Referinta: Arc-2153
Această broșură reunește cel emai îndrăgite rugăxiuni către Sfântul Benedict, atât după ritul latin, cât și cel bizantin.
Culegerea include două novene, litania, Medalia și Acatistul Sfântului Benedict. Mijlocirea luminatului Învățător al Bisericii, al cărui exemplu a ajutat Europa să crească din cenușa Imperiului Roman, este invocată și azi cu mult folos sufletesc.
Această broșură reunește cel emai îndrăgite rugăxiuni către Sfântul Benedict, atât după ritul latin, cât și cel bizantin.
Culegerea include două novene, litania, Medalia și Acatistul Sfântului Benedict. Mijlocirea luminatului Învățător al Bisericii, al cărui exemplu a ajutat Europa să crească din cenușa Imperiului Roman, este invocată și azi cu mult folos sufletesc.
Cum să înfruntăm mâhnirea. ,,Crede în soare, chiar dacă nu strălucește. Crede în iubire , chiar dacă nu o simți. Crede în Dumnezeu chiar dacă nu îl vezi. Doamne, înaintea ta se află tăria și slăbiciunea mea; sprijin-o pe cea dintâi și vindec-o pe cea de-a doua."
Papa Francisc a publicat miercuri, 29 iunie 2022, o scrisoare despre Liturghie, la aproape un an după ce a emis motu proprio "Traditionis custodes", prin care a restricţionat celebrarea Liturghiei latine tradiţionale.
În scrisoarea apostolică Desiderio desideravi, papa a spus că doreşte să invite "toată Biserica să redescopere, să păstreze şi să trăiască adevărul şi forţa celebrării creştine".
Titlul scrisorii este preluat din textul latin din Luca 22,15: "Desiderio desideravi hoc Pascha manducare vobiscum, antequam patiar" - "Atât de mult am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de pătimirea mea!"
Un consens asupra modului în care trebuie educați copiii și adolescenții nu mai există, iar urmarea fatală este că mulți părinți sunt nesiguri. Își fac scrupule când au de stabilit reguli clare și de pus limite, dar suferă în același timp deoarece copiii îi tratează fără respect.
Bernhard Bueb atribuie disciplinei un rol central în educarea copiilor: disciplina este, din punctul său de vedere, premisa fericirii și a libertății. Numai cine a învățat de timpuriu să practice renunțarea, să recunoască autoritatea și să-și asume răspunderi își poate lua mai târziu cu hotărâre viața în mâini.
Laudă disciplinei este o contribuție provocatoare la tema „educației corecte” , o carte angajată și convingătoare pentru părinți și pedagogi.
Există cărți care se citesc cu mintea și cărți care se citesc cu inima. Volumul de față aparține, fără îndoială, celei de-a doua categorii. „Lumină pentru paşii mei. 2. Predici zilnice pentru Timpul Postului Mare şi Timpul Pascal” nu este doar o colecție de predici ordonate după calendarul liturgic al Postului Mare și al Timpului Pascal, ci un adevărat itinerar spiritual, menit să însoțească zilnic credinciosul pe drumul convertirii, al purificării interioare și al bucuriei pascale.
Această carte ne introduce în contemplarea lui Isus și a Mariei. Suntem uimiți să vedem că fiecare etapă a vieții lor reînvie în propriile noastre inimi. Totul devine real. Intrăm cu ei în staulul din Betleem sau în Templul din Ierusalim, mergem cu ei pe drumurile Galileei, suferim împreună cu ei în timp ce mulțimea strigă în Palatul lui Pilat, ne bucurăm cu Maria Magdalena în fața lui Isus Învingătorul morții... Pe măsură ce călătorim cu ei, absorbim harurile pe care ni le oferă fiecare mister, ca niște copiii fascinați de ceea ce văd, și suntem transformați de aceste raze de lumină care izvorăsc din Evanghelie. De asemenea, descoperim meditațiile a zece mistere inedite: cele de compasiune și de îndurare, selectate din Biblie și din Tradiția Bisericii.
