Referinta: Has-0006
După cum se subliniază în nota de la începutul cărții, Calea luminii poate fi parcursă urmând fie forma lungă, acolo unde timpul o permite, fie forma scurtă. La fel, sunt indicate și modalitățile de parcurgere a Căii luminii.
Valoarea Căii luminii este evidențiată de documentul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor care reprezintă introducerea la cartea de rugăciune nou aparută: „Via lucis (Calea luminii) poate să devină, de asemenea, o metodă foarte bună de trăire a credinței, deoarece, așa cum se spune, «per crucem ad lucem – prin cruce, la lumină». Într-adevar, cu metafora drumului, Via lucis (Calea luminii) conduce de la constatarea realității durerii care, în planul lui Dumnezeu, nu constituie punctul final al vieții, la speranța ajungerii la adevăratul scop al omului: eliberarea, bucuria, pacea, care sunt valori prin excelență pascale.
Via lucis (Calea luminii), în sfârșit, într-o societate care adesea poartă pecetea «culturii morții», cu formele ei de neliniște și distrugere, este un stimulent pentru a instaura o «cultura a vieții», adică o cultură deschisă la așteptarea speranței și la certitudinile credinței”. Petru Ciobanu
A fi prieteni este o stare afectivă: este o componentă a personalității. Adevărata prietenie nu creează dependență,ci libertate.Iată câteva caracteristici ale unei relații autentice de prietenie,care se traduce într-o veritabilă alegere de viață. Cât despre celelalte ingrediente,aceste pagini sugerează câteva dintre ele, simple dar deloc evidente.........
„Trebuie să urmăm mereu calea crucii, dacă vrem să ne bucurăm de Cel care a primit crucea drept moştenire. Dacă Îl urmăm pe Cel Răstignit, crucea va fi mereu cu noi! Este absolut necesar să ne hotărâm încă de la început să urmăm calea crucii: este calea perfecţiunii trasată de Domnul nostru: „Ia-ţi crucea şi urmează-Mă”. El este modelul nostru, iar cine Îl urmează şi vrea să-L consoleze nu se poate teme de nimic.”
Sfânta Tereza de Avila
Cartea ,,Saltul de la inteligență la înțelepciune alături de Isus Cristos’’, te conduce pe un drum spiritual, în care vei vedea pentru început ce înseamnă să trăiești în mod conștient.
Scopul acestui drum spiritual este să te conducă la Împărăția lui Dumnezeu din duhul tău unde are loc comuniunea ta cu Dumnezeu care îți dăruiește IUBIREA, puterea sa, liniștea și pacea sufletească.
Cu o prefață de Horia-Roman Patapievici
Traducere de Ștefan Acatrinei
„Oricui citește minunatele pagini ale acestor micuțe flori ale sfântului, Fioretti, îi va veni să spună la sfârșitul lecturii lor «și eu am fost cu el» – reluând, fără s-o știe, frumoasele cuvinte de tandrețe și nostalgie ale neverosimililor săi însoțitori, Leone, Angelo și Ruffino: Nos qui cum eo fuimus (noi, care am fost cu el).“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI
Cartea este o culegere de gânduri ale papei Francisc, având ca temă prezenţa Sfintei Fecioare Maria pe drumul vieţii noaste. Fiecărei zile din luna mai îi este alocată o meditaţie, scurtă dar plină de învăţăminte. Având un format mic, de buzunar, culegerea este un bun însoţitor pe parcursul lunii mai - lună dedicată Mariei. O frumoasă prefaţă a cardinalului Angelo Comastri şi ilustraţiile color ne ajută să înţelegem mai bine evlavia papei Francisc pentru Maica Domnului.
În sfârșit pot pune în mâna cititorilor cărticica promisă de multă vreme despre relatările privind copilăria lui Isus. Nu este un al treilea volum, ci un fel de mică „anticameră” la cele două volume precedente despre figura și mesajul lui Isus din Nazaret. Aici, am căutat să interpretez, în dialog cu exegeți din trecut și din prezent, ceea ce povestesc Matei și Luca, la începutul Evangheliilor lor, despre copilăria lui Isus.
