât aceasta creatura a Sa. Părintele Dolindo aduce lânga fiecare suflet vocea Creatorului său; o voce care plăsmuiește cu blândețe, care uneori mângâie, dar care mai ales sculptează, ca un artist ce caută în marmură chipul capodoperei sale.
Așa cum ar părea la prima vedere, reîntoarcerea la valorile familiei ar însemna renunțarea la imaginea familiei actuale în favoarea modelului tradițional, însă scopul nostru este de a ne întoarce la valorile care nu țin de un timp sau de un context anume.
Întrebarea de la care pornim este următoarea: cum am putea să ne facem o imagine clară despre familia creștină de astăzi?
Această carte prezintă viaţa sfintei Terezei de Calcutta, una dintre femeile cele mai cunoscute din lume, care a devenit protagonista carităţii creştine. Ea descoperă pe străzile lumii chipul lui Cristos în cei singuri şi disperaţi. Autoarea cărţii o prezintă ca fiind un creion cu care Dumnezeu continuă să scrie iubirea sa pentru umanitatea timpului nostru. «Ceea ce facem este mai puțin decât o picătură într-un ocean. Dar fără acea picătură, oceanului i-ar lipsi ceva. Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea». Printr-o serie de mărturii directe şi prin caracterul nemijlocit al anchetelor jurnalistice, autoarea reconstruieşte povestea unică „împotriva curentului” a Maicii Tereza.
Cartea ,,Saltul de la inteligență la înțelepciune alături de Isus Cristos’’, te conduce pe un drum spiritual, în care vei vedea pentru început ce înseamnă să trăiești în mod conștient.
Scopul acestui drum spiritual este să te conducă la Împărăția lui Dumnezeu din duhul tău unde are loc comuniunea ta cu Dumnezeu care îți dăruiește IUBIREA, puterea sa, liniștea și pacea sufletească.
A ști să te rogi este o artă, la fel cum sunt arta culinară, pictura, muzica și multe altele. Așa cum profesorul te îndrumă, te ajută să-ți cultivi talentul și să-l cizelezi, la fel e bine să ne lăsăm ghidați și în rugăciune, iar beneficiile nu vor întârzia să apară. Acesta este scopul lucrării de față, prin care preotul Jacques Philippe își propune să realizeze un mic manual de rugăciune, destinat tuturor, atât laicilor, cât și persoanelor consacrate.
Predici. „Predicați Evanghelia la toată făptura” (MC 16,15). Anul A
O carte cu totul deosebită, atât prin titlu, cât și prin conținut, este cea semnată de Pr. dr. Eduard Giurgi, intitulată „Funcția Bisericii de a învăța. Comentariu la cartea a III-a din Codul de drept canonic”. Autorul cărții este, din anul 2009, doctor în drept canonic al Universității Catolice a Americii din Washington D.C. (Statele Unite ale Americii). Tot din anul 2009 până în prezent, este Vicar judecătoresc al Arhidiecezei de București. A fost hirotonit preot al Arhidiecezei de București în ziua de 24 iunie 2000, în Catedrala “Sf. Iosif” din București și a îndeplinit mai multe misiuni pastorale. Printre alte oficii pe care le coordonează în cadrul Curiei Arhidiecezane se numără și cel de Vicar episcopal pentru cler, având și o îndelungată experiență academică, fiind lector universitar și profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Romano-catolică din cadrul Universității din București. Toate aceste misiuni și slujiri pastorale, administrative și academice își găsesc un ecou deosebit în cartea de față, scrisă cu mintea și cu inima, din dragoste pentru Biserică, noul popor ales al lui Dumnezeu. Lucrarea vine să completeze un mare gol în literatura teologică și juridică din țara noastră, fiind demnă de remarcat noutatea subiectului abordat: funcția (misiunea) Bisericii de a învăța. De altfel, noutatea și necesitatea acestei cărți este subliniată de prezentarea semnată de Păstorul Arhidiecezei, ÎPS Aurel Percă.