În Isus către inima preotului, autorul se pune să asculte vocea Maestrului divin; acea voce care se adresează foarte suav intimității sufletești, atunci când lumea tace, atunci când simțurile au ațipit, atunci când, în prăpastia sinelui, tainic, poposește Gândul divin. Este o convorbire șoptita de iubire divina, tăcută, profundă: Maestrul este cel care i se adresează inimii consacratului Său. Isus este cel care vorbește inimii preotului. Este convorbirea Creatorului cu creatura Sa. Fiecare dintre noi este un mic univers, iubit de Creatorul său, de parcă n-ar exista altceva pentru El decât aceasta creatura a Sa. Părintele Dolindo aduce lânga fiecare suflet vocea Creatorului său; o voce care plăsmuiește cu blândețe, care uneori mângâie, dar care mai ales sculptează, ca un artist ce caută în marmură chipul capodoperei sale.
Lucrarea de față este „marca înregistrată a părintelui”. Stil vivace, cu multe expresii echivalente care reiau ideea, o explică, o extind, o îmbogățesc, ajungând la concepte clare, definite, ușor de reținut și plăcute pentru cei care ascultă.
Pleacă de la o expresie din Liturgia Cuvântului. Atât. O sugestie. Apoi o reia cu aplicații la sine, la alții, la comunitate. Devine atât de persuasiv, că nu poți să te sustragi. Nu poți să te ascunzi. Nu ai unde să te camuflezi.
Vă invit la lectură. Nu una fugitivă. O lectură cu răbdare și deschidere la reflecție. Predicile sunt scurte și bine calibrate, un ajutor posibil pentru orice vestitor al Cuvântului.
Pr. Alois Bulai
Această carte conține 365 de povești, majoritatea de spus în câteva minute, care, totuși, în ciuda scurtimii lor, creează noi relații, ajută la depășirea diviziunilor și sparg carapacea izolării. În cadrul unei povești, se descoperă acel spațiu nou, liber, verde, în care fanteziile și minunatul au drept de cetățenie, unde cu adevărat imposibilul devine posibil. Basmul ia foarte în serios neliniștile și dilemele existențiale și se inspiră direct din ele: nevoia de a fi iubiți și teama de a fi desconsiderați, dragostea de viață și teama de moarte.
Wilhelm Dancă (n. 1959), preot, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, profesor abilitat în domeniul filosofie și în domeniul teologie, autor a numeroase articole, studii și cărți. Membru al Academiei Române și membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg.
"Sfânta Liturghie. Cel mai sacru eveniment din lume" este o carte scrisă de un laic din Croaţia, Josip Lončar, care a realizat că, pentru a participa cât mai bine la Sfânta Liturghie, pentru a beneficia de harurile pe care Dumnezeu ni le dă, este importantă pregătirea pe care un credincios trebuie să o facă pentru celebrare. Nu este suficient să asistăm la Liturghie, ci trebuie să fim mereu conştienţi de ceea ce se săvârşeşte, de jertfa mântuitoare a lui Isus Cristos.
În anul începerii pontificatului său, 2013, Papa Francisc a oferit Bisericii enciclica Lumen fidei, ("Lumina credinţei"). Doi ani mai târziu, a apărut enciclica Laudato sì ("Lăudat să fii"). În Fratelli tutti, a treia enciclică, pontiful a vorbit despre fraternitate şi prietenie socială în contextul pandemiei din anul 2020.
Această a patra enciclică este considerată de unii testamentul spiritual al Papei Francisc. Pe parcursul a 220 de numere, Sfântul Părinte vrea să îndrepte ochii fiecărui credincios spre locul central al iubirii divino-umane nemăsurate a lui Dumnezeu faţă de oameni: Inima lui Isus. Titlul Dilexit nos se inspiră dintr-un verset pe care îl găsim în Scrisoarea Sfântului Paul către Romani: "Dar în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit" (Rom 8,37), cuvintele "ne-a iubit" dând astfel titlul latin al acestui document papal.