Pentru o interpretare corectă este nevoie, după convingerea mea, de doi pași. Mai întâi trebuie să ne întrebăm ce au vrut să spună cu textul lor, la acea vreme, autorii respectivi - componenta istorică a exegezei. Dar nu este suficient să lăsăm textul în trecut, așezându-l astfel printre întâmplările de demult. A doua întrebare a unui bun exeget trebuie să fie: Sun adevărate cele spuse? Mă privesc și pe mine? Și dacă mă privesc, în ce fel?
Benedict al XVI-lea
Educația – pasiune și devotament. Provocări pentru educatorii creștini
Cu toții suntem răniți și avem nevoie de har și de vindecare. Rănile noastre, oricât de adânci ar fi, nu trebuie să constituie un obstacol în calea trăirii unei vieți libere. Breuninger oferă cititorului un model care ne conduce pe tărâmul libertății și al plenitudinii.
Autorul ne atrage atenția că, adesea, suntem conștienți de propria robie datorată rănilor noastre, dar nu știm ce să facem ca să devenim liberi. De multe ori, chiar strădaniile noastre cele mai mari nu fac decât să înrăutățească situația. În ultimă istanță, doar prin harul și puterea lui Dumnezeu, libertatea și vindecarea pe care el ni le-a pregătit se manifestă în viața noastră.
Autorul ne conduce spre întâlnirea cu Isus, propunând un itinerar în șase pași pentru a ne ajuta să identificăm și să înlăturăm barierele din calea harului vindecător al lui Dumnezeu, făcând posibilă o convertire mai profundă.
În cele din urmă, scopul acestui model de vindecare este de a ne elibera pentru a ne dărui în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui.
Te gândeşti adesea cum poţi fi liniştit şi mulţumit în iureşul vieţii cotidiene? Altfel spus, cum te poţi bucura de viaţă în permanenţă şi depăşi obstacolele cu seninătate? Ei bine, lucrurile sunt mai simple decât ţi-ai imagina. Nu trebuie să cauţi în exterior toate acestea. Nu în avere, distracţii, posesiuni materiale, dependenţe de orice tip, sau orice ţi-ar aduce satisfacţii temporare. Tot ce trebuie să faci este să iei o pauză. O pauză pentru a te asculta pe tine însuţi, pentru „a reflecta asupra viselor nerealizate ale sufletul.” O pauză pentru a-ţi conştientiza propria viaţă.
Așa cum ar părea la prima vedere, reîntoarcerea la valorile familiei ar însemna renunțarea la imaginea familiei actuale în favoarea modelului tradițional, însă scopul nostru este de a ne întoarce la valorile care nu țin de un timp sau de un context anume.
Întrebarea de la care pornim este următoarea: cum am putea să ne facem o imagine clară despre familia creștină de astăzi?
Rugăciunea, mijloc privilegiat pentru a comunica cu Dumnezeu, implică o relaţie personală, în care fiecare este implicat cu întreaga lui fiinţă, dar şi cu corporalitatea sa. De aceea, rugăciunea care are o proprie dimensiune meditativă şi de destindere, nu contrastează cu tehnicile de relaxare precum trainingul autogen. Autorul este considerat unul dintre cei mai mari experţi din acest domeniu.
Încotro duce acest drum? Augustin, de la o distanță de o mie șapte sute de ani, ne mai poate ajuta încă să-l găsim? El nu este doar departe de noi, ci și atât de diferit: cum putem oare să-l înțelegem? Așadar, este firesc să adoptăm o poziție de distanțare, desigur, dar, pe de altă parte, și de implicare, astfel încât această biografie să fie pentru noi prilej de reflecție autobiografică. Așa cum făcea el însuși, de altfel, când lăsa la o parte cărțile și privea în primul rând în el însuși.
Odată cu apropierea Jubileului din 2025, Papa Francisc doreşte ca acest an 2024 să fie dedicat rugăciunii, invitând toată Biserica la un timp de mare angajare, ca pregătire a Deschiderii Porţii Sfinte.
Celebrarea unui An Sfânt, care îşi are originea cea mai îndepărtată în tradiţia ebraică a jubileului (yobel), ca timp de iertare şi reconciliere, reprezintă, începând de la 1300, o ocazie specială pentru a medita asupra marelui dar al milostivirii divine care ne aşteaptă mereu şi asupra importanţei convertirii interioare, necesară pentru a putea trăi darurile spirituale oferite pelerinilor în timpul Anului Sfânt, făcând nouă legătura care îi uneşte pe botezaţi, ca fraţi şi surori în Cristos, cu întreaga omenire întrucât este iubită de Dumnezeu.
