Referinta: Vit-2187
În Isus către inima preotului, autorul se pune să asculte vocea Maestrului divin; acea voce care se adresează foarte suav intimității sufletești, atunci când lumea tace, atunci când simțurile au ațipit, atunci când, în prăpastia sinelui, tainic, poposește Gândul divin. Este o convorbire șoptita de iubire divina, tăcută, profundă: Maestrul este cel care i se adresează inimii consacratului Său. Isus este cel care vorbește inimii preotului. Este convorbirea Creatorului cu creatura Sa. Fiecare dintre noi este un mic univers, iubit de Creatorul său, de parcă n-ar exista altceva pentru El decât aceasta creatura a Sa. Părintele Dolindo aduce lânga fiecare suflet vocea Creatorului său; o voce care plăsmuiește cu blândețe, care uneori mângâie, dar care mai ales sculptează, ca un artist ce caută în marmură chipul capodoperei sale.
Părintele Dolindo Ruotolo a fost un terțiar franciscan din Napoli pe care Biserica îl venerează ca serv al lui Dumnezeu și a cărui cauză de beatificare este în curs. S-a născut la Napoli la 6 octombrie 1882 și a murit la 19 noiembrie 1970, după o viață plină de daruri mistice și având harul extraordinar de a citi în inimi. Viața Părintelui Ruotolo a fost doar rugăciune, slujire și jertfă. Contemporan cu Padre Pio, Părintele Dolindo avea o stimă deosebită pentru acesta, ceea ce dovedește sfințenia trăită de cei doi vrednici preoți. Padre Pio le spunea pelerinilor din Napoli care veneau să-l vadă: „De ce să veniți până aici când îl aveți pe Părintele Dolindo în Napoli? Mergeți la el, e un sfânt!”
Cartea reprezintă un instrument eficient pentru cei care se ocupă de formarea spirituală sau umană a anumitor grupuri de persoane, însă poate fi utilă oricărei persoane care vrea să parcurgă un itinerar despre experienţa formării şi animării comunitare.
Această novenă este deosebit de cunoscută pentru multele haruri obținute de cei care s-au rugat Sf. Rozariu cu ajutorul ei. Și istoria novenei este una deosebită: rugăciunea care însoțește această novenă de rozarii a fost compusă de către Fericitul Bartolo Longo. Fost satanist, după întorcerea la credință Fericitul Longo și-a dedicat întreaga viață cinstirii Sfintei Fecioare Maria, înființând Sanctuarul Regina Rozariului din Pompei; construirea sanctuarului și mulțimea de pelerini care a început să sosească aici la scurt timp a dus la renașterea din cenușă a localității antice.
Broșura include cele 20 de Mistere ale Rozariului, instrucțiuni pentru recitarea Rozariului, rugăciunea Fericitului Bartolo Longo către Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului și o istorisire a faptelor minunate care au dus la înființarea Sanctuarului din Pompei.
Viaţa sfintei Fecioare Maria după contemplaţiile fericitei surori stigmatizate Ana Ecaterina Emmerich
Rădăcinile filozofice și teologice ale științei moderne
Dan Cautis
Apariția acestui nou volum de VITAMINE ZILNICE PENTRU SUFLET – Pilde și povestioare la Editura Pauline este o dovadă a faptului că cererea de spiritualitate a omului modern este permanent vie și nu poate fi potolită cu surogate, precum și intuiția lui că există valori universal valabile în toate timpurile și în toate locurile, de care are nevoie mai mult decât de hrana trupească pentru a trăi o viață demnă și frumoasă în această lume.
Cartea este o culegere de gânduri ale papei Francisc, având ca temă prezenţa Sfintei Fecioare Maria pe drumul vieţii noaste. Fiecărei zile din luna mai îi este alocată o meditaţie, scurtă dar plină de învăţăminte. Având un format mic, de buzunar, culegerea este un bun însoţitor pe parcursul lunii mai - lună dedicată Mariei. O frumoasă prefaţă a cardinalului Angelo Comastri şi ilustraţiile color ne ajută să înţelegem mai bine evlavia papei Francisc pentru Maica Domnului.
Psalmii propun un model de rugăciune şi un exemplu de atitudine a omului în faţa lui Dumnezeu. Exprimând o gamă variată de sentimente, cartea psamilor compun un itinerariu de rugăciune zilnică pentru diferite momente. Astfel, prin recitarea lor îl putem lăuda pe Dumnezeu, sau îi putem mulţumi; îi putem cere ajutor sau iertare; putem să ne exprimăm încrederea faţă de El, înaintând aşadar pe calea desăvârşirii veşnice.