Catehezele din această carte cuprind transcrierea predicilor pe tema Sfintei Liturgii ținute de Mons. Jozef Halko, în capela TV LUX din Bratislava și transmise online în anii 2020-2021. Cathezele au fost traduse și publicate pentru creștinii din România cu acordul și binecuvântarea predicatorului, Mons. Jozef Halko, acordate din Bratislava la 1 aprilie 2021.
Cum a construit Biserica Catolică civilizaţia occidentală
Cartea părintelui Lucian Dîncă se dorește a fi un parcurs spiritual pentru începători, dar și pentru cei înaintați în tainele credinței creștine, scopul fiind acela pe care ar trebui să și-l dorească orice creștin: a deveni discipol al lui Cristos.
În prima parte a cărții, autorul ne ajută să înțelegem câteva texte biblice (înmulțirea pâinilor, parabola Tatălui milostiv și a bunului samaritean etc.) folosind o metodă de interpretare dezvoltată de Sfinții Părinți ai Bisericii încă din secolul al III-lea, lectura alegorică sau spirituală. În partea a doua – care ocupă și spațiul cel mai amplu - cititorul va fi călăuzit pe calea fericirilor evanghelice pentru a gusta din adevărata fericire spirituală: Cristos.
„Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând, în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de Dumnezeu cu bună știință și a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință. Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană. Când îți lipsește credința, nu mai poți deosebi binele de rău. ”
Regele Mihai al României
La Editura Pauline a apărut cartea Ca fulgerul vine din Orient, îngrijită de pr. Francesco Cosentino. Acesta consemnează dialogul său cu „părintele” Lazzaro, așa cum, prietenește, dorește să fie numit cardinalul Lazzaro You Heung-Sik, prefect al Dicasterului pentru Cler.
Dragi copii, Dumnezeu îmi îngăduie să fiu cu voi și să vă conduc pe calea păcii pentru ca, prin pacea personală, să puteîi construi pacea în lume. Eu sunt cu voi și mijlocesc pentru voi în fața Fiului meu Isus, ca să vă dea credință puternică și speranța într-un viitor mai bun pe care doresc să-l construiesc împreuna cu voi. Voi, fiți curajoși și nu vă temeți, pentru că Dumnezeu este cu voi. Vă mulșumesc că ați răspuns la chemarea Mea. - Mesajul Maicii Domnului Regina Păcii Medjugorje din 25 August 2022
Din parcurgerea textului cărții se poate afla că specificul păstorului de suflete este acela de a-i sluji pe alții într-o dublă dimensiune: de „creștin”, la fel ca toți, și de „pus în fruntea altor creștini”, care-i sunt încredințați. În desfășurarea misiunii sale, fiecare păs-tor este chemat să asculte, să înțeleagă și să interpreteze semnele din timpul său, neuitând că „Numai cine s-a hrănit cu Dumnezeu poate să-i învețe pe alții”.
În învăţătura Papei Francisc apare deja ca punct de reper ceea ce au proclamat atât Magisteriul conciliar cât şi teologia recentă, şi anume că doctrina nu este şi nu poate fi străină de ceea ce numim pastoraţie. Adevărul pe care Biserica este chemată să-l păzească este cel al Evangheliei lui Cristos, care trebuie transmis oamenilor din orice loc şi din orice timp. De aceea, misiunea magisteriului eclezial este şi aceea de a favoriza comunicarea Evangheliei. Astfel, teologia nu se va putea reduce niciodată la un exerciţiu aseptic de birou, desprins de viaţa poporului lui Dumnezeu şi de misiunea de a-i ajuta pe bărbaţii şi femeile timpului ei să se întâlnească cu noutatea perenă şi inepuizabilă a Evangheliei lui Isus. (Roberto Repole, coordonatorul colecţiei "Teologia fundamentală a Papei Francisc")
Printre punctele pe care le accentueaza exortatiile apostolice postsinodale ale actualului papa, Benedict al XVI-lea, se numara si importanta omiliei. În exortatia apostolica Sacramentum Caritatis (22 februarie 2007), acesta afirma ca „în relatie cu importanta cuvântului lui Dumnezeu este si necesitatea de a îmbunatati calitatea omiliei, […] care are misiunea de a favoriza o întelegere mai deplina a cuvântului lui Dumnezeu si o eficacitate mai mare a lui în viata credinciosilor.