Jubileul va implica nu numai oraşul Roma, ci se va extinde ca o vestire a milostivirii lui Dumnezeu pentru întreaga lume, devenind, în acest mod, o mare ocazie de evanghelizare. Fiind creştini, suntem invitaţi să dăm mărturie în rolul de autentici „Pelerini ai speranţei” care merg spre Domnul ce deschide braţele iertării sale, braţe milostive întinse şi spre fraţi, care încă aşteaptă să li se ducă vestea evangheliei.
Începutul drumului de conştiinţă nu coincide cu naşterea noastră fizică, nici cu intrarea în vârsta matură, ci cu momentul când, confruntată cu suferinţa, cu eşecurile, persoana încearcă să confere sens care s-o ajute să crească tot mai mult, să atingă niveluri mai înalte de înţelegere a propriei meniri. Albisetti ne încurajează să pornim la drum pentru a afla sensul propriei existenţe, cine suntem cu adevărat. Comoara aflată este adevărul autentic cu privire la fiinţa fiecăruia dintre noi, secretul propriului suflet. „Drumul despre care vorbesc în această carte nu este o modalitate de a cuceri fericirea, ci de a înţelege că aceasta se află deja în noi. Din totdeauna”.
În învăţătura Papei Francisc apare deja ca punct de reper ceea ce au proclamat atât Magisteriul conciliar cât şi teologia recentă, şi anume că doctrina nu este şi nu poate fi străină de ceea ce numim pastoraţie. Adevărul pe care Biserica este chemată să-l păzească este cel al Evangheliei lui Cristos, care trebuie transmis oamenilor din orice loc şi din orice timp. De aceea, misiunea magisteriului eclezial este şi aceea de a favoriza comunicarea Evangheliei. Astfel, teologia nu se va putea reduce niciodată la un exerciţiu aseptic de birou, desprins de viaţa poporului lui Dumnezeu şi de misiunea de a-i ajuta pe bărbaţii şi femeile timpului ei să se întâlnească cu noutatea perenă şi inepuizabilă a Evangheliei lui Isus. (Roberto Repole, coordonatorul colecţiei "Teologia fundamentală a Papei Francisc")
2În ultimii ani a crescut interesul multor oameni față de persoana lui Isus, dar și numărul întrebărilor cu privire la el: „A existat cu adevărat?”, „Ce se știe despre viața lui?”, „A fost el fondatorul creștinismului?” și multe altele. Cu ocazia Sinodului despre Cuvântul lui Dumnezeu, care s-a desfășurat la Roma, vorbind despre importanța cunoașterii istoriei Sfintei Scripturi, Papa Benedict al XVI-lea spunea, la 14 octombrie 2008: „Faptul istoric este o dimensiune constitutivă a credinței. Istoria mântuirii nu este o mitologie, ci o adevărată istorie, și din acest motiv ea trebuie studiată cu metodele cercetării istorice serioase”.
Istoricul francez, Jean-Christian Petitfils, în studiul său Viața lui Isus, publicat de curând la Editura Sapientia, dorește să ofere un răspuns tuturor celor interesați să afle mai multe aspecte cu privire la viața lui Isus Cristos. Ca surse documentare, pe lângă cele patru Evanghelii canonice, autorul face referință și la câteva evanghelii numite apocrife, care nu fac parte din canonul Sfintei Scripturi, precum și la fragmente rare din unele scrieri non-creștine (precum cele ale lui Iosif Flaviu, un istoric evreu din secolul I).
Plecând de la textul sacru, autorul ne prezintă activitatea și opera mântuitoare a lui Cristos dintr-o perspectivă istorică, făcând adesea referire la ultimele descoperiri de natură istorică și arheologică. Pe lângă aceste dovezi istorice, textul este însoțit de anumite comentarii și explicații care au ca scop facilitarea înțelegerii mesajului evanghelic.
YOUCAT. Ce este YOUCAT? Youcat este o carte dedicata tinerilor, care vrea sa-i ajute sa înteleaga mai bine credinta Bisericii Catolice, asa cum a fost ea formulata în Catehismului Bisericii Catolice, publicat la treizeci de ani dupa încheierea Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965). Nascut din initiativa Conferintei Episcopilor din Austria, Youcat preia structura traditionala a Catehismului cu întrebari si raspunsuri, dar o îmbraca cu fotografii si reprezentari artistice, precum si cu elemente complementare, cum ar fi citate din Sfânta Scriptura si din mari personalitati ale Bisericii. Rod al muncii unei echipe de teologi austrieci si al unui grup de tineri, Youcat a fost supervizat de arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schönborn. Pâna în prezent a fost tradus în peste 30 de limbi!