Această carte conține 365 de povești, majoritatea de spus în câteva minute, care, totuși, în ciuda scurtimii lor, creează noi relații, ajută la depășirea diviziunilor și sparg carapacea izolării. În cadrul unei povești, se descoperă acel spațiu nou, liber, verde, în care fanteziile și minunatul au drept de cetățenie, unde cu adevărat imposibilul devine posibil. Basmul ia foarte în serios neliniștile și dilemele existențiale și se inspiră direct din ele: nevoia de a fi iubiți și teama de a fi desconsiderați, dragostea de viață și teama de moarte.
MANUSCRISELE AUTOBIOGRAFICE ALE SFINTEI TEREZA DE LISIEUX
Manuscrisele autobiografice ale sfintei Tereza de Lisieux descriu, din copilărie și până la moartea, survenită la vârsta de douăzeci și patru de ani, „alergarea cu pași de uriaș” a unei fetițe care a devenit „cea mai mare sfântă a vremurilor moderne”, după spusele papei Piux al X-lea. O viață care nu a fost decât un cântec, apoi o flacără de iubire, izvorul unei doctrine care a transformat și a preschimbat din temelii, de mai bine de o sută douăzeci de ani, spiritualitatea creștină și mai mult decât atât.
Ediția de față nu dorește să adauge un comentariu în plus acestor pagini celebre, ci oferă o „explicație de text” cât se poate de extinsă pentru a-l călăuzi pe cititor, a o explica pe Tereza cu ajutorul Terezei și al scrierilor ei, al mediului în care a trăit, al Regulei Carmelului, al liturgiei timpului său, al lecturilor, al maeștrilor săi spirituali, în primul rând sfântul Ioan al Crucii.
Editorii „Ediția critică a Centenarului era indispensabilă pentru a permite examinarea Doctoratului sfintei Tereza”. Cardinal Josef Ratzinger – papa Benedict al XVI-l
„Maria – e Mama mea!” Întâlniri ale Papei Francisc cu Maica Domnului
Maria, mama lui Isus, este pentru copii o figură frumoasă și blândă: ei aud vorbindu-se despre ea la Biserică și acasă, văd multe imagini care o reprezintă și sunt îndemnați să i se adreseze în rugăciune. Dar cine este, de fapt, Maria? Unde a trăit? Care au fost momentele cele mai importante ale vieții ei?
Un consens asupra modului în care trebuie educați copiii și adolescenții nu mai există, iar urmarea fatală este că mulți părinți sunt nesiguri. Își fac scrupule când au de stabilit reguli clare și de pus limite, dar suferă în același timp deoarece copiii îi tratează fără respect.
Bernhard Bueb atribuie disciplinei un rol central în educarea copiilor: disciplina este, din punctul său de vedere, premisa fericirii și a libertății. Numai cine a învățat de timpuriu să practice renunțarea, să recunoască autoritatea și să-și asume răspunderi își poate lua mai târziu cu hotărâre viața în mâini.
Laudă disciplinei este o contribuție provocatoare la tema „educației corecte” , o carte angajată și convingătoare pentru părinți și pedagogi.
A fi prieteni este o stare afectivă: este o componentă a personalității. Adevărata prietenie nu creează dependență,ci libertate.Iată câteva caracteristici ale unei relații autentice de prietenie,care se traduce într-o veritabilă alegere de viață. Cât despre celelalte ingrediente,aceste pagini sugerează câteva dintre ele, simple dar deloc evidente.........
2În ultimii ani a crescut interesul multor oameni față de persoana lui Isus, dar și numărul întrebărilor cu privire la el: „A existat cu adevărat?”, „Ce se știe despre viața lui?”, „A fost el fondatorul creștinismului?” și multe altele. Cu ocazia Sinodului despre Cuvântul lui Dumnezeu, care s-a desfășurat la Roma, vorbind despre importanța cunoașterii istoriei Sfintei Scripturi, Papa Benedict al XVI-lea spunea, la 14 octombrie 2008: „Faptul istoric este o dimensiune constitutivă a credinței. Istoria mântuirii nu este o mitologie, ci o adevărată istorie, și din acest motiv ea trebuie studiată cu metodele cercetării istorice serioase”.