Pentru aceasta, slujitorii hirotoniti trebuie sa pregateasca cu grija omilia, bazându-se pe o cunoastere corespunzatoare a Sfintei Scripturi” (nr. 46), iar în exortatia apostolica Verbum Domini (30 septembrie 2010) confirma: „Omilia constituie o actualizare a mesajului scripturistic, în asa fel încât credinciosii sa fie indusi sa descopere prezenta si eficacitatea cuvântului lui Dumnezeu în ziua de astazi a propriei vieti. Ea trebuie sa conduca la întelegerea misterului care se celebreaza, sa invite la misiune, dispunând adunarea la marturisirea credintei, la rugaciunea universala si la liturgia euharistica. Prin urmare, cei care prin slujire specifica sunt delegati la predicare sa îndrageasca într-adevar aceasta misiune” (nr. 59).
Rugăciunile și novenele din această carte sunt culese din mai multe surse, cea mai veche fiind o broșură tipărită la Editura Presa Bună în 1943.
Devoțiunea către Mica Floare a lui Isus și nenumăratele mărturii dau dovadă că Sfânta Tereza a Pruncului Isus nu încetează să reverse din cer o ploaie de trandafiri spirituali în sufletele celor care îi cer mijlocirea cu simplotate și credință.
„Nestematele Maicii Domnului” este o carte care oferă atât reflecții zilnice asupra iubirii neînchipuite între Domnul nostru și Doamna Noastră, cât și gânduri despre marea iubire pe care Isus și Maria o au față de noi - și pe care noi, la rândul nostru, trebuie să o avem pentru ei!
A ști să te rogi este o artă, la fel cum sunt arta culinară, pictura, muzica și multe altele. Așa cum profesorul te îndrumă, te ajută să-ți cultivi talentul și să-l cizelezi, la fel e bine să ne lăsăm ghidați și în rugăciune, iar beneficiile nu vor întârzia să apară. Acesta este scopul lucrării de față, prin care preotul Jacques Philippe își propune să realizeze un mic manual de rugăciune, destinat tuturor, atât laicilor, cât și persoanelor consacrate.
În cartea sa De la cuvinte la dialog, Giuseppe Colombero – preot şi doctor în teologie, filozofie şi psihologie – analizează realitatea cea mai obişnuită dar şi cea mai angajantă a vieţii noastre: dialogul.
În acest volum se regăsesc diferite autori, printre care: trei relatori din Italia, doi din Statele Unite, doi din Anglia, opt din România. Dintre ei, opt sunt fraţi conventuali, doi fraţi minori, doi capucini, doi preoţi diecezani şi un laic.
Acestea lansează cărții au participat studenții și profesorii Institutului Teologic Franciscan, împreună cu cei invitați din provincia noastră și din Custodia Fraților Capucini, fiind prezentate doar o parte dintre autorii simpozionului de anul trecut cu temele lor specifice, eveniment ce a avut loc în perioada. 30 septembrie - 1 octombrie, aici la Roman, la începutul anului academic 2022-2023.
Lucrarea pe care o ţinem acum în mână, chiar dacă nu-l are ca autor pe episcopul Mihai Robu, îl are ca traducător. Din motive încă necunoscute, potrivit unor documente arhivistice sau unor mărturii, cartea nu a fost tipărită înainte de primăvara anului 1944, când ierarhul, câţiva preoţi şi seminariştii din Iaşi s-au refugiat, din cauza luptelor ce se dădeau în Moldova, la Beiuş, acolo unde a ajuns şi tipografia Editurii Presa Bună. Presupunem că episcopul Mihai Robu a făcut traducerea acestei cărţi în acelaşi arc de timp cu părintele Ion Gârleanu, a cărui traducere s-a publicat în anul 1943, la Oradea, acolo unde activa ca spiritual al studenţilor Academiei Teologice Greco-Catolice şi spiritual la şcolile episcopale din Beiuş.