Cunoaşterea de sine este o necesitate şi o datorie căreia nimeni nu i se poate sustrage. Omul are nevoie să ştie cine este. El nu poate trăi fără a descoperi sensul propriei vieţi: riscă să fie nefericit dacă nu-şi recunoaşte demnitatea. Iată de ce putem spune că, în fiecare zi, suntem în căutarea propriului eu: o căutare continuă, chiar dacă uneori inconştientă, adesea obositoare şi, aparent, contradictorie, dar ce nu are sfârşit..
Ediția integrală este destinată adulților și tinerilor, care vor putea găsi aici un instrument eficace de pregătire și un ajutor spiritual puternic în problemele vieții de zi cu zi.
Multe persoane se întreabă: Cum putem să înfruntăm suferinţa? Este posibil să o învingem? Este posibil să ne vindecăm? De ce Dumnezeu permite aşa ceva? Valerio Albisetti încearcă să răspundă la aceste întrebări prin metoda sa psihospirituală în cel mai creator mod cu putinţă. A nega, a elimina, a căuta în exterior cauzele suferinţei sau chiar a rămâne în ea fără a-i atribui niciun sens, a te cuibări în ea, ca o victimă eternă, nu face pe nimeni să crească din punct de vedere psihologic, nici spiritual. Autorul doreşte să-i înveţe pe cititori să se mişte prin suferinţă, să înţeleagă cum ea, dacă este bine canalizată, îi poate transforma; suferinţa nu va mai fi ceva de care să fugă, ci un spaţiu ce trebuie traversat pentru a intra într-o relaţie mai intimă cu Dumnezeu.
Vocația la o stare de viață este un dar de la Dumnezeu la care omul răspunde prin alegere liberă. Vocațiile la Sfînta Preoție și la Căsătorie cer să fie însoțite de o rugăciune constantă, de un discernământ prudent, de o maturizare treptată și de o pregătire adecvată; sunt alegeri „Pentru totdeauna”, nu trebuie să ne temem de ele, ci trebuie făcute „cu ajutorul harului lui Dumnezeu” și având încredere în ajutorul lui, precum și în sprijinul comunității creștine.
Sfintele Evanghelii şi Faptele Apostolilor", apărută la Editura "Pauline", este tipărită color în condiţii grafice deosebite. Pe lângă textul biblic, include diferite rubrici pentru aprofundare şi rugăciune, îmbogăţite de numeroase imagini şi hărţi. Această carte este o cheie preţioasă pentru a intra în lumea Scripturii, interacţionând cu istoria sa, arheologia, geografia, mesajul său spiritual, şi dialogând cu cei care au scris paginile Noului Testament.
Predici. „Predicați Evanghelia la toată făptura” (MC 16,15). Anul A
Textul demontează prejudecăţi (rugăciunea ca „tehnică”), defineşte fundamentele rugăciunii, elaborează contraargumente împotriva celor mai obişnuite „scuze” moderne pentru a nu cultiva o relaţie cu Dumnezeu (lipsa timpului, ineficacitatea rugăciunii), dezvăluie capcane ale vieţii cu şi fără rugăciune. Folosind un limbaj simplu, accesibil tuturor, cartea părintelui Philippe este un excelent îndrumător pe calea anevoioasă, dar plină de bucurie şi împlinire, a rugăciunii.
La Editura Pauline a apărut cartea Ca fulgerul vine din Orient, îngrijită de pr. Francesco Cosentino. Acesta consemnează dialogul său cu „părintele” Lazzaro, așa cum, prietenește, dorește să fie numit cardinalul Lazzaro You Heung-Sik, prefect al Dicasterului pentru Cler.
Rădăcinile filozofice și teologice ale științei moderne
Dan Cautis
Prezenta versiune (2024), realizată prin confruntarea cu editio typica italiană din 2022, este a cincea ediție în limba română și apare în condiții grafice deosebite. Hârtia biblică de la interior, coperta cartonată, supracoperta și ilustrațiile color subliniază valoarea învățăturii pe care o cuprind, făcând din această ediție un excelent cadou pentru ocazii speciale.