Istoricul francez, Jean-Christian Petitfils, în studiul său Viața lui Isus, publicat de curând la Editura Sapientia, dorește să ofere un răspuns tuturor celor interesați să afle mai multe aspecte cu privire la viața lui Isus Cristos. Ca surse documentare, pe lângă cele patru Evanghelii canonice, autorul face referință și la câteva evanghelii numite apocrife, care nu fac parte din canonul Sfintei Scripturi, precum și la fragmente rare din unele scrieri non-creștine (precum cele ale lui Iosif Flaviu, un istoric evreu din secolul I).
Plecând de la textul sacru, autorul ne prezintă activitatea și opera mântuitoare a lui Cristos dintr-o perspectivă istorică, făcând adesea referire la ultimele descoperiri de natură istorică și arheologică. Pe lângă aceste dovezi istorice, textul este însoțit de anumite comentarii și explicații care au ca scop facilitarea înțelegerii mesajului evanghelic.
Structura acestei cărţi respectă timpul unui întreg an liturgic catolic, care începe cu perioada Adventului, care premerge sărbătorii Crăciunului, şi se încheie cu solemnitatea lui Cristos, Regele Universului, adică ultima sau penultima duminică din luna noiembrie. Pericopele evanghelice propuse pentru ciclul A sunt extrase din Evanghelia după Sfântul Matei. Cel care parcurge aceste omilii îşi dă şansa unei cunoaşteri mai mature a lui Cristos, care continuă să se comunice celor dispuşi să-l asculte în evanghelie.
Ideea de bază a acestei cărţi este aceea de a redescoperi valoarea propriei identităţi ca dar pe care Dumnezeu l-a făcut omului atunci când l-a creat. Şi pentru a reuşi, este necesar să ne bazăm pe ajutorul lui Isus, pentru că El este Vindecătorul, după cum afirmă autorul. Dar nu trebuie să neglijăm instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a vindeca rănile vieţii, experienţele negative pe care le-am trăit în copilărie sau la vârsta adultă, toate acele bariere care nu au permis dezvoltarea armonioasă a personalităţii sau au diminuat-o.
Iubirea se construieşte zi de zi, cu răbdare. Numai iubind fără pretenţia de a avea certitudini şi punându-ne într-o poziţie de ascultare, se poate realiza o relaţie autentică, în care diferenţele dintre persoane să nu fie motiv de diviziune, ci de îmbogăţire reciprocă.
Capacitatea de a iubi este o stare extraordinară pe care cu toţii dorim s-o trăim; dar ea nu ţine de întâmplare, de destin, ci este rodul unui lung drum de pregătire, de antrenament. Punctul de plecare în teoria sa despre iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să-i spunem pe nume şi de a încerca apoi să o reducem. Doar de-a lungul unui asemenea drum, omul va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai este nevoie s-o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Relaţia va primi atunci numele de botez adevărat: căsătorie.
Lucrarea pe care o ţinem acum în mână, chiar dacă nu-l are ca autor pe episcopul Mihai Robu, îl are ca traducător. Din motive încă necunoscute, potrivit unor documente arhivistice sau unor mărturii, cartea nu a fost tipărită înainte de primăvara anului 1944, când ierarhul, câţiva preoţi şi seminariştii din Iaşi s-au refugiat, din cauza luptelor ce se dădeau în Moldova, la Beiuş, acolo unde a ajuns şi tipografia Editurii Presa Bună. Presupunem că episcopul Mihai Robu a făcut traducerea acestei cărţi în acelaşi arc de timp cu părintele Ion Gârleanu, a cărui traducere s-a publicat în anul 1943, la Oradea, acolo unde activa ca spiritual al studenţilor Academiei Teologice Greco-Catolice şi spiritual la şcolile episcopale din Beiuş.
Traducerea făcută de episcopul Mihai Robu a rămas în manuscris şi a ajuns la nepotul său, părintele Iosif Sescu (născut la Săbăoani, în ziua de 8 martie 1929; hirotonit preot la Alba Iulia în ziua de 1 iunie 1958; trecut la cele veşnice la Iaşi, în ziua de 26 octombrie 2017). Părintele Iosif i-a încredinţat manuscrisul episcopului Petru Gherghel, care a scris pe prima pagină: „Operă lăsată în testament de pr. Iosif Sescu, nepot”. Pe a doua pagină a manuscrisului sunt scrise aceste cuvinte: „Iosif Sescu, Săbăoani”.