Traducerea făcută de episcopul Mihai Robu a rămas în manuscris şi a ajuns la nepotul său, părintele Iosif Sescu (născut la Săbăoani, în ziua de 8 martie 1929; hirotonit preot la Alba Iulia în ziua de 1 iunie 1958; trecut la cele veşnice la Iaşi, în ziua de 26 octombrie 2017). Părintele Iosif i-a încredinţat manuscrisul episcopului Petru Gherghel, care a scris pe prima pagină: „Operă lăsată în testament de pr. Iosif Sescu, nepot”. Pe a doua pagină a manuscrisului sunt scrise aceste cuvinte: „Iosif Sescu, Săbăoani”.
Fiecare dintre noi, în mod inevitabil, poartă în spate o istorie rănită, însă putem să ne ridicăm din nou şi să mergem mai departe. Evanghelia ne anunţă o veste bună: viaţa poate reîncepe, putem să ne naştem din nou. Chiar dacă am experimentat drama, moartea, suferinţa, aceste evenimente nu pot avea ultimul cuvânt. Noi suntem făcuţi pentru a trăi! Ceea ce contează este să nu rămânem nemișcați și să știm că un drum nou este mereu posibil.
Autorul cărții, pr. Gaetano Piccolo, propune un parcurs foarte actual de „renaștere” în nouă pași: un itinerar spiritual pentru a relua în mâini propria viață, chiar și atunci când suntem răniți și lipsiți de speranță.
Dragi copii, cu mare bucurie în Inima Mea vă mulțumesc pentru toate rugăciunile pe care le-ați oferit pentru intențiile Mele în aceste zile. Să știți copilașilor că nu veți regreta nici voi și nici copiii voștri. Dumnezeu vă va răsplăti cu mari haruri și veți merita viatța veșnică. Eu vă sunt aproape și mulțumesc tuturor acelora care în decursul acestor ani au acceptat Mesajele Mele, le-au transpus în viață și s-au hotărât pentru sfințenie și pentru pace. Mulțumesc că ați răspuns Chemarii Mele. - Medjugorje, 25 iunie 2006. Jubileul a 25 de ani de Apariții zilnice, neîntrerupte)
Fie că ești tânăr, fie că ești bătrân, conținutul acestei cărți te privește.
Dacă ești tânăr, îi vei înțelege mai ușor pe cei în vârstă și vei putea aprecia ceea ce au să-ți ofere.
Dacă ai trecut de prima tinerețe, te va ajuta să-ți privești viața pe termen lung.
Și dacă părul alb îți încununează deja creștetul, îți va arăta cum să te bucuri de el.
Fiecare cititor poate găsi în acest volum imaginea unui om care, deşi a pierit în ochii duşmanilor săi atei, a biruit prin crucea lui Cristos. Noi îi cinstim curajul, tăria credinţei şi exemplul de a nu ceda în faţa răului, ci de a răspunde la rău prin iertare.
Numită și „Catehismul mic”, această culegere de întrebări și răspunsuri cu privire la credința în Cristos a fost un însoțitor constant în formarea a numeroase generații de creștini, fiind tipărită și reeditată în repetate rânduri. Prezentul extras este destinat copiilor și adolescenților care se pregătesc pentru primirea Primei Sfinte Împărtășanii și a Sfântului Mir.
Cartea părintelui Tito Paolo Zecca tratează despre îngeri; în mod particular despre îngerul păzitor în viața și scrierile sfintei Gemma Galgani, o tânără mistică care a trăit între anii 1878-1903 la Lucca, în Italia. Aceasta își pierde mama în copilărie. Tatăl, farmacist de profesie, mort în urma unei tumori, îi lasă pe copii într-o sărăcie lucie. Treptat, încă din anii copilăriei, Gemmei i se deschide o fereastră către lumea supranaturală. Tânăra își umple singurătatea cu personaje extraordinare: îngeri, sfinți, Isus, Fecioara Maria cu care vorbește în mod familiar. Gemma trăiește mai mult cu îngerii decât cu oamenii, vorbește mai mult cu Isus decât cu propriul tată.