„Catehismul Bisericii Catolice este rodul unei colaborări foarte largi, care s-a maturizat în șase ani de muncă intensă, într-un spirit atent de deschidere și cu râvnă aprinsă. În 1986 [Papa Ioan Paul al II-lea] a încredințat unei comisii de doisprezece cardinali și episcopi, prezidată de Cardinalul Joseph Ratzinger, sarcina de a pregăti un proiect pentru catehism […]. Un comitet de redactare, format din șapte episcopi diecezani experți în teologie și cateheză, a asistat comisia în lucrări.
"Sfânta Liturghie. Cel mai sacru eveniment din lume" este o carte scrisă de un laic din Croaţia, Josip Lončar, care a realizat că, pentru a participa cât mai bine la Sfânta Liturghie, pentru a beneficia de harurile pe care Dumnezeu ni le dă, este importantă pregătirea pe care un credincios trebuie să o facă pentru celebrare. Nu este suficient să asistăm la Liturghie, ci trebuie să fim mereu conştienţi de ceea ce se săvârşeşte, de jertfa mântuitoare a lui Isus Cristos.
Acesta este primul volum din seria de 8 care vor apărea în seria „Note despre rugăciune”, ediție îngrijită de Dicasterul pentru Evanghelizare, Secțiunea pentru problemele fundamentale ale evanghelizării în lume. Toate volume sunt prefațate de Papa Francisc.
Redăm în continuare Prefața Pontifului: Rugăciunea este suflul credinţei, este expresia sa cea mai proprie. Ca un strigăt tăcut care iese din inima celor care cred şi se încredinţează lui Dumnezeu. Nu este uşor să găsim cuvinte pentru a exprima această taină. Cât de multe definiţii ale rugăciunii putem culege de la sfinţii şi maeştrii spiritualităţii, precum şi din reflecţiile teologilor! Totuşi, ea se lasă întotdeauna descrisă numai în simplitatea celor care o trăiesc. Domnul, pe de altă parte, ne-a avertizat că, atunci când ne rugăm, nu trebuie să risipim cuvintele, amăgindu-ne că vom fi auziţi. El ne-a învăţat mai degrabă să preferăm tăcerea şi să ne încredinţăm Tatălui, care ştie de ce avem nevoie chiar înainte să i-o cerem (cf. Mt 6,7-8).
Jubileul ordinar din 2025 bate la uşă. Cum ne putem pregăti pentru acest eveniment atât de important pentru viaţa Bisericii dacă nu prin rugăciune? Anul 2023 a fost rezervat pentru redescoperirea învăţăturilor conciliare, cuprinse mai ales în cele patru Constituţii ale Conciliului al II-lea din Vatican. Este un mod de a păstra vie recomandarea pe care Părinţii reuniţi în Conciliu au dorit să o pună în mâinile noastre, astfel încât, prin punerea ei în aplicare, Biserica să îşi întinerească faţa şi să proclame frumuseţea credinţei bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru într-un limbaj adecvat.
Fiecare dintre noi, în mod inevitabil, poartă în spate o istorie rănită, însă putem să ne ridicăm din nou şi să mergem mai departe. Evanghelia ne anunţă o veste bună: viaţa poate reîncepe, putem să ne naştem din nou. Chiar dacă am experimentat drama, moartea, suferinţa, aceste evenimente nu pot avea ultimul cuvânt. Noi suntem făcuţi pentru a trăi! Ceea ce contează este să nu rămânem nemișcați și să știm că un drum nou este mereu posibil.
Autorul cărții, pr. Gaetano Piccolo, propune un parcurs foarte actual de „renaștere” în nouă pași: un itinerar spiritual pentru a relua în mâini propria viață, chiar și atunci când suntem răniți și lipsiți de speranță.
Structura acestei cărţi respectă timpul unui întreg an liturgic catolic, care începe cu perioada Adventului, care premerge sărbătorii Crăciunului, şi se încheie cu solemnitatea lui Cristos, Regele Universului, adică ultima sau penultima duminică din luna noiembrie. Pericopele evanghelice propuse pentru ciclul A sunt extrase din Evanghelia după Sfântul Matei. Cel care parcurge aceste omilii îşi dă şansa unei cunoaşteri mai mature a lui Cristos, care continuă să se comunice celor dispuşi să-l asculte în evanghelie.