"Nu sunt psiholog de profesie. Nu sunt nici teolog. Credibilitatea pe care o invoc scriind această carte se datorează faptului că am suferit mult de depresie. Cunosc depresia din interior. Cunosc zbuciumul spiritual pe care îl produce. Cunosc singurătatea, izolarea, teama că „voi pierde controlul”, şi cred că depresia poate fi înţeleasă cu adevărat nu studiind-o sau citind despre ea, ci trăind cu ea".
Cartea „Lupta spirituală.Cale rapidă de unire cu Dumnezeu” este pentru noi un îndemn necesar de a profita din toată inima de arma rugăciunii pe care o avem în viața noastră. Ni s-au dat toate instrumentele de care avem nevoie pentru a ne apăra de atacurile satanei. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să luăm aceste arme și să le folosim în luptele noastre spirituale zilnice.
Această carte analizează ce este lupta spirituală -o luptă împotriva răului - și ne încurajează să fim pregătiți împotriva celui rău. Oferindu-ne exemple reale, ea descrie cât de viclean este satana și cât de ușor cădem în capcanele lui fără să ne dăm seama.
Prin aceste Meditații despre Paște, le adresez cititorilor invitația de a vesti Învierea lui Isus, fiecare după puteri, acolo unde se află. Orice loc și orice timp poate fi un Emaus. Cultivând bucuria credinței pascale, trăind libertatea obținută prin iertare, împărtășind darurile lui Isus înviat, în special pacea, sperăm să devenim capabili să recunoaștem semnele apariției lui în momentele de frică, de mâhnire și de descurajare. Să vestim Învierea nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin fapte. Astfel, cântând Aleluia pascal, vom fi și credibili, și molipsitori.
(Autorul)
Cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Helena Kowalska (1905-1938), o tânără poloneză simplă, fără educație, primește o chemare aparte. Îmbrăcând haina călugărească la 21 de ani și luînd numele de sora Maria Faustina , tânăra începe să noteze, la cererea duhovnicului ei, cuvintele pe care Isus i le adresează: „Te trimit cu milostivirea Mea la oamenii din lumea întreagă. Nu vreau să pedepsesc lumea, ci doresc să o vindec, strângând-o la Inima Mea Milostivă.” Se naște astfel acest „Mic Jurnal” în care umila călugăriță relatează marea experiență a Milostivirii lui Dumnezeu în sufletul ei, precum și misiunea de a împărtăși această milostivire cu lumea întreagă. Deși a murit necunoscută, iar mesajul său a trecut printr-o perioadă de contestare (așa cum Isus Însuși îi prezise), sora Faustina Kowalska este astăzi salutată cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea care a numit-o „marea apostolă a Milostivirii lui Dumnezeu pentru timpurile noastre”. Într-adevăr, la 30 aprilie 2000, Papa Ioan Paul al II-lea o ridică la cinstea altarelor declarând-o sfîntă.
În omilia rostită cu această ocazie, Suveranul Pontif a arătat că mesajul de milostivire transmis de Sf. Faustina KOwalska este de maximă urgență la începutul acestui nou mileniu. Încrederea de copil, simplitatea, intimitatea cu Isus, precum și o profundă cunoaștere a realităților spirituale, sunt caracteristicile definitorii ale misticii pe care o descoperim în paginile Micului Jurnal. „Numai dragostea are sens- scrie Sfânta Faustina. Ea dă celor mai mici fapte dimensiunea infinitului”. Cum a putut Sf. Faustina să crească în încrederea și intimitatea tot mai profundă cu Mântuitorul? Ce promisiuni i-a făcut El? Descoperă toate acestea citind Micul Jurnal, o carte care îți va schimba sufletul.
Cine nu a respins niciodată atitudini care se nasc în mod spontan în inimă pentru a-şi asigura aprobarea celor din jur? Cu toţii avem laturi ascunse ale personalităţii pe care le numim umbră. Aceasta îmi este prieten sau duşman? Dacă ignorăm umbra, ea poate să se ridice împotriva noastră şi să ne creeze dificultăţi de ordin psihologic şi social. Dar dacă sentimentele pe care le refulăm şi care ne fac rău nouă înşine sunt recunoscute şi asumate, ele favorizează echilibrul psihologic şi spiritual al personalităţii noastre. A cunoaşte şi a asuma laturile ascunse ale personalităţii sunt atitudini necesare pentru a ajunge la realizarea stimei de sine şi pentru a menţine relaţii umane sănătoase.