Cartea reprezintă un instrument eficient pentru cei care se ocupă de formarea spirituală sau umană a anumitor grupuri de persoane, însă poate fi utilă oricărei persoane care vrea să parcurgă un itinerar despre experienţa formării şi animării comunitare.
Cartea se propune ca o prezentare teologică a unui curent de studii asupra lui Isus, care, din sec. al XVII, a însoţit şi a animat istoria gândirii europene. Totul a început în 1774, când au fost date tiparului câteva din scrierile lui H. S. Reimarus, care insinuau că Isus „arăta” altfel decât dogma bisericească a vrut să îl zugrăvească. Aceste scrieri au pornit un val de studii şi cercetări ale unor autori ce mizau să îl poată reda pe Isus într-un mod cât mai obiectiv, autori care au căzut totuşi într-o evidentă subiectivitate. De-a lungul timpului, curentul de studii asupra istoricităţii lui Isus a cunoscut momente de impas precum şi altele de înflorire şi de revizuire. În lucrarea sa, pr. Cristian Sabău reface întreagă această traiectorie.
SĂ FIM PRIETENI SAU SĂ AVEM PRIETENI? O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi
Prin aceste Meditații despre Paște, le adresez cititorilor invitația de a vesti Învierea lui Isus, fiecare după puteri, acolo unde se află. Orice loc și orice timp poate fi un Emaus. Cultivând bucuria credinței pascale, trăind libertatea obținută prin iertare, împărtășind darurile lui Isus înviat, în special pacea, sperăm să devenim capabili să recunoaștem semnele apariției lui în momentele de frică, de mâhnire și de descurajare. Să vestim Învierea nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin fapte. Astfel, cântând Aleluia pascal, vom fi și credibili, și molipsitori.
(Autorul)
La sfârşitul lunii mai a anului 2019, a ieşit volumul Henri Lasserre, „Istoria Maicii Domnului de la Lourdes”, care inaugurează o colecţie mai amplă de cărţi esenţiale dedicate subiectului apariţiilor Fecioarei Maria în grota Massabielle din Pirineii francezi. Acest prim volum nu reprezintă o noutate absolută pentru cititorii români, pentru că a mai fost tipărit la Iaşi, în anul 1885, în traducerea lui Gian Luigi Frollo, un profesor italian care preda la Universitatea din Bucureşti, autorul versiunii româneşti a imnului „Fecioara la munte”.
După cum se subliniază în nota de la începutul cărții, Calea luminii poate fi parcursă urmând fie forma lungă, acolo unde timpul o permite, fie forma scurtă. La fel, sunt indicate și modalitățile de parcurgere a Căii luminii.
Valoarea Căii luminii este evidențiată de documentul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor care reprezintă introducerea la cartea de rugăciune nou aparută: „Via lucis (Calea luminii) poate să devină, de asemenea, o metodă foarte bună de trăire a credinței, deoarece, așa cum se spune, «per crucem ad lucem – prin cruce, la lumină». Într-adevar, cu metafora drumului, Via lucis (Calea luminii) conduce de la constatarea realității durerii care, în planul lui Dumnezeu, nu constituie punctul final al vieții, la speranța ajungerii la adevăratul scop al omului: eliberarea, bucuria, pacea, care sunt valori prin excelență pascale.
Via lucis (Calea luminii), în sfârșit, într-o societate care adesea poartă pecetea «culturii morții», cu formele ei de neliniște și distrugere, este un stimulent pentru a instaura o «cultura a vieții», adică o cultură deschisă la așteptarea speranței și la certitudinile credinței”. Petru Ciobanu
Rugăciunea, mijloc privilegiat pentru a comunica cu Dumnezeu, implică o relaţie personală, în care fiecare este implicat cu întreaga lui fiinţă, dar şi cu corporalitatea sa. De aceea, rugăciunea care are o proprie dimensiune meditativă şi de destindere, nu contrastează cu tehnicile de relaxare precum trainingul autogen. Autorul este considerat unul dintre cei mai mari experţi din acest domeniu.