Pr. Anton Bulai este frate franciscan, membru al Ordinului Fraților Minori Conventuali. Născut în septembrie 1965 la Valea-Mare, în Bacău, după absolvirea școlii generale în satul natal și a liceului în Bacău, a muncit din 1983 până în 1990 pe diferite șantiere de construcții în Bacău cu o întrerupere de 16 luni în timpul stagiului militar îndeplinit la Brăila 1986-1988. Decis a-l sluji pe Dumnezeu în aprilie 1990, după terminarea regimului comunist, va bate la poarta mănăstirii din Nisiporești, jud. Neamț. Sfânta Ascultare îl va duce la Noviciatul din Luizi Călugăra (Bacău) și, consecvent, va frecventa cursurile de filozofie și teologie la Institutul Teologic din Assisi (PG), unde între 1991-1998 va obține Licența și Masteratul în Teologie. A fost sfințit preot la 19 aprilie 1997 la Bazilica Patriarhală a Sf. Francisc din Assisi de către Card. Carlo FURNO. A activat din 03.10.1998 până în iulie 2022 la Biserica Sf Anton de Padova din Istanbul, iar în prezent slujește la Biserica Nașterea Preasfintei Fecioare Maria în Büyükdere, Istanbul, pe malurile Bosforului.
Cartea de față are rădăcini profunde şi vechi. Ea este ultimul tom al unui triptic a cărui aventură a început în anul 2013. Am început, împreună cu cardinalul Robert Sarah, dialogul care a constituit materialul pentru lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic (Sapientia, Iași 2015). În primăvara anului 2015, publicarea acestui dialog despre credinţă a fost un eveniment de o amploare neaşteptată. Timp de zece zile, cardinalul a mers în capitala franceză pentru a-şi prezenta cartea. Frigul care domnea în Paris era departe de căldura, fervoarea şi entuziasmul care au însoţit apariţia lucrării Dieu ou rien. Îmi amintesc de serile de la biserica „Sfântul Francisc Xaveriu”, la „Trinité”, la „Sfântul Leon”, la bernardini sau la Librăria „La Procure”. De fiecare dată, mulţimea se grăbea să-l asculte. Departe de Paris, în abaţia Lagrasse, în patul său de suferinţă, atins de o scleroză în plăci fulgurantă, fratele Vincent veghea şi se ruga. El era protectorul misterios al cardinalului. Căci lucrarea Ori Dumnezeu, ori nimic a fost un fel de miracol. Cum să înţelegi reuşita formidabilă a unei cărţi atât de radicale şi, prin aceasta, chiar incomprehensibile, a unui om care întotdeauna a fugit de lumină? De mult timp, cardinalul Robert Sarah, prieten apropiat al Papei Benedict al XVI-lea, colaborator al Papei Francisc, preferă umbra strălucitoare a rugăciunii. Motivul adevărat al succesului său rezidă în simplitatea, umilinţa şi sfinţenia cardinalului.
În această carte, autorul trasează o sinteză a personajului care a marcat cel mai puternic secolul al XX-lea. Cucerit de Cristos, Papa Ioan Paul al II-lea devine un vestitor neobosit al Evangheliei, „călător al lui Cristos” ce proclamă iubirea şi pacea sa.
„NIMENI NU NE-A SPUS CÂT DE GREA – ȘI TOTUȘI FRUMOASĂ – ESTE, DE FAPT, CĂSNICIA!”
Mulți intră în căsnicie gândindu-se: „Gata! Avem verighetele, ne-am găsit soțul sau soția, vom primi Sacramentul – acum poate începe cu adevărat viața noastră împreună!” De aceea, poate fi un șoc atunci când apar dificultăți și încercări. Frustrări. Certuri. Răni.
Sentimentul de copleșire. Lipsa unității. Lipsa încrederii. Edward și Beth Sri, vorbitori catolici de renume, împărtășesc cu sinceritate propria lor experiență despre bucuriile și luptele vieții conjugale reale. Ei ne reamintesc că aspectele provocatoare ale căsniciei nu doar că sunt de așteptat, ci sunt chiar locurile în care Isus dorește să ne întâlnească și să facă cea mai importantă lucrare a sa. Tot acolo, surprinzător, se poate deschide poarta către o iubire mai profundă și o bucurie de durată.