Scara umilinţei este un ghid menit să aducă un antidot la epidemia de stres şi depresie care bântuie astăzi mai ales printre tineri. Cartea se bazează pe Regula compusă de Sfântul Benedict în îndepărtatul secol al VI-lea. Poate însă o astfel de înţelepciune străveche să se traducă în sfaturi pentru oamenii zilelor noastre, deşi Sf. Benedict foloseşte un limbaj medieval, iar principalii săi fani sunt călugări şi călugăriţe care trăiesc între ziduri de mănăstire?
CONTROLUL CEREBRAL ŞI EMOŢIONAL. Manual practic de fericire şi sănătate
Ce să facem ca iubirea să răsară în fiecare zi cu un chip mereu proaspăt? Cum să facem din căsnicia noastră o continuă sărbătoare? Cum evităm să ne lăsăm devoraţi de dezamăgire? Ce măsuri să luăm pentru ca starea de dominare-dependenţă să nu se instaleze subtil în cadrul relaţiei noastre? Cum să scoatem din luptă inamicul numărul unu al iubirii, şi anume egoismul? Cum să facem ca soţii, deşi împreună, să nu trăiască distanţi; deşi împreună, să nu fie absenţi? Aceste întrebări şi altele asemănătoare vor fi abordate în această carte, al cărei autor este considerat unul dintre cei mai buni specialişti din complexul câmp al relaţiilor umane.
Wilhelm Dancă (n. 1959), preot, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, profesor abilitat în domeniul filosofie și în domeniul teologie, autor a numeroase articole, studii și cărți. Membru al Academiei Române și membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg.
Este suficient să spunem că suntem prieteni? Prietenia este o alegere de viață ce valorizează caracterul unic al persoanei . Prietenia este expresia încrederii totale, capabilă să dea un sens chiar suferinței produse de o despărțire. * A fi cu adevărat prieteni înseamnă a ne trezi continuu la o viață nouă.*
Cum a construit Biserica Catolică civilizaţia occidentală
De câţiva ani, la Oneşti, la Casa Ecumenică "Domus Mariæ", un grup de tineri, animaţi de dorinţa unei spiritualităţi mai vii, sub deviza Drum spre o inimă nouă, călăuziţi de câţiva animatori, se întâlnesc lunar pentru zile de formare, reflecţie şi rugăciune. Muzica are un loc privilegiat la aceste momente de spiritualitate. De la o întâlnire la alta, repertoriul s-a tot lărgit şi foile volante de la început capătă astăzi o copertă şi un nume.
"Mai mult decât emoționant este capitolul referitor la închisorile prin care a trecut părintele și de unde a ieșit paralizat. Și-a asumat acolo rolul de a păstra speranța în sufletele oamenilor. Nu sunt mai puțin emoționante nici paginile care reconstituie viața de după eliberare și mucenicia părintelui în parohii din Moldova, osardia lui în munca pastorală, devotamentul și dăruirea pentru toți oamenii necăjiți, care-l căutau ca pe un intercesor de maximă eficiență. Sunt multe mărturii care atestă că rugăciunile și sfaturile părintelui chiar au avut efecte impresionante, de la vindecări la alte repercusiuni benefice. Oamenii l-au considerat un sfânt încă de pe când era în viață. Iar cartea de față îi reconstituie amănunțit, cu o documentare cvasiexhaustiva, viața de mucenic și martir." (Al. Cistelecan)
„Când Părintele Paolo Tablino a murit, în 2009, Cardinalul John Coppa a trimis o scrisoare în care spunea că ar fi drept ca Biserica să-l propună ca model de viață misionară. Așadar, Superiorul General al Societății Misionare a Consolatei m-a rugat ca, înainte de a pleca din Africa, să strâng mărturii despre părintele Tablino din locurile unde a trăit.
Am vorbit cu numeroase persoane care-l cunoscuseră în Marsabit, North Horr, Kallacha, Bada Hurri și, mai presus de toate, în Maikona. Apoi, am făcut exact același lucru în Italia. L-am întâlnit prima dată pe părintele Tablino în 1965. Începând cu 1976, am avut privilegiul să împărtășesc cu el munca de primă evanghelizare în deșertul de la frontiera de nord a Kenyei: el în Marsabit, și eu în Moyale. A fost un har extraordinar să trăim apoi împreună la Sanctuarul Sfânta Fecioară Maria a Consolării, de la deschiderea acestuia în 2006, în Casa de rugăciune de pe muntele Marsabitului. Am locuit cu un sfânt! Faptul că într-adevăr a fost sfânt, era convingerea tuturor.