"Mai mult decât emoționant este capitolul referitor la închisorile prin care a trecut părintele și de unde a ieșit paralizat. Și-a asumat acolo rolul de a păstra speranța în sufletele oamenilor. Nu sunt mai puțin emoționante nici paginile care reconstituie viața de după eliberare și mucenicia părintelui în parohii din Moldova, osardia lui în munca pastorală, devotamentul și dăruirea pentru toți oamenii necăjiți, care-l căutau ca pe un intercesor de maximă eficiență. Sunt multe mărturii care atestă că rugăciunile și sfaturile părintelui chiar au avut efecte impresionante, de la vindecări la alte repercusiuni benefice. Oamenii l-au considerat un sfânt încă de pe când era în viață. Iar cartea de față îi reconstituie amănunțit, cu o documentare cvasiexhaustiva, viața de mucenic și martir." (Al. Cistelecan)
Antonio Sicari s-a nascut in 1943. Este preot din 1967, aparţine Ordininului Carmelitanilor Desculţi. Este doctor in teologie, susţinându-și teza in știinţe biblice. Face parte din colectivul italian de redacţie al revistei „Communio”; actualmente, este profesor de teologie dogmatica la Institutul Teologic Carmelitan din Brescia.
Întâlnirile ne marchează si ne revelează așadar existenţa, dar ele se cheamă unele pe altele, iar o întâlnire odată înfăptuită pretinde mereu o alta mai profundă și mai adevărată. Aceasta este, de fapt, urma pe care Dumnezeu Și-a lăsat-o in Creaţie.
„Mă rog în inima lui Dumnezeu” este un ajutor în întâlnirea personală, inimă la inimă, cu Isus din Sfântul Sacrament. Conţine rugăciuni şi meditaţii scurte ce pot fi făcute în faţa lui Isus Euharistic.
Giuseppe Forlai, autorul cărţii „Să ne îmbrăcăm în lumină” ne propune un itinerariu spiritual pentru a ne trezi credinţa, pornind de la experienţa şi de la înţelepciunea monastică. Cu ajutorul scrierilor părinţilor monastici şi a textelor biblice cititorul este ajutat să parcurgă un itinerariu de conformare a vieţii la Cristos. Pacea, vindecarea de iluzii, experimentarea milostivirii lui Dumnezeu, adevărata căinţă, rugăciunea, lectura Scripturii, depăşirea încercărilor, libertatea sunt câteva dintre temele prin care creştinul este călăuzit pentru a se îmbrăca în Lumina divină. Cartea are trei părţi, a câte 6 capitole fiecare, ce sunt autonome şi complete
<Prin lucrarea Paladinul Păcii, Anton Durcovici i-a adus un omagiu special marelui dispărut, Papei Pius al XI lea, pentru că s-a integrat în șirul Suveranilor Pontifi „prieteni ai României” , care au fost „însuflețiți de o dragoste deosebită pentru poporul român”. În acest sens, Papa Pius al XI lea rămâne în istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de București prin donația excepțională făcută în anul 1925 (28 milioane de lei), în baza căreia s-a edificat în anul 1926 Palatul Cisar - reședința arhiepiscopală care până în anul 1948 a adăpostit și Seminarul „Sfântul Duh” din București.
Aurel Percă - Arhiepiscop Mitropolit de București
Această broșură reunește cel emai îndrăgite rugăxiuni către Sfântul Benedict, atât după ritul latin, cât și cel bizantin.
Culegerea include două novene, litania, Medalia și Acatistul Sfântului Benedict. Mijlocirea luminatului Învățător al Bisericii, al cărui exemplu a ajutat Europa să crească din cenușa Imperiului Roman, este invocată și azi cu mult folos sufletesc.