Indiferent dacă ești pe cale să te căsătorești sau ești deja căsătorit de mulți ani, această carte te va inspira să-l descoperi mai mult pe Dumnezeu în căsnicia ta și să cultivi unitatea și încrederea profundă pentru care ai fost creat.
Fie că ești tânăr, fie că ești bătrân, conținutul acestei cărți te privește.
Dacă ești tânăr, îi vei înțelege mai ușor pe cei în vârstă și vei putea aprecia ceea ce au să-ți ofere.
Dacă ai trecut de prima tinerețe, te va ajuta să-ți privești viața pe termen lung.
Și dacă părul alb îți încununează deja creștetul, îți va arăta cum să te bucuri de el.
De câţiva ani, la Oneşti, la Casa Ecumenică "Domus Mariæ", un grup de tineri, animaţi de dorinţa unei spiritualităţi mai vii, sub deviza Drum spre o inimă nouă, călăuziţi de câţiva animatori, se întâlnesc lunar pentru zile de formare, reflecţie şi rugăciune. Muzica are un loc privilegiat la aceste momente de spiritualitate. De la o întâlnire la alta, repertoriul s-a tot lărgit şi foile volante de la început capătă astăzi o copertă şi un nume.
Rareori o carte care are drept protagoniști animalele se dovedește atât de interesantă, distractivă, captivantă și instructivă.
Fiecare episod, fiecare capitol ne poartă într-un loc fascinant: ne adâncește în păduri, ne duce în orașe africane, în stepă, în colțuri exotice ori cât se poate de familiare. Cu abilitatea și afabilitatea unui mare scriitor care știe să îmbine dragostea pentru natură și lumea animalelor cu tradițiile, obiceiurile și cultura, autorul povestește întâmplări, experiențe și amintiri adunate din bogata sa traiectorie diplomatică în serviciul Sfântului Scaun. La fiecare pagină, el te ajută să descoperi frumuseţea creației, în timp ce zâmbești, meditezi sau înveți. Și pe drept cuvânt putem spune, dată fiind tema, că această delicioasă carte nu este scrisă pentru a fi citită, ci pentru a fi… devorată!
(Paloma Gómez Borrero)
Numită iniţial Cu Maria, această carte ne-o prezintă pe Maria în diferite tradiţii spirituale: iudaism, creştinism şi islam. Am putea fi dezorientaţi de numărul şi diversitatea textelor comentate, dar, dacă ne uităm mai atent, vedem firul călăuzitor: Maria, simbol al aşteptării lui Mesia şi al prezenţei lui Dumnezeu printre oameni, este mamă – ea poartă în sine Cuvântul lui Dumnezeu, pe acest Fiu al Mariei care, pentru unii, este un mare profet, iar pentru alţii este Fiul lui Dumnezeu.În Maria, Cuvântul lui Dumnezeu se întrupează. Maria, mama lui Isus, este, aşa cum vom vedea din ce în ce mai mult pe parcurs, şi mama noastră în ale credinţei. Ea ne conduce la Fiul ei; ne învaţă să ne aprofundăm relaţia cu Dumnezeu; ne însoţeşte în viaţa de credinţă cu rugăciunea ei; este modelul nostru deoarece, asemenea ei, suntem chemaţi să dăm trup Cuvântului lui Dumnezeu şi să ducem acest Cuvânt acelora pe care îi întâlnim şi să-l primim de la ei.
Istoria primăvăratică a unei Mici flori albe scrisă de ea însăși și dedicată Cucernicei Maici Agneza a lui Isus.
2Trăiți ca fii ai Luminii – manualul catehetului, pentru cateheza copiilor între 7 și 11 ani. Carte cusută și broșată, pagini color, copertă cu clape.
„Nestematele Maicii Domnului” este o carte care oferă atât reflecții zilnice asupra iubirii neînchipuite între Domnul nostru și Doamna Noastră, cât și gânduri despre marea iubire pe care Isus și Maria o au față de noi - și pe care noi, la rândul nostru, trebuie să o avem pentru ei!
Mesajele lui Isus către inima călugăriței, reunite în această carte, au fost luate de pe anumite iconițe și din scrisori pe care Părintele Dolindo le-a trimis, în momente diferite, unor călugărițe pe care le îndruma sau care i se adresau pentru a primi lumină și sfaturi precise, în anumite situații din viața lor.