Am participat la școala vieții unui maestru autentic: deși extrem de umil, era un remarcabil exemplu de preot și misionar.“ (Pr. Giovanni Dutto) ***
Părintele Giovanni Dutto (1931-2022), originar din Cuneo, depune în 1955 profesiunea perpetuă ca Misionar al Consolatei, iar în 1957 este sfințit preot. Slujește neobosit evanghelizării în Italia, Irlanda și Africa, unde are ocazia să-l cunoască pe P. Tablino.
Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete
Cartea se propune ca o prezentare teologică a unui curent de studii asupra lui Isus, care, din sec. al XVII, a însoţit şi a animat istoria gândirii europene. Totul a început în 1774, când au fost date tiparului câteva din scrierile lui H. S. Reimarus, care insinuau că Isus „arăta” altfel decât dogma bisericească a vrut să îl zugrăvească. Aceste scrieri au pornit un val de studii şi cercetări ale unor autori ce mizau să îl poată reda pe Isus într-un mod cât mai obiectiv, autori care au căzut totuşi într-o evidentă subiectivitate. De-a lungul timpului, curentul de studii asupra istoricităţii lui Isus a cunoscut momente de impas precum şi altele de înflorire şi de revizuire. În lucrarea sa, pr. Cristian Sabău reface întreagă această traiectorie.
"Sfânta Liturghie. Cel mai sacru eveniment din lume" este o carte scrisă de un laic din Croaţia, Josip Lončar, care a realizat că, pentru a participa cât mai bine la Sfânta Liturghie, pentru a beneficia de harurile pe care Dumnezeu ni le dă, este importantă pregătirea pe care un credincios trebuie să o facă pentru celebrare. Nu este suficient să asistăm la Liturghie, ci trebuie să fim mereu conştienţi de ceea ce se săvârşeşte, de jertfa mântuitoare a lui Isus Cristos.
Mesajele lui Isus către inima călugăriței, reunite în această carte, au fost luate de pe anumite iconițe și din scrisori pe care Părintele Dolindo le-a trimis, în momente diferite, unor călugărițe pe care le îndruma sau care i se adresau pentru a primi lumină și sfaturi precise, în anumite situații din viața lor.
Rugăciunea, mijloc privilegiat pentru a comunica cu Dumnezeu, implică o relaţie personală, în care fiecare este implicat cu întreaga lui fiinţă, dar şi cu corporalitatea sa. De aceea, rugăciunea care are o proprie dimensiune meditativă şi de destindere, nu contrastează cu tehnicile de relaxare precum trainingul autogen. Autorul este considerat unul dintre cei mai mari experţi din acest domeniu.
După Parabolele milostivirii (2015), pe care le-am tratat în vederea Jubileului extraordinar al milostivirii, cele despre rugăciune continuă pe aceeaşi linie în anul dedicat Rugăciunii, aşa cum a cerut Papa Francisc. Perspectiva asupra învăţării rugăciunii prin parabole vine de la evanghelistul Luca, care este deosebit de sensibil la ambele trăsături ale lui Isus. El este cel mai mare profesor de parabole, deşi este necesar să distingem sursa originală a parabolelor de versiunea lor finală. Prima se datorează predicării istorice a lui Isus, iar cea de-a doua, intervenţiilor primelor comunităţi creştine şi redactărilor finale ale fiecărui evanghelist. Cu toate acestea, după cum bine a intuit Joachim Jeremias, cei care aprofundează parabolele lui Isus se află pe o bază istorică solidă.
Anul 2020 este pentru părintele și profesorul Maximilian Pal un an în care Facultatea de Teologie Pastorală din cadrul Institutului Teologic Franciscan Romano-Catolic din Roman (Neamț) vrea să-l aniverseze într-un mod deosebit, specific ambientului universitar, dedicându-i acest volum omagial cu ocazia împlinirii a 25 de ani de cercetare științifică și predare a cursurilor de drept canonic.
Această broșură reunește cel emai îndrăgite rugăxiuni către Sfântul Benedict, atât după ritul latin, cât și cel bizantin.
Culegerea include două novene, litania, Medalia și Acatistul Sfântului Benedict. Mijlocirea luminatului Învățător al Bisericii, al cărui exemplu a ajutat Europa să crească din cenușa Imperiului Roman, este invocată și azi cu mult folos sufletesc.
Rareori o carte care are drept protagoniști animalele se dovedește atât de interesantă, distractivă, captivantă și instructivă.
Fiecare episod, fiecare capitol ne poartă într-un loc fascinant: ne adâncește în păduri, ne duce în orașe africane, în stepă, în colțuri exotice ori cât se poate de familiare. Cu abilitatea și afabilitatea unui mare scriitor care știe să îmbine dragostea pentru natură și lumea animalelor cu tradițiile, obiceiurile și cultura, autorul povestește întâmplări, experiențe și amintiri adunate din bogata sa traiectorie diplomatică în serviciul Sfântului Scaun. La fiecare pagină, el te ajută să descoperi frumuseţea creației, în timp ce zâmbești, meditezi sau înveți. Și pe drept cuvânt putem spune, dată fiind tema, că această delicioasă carte nu este scrisă pentru a fi citită, ci pentru a fi… devorată!
(Paloma Gómez Borrero)
În această carte, Chiara Amirante ne propune un itinerar spiritual simplu, accesibil tuturor, care își are bazele principale în Evanghelie. Este un parcurs de spiritherapy, de autocunoaștere și vindecare a inimii prin arta de a iubi. Chiara ne invită să facem o călătorie în propria inimă pentru a identifica și trata rănile care ne rănesc sufletul și a deveni mai conștienți de metodele pe care le folosim pentru a ne anestezia suferința inimii. Suntem ajutați, așadar, să ne conștientizăm rănile care ne condiționează, atitudinile nesănătoase, capcanele care generează subtil starea de rău interior în viața noastră, iar la sfârșitul fiecărui capitol ne sunt propuse exerciții concrete care trebuie făcute cu consecvență, până când vom interioriza noi obiceiuri vindecătoare, eliberatoare.
O carte cu totul deosebită, atât prin titlu, cât și prin conținut, este cea semnată de Pr. dr. Eduard Giurgi, intitulată „Funcția Bisericii de a învăța. Comentariu la cartea a III-a din Codul de drept canonic”. Autorul cărții este, din anul 2009, doctor în drept canonic al Universității Catolice a Americii din Washington D.C. (Statele Unite ale Americii). Tot din anul 2009 până în prezent, este Vicar judecătoresc al Arhidiecezei de București. A fost hirotonit preot al Arhidiecezei de București în ziua de 24 iunie 2000, în Catedrala “Sf. Iosif” din București și a îndeplinit mai multe misiuni pastorale. Printre alte oficii pe care le coordonează în cadrul Curiei Arhidiecezane se numără și cel de Vicar episcopal pentru cler, având și o îndelungată experiență academică, fiind lector universitar și profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Romano-catolică din cadrul Universității din București. Toate aceste misiuni și slujiri pastorale, administrative și academice își găsesc un ecou deosebit în cartea de față, scrisă cu mintea și cu inima, din dragoste pentru Biserică, noul popor ales al lui Dumnezeu. Lucrarea vine să completeze un mare gol în literatura teologică și juridică din țara noastră, fiind demnă de remarcat noutatea subiectului abordat: funcția (misiunea) Bisericii de a învăța. De altfel, noutatea și necesitatea acestei cărți este subliniată de prezentarea semnată de Păstorul Arhidiecezei, ÎPS Aurel Percă.
În Isus către inima preotului, autorul se pune să asculte vocea Maestrului divin; acea voce care se adresează foarte suav intimității sufletești, atunci când lumea tace, atunci când simțurile au ațipit, atunci când, în prăpastia sinelui, tainic, poposește Gândul divin. Este o convorbire șoptita de iubire divina, tăcută, profundă: Maestrul este cel care i se adresează inimii consacratului Său. Isus este cel care vorbește inimii preotului. Este convorbirea Creatorului cu creatura Sa. Fiecare dintre noi este un mic univers, iubit de Creatorul său, de parcă n-ar exista altceva pentru El decât aceasta creatura a Sa. Părintele Dolindo aduce lânga fiecare suflet vocea Creatorului său; o voce care plăsmuiește cu blândețe, care uneori mângâie, dar care mai ales sculptează, ca un artist ce caută în marmură chipul capodoperei sale.
